Friday, 25 February 2011

O carte deloc prezentabilă, dar bună

Am primit cadou o carte care la prima vedere îi poate face pe mulți să o arunce definitiv în raft: titlu șablon, din categoria cărți motivaționale, autor necunoscut, toate premisele pentru activarea prejudecăților total eronate gen "oh, iar sectanții ăștia cu New Age" și tot tacâmul. Apropo, nenea care a scris cartea asta s-a născut în 1887. Recunosc că până și pentru mine impresia inițială a reprezentat mai degrabă un turn off, dar citind cartea am regăsit aceleași lucruri în care cred foarte mult și despre care vă tot vorbesc de vreun an. De data asta totul este prezentat din perspectivă yogină, dar ideile sunt practic aceleași. Anume, în mare: îți creezi întreaga realitate numai cu gândul, tot ce ești tu acum este rezultatul gândurilor tale din trecut, lumea spirituală este cea reală iar cea fizică este iluzia, adică exact pe dos față de cum le percepem, orice lucru este doar ce gândești tu despre el, tu decizi astfel ce este prin modul în care te raportezi la el. Și altele.
Lectura este foarte ușoară și scurtă. O puteți face aici.

1 comment:

JoR said...

interesant. am adaugat-o la lista mea :)

Post a Comment