Sunday, 20 February 2011

Mi-am făcut temele pentru Oscaruri

Adică am văzut practic toate filmele care au nominalizări importante. Dintre cele 10 nominalizate la Best Picture am văzut 9: la Toy Story 3 n-am de gând să mă uit, în mod evident este o nominalizare de umplutură. Mai am pe listă Biutiful (un film care m-a cucerit total din trailer, unul foarte puternic), pentru care Javier Bardem e nominalizat la Best Actor și Blue Valentine, pentru care Michelle Williams e nominalizată la Best Actress. M-a convins atât de mult trailerul de la Biutiful încât mă pot hazarda să afirm că favoritul meu la Oscar este Javier Bardem, care îmi lasă senzația că face un rol mai bun decât restul candidaților, ale căror filme le-am văzut deja. Din păcate sunt convins că va câștiga Colin Firth, dar un pronostic complet vă voi oferi săptămâna viitoare. 

Senzația cu care am rămas după ce am văzut marile favorite la Oscarurile de anul ăsta seamănă foarte mult cu cea din urmă cu 3 ani, despre care am scris pe blog. Anume că nu prea se mai fac filme cu adevărat memorabile, la finalul cărora să rămâi mut și să-ți vină să te ridici și să aplauzi, având convingerea că acel film va deveni un clasic peste timp. Hai să le luăm pe rând, ca de obicei. Începem cu astea de la Oscarurile 2011, apoi vorbim și de altele.
  • True Grit. Am fost la cinema să-l văd. Mă așteptam la mai multe de la un film cu 10 nominalizări Oscar, dar mi s-a părut cam subțire. Jeff Bridges pare teleportat din rolul de anul trecut din Crazy Heart, pentru care a luat Oscarul: același hill billy expirat, dar care încă le are. Numai că acum este pistolar și nu artist. Se pare că-l prind foarte bine rolurile astea de om neșlefuit. Foarte tare este și puștoaica Hailee Steinfeld, care a pus-o de o nominalizare Oscar pentru rol secundar. Însă în afară de rolurile pe care le fac ăștia doi, filmul nu mi-a spus cam nimic. În ultimii ani am văzut filme western care mi-au plăcut mai mult, cum ar fi 3:10 to Yuma și Seraphim Falls. True Grit este remake după un film cu John Wayne. 
  • The King's Speech. De bine ce inițial nu aveam de gând să-l văd, pot spune că mi-a plăcut mai mult decât True Grit. Până și Helena Bonham Carter este digerabilă în acest film, dar lui Firth nu i-aș da Oscarul, nu prea m-a convins cu bâlbâielile sale. Pe Geoffrey Rush poate că l-aș premia, pentru rol secundar. Una peste alta, filmul este foarte bun. Poate nu de 12 nominalizări Oscar, dar în fine. Pentru cine nu știe subiectul: este vorba despre regele britanic George al VI-lea, care își tratează impedimentul de vorbire cu un terapeut nelicențiat, dar care face treabă foarte bună. Cazul este real, nimic inventat. Ca o paranteză: numai mie mi se pare monarhia o tâmpenie? Atâta umilință și supunere în fața unor fazani al căror singur merit este că s-au născut într-o familie regală mi se par extrem de inutile. În general vorbind, pentru că unii au fost chiar buni.
  • The Fighter. Caz real și aici. De altfel chiar spuneam că majoritatea filmelor și rolurilor de Oscar prezintă povești reale. Nu doar astea din 2011, ci în general. Mark Wahlberg joacă rolul unui fost campion mondial de box, care a luptat în 3 meciuri împotriva răposatului Arturo Gatti, cel care l-a scos din circuit pe moșu' Doroftei. Filmul este nominalizat la 7 Oscaruri și iată o chestie interesantă: Wahlberg va putea câștiga un Oscar pentru producție, dar nu și pentru rolul său din film, pentru care nu a fost nominalizat. Christian Bale, Melissa Leo și Amy Adams (mult mai dură decât o știți de obicei) sunt cu toții pe lista posibililor câștigători de peste o săptămână.  
  • 127 Hours. Mai puteți cu poveștile reale? Mai avem una. Filmul ăsta are 6 nominalizări Oscar, cam multe dacă mă întrebați pe mine. Un climber rămâne prins într-o cavernă, cu mâna strivită de o piatră și imposibil de scos de sub ea. Nimeni nu știe unde e, deci nu are cine să-l caute. Stă vreo 4-5 zile acolo, supraviețuiește cu apa și mâncarea pe care le avea asupra lui apoi, realizând că va putrezi în acea cavernă, recurge la un gest extrem: își amputează deja amorțitul braț și reușeste să scape. Scena amputării este cam hardcore - unii componenți ai juriilor de la diverse festivaluri de film au leșinat în timpul ei. Eu am privit-o așa mai cu un ochi da, altul nu, altfel eram trimis și eu în lumea viselor, fiind extrem de căcăcios când vine vorba de așa ceva. Aron Ralston trăiește și merge în continuare în expediții. Rolul său a fost jucat de James Franco, prezentator al ceremoniei Oscarurilor, alături de Anne Hathaway.
  • Due Date. A sosit momentul să ne îndepărtăm de premiile Academiei Americane de Film. Unii vor considera filmul ăsta o tâmpenie, alții vor râde cu lacrimi. Eu am fost în a doua categorie. Paradoxal, filmul mi-a stârnit și ciudate sentimente de compasiune, nu doar hohote de râs. Distribuția este super: Robert Downey jr. (pe care l-am văzut recent în senzațional rol din Chaplin), Zach Galifianakis, Michelle Monaghan (una dintre feblețile mele), Juliette Lewis și Jamie Foxx.
  • The Resident. E de ajuns să-mi spui New York și Hilary Swank pentru a mă convinge să văd un film. E drept că nici n-am găsit alte chestii faine urmărindu-l. Finalul cam sec (nu în sensul bun al cuvântului). Recent am văzut Boy's Don't Cry, filmul pentru care Hilary a luat primul ei Oscar. Apropo, nu vi se pare interesant că ființa asta a câștigat ambele ei premii Oscar cu roluri de femeie-bărbat? (vezi și Million Dollar Baby).
  • Middle Men. Mai bun decât The Social Network. Acest film prezintă modul în care anumiți băieți deștepți s-au îmbogățit în anii de pionierat ai internetului, prin afaceri cu site-uri porn. 
  • The Italian Job. Film mai vechi (2003), de care nu aflasem până acum și care are o distribuție excelentă: Mark Wahlberg, Edward Norton, Donald Sutherland, Charlize Theron, Jason Statham.
  • Monster. Mi-am zis că e cazul să văd filmul pentru care Charlize Theron a luat Oscarul acum 7 ani. Desigur, e și ăsta făcut după un caz real. O Charlize de nerecunoscut (ca și look) joacă foarte bine, portretizând o prostituată criminal în serie, care a fost condamnată la moarte și executată. Oarecum distrubing filmul, dar merită.
  • Every Day. Un film interesant, setat în Manhattan (aplauze!), despre un  fel de middle-life crisis din viața unei familii. Îi avem pe Liev Schreiber, Helen Hunt, Brian Dennehy și Carla Gugino, pe care eu am văzut-o prima dată acum vreo 15 ani, în clipul Always al lui Bon Jovi, alături de Keri Russell.
  • The Reef. Fuck me - și ăsta e caz real. Naufragiu și rechini, undeva în largul Australiei. Acest palpitant film este bine realizat și va fi lansat oficial în martie.

10 comments:

alina said...

Eu mai am multe filme din lista de vazut. Mi-a placut Colin Firth insa nu prea am cu cine sa-l compar fiindca nu am vazut True Grit si desi il am, am aceleasi sentimente fata de el pe care tu le aveai fata de King's Speech pentru ca nu imi plac filmele a la John Wayne si western in general. La rol secundar insa sunt sfasiata intre Bale si Rush care fac roluri memorabile. Bale a fost o surpriza foarte placuta, pana acum il consideram cel mai inexpresiv de la Hollywood in linie cu Keanu insa face un rol extrem de credibil in The Fighter. De altfel si la Kin's Speech si la The Fighter castingul a fost foarte foarte bun.Mellisa Leo foarte buna, Amy Adams intr-un rol diferit de ce-a mai facut pana acum asa cum ai zis si despre care cred ca va fi o mare actrita de talia M.Streep.
Imi doresc si eu sa vad Biutiful. Si ca sa te enervez pe final , am vazut aseara A single man de anul trecut cu Colin Firth care mi s-a parut foarte tare. Sunt cateva faze care sunt jucate foarte bine iar filmul e foarte estetic plus ca e despre o perioada pe care vad ca abia acum incepem sa o apreciem prin Mad Men si chiar si An Education din acelasi an 2010 care mie mi-a placut tare tare mult.

The Fly said...

Da, sunt de acord, între Bale și Rush se da bătălia pentru Oscar de rol secundar :)
La A Single Man am rezistat 10 minute, apoi l-am sters. Imi spunea recent si Whiterune ca a murit de plcitiseala la filmul ala.

whiterune said...

da, recunosc, "a single man" m-a omorat (nu este un film pe care sa-l recomand cu inima deschisa in general). spre deosebire de tine, insa, am rezistat cu stoicism *tocmai* pentru ca firth face un rol minunat si, cum foarte fain remarca alina, pentru ca "there's just something about those 80s".

si pentru a jubila putin, ma bucur enorm ca inexpresivii firth si bonham-carter ti-au intrat in gratii.

The Fly said...

Văleu, ființă dragă, mai e cale lungă până să-mi intre actorii ăștia în grații :D

invisibility_cloack said...

monarhia nu e o tampenie.
Helena Boham Carter e nebună ca actriță, și de accea îmi place foarte tare.
De Firth nu am nimic negativ de zis,și numai inexpresiv nu cred ca e, deși m-a enervat foarte tare rolul lui din Portretul lui Dorian Gray. Lordul Henry ar fi trebuit să fie mult mai jovial și carismatic.

The Fly said...

Ar fi bine si sa argumentezi de ce monarhia nu e o tampenie. Mi mi se pare aberant sa ma inchin in fata unui rege, care poate fi la fel de priceput in conducerea unei tari, fie si din umbra, precum e o matura. Si de ce e ala rege, doar pentru ca si tac'su a fost? Care-i spilul?

invisibility_cloack said...

un monarh poate fi la fel de tampit ca un presedinte, dar, daca monarhia este constitutionala, atunci poate aduce numeroase beneficii printre care si legaturile cu alte case regale, care se formeaza întotdeauna datorita obligatiei regilor de a-si alege consortii tot de neam regal. Ce zici de aspectul financiar? Casele regale au avut întotdeauna putere financiară. Când a venit Carol în România, a construit 3000 de kilometri de cale ferată, și eram printre singurele țări europene care beneficiau de o asemenea infrastructură. De atunci i trage și Bucureștiului numele de Micul Paris, deoarece Carol a adus în România arhitecți francezi și germani. De asemenea, se știe că România a avut o poziție pe plan european mult mai bună decât oricând înainte, datorită legăturilor pe care le avea Carol cu casele regale de la acea vreme. Și mai sunt multe altele de spus. La asta dau olimpiadă sâmbătă :) Să-mi ții pumnii :D
Ideea este că, mie cel puțin(ca și multor academicieni renumiți), mi se pare că România a dus-o cel mai bine în perioada regalității, iar asta e valabil pentru foarte multe state. Hai, mă ataci?

The Fly said...

Nu te atac, doar ca toate chestiile astea ar trebui sa fie posibile si in lipsa monarhiei. Si la unii chiar sunt. Eu am o problema cu respectul si supunerea de care dau dovada unii in fata unui rege.
Spor la olimpiada ;)

invisibility_cloack said...

Mersi, și eu am o chestie cu supunerea și mă scoate din sărite atitudinea servilă, dar asta se întâmplă și cu unii președinți, dacă nu mă înșel, iar, într-un stat democratic, chestiile astea nu ar trebui să se întâmple. indiferent dacă vorbim de o monarhie sau nu. mă rog...
App de Monster. Am văzut acum trailerul. Dacă nu scria la sfârșit că e Charlize Theron, îți jur că aș fi crezut că am ratat-o :)) ok, am să mă uit la el.

The Fly said...

Sa te uiti, merita. Foarte bine s-a achitat de sarcina Charlize.

Post a Comment