Sunday, 13 February 2011

Eu, vecinii și Poliția Română. Și un pic de chitară acustică.

Până în anul 2011 nu sunasem nici măcar o singură dată la poliție. Ei bine, în ultima lună am făcut-o deja de 3 ori. Prima oară m-a pus șeful să semnalez o mașină aparent abandonată care staționa în parcarea firmei. Telefoanele nr. 2 și 3 au fost însă personale și au reprezentat plângeri la adresa vecinilor de sus, despre care v-am vorbit deja și pe care efectiv nu-i mai suport. Din fericire (să spunem) asociația de locatari a plasat în cutiile poștale un fel de fluturași cu instrucțiuni diverse, printre care era dat și numărul unei secții de poliție din Mănăștur, cu rugămintea de a ne adresa lor în cazul în care avem probleme cu vecinii. 

Luni dimineața, pentru a 187-a oară, am fost trezit de zgomotele și bubuielile nesimțiților de mai sus înainte ca alarma deșteptătorului meu (care e setată la 7.20) să sune. Deci atenție, nu vorbim doar de dimineți de weekend complet futute, cu trezit matinal din cauza lor, ci chiar și de zilele săptămânii. M-am dat jos din pat, complet scelerat (vorbim de chestii adunate în mod constant vreme de mai bine de un an, nu de cazuri izolate) și am început să le bat violent în țeavă. Nu a fost prima oară când am făcut asta, dar acum am primit răspuns! O bușitură în țeavă, venită de sus și însoțită de un sublim "Vă fut în gură!". Oh, să fiu scuzat deci, mi-am permis să deranjez familia cu doi copii mici care-mi sparge nervii și mă agresează cu zgomote de tot felul și la orice oră. Apropo, vă dați seama despre ce amărășteni vorbim, dacă avem 4 exemplare grupate într-o garsonieră, mai ceva ca studenții veniți la oraș de la țară. În fine, în ziua aia am sunat la poliție. Am dat peste un nene care m-a întrebat dacă acești cercopiteci fac zgomot în acel moment, adică as we speak. I-am spus că nu, nepunându-se problema de petreceri cu muzică tare care rulează non-stop sau chestii de gen, dar asta nu înseamnă că nu am o problemă cu ăștia. Ei pot să-mi piseze creierii cu patos apoi să înceteze brusc până le bate poliția la ușă, deci e cam greu să-i prinzi în flagrant. Dar mi s-a spus să sun să-i reclam în momentul în care vor face iar gălăgie.

Bun. Azi, adică duminică, am cedat nervos și am sunat iar la poliție. Bine, să nu vă închipuiți cumva că de luni și până azi a fost liniște. Din păcate am dat peste un polițist flegmatic, care m-a făcut să realizez de ce toată lumea detestă această categorie socială. Începuse să mă ia omul cu niște ironii de genul "ok, o să facem un țarc unde-i vom îngrădi pe copiii ăia, să nu mai stea la bloc" și alte căcaturi din astea care m-au făcut să nu cred câtuși de puțin faptul că vor trimite pe cineva aici, așa cum a afirmat la final. Surpriză însă: n-a trecut nici măcar o juma de oră și mi-a bătut un polițist la ușă. I-am deschis, i-am confirmat plângerea, mi-a luat datele din buletin (aș fi preferat să nu, dar asta-i procedura) și s-a dus apoi la ăștia de sus. A discutat cu ei aproape 10 minute și a revenit.

Concluzii: Asta e viața la bloc, dom'le! N-are ce să le facă, e vorba de o familie sărmană cu doi copilași mici. Ce să le faci ăstora, să-i legi? (Hmmmmm, nu-mi da idei). Ei fac zgomot dimineața pentru că se scoală devreme (știți culmea vredniciei? să te scoli înaintea...) și, nah, să spun merci că nici ei nu m-au reclamat pe mine cu zgomotul făcut la chitară. Bingo! M-am bucurat tare să aflu asta. Deci draga mea Jess este o armă de care nu știam, nu eram la curent că îi deranjează. Perfect.

Polițistul a plecat, ei și-au reluat zgomotele cu aceeași nesimțire ca și până acum. Deci am rezolvat o sulă. Nu rămân decât cu palida satisfacție că am luat atitudine împotriva agresiunilor sonice la care sunt supus și le-am trimis muiștilor de sus un polițist la ușă. Fâs. Iar chestia care deranjează mai mult decât zgomotul în sine este nesimțirea, atitudinea de "mi se rupe că fac zgomot sau sunt atât de cretinoid că nici nu realizez că nu sunt singurul din acest bloc". E la fel ca atunci când te calcă vreunul pe bombeu într-un autobuz aglomerat: dacă-și cere scuze îl ierți imediat, că nu a fost vina lui, dar dacă se face că plouă îți vine să-i fuți una.

Revenind la Jess, trebuie să vă spun că a trecut pe la cosmetician ieri. Adică i-am luat un guitar polish kit de la Dunlop, cu 2 tipuri de soluții pentru curățat. Există chestii de gen și pentru grif și pentru coarde, ce am luat eu protejează doar corpul chitarei. Mai pe scurt: vă recomand. După ce am lustruit-o am tras un cover acustic al piesei Made of Glass de la ATB. Până acum nu am mai găsit așa ceva pe net, decât un cover pe bas. Nici acordurile nu existau pe undeva, așa că le-am scos eu, pornind din Fa minor. Am postat clipul de mai jos (sper că vecinii s-au enervat în momentul în care l-am înregistrat) chiar la ATB pe Facebook Wall. N-am primit nicio reacție încă, doar prietenii mei care-s fani ATB observând clipul. Nu-i nimic, mi-a făcut plăcere să trag acest cover realmente inedit pentru mine.
Vă doresc un weekend plăcut în continuare, fără vecini teleportați din junglă.