Wednesday, 5 January 2011

People with Kids

Disclaimer: Dacă vor fi oameni care iau acest text la modul personal, chiar sunt invitați s-o facă, sper doar că vor avea înțelepciunea să nu-l considere o jignire. 

Cunosc tot mai multe persoane care au făcut copii. Foarte frumos din partea lor. Sunt sigur că este o senzație absolut minunată și una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Pe de altă parte, a face un copil în sine nu e o mare inginerie, altfel nu am fi (doar în acest moment) peste 6 miliarde pe planeta asta. Pentru unii poate fi un scop suprem, pentru alții nu, însă oricum ideea este cum îl crești pe respectivul copil din momentul în care îl aduci pe lume, nicidecum aducerea lui propriu-zisă. 

Dar nu despre  asta vreau să vorbesc acum, ci despre cât de agasanți pot fi părinții de copii (relativ mici). Nu cu copiii, ci cu noi ăștialalți. Majoritatea acestor părinți îți invadează retina luni bune (sau poate chiar ani) cu tone de poze, în toate ipostazele, cu ăla mic. În avatarul de mess, pe Facebook sau pe bloguri poți efectiv urmări creșterea unui copil. Vă pot spune absolut fără nicio exagerare că eu am fost inevitabilul martor al unor astfel de evoluții. Am o nepoțică de 2 ani și n-am văzut atâtea poze cu ea câte am văzut cu alții (hooray for that, este un compliment la adresa părinților ei). Poți avea chiar parte de duble penetrări ale retinei în cazul în care se întâmplă să ai un cuplu în lista de mess sau pe Facebook, pentru că fiecare are avatar cu bebe. Oameni în toată firea își pun la display mufe de bebeluși, lăsăndu-ți senzația că încă ești la creșă și tocmai ți-ai băgat în listă prietenii. Aceste poze sunt dublate, bineînțeles, de clipulețe postate pe YT și de invitații ca tu să le vezi. "Hai, uită-te ce drăguț este!" sau "Trebuie neapărat să-ți povestesc ce-a făcut ieri, ne-am spart toți de râs!". Ok. Poate fi amuzant când auzi o dată. Poți rezista și la al doilea sau al treilea display al acelui copil (care, așa cum spuneam, vine de regulă în 3 forme: imagini, clipuri, povești), dar de la un moment încolo tu, spectatorul neutru, ajungi să te simți agresat. Te enervezi și bați în retragere. Apoi ești perceput în mod eronat ca fiind constipatul lipsit de suflet căruia nu-i plac copiii.

Prin urmare, oameni buni, nu vă contestă nimeni bucuria sau cât de minunate vă sunt odraslele, însă aplecați urechea la un simplu sfat: puneți-vă și în postura celui cu care interacționați. E foarte posibil ca pentru el să fie prea mult. Atât.

8 comments:

Laliq said...

ce misto! toata lumea scrie zilele astea despre lucrul asta. uite aci un articol :)
http://ionouka.blogspot.com/2011/01/atacul-bebelusului-asupra-identitatii.html

The Fly said...

Excelent! E mica lumea - am cunoscut-o personal pe aceasta Ionouka, dar nu-i mai urmaresc de peste 2 ani blogul. Am primit un comentariu de nota 10 pe facebook de la o buna prietena (mamica de aproape 2 ani), echidistant si foarte fair-play. Imi permit sa o citez aici:

"Da, este asa un cliseu sa-ti pui poze cu copilul pe FB .. Insa si eu m-am dedat acestui cliseu, si a multor altele legate de copii, caci pt mine ele nu mai sunt clisee si dintr-o data au capatat sens. Copilul meu reprezinta viata mea de Acum. Putine lucruri mai exista in afara lui. Pozele cu el sunt “povestiri” despre aceasta perioada din viata mea in care el domina, in care eu ii apartin si in care eu si el suntem inca uniti printr-un cordon ombilical care se incapataneaza sa existe inca. Deci suntem o singura persoana. Mamele chiar au obiceiul enervant de a vorbi despre ele si copilul lor ca si cum ar fi o singura persoana: “azi am mers pana la canapea”, “azi am facut o propozitie" sau “azi ne-au iesit doi dinti”.. Noroc ca vorbesc mai mult intre ele si nu le aude mai nimeni :) Ce vreau sa spun este ca pt o perioada, probabil ca pana pe la 3 ani (pun pariu ca cam pe aici se invarte varsta copiilor celor la care te-ai referit), existam prin ei si suntem conectati la aceasta noua lume, a copiilor. Astia suntem, cu asta ne ocupam, noi cei din specia "People with kids". Si sigur ca putem deveni foarte usor enervanti prin aceste poze de care nu ne mai saturam sa le aratam altora. E greu sa te abtii sa o faci si pana la urma nici nu trebuie :)
In concluzie, asta simt in acest moment al vietii mele si asta impartasesc.
Inteleg lipsa de interes pt acest gen de manifestari ale proaspetilor parinti. Nici pt mine copiii aproape ca nu existau pana nu demult, in sensul ca nu simteam o legatura reala cu ei. Asa cum nu existau nici gravidele si orice altceva ce nu ma preocupa sau nu ma interesa, in general vorbind. Ca sa-ti dau un ex., am remarcat intr-o zi cat de multe carucioare cu copii au aparut din senin. O adevarata invazie insa mi-am dat seama ca nu era vreo chestie nemaipomenita care se intampla brusc ci doar ca eu nu avusesem ochi pt mame, pt copii. Iti schimbi total perspectiva atunci cand ai copil. Te schimbi si tu, ca persoana. Acum vad tot, simt tot. Nu intru in detalii ca nu e cazul aici si acum (pt tine ma refer) dar o sa treci si tu prin asta candva si vei intelege.
Si chiar daca esti prietenul meu si imi esti tare drag, sau poate ca tocmai din cauza asta, sa stii ca n-o sa-ti menajez retina pe viitor:) Sunt nebuna dupa Calin si o sa vezi in continuare cat de frumos creste. te pup."

Laliq said...

aaa, o cunosti! ce fain! eu numai o citesc, e o simpatica!

The Fly said...

Vorba vine "o cunosc". Am comunicat intr-o vreme, am iesit o data, ne-am dat seama ca n-are rost si a doua oara si asta a fost. De atunci nici nu am mai citit-o.

Laliq said...

iuuui! satul cluj. satul bucuresti. si alte sate ;)

The Fly said...

Bucurestiul are mai mari caracteristici de sat decat Clujul :D Dar sa nu deviem de la subiectul acestui articol.

Onutzza said...

Eu nu mi-as expune copilul, cel putin cat e bebel, in poze pe internet. Nu pentru a menaja retina prietenilor, ci pentru a-mi proteja copilul. Poate doar sa fie un album privat, dar nu pe facebook (chiar si pozele private pot fi accesate). Probabil ca daca as avea bebe le-as arata prietenilor poze cu el cand mi-ar veni in vizita si le-as povesti toate cate face, dar tot in cadrul unei vizite sau intalniri. Eu cred in deochi si asa cum cred in forta gandirii pozitive, pentru fiecare yang exista un yin si nu as vrea cine stie ce ganduri neplacute indreptate spre bebel.

JoR said...

Pai alege sa nu mai primesti updates

Post a Comment