Thursday, 30 December 2010

Superlativele anului 2010

Pentru mine a fost un an extraordinar, în care am realizat lucruri propuse cu mai mulți ani în urmă, cum ar fi să-mi republic cartea, să-mi iau o chitară nouă sau să revăd U2 în concert. A fost anul revederilor cu oameni și cu locuri, al punctelor ochite și lovite, al întrebărilor majore care acum și-au găsit răspuns. A fost primul meu an petrecut integral la Cluj, un oraș de care mă îndrăgostesc iar și iar. Iată care au fost superlativele lui 2010 din punctul meu de vedere, de la cele mai "mici" la cele mai "mari" chestii. De fapt, vorba vine, ordinea este total aleatoare, deci nici măcar cronologică. Începem cu blogosfera, apoi ne îndepărtăm oarecum de ea.

Cel mai discutat articol de pe acest blog: a fost scris în ianuarie și de atunci pot spune că mi-am schimbat destul de mult unele idei pe care le susțineam cu patos acolo. Iată despre ce era vorba.

Cel mai citit text al acestui blog: cel despre patriotismul local

Blogul care îmi trimite cei mai mulți vizitatori: detașat chiar, este cel al româncei din New York pe nume Ina. Thanks!

Cel mai fain blog descoperit în 2010: Acordul Fin, al vecinei mele de cartier Ioana, blog care se aseamănă destul de mult cu The Fly on a Wall prin abordarea subiectelor muzicale, cinefile sau satirice. V-o recomand și pe Karioka, extrem de funny și acidă.

O mențiune de apreciere a fidelității: pentru  Cili, Alina, Livia, JoR, Ioana (una dintre cele 3 care-s pomenite în acest articol) și Emil, abonați la acest blog prin email (puteți face și voi asta, acolo jos la Stay in touch with The Fly). Sunt mai mulți abonați și le mulțumesc tuturor că mă citesc, însă doar pe cei enumerați mai sus îi știu personal și cunosc faptul că s-au înscris. De asemenea, cel numit Swisspharaoh este abonat la acest blog, pe care spune că l-a descoperit accidental acum 2 ani. Mulțam!

Cel mai bizar search online care a condus către acest blog: imposibil de ales, încercați voi aici (și țineți cont că țin această arhivă de nici 6 luni).

Replica anului: "În curând vom merge pe stradă și ne vom uita numai în sus la balcoane, să nu ne cadă vreunu' în cap" - anonim pe hotnews.ro, la articolul despre cetățeanul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului în timpul discursului ținut de pseudo-premierul Boc.

Gluma anului: Cristiano Ronaldo spune "Am fost trimis de Dumnezeu să le arăt oamenilor cum se joacă fotbal!" Răspunsul lui Messi: "Nu am trimis pe nimeni!"

Cea mai impresionantă imagine naturală: un curcubeu apărut peste Cluj într-o seară de sfârșit de vară. De-a dreptul divin. Perfect, total, imens. Cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată. Din păcate l-am pozat doar cu mobilul și nu poate fi postat aici. Vă las pe voi să ghiciți cea mai frumoasă imagine artificială la care am asistat în 2010.

Cea mai frumoasă realizare: publicarea celei de-a 2-a cărți despre U2. Dacă doriți să revedeți: poze și clipuri de la lansare. Am vândut în acest an 47 de cărți, eu personal cu mânuțele astea două și doar 1 (una) prin librării. Sunt eu prea bun sau librăriile prea...ardelenești? Nici una nici alta, singurele concluzii adevărate fiind următoarele: 1. Lumea nu se mai dă în vânt după citit. 2. Cu atât mai puțin despre o trupă rock. 3. Chiar și fani U2 fiind, puțini sunt cu adevărat interesați să citească o carte despre trupă. 4. Chiar și dintre fanii interesați unii consideră că a da 20 de lei pe o carte (adică mai puțin decât dai pe 2 pachete de țigări) este prea mult. 

Cea mai bună fotografie: este probabil cea de mai jos, ultima făcută în excursia de la Roma. Mă refer, bineînțeles, la fotografii făcute de sus-numitul.


Cea mai funky fotografie: îmi cer scuze, nu rețin autorul, dar este rugat să se identifice singur. Imaginea a fost surpinsă la lansarea cărții mele, picioarele în converși îmi aparțin, cealaltă pereche aparține Sandei Nicola. Așadar, care a fost fetishistul? Dar pe careva priceput la body language avem printre noi?

P1010278

Cel mai bun film: The Book of Eli (Denzel Washington, Gary Oldman, Mila Kunis), pentru mesaj și soundtrack, ambele senzaționale. Și pentru Mila, dacă vreți un bonus, arată la rândul ei senzațional. Aplauze!

Cea mai lungă discuție la telefon: o oră și 40 de minute. Adică 100 de minute. Nu spun cu cine. Fetele vor râde, dar pentru un bărbat a vorbi la telefon 100 de minute încontinuu poate dăuna grav sănătății: bruma de creier pe care o avem începe să ni se topească, ne dă sângele pe nas iar sunetele nu ne mai penetrează timpanul. Acuma glumesc, desigur. Convorbirea mi-a făcut mare plăcere, dar știți cum e și cu extazul: în prezența lui continuă, nu ai mai știi ce este el. Așa că trebuie consumat în porții bine dozate.

Cel mai festiv moment: premiera națională a filmului Marți, după Crăciun. A avut loc la Cluj în cadrul TIFF. Faza tare e că eu am venit la acest eveniment ca o floare, fără să am habar că e vorba de o premieră la care iau parte regizorul și actorii, primiți pe covorul roșu. Whiterune știe mai bine.

Cea mai faină călătorie cu trenul: în august, când am coborât din Cluj în regat. Tot Whiterune o știe și pe asta. Pentru unul care e oripilat de călătoriile 10 ore dus - 10 ore întors pe care le face de câteva ori pe an între Cluj și Ploiești, a marca una dintre ele ca fiind cu adevărat mișto e mare lucru!

Revederile anului: Cu Cristina și Diana, după mai bine de 12 ani în care nu am comunicat absolut deloc (iată mai jos poză de acum 3 zile de la revederea cu fetele, din pizzeria Lazarini din Ploiești, unde Diana e șefă). Cu Mirela, după aproape 7 ani. Cu Tavi, după 2 ani. Cu fetele de la PwC și Costin, după un an jumate. Cu Bogdan, după 2 ani. Am ratat la mustață revederile cu Alis și Sorina, dar poate la anu'.


Cel mai beton party: aniversarea mea din februarie, ce a avut loc într-un local clujean care între timp a ars din temelii dar a și fost ridicat din nou și la care au venit prieteni chiar și din alte orașe.

Cel mai frumos gest: cel făcut astă-vară de Adriana, care pe lângă faptul că este frumoasă foc și mereu zâmbitoare, mai posedă trei mari calități: este ardeleancă, fană U2 și FC Barcelona. Aplauze! Adriana locuiește în Catalunia de ani buni și mi-am propus să văd cu ea de la fața locului următorul clasic de pe Camp Nou. Aproape imposibil de ales o poză cu Adri Uilacan, atât de frumoase-s toate.


Cel mai impresionant gest: deplasarea din regat taman până la Cluj a numitelor Eve, Mits și Oana, pentru a lua parte la lansarea cărții mele.

Cel mai onorant gest: Prezența Sandei Nicola la lansarea cărții mele, în calitate de invitat oficial, într-un moment în care noi nu ne întâlniserăm vreodată face to face. Și mai pot numi un gest onorant făcut de Sanda la adresa mea: atunci când m-a numit invitat permanent pe blogul ei. Am publicat însă doar două articole acolo apoi poezia s-a sfârșit, din motive pe care nu le cunosc, așa că senzația rămasă nu mai este prea onorantă. Dar nu-i bai deloc și nici nu acuz pe nimeni.

Cel mai bine documentat și devotat admirator: Patricia. Punct. Admiratoare a trupei U2, desigur. Credeți sau nu, eu sunt mic copil pe lângă ea. Am cunoscut-o la lansarea cărții mele și am devenit amici buni.

Persoana cu cele mai funky statusuri Facebook (ca să nu spun porno): este elvețianca Ioana. Am cunoscut-o tot la lansare practic, atât ea cât și Patricia câștigaseră un exemplar al cărții mele în cadrul unui concurs pe care l-am realizat în colaborare cu I Love Cluj. Apropo, asta ne duce la:

Cel mai tare proiect online al anului: I Love Cluj, care tocmai a depășit 63.000 de simpatizanți. Deci n-ar încăpea toți nici pe noua arenă națională. A fost (și rămâne) o inițiativă deosebită, care însă prezintă deja inevitabile fisuri, cum ar fi povestea de cancan dintre cei doi inițiatori ai proiectului (unul dintre ei fiind colegul meu de muncă), promovarea unor mesaje spam neverificate sau postările cu inimioare și prea mult sirop pentru gusturile mele. I Love Cluj mi-a promovat atât blogul, cât și pagina Facebook a cărții U2, la lansarea căreia a participat Andrei Mutu, omul cheie al acestui proiect. Pentru aceste lucruri le mulțumesc celor de acolo.

O nominalizare specială: se face la adresa Inei Vasile, care m-a menționat printre prietenii care i-au fost alături în 2010. O îmbrățișez cu drag, îi mulțumesc și îi spun că a fost totuși foarte indulgentă.

Cea mai eficientă descoperire IT: Win 7. L-am instalat prin mai 2010 și de atunci laptopul meu merge ca uns. Nu am mai dat nici măcar un singur restart din buton.

Cel mai hilar clip: numit și Maneaua lui Iisus, acest snippet live al noului stil "manele gospel" este realmente fascinant - râzi de nu mai poți apoi îi mai dai o dată play. Iar o să mă certe mama, care m-a sfătuit să nu mai pun astfel de mizerii pe blog nici măcar pentru a le ironiza.

Cea mai înțeleaptă decizie: să mă las de fumat. Au fost practic trei încercări: una în primăvară (m-a ținut 3 săptămâni), a doua în vară (m-a ținut 6 săptămâni), iar acum sunt băiat cuminte tot de 6 săptămâni și așa intenționez să rămân. Doar nu m-oi lăsa de fumat în fiecare anotimp, nu?

Cea mai curajoasă decizie: să mă mut la New York, într-un interval de timp incert dar poate nu chiar așa îndepărtat. Desigur, nu-s cu nimic curajos până nu acționez concret. Mulțumiri celor 4 prietene din New York care mi-au transmis toate informațiile necesare pentru a putea face un astfel de pas. Interesante versiunile diferite pe care le-au prezentat, trecute evident prin filtrul personal, deci subiective. Nu că ar fi ceva rău, nici vorbă. Iar acuratețea informațiilor nu poate fi pusă la îndoială.

Ce mai inspirată idee: acest premiu onorific se acordă la 3 fete, pentru 2 idei. Andreea și Anca (aka Whiterune și Mits) sunt cele care au sugerat să-mi numesc cartea "U2 - Tot ce nu poți lăsa în urmă", după ce vreo 3 ani cochetasem cu titlul "U2 - Sunete și sensuri". Iar sorella a tras de mine să mergem totuși la Roma într-un moment în care gașca se spărsese iar biletele la concertul U2 păreau pierdute definitiv. Am fost la Roma, a fost superb și acum câteva săptămâni ne-am recuperat și banii pe biletele luate online. Nu-i minunat? Și asta ne duce la:

Cea mai frumoasă amintire: excursia la Roma din toamnă și concertul U2 de pe Olimpico. O experiență perfectă, cu mult peste cea de la Viena din 2005, din toate punctele de vedere. Roma mi-a rămas în suflet, un oraș de Top 5 pentru mine.

From Roma, October 2010

Cea mai faină achiziție: chitara mea acustică Epiphone cutaway, botezată Jess. E mai timidă deocamdată și n-a cântat în public, dar am tras cu ea 4 piese proprii și vreo 25 coveruri - pe toate le puteți vedea aici.


Cel mai bun album ascultat: nu există așa ceva. Da, nu acord premiul ăsta. În 2010 nu m-a impresionat nimeni, nici măcar trupele mele de referință. Report pentru la anul. Locul 1 nu se acordă, locul 2 ar putea fi însă ocupat de albumul  Chicane - Giants. Rockerilor, dormiți?

Melodia anului: The End de pe noul album Kings of Leon. Ar fi putut fi Selfish MotherFucker a Urmei, dar am auzit-o prima dată în 2009, iar în 2010 Urma n-a lansat album, deși așteptam asta din martie. Așa că știm piesa asta doar live și încă nu o putem considera lansată oficial.

Triumful anului: am fost prezent pe stadionul din Gruia când CFR Cluj a câștigat campionatul. 

Cea mai frumoasă reîntoarcere: revederea cu stațiunea Neptun, după 6 ani, este locul care mi-a purtat verile de când aveam 3-4 ani. Tot la revederi am putea pune și Roma, după 10 ani, dar cum prima dată am fost doar pe fugă, abia acum pot spune că am cunoscut cu adevărat orașul.

Cea mai bună carte citită: Conversations with God, vol. 1, 2 & 3. Pe toate le-am citit de 4 ori. Adăugați la astea alte 5 cărți, scrise tot de Neale Donald Walsch. Extrem de înțelept scrise, mi-au răspuns la întrebări fundamentale și mi-au schimbat modul cum percep viața. Le-aș recomanda oricând, oricui, indiferent de religie, indiferent de naționalitate. Chiar și ateilor. Din punctul meu de vedere scrierile lui Walsch reprezintă noua spiritualitate, o evanghelie modernă, lipsită de dogme, frică sau constrângeri, oricând de preferat Bibliei. Mă bucur că am dat acele cărți mai departe și ele deja au o influență semnificativă în viața altor oameni. La anu', adică foarte curând, vom mai povesti despre 2 cărți scrise de Neale.

Profesional: am învățat ce bine este să pleci de la un loc de muncă fără să trântești ușa, ci cu o strângere de mână. Peste 5 luni acea ușă s-a deschis iar.

Doamnelor și domnilor, poate nu realizați, dar mâine încheiem primul deceniu al noului mileniu. Dacă pentru mine 2010 a fost un an sărac din punct de vedere al aparițiilor muzicale, anii 2000 au fost însă realmente extraordinari, iar melodia care consider că definește perfect acest deceniu, fără a avea rival, este Coldplay - Clocks. Acești 10 ani sunt povestiți și condensați în notele genial-banale de pian și în orga bântuitoare din fundal, în timp ce chitaristul Jonathan Buckland trage cortina peste un deceniu fulminant cu acel riff magnific din final.

Petrecere frumoasă mâine noapte, o nouă decadă minunată vă doresc și mulțumiri pentru că urmăriți acest blog cu profunzimile și copilăriile lui. Mulți ani de neuitat!

3 comments:

whiterune said...

uh ! am luat 1/3 (o treime) de premiu ! saru-mana !

ina bixade said...

Ha ha, ce clasificari aici la tine. Nu-mi trecea prin cap ca cei mai multi vizitatori pe blogul tau dragut si informativ, de la mine vin:)

Ma bucur ca ai avut un an grozav si mi-ar placea sa am si eu la fel, pentru ca 2010 pentru mine a fost cam idiot:) te pup

The Fly said...

Doamne ajuta, 2011 sa fie perfect pentru tine ;) Te pup, petrecere frumoasa la noapte!

Post a Comment