Sunday, 12 December 2010

Clasicele nu e de mine

Mda, clar. Sunt țăran, cocalar, ce vreți voi. Am recomandat sute de filme (probabil bat chiar spre o mie) în cei 4 ani de existență ai acestui blog și mă dau cinefil rotund amator, dar este evident că nu-s bun de nimic. Să vă explic. Mi-am propus în ultimele săptămâni să văd 3 filme vechi, mari clasice, care până acum îmi scăpaseră. Concluzia: la unul n-am rezistat decât 40 de minute (ajungând la durata asta din 3 încercări chiar) iar celelalte două nu m-au impresionat. Dar hai să le luăm pe rând.

Breakfast at Tiffany's (1961). Vai, de când doream să-l văd... Pentru un obsedat de New York, totodată mare pasionat de filme, era musai, știu. Băi, ce să zic, era să renunț pe la jumate... Ok, fain, nu pot spune că mi-a displăcut total, dar nici nu m-a impresionat cu nimic. Poate și pentru faptul că genul ăla de femeie jucat de Audrey Hepburn mă scoate efectiv din minți. Am avut așa ceva, nu merci, bine pa. Filmul ăsta mi-a adus aminte de Barefoot in the Park, un alt clasic care m-a dezamăgit (sau pe care, mai exact spus, îl consider supralicitat). Povestea, acțiunea, chiar și actingul, nu m-au entuziasmat. E drept că pe la finalul filmului am fost un pic impresionat de Audrey și de mâța aia plouată a ei, dar fără să mă încordez pot numi pe loc vreo 5-6 filme (văzute doar anul ăsta) care m-au atins mai mult decât micul dejun la Tiffany.

La dolce vitta (1960). Deci mi-am spus: Roma, Fontana di Trevi, Marcello Mastroianni... o să mă rupă filmul ăsta. Din nefericire la el făceam referire mai devreme când am spus că am rezistat doar 40 de minute. Nu mai insist cu detalii. Am reușit să prind celebrul moment când Marcello și Anita Ekberg se bălăcesc în Fontana, remarcând (fără nicio doză de ironie) că pe vremea aia nu te sălta nimeni dacă intrai în fântână și nici nu era țipenie de om în zonă. Sau poate așa e filmul. În zilele noastre, la orice oră, la Fontana di Trevi abia găsești loc să șezi în fund pe undeva, pentru că lumea vine buluc cam în felul ăsta, prin urmare e mare minune că am reușit să mă trag într-o poză cu Fontana fără să am pe nimeni în fundal. Scena cu Mastroianni și Anita Ekberg din La dolce vitta a sporit însă exponențial celebritatea acestei fântâni superbe. 

Casablanca (1942). Ei bine, ăsta merge. Dar nu la modul în care să-l consider (și eu, ca majoritatea) unul dintre cele mai mari filme din istorie. De fapt, știți cum e, chiar aceste verdicte și aprecieri majore cred că produc deservicii unor filme, pentru că le vizionezi cu așteptări foarte ridicate apoi, deși filmul e bun, nu e atât de mare pe cât te așteptai și ajungi să-l consideri un fâs. Vezi recentele exemple numite Avatar și Inception.  Și poate că un film nu este bun doar pentru că spun alții că e bun sau pentru faptul că e vechi. De la a fi un clasic recunoscut de toată lumea până la a fi gustat de către toți este o distanță destul de lungă.
Casablanca m-a fascinat prin faptul că este un film despre al Doilea Război Mondial filmat chiar atunci, în timpul războiului. Multe replici din film au rămas celebre și se folosesc și astăzi, iar stilul lui Humphrey Bogart (socotit the greatest male star in the history of American cinema chiar de către Institutul American de Film) a fost (și va fi) copiat vreme de decenii. Încă o treabă: dacă te-ai lăsat recent de fumat sau dacă ai de gând s-o faci, Casablanca nu îți este recomandat - Bogart fumează practic în fiecare scenă pe care o joacă și o face la modul irezistibil. Însă nu-l invidiați, chit că a fost el cel mai mare star al cinematografiei americane: omul a murit la 58 de ani de cancer esofagian, cântărind în acel moment doar 36 de kile.

Iar acum, dacă mai acceptați recomandări de la melteanul care nu gustă filme clasice, vă semnalez colecția de filme de Crăciun pe care Adevărul le prezintă miercurea pe DVD, împreună cu ziarul. Cred că puteți face rost și de cele care au fost distribuite deja. Mama se ocupă deja de acest task și de Crăciun, acasă la Ploiești, toată familia va putea viziona filmele potrivite. În această colecție avem și It's a Wonderful Life (apropo de clasice) socotit de mulți drept cel mai bun film de Crăciun din toate timpurile. 
Ne revedem aici cu recomandări din categoria "ultimele noutăți", așa, ca între țărănoii care se uită la filme cu bătăi și împușcături.