Tuesday, 19 October 2010

Rușinea de a fi român

Înainte de a posta sub acest titlu, am dat un google search pentru că mi se părea că sună ca un clasic deja. Și nu m-am înșelat. Rușinea de a fi român există, se întinde, se scrie despre ea și, în mod cu totul paradoxal și poate chiar deprimant, începe să devină o mândrie în sine, însuși acest fapt de a-ți fi rușine că te-ai născut în mijlocul acestui neam. Adică, dacă tot s-a întâmplat să ne naștem în nația asta lamentabilă, măcar hai s-o renegăm prin rușinea pe care o simțim.

Recent m-a încercat acest sentiment când am fost la Roma și am văzut câți cerșetori români sunt pe străzile acelui oraș. Mă încearcă în mod constant și când trebuie să mă prezint unui străin și realizez că, atunci când aude de unde sunt, este foarte posibil ca el să devină reticent în privința mea și chiar l-aș înțelege, pentru că  un non-român interacționează cu un român în principal atunci când românul cerșeste, fură sau lucrează la negru în țara non-românului, deseori și cu gura mare. Românii cinstiți sunt mult prea puțini în marea masă a scursurilor pentru a crea o imagine pozitivă despre această țară. Care, dacă tot am pomenit-o, nici nu a făcut nimic notabil în existența ei milenară, la scară planetară, pentru a-și marca o amprentă pozitivă în conștiința globală. Ce dracu' a făcut România? Pentru ce e ea celebră? Mă refer la popor, la colectiv. Desigur, am excelat în domenii cum ar fi sportul, cultura sau chiar tehnologia, dar aici vorbim despre individualități de marcă, pe care, mai mult sau mai puțin, le are orice țară. Ce știu străinii despre noi? C-am avut un dictator, o mare gimnastă, inflație de țigani nomazi și povești cu vampiri?

Când ați simțit ultima oară mândria de a fi român? Ați simțit-o vreodată? Scutiți-mă de bla bla-uri cum că e o țară frumoasă, că avem tradiții, cultură și altele. Fiecare țară are așa ceva. Iar legat de frumusețe, putem vorbi doar de cea naturală, pentru că dacă vii cu trenul de la Cluj la București și treci printr-o groază de gări jegoase, împuțite, deprimante, care stau să-ți cadă-n cap, dacă vezi zecile de fabrici abandonate, ca după război, terenurile nefolosite, pline de buruieni, numai de frumusețea țării nu-ți mai vine să vorbești. Chiar îi spuneam sorellei, când ne apropiam de aterizarea la Roma, că îți dai seama de civilizația și nivelul de dezvoltare al unei țări din avion, la propriu, atunci când vezi cât de ordonat și curat arată totul.

Cu ce ieșim noi, ca și grup, în evidență? Ieșim vreodată cu ceva pozitiv? Priviți guvernanții, scăderea nivelului de trai, ascultați maneaua, citiți Miorița. Studiați cu atenție românii adunați la un loc, fizic vorbind, la un concert, într-un aeroport, pe o plajă. Deschideți TV-ul, veți găsi doar știri apocaliptice, vedete grotești, țigănisme, manele și pseudo-sport, care în 90% din cazuri înseamnă "prin telefon, Gigi Becali." Nicio televiziune nu a fost în stare să televizeze meciul campionului mondial Lucian Bute (efectiv halucinant) motiv pentru care campionul canadian (îi pot spune așa, că are cetățenie, de ce să-i spun român?) a ales să boicoteze toate televiziunile atunci când va reveni în țară. Aplauze pentru acest gest.

Sunt curios să aud, în special de la cei stabiliți afară, dacă au avut momente în care s-au jenat că-s români, dar, poate și mai important, când au fost ultima oară mândri că provin din această țară. Momente de rușine avem cu toții, mai mult sau mai puțin, cu mândria e mai greu însă.

1 comment:

Ioana B. said...

Și eu pățesc la fel când călătoresc în stăinătate, deschid televizorul, ori pur și simplu mă uit în jurul meu. Mă regăsesc în tot ce ai scris.

Post a Comment