Wednesday, 11 August 2010

Din Ardeal pe litoral (cu trei opriri în regat)

Trecuseră aproape 2 ani de când nu mai plecasem pe nicăieri. New York-ul fusese ultima destinație, iar de atunci am pendulat doar între București, Ploiești, Câmpina și Cluj. Niciun weekend la mare sau la munte, nicio excursie pe afară. Simțindu-mă foarte bine și cât se poate de relaxat la Cluj, chiar nu mai avusesem nevoia să plec "undeva" ca să mă distrez. Am îmbinat perfect estivalul, vacanța și ineditul noului oraș în care locuiam cu viața de zi cu zi. Clujul nu este un oraș din care simți nevoia să evadezi. Dar, totuși, era cazul să dau o fugă la mare. Nu în Vama aia plină de obosiți și de boemi, pe care niciodată nu am suportat-o, dar nici la Mamaia plină de manele și de fițe. Și nici la Costinești. Am revenit în locul unde am copilărit la mare, adică la Neptun. Lucrurile s-au petrecut în felul următor.

Marți. Sorella și Oana, care inițial erau așteptate la Cluj în weekend-ul care urma, mă conving subit să mergem la mare și amână vizita pe care o aveau programată în Ardeal.

Miercuri. Andreea (Whiterune), care pleacă în deltă, ia bilete de tren. Woo-ha, am parteneră de drum, cele 10 ore pe tren (mă opresc inițial la Ploiești) vor trece mai ușor de data asta. 

Joi. Plecăm din Cluj. Așa-zisul InterCity (eu aș numi altfel un tren care oprește în "city"-uri de care destui oameni care stau cât de cât ok cu geografia n-au auzit) îi aduce Andreei aminte de Before Sunrise. Măi să fie. În fața noastră stă o clujeancă și ne împrietenim repede. Este de departe cel mai fain drum de la Cluj spre casă de care am parte de când m-am mutat în Ardeal. Andreea insistă să scriu despre, știind că I always bitch about căile ferate române, trenurile și fauna lor. Deci iată-mă, pot vorbi și laudativ. Nu dorm, nu citesc, nu ascult muzică și nici nu mă plictisesc. La un moment dat, mergem la vagonul restaurant să bem ceva. Fetele pot fuma în voie. Eu am aproape o lună de non-smoking și rezist fără probleme. IC-ul nu oprește în Câmpina (mama lui) și asta mă derutează, mă prind în ultimul moment că urmează Ploieștiul. Gata, am ajuns. E noapte și mult mai cald decât în Ardeal.

Vineri. Pe seară plec în București la sorella. Stă în buricul târgului acum, numai cu mine a locuit în Berceni, haha. E prima mea descălecare în capitală după 14 luni, de când am părăsit-o pentru Cluj. Țăranii de București dau buluc în autobuz ca în vremurile bune, adică înainte să coboare fraierii aflați pe scări. Două drumuri cu bus-ul, două buluceli din astea. Să fie întâmplare? Nu, mai ales că de când stau în Cluj am cam uitat nesimțirea asta. Ok, nu vă stresez cu figuri de ardelean și vă spun că mă bucur să revăd Bucureștiul, mai ales centrul vechi, extrem de animat. Ieșim la un suc cu Sanda și Liviu apoi mă mut cu Oana și cu sorella la altă terasă. Timpul zboară, ne uităm la ceas și realizăm că peste vreo 4 ore urmează să plecăm spre Neptun. Hai să și dormim puțin.

Sâmbătă - Duminică - Luni. Oana e o șoferiță foarte cool. Are muzică bună și un iPod identic cu al meu, pe care l-a conectat la bord. Are și GPS, care însă mai rău ne încurcă prin Medgidia. Ajungem însă fără probleme. La Neptun! Este greu să-mi amintesc de câte ori am venit aici, de la 2-3 ani începând, aproape în fiecare vară, până în 2002. Apoi am mai trecut pe fugă în 2003 și în 2004. De atunci deloc. Auzisem că stațiunea e în paragină, mă gândeam că mă voi deprima sau că mă voi umple de spume din cauza cocalarilor. Nici vorbă, a fost peste așteptări și foarte melancolic. Nu a dispărut niciun hotel, au apărut chiar altele, unele de lux. Marea Neagră e singurul local care nu mai există - acolo cânta Iris pe vremuri, acum e doar un cort mare în loc. Au apărut construcții noi, dar chestiile vintage mențin trează nostalgia boemilor non-vamaioți ca mine sau ca sorella: bâlciul Luna Park, teatrul de vară cu aceleași spectacole expirate, vânzătorii ambulanți de pe plajă, Mocea, steagurile, bazarul, porumbul fiert, nămolul, sau, ca o imagine de ansamblu, senzația că am călătorit 20-25 de ani în timp, sunt copil și am venit cu părinții la mare, în neschimbatul și dragul meu Neptun. 

Element extra: cangurul Costin, cel mai bun prieten de la PwC, era și el la mare și a venit în Neptun să ne vedem. Am stat la plajă, apoi am mers pe faleză spre Olimp (alt loc plin de amintiri și  aflat în renaștere), iar dimineața ne-a prins de vorbă, în holul hotelului unde am fost cazați.
Bile albe: hotelurile noi, renovarea celor vechi (nu toate, însă), lipsa cocalarilor, lipsa totală a manelelor, lipsa aglomerației extra-weekend, mâncarea bună și deloc scumpă, serviciile bune (nu ne-a enervat niciun chelner), apa mării uluitor de caldă.
Bile negre: hotelurile nerenovate, cu mobilă de acum 30 de ani, iarba netunsă din multe zone, mizeria din cele două lacuri, mizeria din mare.
Per total: impresie mult mai bună decât mă așteptam.

Luni seara am revenit în București, unde am fost cazat iar de sorella. Oana m-a invitat să luăm cina la Thalia Victoriei și am senzația că vrea să mă facă să reconsider Bucureștiul, hehe.

Marți (adică ieri). Am dat o fugă la Câmpina. Bunicii sunt bine, iar câinele Bono a devenit mai matur și mai cuminte.

Miercuri. Drum lung spre Cluj. De data asta nu mai am companie și îmi petrec cele 9 ore si 45 motherfucking minutes citind, dormind și ascultând muzică. Micul mare tur s-a gătat.
Dacă am uitat ceva, aștept completări. Avem și poze, de la Oana.