Friday, 2 July 2010

Ca și cum căldura scoate cerșetorii din noi

Azi am dat o fugă rapidă în oraș. Am vrut să fie scurtă numai din cauza căldurii, care iată că ne-a lovit, după ce am invocat-o atâta vreme. Mai întâi am fost la librăria Gaudeamus, cu care am căzut de acord să-mi livreze cartea, apoi câțiva zeci de metri mai încolo, la magazinul Play, unde am cumpărat un set noi de corzi (uf, pardon, coarde), pentru vechea mea chitară verde, pe care o vând unei foste colege. Mi-am aruncat un ochi și la instrumente - Jess rămâne mai frumoasă decât tot ce văd pe acolo. 
Apoi am făcut ce doream de mult, anume să stau la o cafea în timp ce-mi citesc ziarul, la una dintre terasele acelea din stradă, din zona Pieții Muzeului. Se pare însă că nu mi-am ales bine momentul. La masa de lângă mine erau niște unguri tineri care vorbeau tare, prea tare. N-am nimic cu nația ungurească, chiar nu, am însă cu ăia care aleg să iasă în evidență și să polueze fonic, indiferent de nația lor. Ce m-a enervat însă și mai tare a fost faptul că, vreme de vreo 20 de minute cât am stat acolo, nu mai puțin de 3 aurolaci au venit să-mi ceară nu bani, atenție, ci țigări. Ultima (era femeie) chiar s-a apucat să strângă mucurile de țigară din scrumierele de pe mese. Wtf man! Chiar nu la asta mă așteptam de la o terasă pe care mi-o închipuiam cu iz occidentalo-medieval, pe o alee unde un tip cânta la flaut și unde, în general, te simți într-o altă țară, nicidecum în România aurolacilor care te agasează. Și cerșitul ăsta trebuie să aibă o decență, o limită în care să nu-l calci pe bătături pe posibilul tău ofertant. Pune-te într-un colț de stradă și stai cu mâna intinsă, dar nu da buzna peste mine și nu-mi intra în spațiul personal că atunci chiar nu primești nimic (cel puțin nu de la mine).
Când mă apropiam de casă am dat nas în nas cu vecinul iritant. Îl știți, e ăla care pe care fiecare dintre voi îl are. E vecinul pe care de fiecare dată îl eviți și te faci că nu-l vezi, mai ales dacă e genul vorbăreț și mai prietenos decât e cazul, care te oprește să dați mâna & shit. Cred că specia asta se distribuie uniform: câte 1-2 exemplare la fiecare scară de bloc sau alee de case. Ei bine, vecinul ăsta al meu e un pensionar cam deraiat, care anul trecut îmi ceruse cu tupeu să-i dau niște bani. Azi a repetat acea inițiativă, de data asta fiind mai explicit și specificând și de ce sumă avea nevoie. 
Desigur, primul meu impuls în astfel de cazuri este să răspund agresiv și uneori chiar o fac. Alteori mă fac că nu aud. Foarte rar chiar dau bani cuiva, mai ales după ce am văzut Filantropica. Sunt vreo 3 aspecte de luat în calcul aici. Primul este cel cinic-agresiv ("nu-ți dau nimic, dispari în soarele mă'tii"), al doilea este cel omenos (îi dai bani, țigări, whatever), aspect care are de regulă două motivații (chiar îți pasă de celălalt sau te simți bine cu tine însuți făcând pe omenosul) și mai este o latură foarte profundă, în care eu chiar cred dar pe care nu reușesc încă s-o aplic. Religia (și chiar New Age-ul) te învață că unde dai, de acolo primești. Chestia asta se explică foarte simplu, la un nivel logico-spiritual: noi toți suntem unul, un imens suflet universal dar individualizat, deci dacă dai cuiva îți dai practic ție. Și mai exact dacă vreți: când vrei să atragi/experimentezi ceva în viața ta, ceva ce ai impresia că de fapt n-ai, începe prin a oferi respectivul lucru. Oferind, transmiți Universului că tu chiar ai acel lucru, iar acest lucru se va reflecta perfect in viața ta. Dacă vrei dragoste, oferă altora dragoste și atenție, dacă vrei bani, ajută-i pe alții cu bani (împrumută prietenii sau dă bani cerșetorilor, că tot vorbeam de asta), dacă vrei înțelepciune, fii înțelepciune și oferă asta altora, dă-le sfaturi și tot așa. Exact așa se explică celebra zicere "de unde dai, Dumnezeu îți dă". Este un sistem perfect, pe care nu-l poți fenta sau ignora. Opusul acestei idei funcționează la fel de bine și am mai dat acest exemplu: dacă ai impresia că n-ai bani și te zgârcești cumpărând numai ce-i mai ieftin, niciodată nu vei avea mai mult și vei trăi exact experiența pe care o manifești: ești sărac și atât îți permiți. Dacă ai impresia că ești gras și cumperi numai produse fără grăsime, nu vei slăbi prea curând, pentru că tu afirmi "Sunt gras", iar răspunsul pe care-l primești este exact ca-n oglindă.
Iată unde am ajuns, plecând de la niște amărâți care cerșeau țigări, azi prin centrul Clujului. Eu  însă chiar cred în treburile astea dar iată că încă n-am puterea să-mi depășesc condiția umană, șutând în plopi frecventele centrări la cap pe care le primesc de undeva de sus.