Friday, 25 June 2010

Printre meciurile de la Mondial strecurăm și filme

  • You Don't Know Jack. Este ultimul film al lui Al Pacino, venit la 2 ani după Righteous Kill. Din păcate a fost tras pentru tv și nu pentru marele ecran. Pacino, superb ca de obicei dar mult mai bătrân decât îl știți, îl joacă pe Jack Kevorkian, un doctor controversat care organiza și milita pentru eutanasia bolnavilor fără scăpare. În acest film (greu de privit pentru unii) mai joacă John Goodman și Susan Sarandon, o femeie care mă va încânta întotdeauna.
  • The Wolfman. Cam prea mare fuss cu ăsta, care s-a dovedit doar un alt film cu oameni care se tranformă în lup în nopțile cu lună plină, interesant de urmărit doar dacă ești mare fan Anthony Hopkins sau Benicio Del Toro. La un moment dat, niște țigani din film vorbesc în română, de unde putem trage concluzia că americanii consideră că dacă ești țigan atunci musai ești român. Poate și invers chiar.
  • I Love You Phillip Morris. Aveți stomac să-l vedeți pe Jim Carrey în rol de gay? Eu zic că merită, mi-a plăcut tare comedia asta - din punctul meu de vedere e peste Yes Man, penultimul film al lui Jim (dacă nu punem la socoteală A Christmas Carol).
  • Green Zone. Dacă mai suportați încă un film cu americani în Irak, alegeți-l p'ăsta. Tratează bullshit-ul yankeilor, care cică, sanki, s-au dus peste Saddam pentru că ascundea arme nucleare, descoperind însă un rahat. Și e cu Matt Damon și cu Greg Kinnear, deci merită.
  • Brooklyn's Finest. Sau, aș spune eu, Hollywood's finest: Ethan Hawke (unul dintre preferații mei all time, perfect și în roluri de copoi și de amorez), Don Cheadle (acest gentleman total al acting-lui), Richard Gere, Wesley Snipes (faină revederea cu el), Will Patton și new-yorkeza Ellen Barkin, parcă neschimbată de la rolul din urmă cu 20 din Sea of Love, undea a jucat alături de marele Al.
Fiți cu ochii pe Inception, care va fi lansat în curând și pare foarte apetisant din trailer și distribuție: Di Caprio, Marion Cotillard, Ellen Page, Michael Caine, Tom Berenger. 

1 comment:

alina said...

dintre toate il vazui si eu pe ala cu Phillip Morris care mi s-a parut foarte bine jucat de ambele parti as zice ca mi-a placut chiar mai mult de Ewan care a jucat extrem de onest fata de personaj. Aaaa si il astept si eu pe Inception din diverse si numeroase motive care incep si se inchie cu DiCaprio:)

Post a Comment