Friday, 18 June 2010

Grădină zoologică pe roți

M-am încumetat din nou, după exact 6 luni, să vin cu trenul de la Cluj la Ploiești. Așa cum am subliniat în diverse ocazii, aceasta reprezintă o adevărată probă de foc, în care nervii și răbdarea îți sunt testate la maxim, vreme de 9 ore. Ar putea fi folosită ca parte a testului psihologic pe care îl dau piloții de avioane sau agenții speciali FBI. Ca probă finală a unui astfel de test ar merge - dacă ajungi la destinație fără să scapi înjurături, blesteme sau chiar câteva bucăți trimise vertebratelor din tren, atunci ai absolvit cursul și ești admis.

Dar să revenim la testul pe care l-am dat eu azi-noapte. Nervișorii au început să mi se întindă chiar de pe peron, căci trenul nu avea vagoanele numerotate vizibil, așa că a trebuit să găsesc un naș care să mă îndrume. În fine, mă urc. Trenul pare nou, dar deja pute, un mix clasic de pișat, salam ieftin, transpirație și jeg. Fatalitate: în compartimentul unde am loc sunt trei babe, care deja s-au împrietenit și vorbesc tare. Două valize imense, lansate probabil în ediție limitată pentru viitoarele emigrări pe Marte, au ocupat deja toate locurile de bagaje, inclusiv pe al meu. Noroc că-s doar cu un rucsac căruia îi găsesc loc în altă parte. Dau să mă așez, dar observ că pe cotieră tronează o țoală a vreuneia dintre babe. Inutil să specific că nimeni nu s-a deranjat să facă loc la bagaje sau să-și ia boarfele de pe scaunul meu. Freak show-ul însă nu se termină aici. O babă e cu fiul ei, care e un pic retard (la propriu) și nu stă o clipă locului: intră și iese din compartiment, deschide și închide ușa doar pentru a se uita pe culoar, aprinde și stinge lumina, vorbește tare și neinteligibil (din fericire) și în general pare așa ca după trei cafele + trei energizante.

Intuiesc imediat că babetele sunt genul care se bagă rapid în vorbă, așa că-mi trag căștile pe urechi și încerc să adorm. Fără succes însă: cea din fața mea îmi scapă vreo cinci picioare în genunchi (le-am contabilizat), însă doar pentru o singură lovitură își cere scuze. Deja mă gândesc că, din poziția în care sunt, e de ajuns să ridic piciorul un pic și să-i lipesc mufa de canapea, iar această fantasmă mă răcorește un pic. Asta doar până când gherțoiul imens pe care-l am în stânga, posesor al unei imitații jenibile de Rolex pe încheietură, adoarme și începe să se prelingă peste mine. Îl împing de câteva ori înapoi, dar e clar că nu voi rezolva nimic. Omul e pur și simplu prea mare pentru un singur scaun și mai e și inconștient, fiind adormit. Îmi bag toate cele în el de somn, mă ridic și ies pe culoar.

Vecini de compartiment îmi sunt niște țigani borâți, unul intre ei găsind de folos să-și șteargă proaspăt suflații muci pe bara de care te ții pe culoar. Ați reținut deci: mai bine nu te atingi de așa ceva, cu riscul de a-ți lăsa dinții pe acolo. Apare o nașă simpatică și o văd ca pe salvatoarea mea: îmi spune însă că nu mai există locuri libere în tren și că nu am unde să mă mut. Un cocalar autentic, din ăla cu ciuful vopsit într-un galben libidinos (sigur cunoașteți această specie de giboni), își aprinde nonșalant o țigară pe culoar, deși fumatul e interzis în tren. Dar el e șmecher, nene, îl doare la bască, el e împotriva sistemului, n-aveți voi treabă...

Rezist eroic pe culoar câteva ore apoi revin în compartimentul care deja are un aer irespirabil și stătut. Babele arată grotesc, adormite cu gura deschisă, una chiar sforăie, iar două dintre ele și-au ridicat picioarele pe canapea sau în poala soțului (adică gherțoiul căruia îi era urât și tot vroia să-l iau în brațe când dormea). Retardul e treaz și încearcă să inițieze o conversație cu mine, gesticulând imperativ să-mi scot căștile. Ploieștiul friguros apare ca o izbăvire și sar din tren fericit că măcar n-am avut parte de manele, de vreun plod care să zbiere non-stop și nici de un festin al babelor, cu salam și brânză care duhnesc până la trei compartimente depărtare.

Deci se putea și mai rău. Oare însă când se va putea și mai bine? Un bilet de avion pe această distanță este de aproximativ 3-4 ori mai scump decât cel mai ieftin bilet de tren, dar ajungi de 9 ori mai repede și în condiții de confort cu câteva clase peste. Așa că dacă ai cu ce, alege avionul, se merită din plin. CFR-ul este doar o grădină zoologică ambulantă și obscenă.

1 comment:

whiterune said...

iti povestesc eu ce-i mai rau. ca animalele de care spui, sa nu fie o simpla metafora. si anume sa se urce soarecii pe tine in tren.

Post a Comment