Posts

Showing posts from June, 2010

220

Azi am rămas fără curent, vreo 6 ore, ceea ce reprezintă probabil un record pentru mine în era democratică. Bine, n-a fost întrerupt de sus, a fost vorba de o defecțiune, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Laptopul mi-a mers vreo 3 ore pe baterie, apoi a murit și el, după care am zdrăngănit la chitară și am citit până s-a întunecat afară. Din fericire n-am stat foarte mult în beznă totală, problema rezolvându-se. De obicei m-aș fi turat și le-aș fi zis (naiba știe cui) de neam și de altele, de data asta am fost însă mai calm ca de obicei. Și asta pentru că tot azi, într-o localitate românească a secolului 21, o prietenă a fost la o înmormântare unde, acum 2 zile, satul fusese luat de ape iar rudele ei se baricadaseră în casă cu mortul, fără curent și consolate poate doar de ideea că nu au trebuit să se urce pe acoperiș, precum vecinii de la două case depărtare. Desigur, nu pledez pentru lăudarea normalității (reprezentată aici de curentul care-ți dă lumină și-ți face gadget-uri…

Noi, filozofii cu status

Nu mai pot în ultima vreme cu filozofiile care mă asaltează din statusuri (YM, Facebook) sau din motto-urile de profil de pe diverse site-uri de socializare. Majoritatea vrea să degaje o înțelepciune profundă, care musai trebuie proclamată. Cred că dacă aș salva toate aceste sfaturi și cugetări, aș putea publica o culegere filozofică. În realitate, chestiile astea sunt postate mai mult ca să dea bine la alții, și nu pentru că acela care le dă pe goarnă chiar le aplică în viața reală, de zi cu zi. Mai mult decât atât, toate sunt cu copy/paste, bineînțeles, nu se pune problema să fie rezultatul original al gândirii preocupatului care le postează. Să nu fiu înțeles greșit: nu mă delimitez de acest grup, din contră, chiar mă includ în el. Și eu mai scap profunzisme, așa că ironia acestui articol mă vizează, fără menajamente. E păcat că toți suntem filozofi profunzi, mai mult la nivel declarativ sau pasiv, căci dacă înțelepciunea asta declarată online s-ar transfera perfect și în practică…

Printre meciurile de la Mondial strecurăm și filme

You Don't Know Jack. Este ultimul film al lui Al Pacino, venit la 2 ani după Righteous Kill. Din păcate a fost tras pentru tv și nu pentru marele ecran. Pacino, superb ca de obicei dar mult mai bătrân decât îl știți, îl joacă pe Jack Kevorkian, un doctor controversat care organiza și milita pentru eutanasia bolnavilor fără scăpare. În acest film (greu de privit pentru unii) mai joacă John Goodman și Susan Sarandon, o femeie care mă va încânta întotdeauna. The Wolfman. Cam prea mare fuss cu ăsta, care s-a dovedit doar un alt film cu oameni care se tranformă în lup în nopțile cu lună plină, interesant de urmărit doar dacă ești mare fan Anthony Hopkins sau Benicio Del Toro. La un moment dat, niște țigani din film vorbesc în română, de unde putem trage concluzia că americanii consideră că dacă ești țigan atunci musai ești român. Poate și invers chiar.I Love You Phillip Morris. Aveți stomac să-l vedeți pe Jim Carrey în rol de gay? Eu zic că merită, mi-a plăcut tare comedia asta - din p…

Diego, piticul gigant

Image
Argentina a terminat cu 3 victorii faza grupelor de la World Cup 2010, un turneu final nu foarte spectaculos până în acest moment. Una dintre imaginile care-mi vor rămâne în minte după acest Mondial va fi cu siguranță cea a lui Diego Maradona, acest dopuleț simpatic cu barbă și costum, care face eforturi să sară-n brațele celor din jur la fiecare gol al echipei pe care o antrenează. E o imagine din care, în acea învălmășeală, reții doar o mogâldeață acoperită de un ciuf ce cu tupeu se menține des. Un tupeu împrumutat de la posesorul său, care acum l-a șlefuit și l-a transformat în siguranță de sine, profesionalism și în această bucurie sinceră descrisă mai sus. Zilele trufașe (dar, la naiba, justificate) ale celui pe care mulți îl consideră cel mai mare fotbalist din istorie au apus. Deja simbol de un sfert de veac al unei țări întregi și al planetei fotbalistice, Diego a devenit acum un antrenor bun și un psiholog pe măsură - el poate fi părintele noului superstar numit Leo Messi, un…

TheFly's Metacafe - un fel de rock acustic fără pretenții

De vreo lună am început să înregistrez diverse coveruri acustice - Jess mă tenta prea mult în sensul ăsta. Pe YouTube (în special) există de mult această modă, care nu trebuie privită ca un show off, pentru că în lumea chitariștilor amatori poate fi foarte util să-l urmărești pe altul, de aproape, în detaliu, făcând cover unei anume piese. Pe mine chiar m-a ajutat chestia asta uneori, când doream să văd cum anume trebuie cântată o melodie.  Astfel am strâns până acum 13 înregistrări (12 coveruri plus una personală). Unfriendly - o aveți mai jos - e o piesă compusă de mine exact acum un an, imediat după mutarea la Cluj, iar o variantă audio a ei fusese postată aici pe blog în ianuarie. Mai am una pe țeavă, dar până atunci vă  invit la mine în garsonieră la o cafea acustică alături de Foo Fighters, Soul Asylum, U2, Alice in Chains, Stereophonics, Urma, Oasis, The Connells plus probabil ceva Kings of Leon în curând. 

Unfriendly

Direcții

Azi dimineață, Ploiești. Rând pe rând fiecare se trezește și pleacă spre orașul unde-și desfășoară treburile. Sorella o ia în jos spre București, tata un pic mai la nord spre Câmpina, iar mama, singura care rămâne în oraș, mă conduce la gară - eu plec spre Cluj. De data asta nu am istorioare balcanice, călătoria a decurs într-un confort nesperat. Have a nice day. Week & summer too.


Grădină zoologică pe roți

M-am încumetat din nou, după exact 6 luni, să vin cu trenul de la Cluj la Ploiești. Așa cum am subliniat în diverse ocazii, aceasta reprezintă o adevărată probă de foc, în care nervii și răbdarea îți sunt testate la maxim, vreme de 9 ore. Ar putea fi folosită ca parte a testului psihologic pe care îl dau piloții de avioane sau agenții speciali FBI. Ca probă finală a unui astfel de test ar merge - dacă ajungi la destinație fără să scapi înjurături, blesteme sau chiar câteva bucăți trimise vertebratelor din tren, atunci ai absolvit cursul și ești admis.

Dar să revenim la testul pe care l-am dat eu azi-noapte. Nervișorii au început să mi se întindă chiar de pe peron, căci trenul nu avea vagoanele numerotate vizibil, așa că a trebuit să găsesc un naș care să mă îndrume. În fine, mă urc. Trenul pare nou, dar deja pute, un mix clasic de pișat, salam ieftin, transpirație și jeg. Fatalitate: în compartimentul unde am loc sunt trei babe, care deja s-au împrietenit și vorbesc tare. Două valize…

Momente la Mozart Cafe

Image
Am fost azi în premieră la Mozart Cafe (str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 7), foarte cochetă și deloc populată la acea oră. În timp ce povesteam diverse și mă bucuram de compania interlocutoarei mele, am fost luați prin surprindere. Noi ca noi, dar mult mai plăcut surprinsă a fost cu singuranță o domnișoară de la masa de alături, care s-a trezit cu pretendentul în genunchi și c-un buchet de flori, în timp ce o prietenă comună (și conspiratoare a acelui moment) imortaliza evenimentul.  Se pare că a spus da.

Un an de Cluj

O atmosferă frumoasă de anotimp indefinibil plutea aseară în oraș în timp ce mergeam spre Insomnia, unde mi-am invitat prietenii pentru a aniversa un an de când m-am mutat la Cluj. Incredibil sau nu, astăzi se împlinește un an de am venit aici pentru a rămâne și sunt tare bucuros de alegerea făcută, dar și de lucrurile realizate în anul care s-a scurs. Mi-au ieșit toate, așa cum mi le-am propus, plus altele pe lângă, iar acum nu se pune problema decât de constanță și de continuitate. 
După un an de Cluj rămân cu noii prieteni, cu ardelenii în general, cu atmosfera inegalabilă a acestui oraș, din cafenele, baruri, de pe străzi sau de aiurea, rămân cu arta în toate formele ei pe care orașul mi-o oferă, cu priveliștile minunate ce pot fi surprinse din atâtea locuri, rămân cu Gruia și cu CFR, cu Bună Ziua și Zorilor la Liga unde mergeam să văd meciuri, cu Bd. Eroilor pe care mă plimb de fiecare dată cu părinții mei veniți în vizită, cu Enigma Cafe și Flowers (locul unde am băut cele mai …

Sâmbătă, după TIFF

Ce-i drept TIFF-ul nu s-a încheiat, dar probabil că e gata pentru mine, spectator nu foarte fidel (am fost doar la două filme) și poate neîndreptățit să vorbesc despre, dar cu siguranță un admirator al celor care au organizat acest evenimenent și al tuturor celor văzute în cadrul său. Vreme de 9 zile Clujul a fost îmbrăcat de acest festival, care a rulat filme la toate cinematografele, multiplexurile și nu numai. Sâmbăta trecută am fost la Crazy Heart - deși îl văzusem am fost atras de faptul că filmul urma să fie proiectat în Piața Unirii, care căpătase un aer estival combinat cu ceva din atmosfera specifică Pieții Sfatului din Brașov, atunci când are loc Cerbul de Aur. Marți am vrut să merg la Until the End of the World al lui Wim Wenders, dar când am văzut că ține peste 4 ore am renunțat. Acest film este menționat și în cartea mea și este cel care a fost împrumutat de U2 pentru celebra lor piesă de pe Achtung Baby. Pe Wenders l-am văzut însă aseară la Republica, la premiera în Rom…