Saturday, 1 May 2010

Cluj-Napoca, 1 mai - La pas prin orașul aproape părăsit

Am pornit cu un taxi totuși, pentru că eram în criză de timp. Din Mănăștur am ajuns pe splai, trecând pe lângă Cluj Arena care începe să capete formă lângă un munte de pământ excavat. Orașul însorit și mult mai calm ca de obicei, aproape pustiu grație grătarelor încinse în spirit muncitoresc, arăta mai frumos ca niciodată. Am luat masa cu o prietenă la Roland Garros, loc care devine tradițional pentru mine în a servi varză a la Cluj. Someșul susura atât de plăcut încât lipsa muzicii pe terasă a fost extrem de potrivită. De acolo am pornit într-o plimbare lungă  prin centru, apoi pe Clinicilor până la strada Piezișă, pe care am descoperit-o din păcate abia acum și care m-a cucerit prin aerul estival și oarecum greco-italian, dat de îngustime, valorificarea la maxim a spațiului și de terasele care mai de care mai cochete, cu mese de la care poți sări efectiv în stradă și invers. Sunt un mare fan al acestor fine delimitări, așa că ne-am oprit la Booha.
După vreo 5 ore de soare și vorbe am revenit tot în plimbare acasă, alegând o stradă mănăștureană pe care nu mai călcasem până acum. Am ajuns în parcul Primăverii tocmai când soarele se pitea după blocuri, U2 îmi cânta în căști despre un foc de neuitat iar lumea se bucura de vreme în umbra imensei catedrale neterminate care tronează în zonă. Când intram în casă eram convins deja că 1 mai poate fi o zi specială dacă o faci tu să fie așa, chiar și neplanificat. Amestecul trendy printre turme, fum și eventual manele nu înseamnă că îți oferă un subiect la întrebarea prietenilor "Ce-ai făcut de 1 mai?"

5 comments:

whiterune said...

hehe, multumesc pentru ziua de azi :) si nici ca pot fi mai de acord cu ultima fraza a postului.

The Fly said...

Thank YOU ;)

ruxandra said...

spuneam ca eu am ales sa nu fac nimic de 1 mai tocmai pentru ca "everybody else is doing it so...why should we?" :))

The Fly said...

That's the spirit ;)

whiterune said...

da, rux. eu cel putin m-am simtit azi in cluj cam cum m-as simti in decembrie la mare :)) cand oare am mai avut un cluj asa pustiu si cald doar pt mine ? ok, ok... si fly. ok, ok, fiiieee. si 2-3 batranei. si cersetori. si chelneri, ca deh, cineva trebuia sa aduca cafelele.

Post a Comment