Monday, 5 April 2010

Cluj, Ploieşti, Câmpina şi retur

Vineri era aşa frumos când am ieşit de la muncă încât mi-am oferit luxul de a merge pe jos până la aeroport. Am ajuns în vreo oră jumate, apoi am citit două ziare la un espresso. Am zburat fără probleme, aterizând la Băneasa, unde mă aşteptau ai mei şi am luat astfel primul contact (fie el total tangenţial) din ultimele 10 luni cu capitala. Sâmbătă am ieşit puţin prin Ploieşti cu mama, prilej cu care am văzut câteva hoarde de coca şi o haită de câini vagabonzi, toate atât de rare prin Ardeal (îmi cer scuze celor care poate mă consideră un figurist de Cluj, dar vă asigur că nu aberez).
Am plecat apoi la Câmpina, unde pe bunici i-am găsit neschimbaţi, motiv să-mi încarc bateriile cu speranţă şi mai ales cu acel indefinibil ceva, care vine din negura timpului şi în care se amestecă sentimentul de acasă, siguranţa oferită de familie şi amintirile din copilărie. Bono, labradorul negru, pare în permanenţă high on drugs (sau cel puţin cu vreo cinci Red Bulls şi trei cafele la bord) şi este atât de ataşat de sorella încât sare să ne muşte la cel mai mic gest suspect făcut în preajma ei (that motherfucker!) Strada s-a umplut de lume în noaptea de Înviere (la câţiva zeci de metri de casa noastră se află o biserică, a cărei slujbă o poţi auzi perfect acum chiar din curtea casei, graţie noilor sisteme hi-fi prin care popii slujesc, probabil după un prealabil "doi-zece" în microfon). M-am ţinut departe şi am preferat să mă bucur de această sărbătoare în forul meu interior, nu printre diverse găşti încropite în urma clasicei "Ce faci de Înviere"?
Azi (adică luni), eram în Ploieşti şi leneveam cu părinţii la o cafea când am fost sunat de la Blue Air pentru a fi anunţat că trebuie să mă prezint urgent la aeroport - cursa mea, care iniţial trebuia să plece la ora 22.00, fusese reprogramată. Şi tocmai ce mă pregăteam să ies la o bere cu cel mai bun prieten din liceu. Le-am zis-o şi ăstora de la companie cam ca lui Bono, m-am suit în maşină cu mama şi am plecat spre Băneasa. După doar 40 de minute petrecute în aer, am aterizat într-un Cluj ploios (şi pe care l-am survolat foarte fain începând cu Mănăşturul) şi am petrecut aproape o oră în staţii şi prin autobuze, pentru a ajunge aici voios şi a vă scrie. 
A fost o mini-vacanţă frumoasă şi relaxantă, care m-a convins definitiv că acasă este oriunde alegi tu să fie. Deşi am fost plecat doar trei zile din Cluj, oraşul mi-a lipsit iar mâine îl voi saluta cum se cuvine de la coffee shop-ul din Diverta. Business & pleasure, în acelaşi timp.