Wednesday, 28 April 2010

Vom fi la Roma - ultima oprire a extravagantului U2 360° Tour

"Ar fi culmea ca tocmai tu să nu ajungi să vezi U2 live în turneul ăsta" îmi spunea cineva de curând. Dacă anul trecut am ratat un concert U2 din mai multe motive, iar anul ăsta nu luasem serios în calcul ideea (da, nu sunt chiar atât de obsedat!), iată că a fost nevoie să o cunosc pe inimoasa Oana, venită de la Bucureşti la Cluj să participe la lansarea progeniturii mele tipărite, ca să ne organizăm rapid, să strângem o gaşcă mică şi să achiziţionăm bilete la ultimul concert U2 din cadrul turneului mondial început acum aproape un an. Aşa că ne vedem la Roma, pe Stadio Olimpico, pe 8 octombrie. Va fi o adevărată sărbătoare.

Tuesday, 27 April 2010

Cu fularul vişiniu la gât

Am redescoperit plăcerea de a merge la stadion (sau, mai bine spus, abia acum am găsit-o cu adevărat) după ce am mers la vreo trei meciuri ale CFR-ului, în Gruia. Pe lângă faptul că este cel mai modern stadion din ţară ca şi infrastructură (şi nu afirm numai eu asta), sunt convins că este şi din punctul de vedere al atitudinii şi mentalităţii publicului.

Am mai expus aici pe blog vara trecută unele idei, dar îmi rezerv încântarea să le repet: pe stadionul din Gruia sunt interzise consumul şi comercializarea seminţelor (nu vezi picior de indiancă să cheme băieţii să le dea mari şi bune), la meci vin femei de toate vârstele (am remarcat doamne în vărsta dar şi puştoaice de şcoală generală agitându-se pentru echipă sau fredonându-i imnul), vin bătrâni cu nepoţi, care mai de care cu un tricou vişiniu sau cu fular la gât. Nu am văzut nici măcar un singur defulat cu ochii bulbucaţi şi cu spume la gură. Desigur, se înjură ca pe orice stadion, dar aerul general este cu totul altul. La semifinala de Cupă cu Dinamo de acum două săptămâni (când am făcut poza de mai sus) am văzut dinamovişti vizionând meciul dintre clujeni şi manifestându-se pe faţă pentru echipa lor, fără a se isca vreun scandal.

Şi vreau să mai adaug ceva. Există o concepţie greşită printre unii dintre noi. Anume: dacă mergi la meci şi mai îţi iei şi tricoul echipei pe tine sau vreun fular la gât, eşti cocalar. Sau un ultras fără creier. Pot înţelege acest mod de a gândi, mai ales în România, unde stadionul este asociat cu o masă comunistă de beton unde se adună toţi loserii să urle, să scuipe seminţe şi să-şi bage puţele. A fi însă un susţinător fidel, entuziast şi elegant al echipei tale preferate este o stare de fapt care nu trebuie să se confunde neapărat cu ţărănismul sau cu fenomenul ultras. Poate fi o adevărată plăcere să mergi la meci în weekend, să-ţi susţii echipa, să te bucuri de meci şi să te simţi parte integrantă a oraşului. Afară chestia asta este cât se poate de normală - oameni din toate păturile sociale şi indiferent de gradul de educaţie merg la meci, susţinând acest fenomen. La noi însă doar Clujul (poate şi Timişoara) se apropie de acest nivel.


Saturday, 24 April 2010

M-am apucat de tenis

Tocmai ce-mi efectuasem achiziţia săptămânală de provizii când mă sună un coleg, să mă cheme la un tenis la dublu. O coceam amândoi de ceva vreme deja, aşa că m-am prezentat voios. Am mers la Winners Tennis Club, care e foarte aproape de mine, şi am dat cu racheta în minge vreo două ore. Consider că m-am descurcat admirabil, ţinând cont că singura dată când mai făcusem asta fusese prin şcoala generală. Am pus nişte scurte de mare efect, de nemaivăzut în era open şi nu numai: cu boltă imensă adică. Nimereli, desigur. Însă trebuie să-mi pun la punct serviciul.
Nu mai făcusem mişcare în aer liber de ani buni (cu o mică excepţie acum un an jumate, când am schimbat câteva pase cu un român în Central Park NY). Dar ce bine a fost! Prin urmare am de gând să mă ţin constant de treaba asta.
După joc am servit o pizza foarte bună la restaurantul clubului, apoi am revenit în plimbare acasă, în timp ce soarele colora foarte frumos comunistele blocuri mănăşturene. În ciuda arhitecturii lor şi erei de provenienţă, îmi sunt extrem de dragi.

Update: colegul Marius a spus că-mi trebuie o dovadă, aşa că mi-a trimis poza asta:

Friday, 23 April 2010

Las mujeres - vorbesc când trebuie să tacă şi invers

Este un adevăr şi nicidecum un basm: femeile dau intimităţi din casă, la ieşirile cu prietenele, în cadrul discuţiilor de tip bârfă abjectă care încep cu "Auzi, fată" şi se termină în chicoteli la adresa nefericitului mascul care s-a întâmplat să treacă prin viaţa/patul naratoarei. Prietenele acesteia pot afla fără probleme cât de lungă o are el, cât de bun/slab e la pat şi tot felul de alte picanterii. Am auzit genul ăsta de discurs, direct sau indirect, de la atâtea fiinţe de sex feminin (e o scenă foarte prezentă chiar şi în filme) încât îmi permit să generalizez, fără reţineri. Desigur, există şi excepţii, însă acum vorbim la modul abstract, aşa cum spui, de exemplu, că britanicele sunt naşpete sau că negrii o au mare. În acest spirit putem afirma fără ezitare că femeile sunt nesimţite când vine vorba de (ne)respectarea unor intimităţi, fie că este vorba de un one night stand sau de prietenul stabil.

La modul cel mai serios, în toate discuţiile pe care le-am avut vreodată cu bărbaţi, fie ei amici sau prieteni buni, fie ei mai tâmpiţei sau nobili, niciunul nu a devărsat public chestii care trebuie să rămână între aşternuturi. Sau dacă s-a întâmplat, discuţia rămânea mereu la un nivel general, fără exemple concrete (adică nume). Este efectiv lamentabil să scuipi cu nesimţire, unor terţe persoane, elemente care ţin exclusiv de un cuplu, indiferent dacă anduranţa acestuia este de 5 minute sau o viaţă de om.

Ei bine, dacă mai sus am descris femeia-ţoapă care vorbeşte când şi ce nu trebuie, mai avem şi un alt tip de mujeres, poate chiar mai răspândit. Aproape universal. Este vorba de femeia tăcută, posesoare de aberante pretenţii de a-i fi citite minţile, oricând, oricum dar nu de oricine, ci mai ales de către partenerul de viaţă. Sau de către un mascul oarecare, de regulă conceput de aşa natură încât să nu poată descifra limbajul muţesc al celei care, implicit, îl provoacă la acest imposibil dialog. Noi, ca şi bărbaţi, suntem extrem de direcţi şi nu prea ne descurcăm cu metaforele. Nici cu aluziile. Dacă sesizăm că sunteţi bosumflate şi vă întrebăm ce s-a întâmplat, ar fi bine să spuneţi. Dacă apelaţi la clasicul "N-am nimic", când de fapt se vede de la o poştă că aveţi capsa pusă, toată lumea are de pierdut. Bărbatul fie te crede pe cuvânt, fie se sictireşte rapid, sesizând faptul că este provocat să citească-n stele şi se va preface că n-ai nimic de fapt. Asta în timp ce tu, femeia, oricum nu-ţi rezolvi problema. Sfatul meu: vorbiţi, comunicaţi direct, articulând sunete, fie ele şi "Eşti neatent cu mine, nu ieşim niciodată în oraş!" Specia noastră masculină nu se pricepe la comunicarea non-verbală, aluzii, trimiteri subtile şi alte chestii de gen. Nu ştim, ce mai. Aşa că bine aţi face să vorbiţi cu noi aşa cum o faceţi cu un copil de 2 ani. Entende?

În rest, vă iubim şi nu putem fără voi, desigur.

Tuesday, 20 April 2010

Şi am lansat, lăsând muzica să ne schimbe

Gata, vă prezint pozele de la lansare şi le invit să vorbească, tot ce pot spune este că m-am simţit excelent. A fost un eveniment mult mai frumos decât cel din 2002, o manifestare al cărei mesaj am vrut să fie Lasă muzica să te schimbe. Sper că mi-a ieşit asta, dacă nu chiar atunci sămbâtă, poate de acum încolo, prin paginile care au ajuns deja sau vor ajunge la voi şi pe care am scris chiar acel mesaj, atunci când am acordat ceea ce numim, oarecum pretenţios, autografe. Câteva exemplare ale cărţii se găsesc deja în vitrina librăriei Phoenix (pe strada Iuliu Maniu) dar foarte probabil voi distribui curând un număr mult mai mare la Book Corner, pe aceeaşi stradă.
O scurtă prezentare a lansării, însoţită de unele vorbe de duh, a apărut aici. Pentru tot ce a presupus acest eveniment doresc să mulţumesc magazinului Diverta, editurii Napoca, Sandei Nicola, Dianei Moga şi familiei mele. Ne vedem la următoarea carte, deja începută, care de data asta nu va fi despre U2 :)



Lansare carte U2 - Cluj aprilie 2010

Monday, 19 April 2010

Bella giornata della città

Duminică a fost o zi superbă, Clujul strălucea de-a dreptul, aşa că am profitat de moment şi am capturat câteva imagini, cu mama şi sorella prin centrul oraşului apoi cu Sanda şi Liviu, pe care i-am invitat într-un loc care-mi devine foarte drag, anume La Piazzetta. Veniţi de la Bucureşti pentru a lua parte la lansarea cărţii mele (Sanda chiar în calitate de prezentatoare), aceşti oameni m-au impresionat foarte mult. Cum nu publici cărţi de multe ori într-o viaţă, astfel de momente rămân neuitate, la fel şi oamenii alături de care le-ai trăit. Le mulţumesc încă o dată şi aş face trimitere la un citat celebru dintr-un film şi mai celebru (pe care eu încă nu l-am urmărit cap-coadă): este vorba de Casablanca. Sunt sigur că ştiu ei care sunt vorbele la care mă refer.
Ma che bella!

Un oraş mare într-o lume mică

Andrei Mutu & Ciprian Borşan
Mă tot ţin de ceva timp să vă povestesc o chestie faină. Da, ştiu, vreţi poze şi poveşti de la lansare, vor veni şi ele foarte curând, acum aştept să le colectez din cât mai multe surse. Dar să revenim. Acum vreo lună, proaspăt angajat fiind, luam masa de prânz cu câţiva colegi. Am început să vobesc cu Ciprian despre una şi alta, iar la un moment dat îi spun că urmează să lansez o carte despre U2. La care el, mirat nevoie mare, spune ceva de genu': "Tu eşti ACEL Bogdan!" Hmmm care o fi acela? "Eu sunt Ciprian de la I Love Cluj!" a adăugat el. Măi să fie! Noi ne ştiam din mediul virtual de câteva săptămâni deja, dacă vă aduceţi aminte am promovat chiar aici pe blog extraordinarul proiect feisbuchist I Love Cluj (care acum are vreo 17.000 de aderenţi) şi care, la rândul său, mi-a promovat atât blogul cât şi lansarea cărţii. Ciprian nu a putut veni la lansare, dar sâmbătă am avut ocazia să-l cunosc la Diverta pe partenerul său de la I Love Cluj, Andrei Mutu.
Frumos, nu? Nu există coincidenţe sau întâmplări. Oamenii inimoşi, cu iniţiativă, se întâlnesc întotdeauna, inevitabil, într-un oraş cum e Clujul.

Thursday, 15 April 2010

Ultima strigare pentru lansare


V-am bătut destul la cap în privinţa lansării de sâmbătă, aşa că acum doar repet detaliile esenţiale şi programul. Prin urmare, avem aşa:
  • după acest event, voi fi la dispoziţia invitaţilor (mai ales că unii dintre voi vor veni de la mare depărtare) şi ne putem petrece vremea prin oraş (se anunţă vreme frumoasă la Cluj), la o cafea, la masă, la o plimbare.
Cartea deja se află în vitrină la Diverta, aşa că dacă aveţi drum prin zonă o puteţi vedea dar nu şi achiziţiona până sâmbătă. De săptămâna viitoare voi iniţia un topic pe pagina Facebook a cărţii, pentru comenzi prin poştă. Iar pentru cei din Cluj trebuie să precizez că până acum nu am discutat cu nicio librărie pentru distribuţie, aşa că  momentan puteţi achiziţiona cărţi decât la unul dintre cele două evenimente de sâmbătă sau de la mine personal în oricare altă zi. După lansare nu vor rămâne cărţi la Diverta. Orice modificare în acest sens o voi anunţa aici pe blog şi pe Facebook.

Mulţumesc din suflet celor care au promovat această lansare:
sandanicola.ro
Ziarul Făclia
Evenimente în Cluj (I Love Cluj)
Slicker
BOOKiseala.ro
QBox
Radio Impuls Cluj
şi celor care probabil au vorbit despre eveniment dar nu i-am descoperit încă. La fel de mult îi apreciez şi pe cei care vor străbate sute de km pentru a lua parte la acest eveniment, care acum două luni nu exista nici măcar în stadiul de proiect concret, iar cartea pe care sâmbătă o veţi avea în mână avea doar forma unor fişiere word în laptopul meu.
Ladies & gents: let's party!

Wednesday, 14 April 2010

Interviu cu Sanda

Cine nu o cunoaşte (sau nu a auzit de ea) ar putea spune că trăieşte doar în virtual şi că n-are viaţă personală, observând cele 5.000 de contacte deţinute Facebook. Daily Business a numit-o însă, pretenţios sau nu, cel mai prietenos român din cadrul acestei reţele de socializare, prezentând un interviu în care Sanda Nicola explică foarte clar motivaţiile aflate în spatele acestui profil virtual cât se poate de activ. Îl puteţi citi aici.
Eu personal sunt încântat de faptul că mă voi bucura de prietenoasa prezenţă a Sandei în cadrul lansării cărţii mele, unde ea este special guest. Puteţi face şi voi asta, sâmbătă, de la ora 13.00, la Diverta din Piaţa Unirii Cluj.

Monday, 12 April 2010

Să nu spuneţi că n-aţi ştiut (partea a II-a - Zoo@Zorki)

Sunday, 11 April 2010

Ei sunt

Messi, Pep şi toată echipa Barcei, care a învins cu 2-0 pe Bernabeu (goluri Messi şi Pedro) şi a stabilit două noi recorduri ale erei Guardiola:
- este pentru prima dată când se impune de două ori consecutiv pe stadionul marii rivale
- Guardiola este primul antrenor al catalanilor care câştigă patru clasice la rând.
Să vină semifinala cu Interul lui José .

Saturday, 10 April 2010

No, care-i mai bun? Nici nu contează.


Diseară, de la ora 11.00 în direct pe DigiSport, avem cel mai interesant El Clásico din ultimii 58 de ani (cotidianul spaniol Marca l-a numit chiar "meciul mileniului") asta pentru că de atunci nu s-a mai întâmplat ca Real şi Barca să fie la egalitate de puncte în fruntea clasamentului şi la ani lumină de a 3-a clasată (Valencia în cazul acesta). Mai mult decât atât, vom acea parte de duelul celor mai buni jucători ai lumii din ultimii doi ani, Messi şi C.Ronaldo, o rivalitate care ne face pe noi, chibiţii, să ne aducem aminte de vremurile când ne întrebam dacă Van Damme l-ar dovedi pe Bruce Lee. Dar până la urmă e frumos, în aceeaşi măsură în care nici nu contează cine e mai bun sau ce echipă va câştiga diseară.
Personal, ţin cu Barca, echipa pe care o consider cea mai valoroasă de la Milanul lui Gullit şi Van Basten, iar pe Messi cel mai bun fotbalist de la Maradona încoace. Of, iar am făcut comparaţii? La naiba cu ele, să ne concentrăm pe meci.

Friday, 9 April 2010

Să nu spuneţi că n-aţi ştiut

Monday, 5 April 2010

Cluj, Ploieşti, Câmpina şi retur

Vineri era aşa frumos când am ieşit de la muncă încât mi-am oferit luxul de a merge pe jos până la aeroport. Am ajuns în vreo oră jumate, apoi am citit două ziare la un espresso. Am zburat fără probleme, aterizând la Băneasa, unde mă aşteptau ai mei şi am luat astfel primul contact (fie el total tangenţial) din ultimele 10 luni cu capitala. Sâmbătă am ieşit puţin prin Ploieşti cu mama, prilej cu care am văzut câteva hoarde de coca şi o haită de câini vagabonzi, toate atât de rare prin Ardeal (îmi cer scuze celor care poate mă consideră un figurist de Cluj, dar vă asigur că nu aberez).
Am plecat apoi la Câmpina, unde pe bunici i-am găsit neschimbaţi, motiv să-mi încarc bateriile cu speranţă şi mai ales cu acel indefinibil ceva, care vine din negura timpului şi în care se amestecă sentimentul de acasă, siguranţa oferită de familie şi amintirile din copilărie. Bono, labradorul negru, pare în permanenţă high on drugs (sau cel puţin cu vreo cinci Red Bulls şi trei cafele la bord) şi este atât de ataşat de sorella încât sare să ne muşte la cel mai mic gest suspect făcut în preajma ei (that motherfucker!) Strada s-a umplut de lume în noaptea de Înviere (la câţiva zeci de metri de casa noastră se află o biserică, a cărei slujbă o poţi auzi perfect acum chiar din curtea casei, graţie noilor sisteme hi-fi prin care popii slujesc, probabil după un prealabil "doi-zece" în microfon). M-am ţinut departe şi am preferat să mă bucur de această sărbătoare în forul meu interior, nu printre diverse găşti încropite în urma clasicei "Ce faci de Înviere"?
Azi (adică luni), eram în Ploieşti şi leneveam cu părinţii la o cafea când am fost sunat de la Blue Air pentru a fi anunţat că trebuie să mă prezint urgent la aeroport - cursa mea, care iniţial trebuia să plece la ora 22.00, fusese reprogramată. Şi tocmai ce mă pregăteam să ies la o bere cu cel mai bun prieten din liceu. Le-am zis-o şi ăstora de la companie cam ca lui Bono, m-am suit în maşină cu mama şi am plecat spre Băneasa. După doar 40 de minute petrecute în aer, am aterizat într-un Cluj ploios (şi pe care l-am survolat foarte fain începând cu Mănăşturul) şi am petrecut aproape o oră în staţii şi prin autobuze, pentru a ajunge aici voios şi a vă scrie. 
A fost o mini-vacanţă frumoasă şi relaxantă, care m-a convins definitiv că acasă este oriunde alegi tu să fie. Deşi am fost plecat doar trei zile din Cluj, oraşul mi-a lipsit iar mâine îl voi saluta cum se cuvine de la coffee shop-ul din Diverta. Business & pleasure, în acelaşi timp.

Saturday, 3 April 2010

Se dau doi music junkie bloggers. Ce poate ieși din combinația asta?

Păi o colaborare foarte faină, pe teme muzicale, dar nu numai, așa cum se anunță cea dintre Sanda Nicola și subsemnatul, care de aseară începând are privilegiul de a fi invitat permanent pe blogul Sandei. Vă lansăm deci și vouă o astfel de invitație: urmăriți-ne constant și nu vă feriți să intrați în dezbateri.
Primul articol pe care l-am postat ("Isus și Iuda într-un cântec rock") reprezintă un pasaj din manuscrisul meu, Sanda fiind foarte atrasă de ideea din spatele melodiei revizuite acolo. Aștept să-mi propuneți teme de discuție (repet: nu doar pe subiecte muzicale) pe care să le abordez împreună cu Sanda. 
Stick around.

p.s. era să uit: o mai ştiţi pe Fran Drescher din serialul The Nanny?