Sunday, 7 March 2010

The Lost Symbol (Brown nu se dezminte)

Aseară am terminat de citit ultima carte a lui Dan Brown, numită Simbolul Pierdut şi cea care completează trilogia care-l are ca personaj central pe Robert Langdon, profesorul de simbolistică prezent în Îngeri şi Demoni şi Codul lui Da Vinci. Ca şi roman în sine, este foarte asemănător cu cele care l-au precedat. Aproape 500 de pagini acoperă o acţiune desfăşurată în doar 12 ore, Langdon are din nou o parteneră milfish şi singurică, aşa cum are câte una în romanele anterioare (aici clar avem de a face cu fanteziile lui Brown), partenera respectivă este ruda unui mare savant care este fie răpit ori ucis, killer-ul este un ciudat din punct de vedere fizic şi mental, un monstru, secretele care pot fi dezvăluite ar da lumea peste cap iar acţiunea, desigur, este presărată de coduri şi simboluri de tot felul pe care Langdon şi partenera lui le descifrează pas cu pas.
Acuma, lăsând la o parte şabloanele deja clasice ale unui roman Brown, lăsând la o parte şi finalul cărţii, care mi s-a părut cam fâsâit, precum şi criticile pe care de regulă le primeşte (am dezvoltat subiectul pe blog acum vreo 5 luni), trebuie să spun că mi-a plăcut The Lost Symbol mai mult ca primele două cărţi dintr-un singur punct de vedere, dar unul foarte important. În carte sunt prezente numai concepte New Age, nu separate neapărat de toate religiile şi dogmele, ci mai degrabă ca o trăsătură comună a tuturor, ca un mesaj al iluminării rasei umane care fusese transmis de când lumea de către toţi marii învăţători, printre care Isus, Buddha sau Mohamed. Absurditatea existenţei atâtor religii este şi ea ironizată subtil, iar ideea că Dumnezeu se găseşte practic în fiecare dintre noi şi că noi, oamenii, suntem cu toţii divini, este foarte bine subliniată. Iar lucrul care m-a uluit şi încântat cel mai mult este ceea ce am numit eu un fel de împletire armonioasă între Biblie şi New Age, pe care Brown (sau oricare, că acuma iar vor sării unii să spună că a plagiat idei când de fapt asta nu are nicio legătură cu pomul de iarnă) o realizează prin simpla definiţie greacă a unui cuvânt. Până şi Biblia menţionează, în ultimul ei capitol, revelaţia şi iluminarea omenirii, care va afla (sau, mai degrabă, îşi va reaminti) adevărurile fundamentale.

An Apocalypse (Greek: Ἀποκάλυψις Apokálypsis; "lifting of the veil" or "revelation") is a disclosure of something hidden from the majority of mankind in an era dominated by falsehood and misconception, i.e. the veil to be lifted.

Da, apocalipsa nu înseamnă sfârşitul lumii, ci mai degrabă sfârşitul lumii aşa cum o ştiam noi. Nu descrie niciun cataclism planetar, ci doar revelaţia de care va avea parte omenirea când va realiza caracterul divin al fiecăruia, puterea minţii şi a credinţei, faptul că Dumnezeu nu trebuie căutat în cer ci mai degrabă în interiorul nostru.
Ca un fel de concluzie, recomand The Lost Symbol pentru lectură, însă încercaţi să treceţi peste emfaza atât de comună unora când vine vorba de Dan Brown şi nu uitaţi că omul scrie thrillere şi nu romane istorice, că totul este doar ficţiune şi că elementele spirituale, mistice, simbolistice, etc. care vă pot pune pe gânduri pot fi aprofundate din alte surse, nu trebuie să luaţi literă de lege ce spune acest autor. Dar, atâta vreme cât vă pune într-adevăr pe gânduri, înseamnă ceva. Apreciaţi, înainte de toate, un thriller alert, aşezat pe un suport simbolistic şi spiritual. Pentru că exact asta sunt cărţile lui Brown şi nimic mai mult.


1 comment:

Adi said...
This comment has been removed by a blog administrator.

Post a Comment