Monday, 15 March 2010

Încă şase, să nu vă plictisiţi

Filme adică. Hai să începem cu două care au fost la Oscaruri anul ăsta.
The Messenger. Mi-a plăcut tare, mai mult şi decât The Hurt Locker, deşi subiectele se ating doar tangenţial. Cel din The Messenger este unul foarte dur iar Woody Harrelson face un rol care-l prinde perfect, în timp ce Ben Foster mi se pare unul dintre cei mai promiţători tineri actori. Samantha Morton, sirena din clipul Electrical Storm de la U2, s-a mai rotunjit, dar nah, nimeni nu e perfect.
An Education. Peste ce mă aşteptam. Nu ştiu exact de ce eram sceptic, probabil pentru că în general nu le am cu britanicii. Am înţeles şi de ce Carey Mulligan, o fiinţă despre care nu auzisem, a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Bravo ei. Îi voi urmări munca în continuare.
The Fourth Kind. Un film tulburător, deşi termenul disturbing sună şi mai bine (încă o dată prefer engleza în dauna limbii noastre care-i o comoară). Şi cică ar mai fi şi real filmul ăsta, dar nu aş băga mâna în foc pentru acest lucru.
Armored. Mi-a atras atenţia prin distribuţie: Matt Dillon, Jean Reno, Laurence Fishburne. Nu se lungeşte aiurea şi e alert. Un film despre lăcomia prostească (nu consider asta un pleonasm) care nu duce decât la belele.
The Road. Foarte asemănător cu The Book of Eli. Oare cine s-a inspirat după cine? Deşi filmele sunt făcute cam în acelaşi timp. Îi avem pe Viggo Mortensen, Charlize Theron, Robert Duvall şi Guy Pearce, în a doua apariţie cameo aş spune, după cea din prima scenă din The Hurt Locker.
Shutter Island. La ăsta am fost la cinema cu două prietene apoi ne-am întrebat: da' de ce?! Peste 32.000 de useri i-au acordat o notă de 8.1 pe imdb acestui film, aşa că aveam mari aşteptări de la el, care s-au spart însă ca un balon de săpun într-un hohot de râs. Pe final aşa, când ne-am gândit noi că ne-am prefăcut destul timp serioşi şi profunzi în încercarea de a înţelege ce dracului e atât de mişto la filmul ăsta. O poveste un pic bolnăvioară, cu siguranţă nu de vineri seara, care are, într-adevăr, şi plusurile ei (mai ales că la final te lasă cu două variante de interpretare) dar bă, nu e de nota aia, las-o încolo de măgărie. Una peste alta, cel mai slab film cu Di Caprio pe care-l văd în ultimii ani.

1 comment:

Alexandru said...

Am văzut și eu "An Education". Filmul e predictibil, dar nu subiectul e cel care face filmul bun. E jovialitatea, prospețimea, tinerețea. Clar ținute sub control, pentru că sunt britanici, până la urmă. Francezii știu mai bine ("Jeux d'enfants").

"Shutter Island" - nu e rău, dar mi s-a părut aceeași idee și mi-a indus aceleași senzații ca și "Memento". Numai că ... lipsește Christopher Nolan.

Post a Comment