Monday, 29 March 2010

Eu, Sanda, U2 şi blogosfera

Ne-am cunoscut virtual în toamna anului trecut şi am început să comunicăm foarte frumos. Dacă la început mă entuziasma atenţia pe care mi-o acorda ea, o figură publică, foarte rapid mi-am dat seama că de fapt vorbeam cu Sanda, pur şi simplu, nu cu imaginea de pe ecran. Era cât pe ce să ne vedem la Cluj luna trecută, dar n-am făcut decât să amânăm acest moment care inevitabil se va produce. Pe lângă faptul că dispune de o pregătire şi de o experienţă care l-ar face invidios şi pe un angajat CNN, se implică în tot felul de proiecte umanitare şi este o prietenă inteligentă şi haioasă, Sanda este şi o mare admiratoare U2. Prin urmare a ales să scrie pe noul ei site despre cartea pe care o voi lansa la Cluj şi, mai mult decât atât, acest blog a apărut printre primele în blogroll-ul ei, lucru care mă flatează foarte mult şi pentru care o îmbrăţişez. Şi pentru că nimic nu este întâmplător iar în viaţa ta atragi anumiţi oameni cu un anumit scop, Sanda este cea care mi-a oferit cea mai influentă carte pe care am citit-o vreodată, schimbându-mi astfel radical modul de a gândi şi privi viaţa.
Sanda Nicola este invitată specială pe 17 aprilie la Cluj, atunci când voi lansa cartea despre U2, dar nu luaţi acest fapt ca pe un anunţ oficial pentru că, deşi ea doreşte să vină, sunt mai multe aspecte care pot influenţa prezenţa ei acolo. Până una alta, pe site-ul ziarului Cotidianul puteţi s-o urmăriţi pe Sanda în dialog cu diferite persoane şi personalităţi.
Best regards.

Sunday, 28 March 2010

Janis Stuf s-a făcut scrum

Azi dimineaţă, clubul cu 4 etaje pe care-l descoperisem după revelion şi unde mergeam cu mare plăcere (chiar m-am aniversat acolo acum o lună) a ars din temelii. Detalii aici sau aici
Păcat.

Have a drink on them, they're Kings of Leon

Sper că v-aţi obişnuit ca acest blog să promoveze concerte care sunt lansate oficial pe DVD. Acum este rândul băieţilor de la KOL, care în noiembrie anul trecut au oferit publicului larg concertul pe care l-au susţinut pe 30 iunie 2009 la O2 Arena din Londra, din cadrul turneului de promovare a celui mai mişto album rock pe care l-am  ascultat în ultimii ani. Mi-a plăcut foarte mult momentul următor, aflat în deschiderea unei alte piese care aduce, într-un fel sau altul, tribut celui mai spectaculos oraş din lume.

Friday, 26 March 2010

Doin' Great

Iarna dădu brusc în vară şi la Cluj, unde tocmai am încheiat prima săptămână completă de muncă. Am profitat de vreme şi de dispoziţia foarte bună pe care o am ca să mă plimb vreo oră jumate pe străzi pe care nu mai ajunsesem până acum. Apoi m-am oprit la o terasă în Mărăşti, unde am servit un capuccino şi-o savarină, înainte să mă văd cu domnul editor pentru a-i preda coperţile cărţii, ultima etapă înainte de print. Asta în timp ce Diana, my book launch manager, se ocupă foarte inspirat şi dedicat de lansarea de luna viitoare, oferindu-mi siguranţa că vom avea parte de un eveniment stilat şi reuşit.
Vă zic eu, oraşul ăsta m-a iubit de la-nceput, numai că a avut nevoie de ceva timp să-şi dea seama.

Friday, 19 March 2010

Voi lansa "U2 - Tot ce nu poţi lăsa în urmă" peste o lună la Cluj


Au trecut mai bine de 3 ani de când anunţam aici pe blog că voi publica o ediţie revizuită şi updatată a cărţii despre U2 pe care o lansasem în 2002. Iar în ultimii 2 ani şi ceva am publicat vreo 20 de pasaje din acest manuscris, acolo la tag-ul Sunete şi sensuri, acesta fiind the working title avut de cartea mea în toată perioadă asta. Însă nu a fost să fie până acum, trei edituri bucureştene ducându-mă cu vorba în perioda asta. Luna trecută am dat peste un anunţ al editurii Napoca, într-un ziar clujean. I-am contactat, ne-am întâlnit, am discutat, ne-am înţeles. Contractul a fost semnat, cartea este deja tehnoredactată (va avea 302 pagini), coperţile sunt gata iar lansarea va avea loc la magazinul Diverta din Piaţa Unirii, Cluj, probabil pe 17 aprilie (vă voi anunţa exact la momentul oportun).
Este o carte mult mai bună decât prima, mult mai bine documentată, fără pasaje aiurea, cu toate la zi (inclusiv cu date despre ultimul album şi actualul turneu U2) şi cu un titlu care evoluează de la un album din 1984 ("Când muzica e un foc de neuitat") la altul din 2000. Acest titlu mi-a fost sugerat de două prietene şi da, mi s-a părut mult mai bun decât "Sunete şi sensuri." Aşa cum spun şi pe pagina de promovare a cărţii de pe Facebook (care până acum a strâns aproape 150 de suporteri) această carte vă oferă, în acelaşi timp, esenţa şi complexitatea lui U2, povestind toată istoria lor, revizuind toate albumele şi marile turnee (există chiar şi cronici detaliate ale unor concerte), vorbind despre conştiinţa social-politică dar şi despre spiritualitatea trupei şi analizând separat nu mai puţin de 140 de cântece ale formaţiei, despre care veţi putea afla tot felul de lucruri inedite, plecând de la ideea din spatele versurilor până la modul în care s-a compus respectiva melodie, de câte ori a fost cântată live, date statistice şi multe altele.
Vă voi anunţa din timp tot ce trebuie ştiut despre lansare şi acum vă las cu melodia care conţine titlul aceste cărţi, cuprins în ideea că dragostea este cel mai important bagaj, tot ce nu putem lăsa în urmă, precum o inimă într-o valiză. Îi mulţumesc lui Ovidiu pentru realizarea acestei elegante coperte care îmbină albul de pe No Line on the Horizon cu simbolul Elevation Tour şi sorellei pentru că m-a pus în legătură cu el. Walk On!

Tuesday, 16 March 2010

Sfârşit de vacanţă

A durat mult dar nu a fost câtuşi de puţin un timp pierdut. A fost doar o pauză de la înţelegeri scrise şi programe de lucru. Această libertate mi-a oferit multe elemente de simţ şi analiză, pe care abia acum sunt în stare să le apreciez la adevărata lor valoare şi să le văd rostul în acest magic labirint numit viaţă. Am schimbat oraşe şi moduri de a privi lumea, am citit mai mult, m-am redescoperit, am cunoscut oameni şi mi-am definit foarte clar aspectele "cine sunt eu" şi "ce vreau".
De mâine dimineaţă mă voi prezenta din nou la un birou, după 15 luni de vacanţă şi mă voi implica într-o activitate care se pare că mi se potriveşte foarte bine. Mă plimbam azi prin centrul Clujului, din nou cotropit de ninsoare, şi îmi aminteam cum în urmă cu exact 3 luni făceam acelaşi lucru, dar parcă sub alţi fulgi. Atunci nu găseam sensul unor lucruri, acum am oferit chiar eu acel sens. Atunci mi-am luat un bilet de tren să merg acasă de Crăciun, acum am luat unul de avion pentru Paşte. Atunci totul era sec şi rece, acum încep munca, voi publica o carte foarte curând (detalii mai târziu) şi primăvara e după colţ. Îmi asum schimbarea de stil, mentalitate şi atitudine şi îmbrăţişez micile minuni pe care le creez. Momentan în compania unui vin bun şi a unei ţigări rafinate. Le cam merit.

Monday, 15 March 2010

Încă şase, să nu vă plictisiţi

Filme adică. Hai să începem cu două care au fost la Oscaruri anul ăsta.
The Messenger. Mi-a plăcut tare, mai mult şi decât The Hurt Locker, deşi subiectele se ating doar tangenţial. Cel din The Messenger este unul foarte dur iar Woody Harrelson face un rol care-l prinde perfect, în timp ce Ben Foster mi se pare unul dintre cei mai promiţători tineri actori. Samantha Morton, sirena din clipul Electrical Storm de la U2, s-a mai rotunjit, dar nah, nimeni nu e perfect.
An Education. Peste ce mă aşteptam. Nu ştiu exact de ce eram sceptic, probabil pentru că în general nu le am cu britanicii. Am înţeles şi de ce Carey Mulligan, o fiinţă despre care nu auzisem, a fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Bravo ei. Îi voi urmări munca în continuare.
The Fourth Kind. Un film tulburător, deşi termenul disturbing sună şi mai bine (încă o dată prefer engleza în dauna limbii noastre care-i o comoară). Şi cică ar mai fi şi real filmul ăsta, dar nu aş băga mâna în foc pentru acest lucru.
Armored. Mi-a atras atenţia prin distribuţie: Matt Dillon, Jean Reno, Laurence Fishburne. Nu se lungeşte aiurea şi e alert. Un film despre lăcomia prostească (nu consider asta un pleonasm) care nu duce decât la belele.
The Road. Foarte asemănător cu The Book of Eli. Oare cine s-a inspirat după cine? Deşi filmele sunt făcute cam în acelaşi timp. Îi avem pe Viggo Mortensen, Charlize Theron, Robert Duvall şi Guy Pearce, în a doua apariţie cameo aş spune, după cea din prima scenă din The Hurt Locker.
Shutter Island. La ăsta am fost la cinema cu două prietene apoi ne-am întrebat: da' de ce?! Peste 32.000 de useri i-au acordat o notă de 8.1 pe imdb acestui film, aşa că aveam mari aşteptări de la el, care s-au spart însă ca un balon de săpun într-un hohot de râs. Pe final aşa, când ne-am gândit noi că ne-am prefăcut destul timp serioşi şi profunzi în încercarea de a înţelege ce dracului e atât de mişto la filmul ăsta. O poveste un pic bolnăvioară, cu siguranţă nu de vineri seara, care are, într-adevăr, şi plusurile ei (mai ales că la final te lasă cu două variante de interpretare) dar bă, nu e de nota aia, las-o încolo de măgărie. Una peste alta, cel mai slab film cu Di Caprio pe care-l văd în ultimii ani.

Saturday, 13 March 2010

An Olive Grove Facing the Sea

Aceasta este o melodie lansată de Snow Patrol în 2001 şi reînregistrată anul trecut pentru compilaţia Up to Now. Solistul Gary Lightbody a caracterizat această versiune ca fiind "shamefully self indulgent", iar eu spun că ea este practic un preludiu pentru Crack The Shutters - descrie noaptea dinaintea dimineţii.


Tuesday, 9 March 2010

Practic şi real, aş zice

Mi-am anunţat ieri contactele de pe Facebook că voi realiza curând o curăţenie de primăvară (urât cuvânt, totuşi) care va consta în reducerea listelor YM & Facebook la persoanele cunoscute în realitate, pe bune adică. Fără a ofensa pe nimeni, pentru mine chestia asta este foarte practică şi mă menţine mai bine în contact cu realitatea, de care ne îndepărtăm tot mai mult adăugând într-un mod absolut lipsit de sens tot felul de persoane despre care nu ştim nimic, cu care nu interacţionăm deloc şi cu care nu ne vom întâlni vreodată. "X-lescu and Bahram Jalal Al Tareh are now friends". Oh boy, now really...? You get the picture.
Oricum, eu în general nu păstrez în agendă oameni cu care nu comunic, fie din vina lor sau chiar a mea, fie din lipsă de chimie sau din oricare alt motiv. Am detaliat foarte bine acest aspect mai demult şi nu voi repeta decât o singură chestie pomenită acolo: dacă mă vezi pe mess, mă apelezi şi nu-ţi răspund, înseamnă că nu te mai am în listă şi nu primesc ce spui, pentru că la mine e bifată opţiunea "ignore anyone who is not in my contacts list" dar, pe de altă parte, chestia asta îţi permite în continuare să mă vezi online. Aşa că mă poţi înjura că te-am şters, nicidecum pentru că sunt un arogant care nu te bagă în seamă când îl saluţi. Nuanţează deci!
Şi ca să închei această postare care nu-mi face plăcere ci o scriu doar pentru a specifica nişte lucruri, mai spun doar că vor fi şi excepţii. Nu voi înlătura chiar toate persoanele pe care nu le-am cunoscut în real life, iar criteriile care vor da aceste excepţii sunt justificate şi confidenţiale.

Monday, 8 March 2010

Crazy Heart Jeff Finally Nails It

Cu câteva ore în urmă, Jeff Bridges a câştigat primul său Oscar, pentru rolul din Crazy Heart, la 39 de ani de la prima nominalizare. Mi se pare senzaţional lucrul acesta pentru un actor, indiferent dacă el îşi propune sau nu obţinerea premiului suprem.
Sandra Bullock a triumfat şi ea, tot în premieră, iar filmul anului a fost (slavă domnului) The Hurt Locker şi nu Avatar.

Sunday, 7 March 2010

The Lost Symbol (Brown nu se dezminte)

Aseară am terminat de citit ultima carte a lui Dan Brown, numită Simbolul Pierdut şi cea care completează trilogia care-l are ca personaj central pe Robert Langdon, profesorul de simbolistică prezent în Îngeri şi Demoni şi Codul lui Da Vinci. Ca şi roman în sine, este foarte asemănător cu cele care l-au precedat. Aproape 500 de pagini acoperă o acţiune desfăşurată în doar 12 ore, Langdon are din nou o parteneră milfish şi singurică, aşa cum are câte una în romanele anterioare (aici clar avem de a face cu fanteziile lui Brown), partenera respectivă este ruda unui mare savant care este fie răpit ori ucis, killer-ul este un ciudat din punct de vedere fizic şi mental, un monstru, secretele care pot fi dezvăluite ar da lumea peste cap iar acţiunea, desigur, este presărată de coduri şi simboluri de tot felul pe care Langdon şi partenera lui le descifrează pas cu pas.
Acuma, lăsând la o parte şabloanele deja clasice ale unui roman Brown, lăsând la o parte şi finalul cărţii, care mi s-a părut cam fâsâit, precum şi criticile pe care de regulă le primeşte (am dezvoltat subiectul pe blog acum vreo 5 luni), trebuie să spun că mi-a plăcut The Lost Symbol mai mult ca primele două cărţi dintr-un singur punct de vedere, dar unul foarte important. În carte sunt prezente numai concepte New Age, nu separate neapărat de toate religiile şi dogmele, ci mai degrabă ca o trăsătură comună a tuturor, ca un mesaj al iluminării rasei umane care fusese transmis de când lumea de către toţi marii învăţători, printre care Isus, Buddha sau Mohamed. Absurditatea existenţei atâtor religii este şi ea ironizată subtil, iar ideea că Dumnezeu se găseşte practic în fiecare dintre noi şi că noi, oamenii, suntem cu toţii divini, este foarte bine subliniată. Iar lucrul care m-a uluit şi încântat cel mai mult este ceea ce am numit eu un fel de împletire armonioasă între Biblie şi New Age, pe care Brown (sau oricare, că acuma iar vor sării unii să spună că a plagiat idei când de fapt asta nu are nicio legătură cu pomul de iarnă) o realizează prin simpla definiţie greacă a unui cuvânt. Până şi Biblia menţionează, în ultimul ei capitol, revelaţia şi iluminarea omenirii, care va afla (sau, mai degrabă, îşi va reaminti) adevărurile fundamentale.

An Apocalypse (Greek: Ἀποκάλυψις Apokálypsis; "lifting of the veil" or "revelation") is a disclosure of something hidden from the majority of mankind in an era dominated by falsehood and misconception, i.e. the veil to be lifted.

Da, apocalipsa nu înseamnă sfârşitul lumii, ci mai degrabă sfârşitul lumii aşa cum o ştiam noi. Nu descrie niciun cataclism planetar, ci doar revelaţia de care va avea parte omenirea când va realiza caracterul divin al fiecăruia, puterea minţii şi a credinţei, faptul că Dumnezeu nu trebuie căutat în cer ci mai degrabă în interiorul nostru.
Ca un fel de concluzie, recomand The Lost Symbol pentru lectură, însă încercaţi să treceţi peste emfaza atât de comună unora când vine vorba de Dan Brown şi nu uitaţi că omul scrie thrillere şi nu romane istorice, că totul este doar ficţiune şi că elementele spirituale, mistice, simbolistice, etc. care vă pot pune pe gânduri pot fi aprofundate din alte surse, nu trebuie să luaţi literă de lege ce spune acest autor. Dar, atâta vreme cât vă pune într-adevăr pe gânduri, înseamnă ceva. Apreciaţi, înainte de toate, un thriller alert, aşezat pe un suport simbolistic şi spiritual. Pentru că exact asta sunt cărţile lui Brown şi nimic mai mult.


Thursday, 4 March 2010

Mila


Acest blog respectă tradiţia cu care v-a obişnuit, prin urmare fiecare nou crush al autorului asupra unei actriţe se va manifesta în aceste pagini, chestia asta fiind atât o recomandare cât şi un echivalent al posterelor de pe pereţii adolescenţei.
Domniţa din imagine este Mila Kunis iar ea m-a cucerit iremediabil după ce am remarcat-o în The Book of Eli (aplauze încă o dată pentru acest film), unde este partenera lui Denzel, deşi o latură mult mai senzuală are în Forgetting Sarah Marshall. O văzusem şi în Max Payne, dar atunci nu-mi marcase simţămintele, ca s-o zic aşa mai glumeţ. Mila este născută la Kiev (deci hai s-o considerăm vecină cu noi, deşi acum stă în San Francisco) şi de vreo 8 ani de zile este iubita norocosului şi eternului puştan Macaulay Culkin. O mai puteţi vedea în Extract, Boot Camp, After Sex sau Moving McAllister. Sau poate vă mulţumiţi cu clipul de mai jos.

Monday, 1 March 2010

The Book of Eli

Am fost sâmbătă cu tata la acest film pe care-l consider unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimii ani, dacă nu ever. O poveste post-apocaliptică foarte bine construită, fără tipar clasic, care nu-ţi permite să-i intuieşti finalul. Pe scurt, un film despre credinţă, cu o coloană sonoră senzaţională (mai jos aveţi the main theme).
Dacă puteţi, aruncaţi priviri şi la Agora (apropo de lupta idioată de milenii dintre religii) şi Edge of Darkness.