Saturday, 20 February 2010

O stea apusă de mult

Este această parodie de echipă numită FC Steaua Bucureşti. Al cărei suporter eu nu mai sunt de ceva vreme, fără să mă forţez şi fără să mă comport ca un ţânc care ţine numai cu cine e mai bun. Pur şi simplu nu mai pot, gibonul oligofren aflat la aşa-zisa conducere a acestui club a reuşit să mă stoarcă de orice sentiment pentru acest club cu care simpatizam încă dinainte de câştigarea Cupei Campionilor. Mai mult decât atât, jocul din ultimii ani, unul băşit, chinuit, scremut (şi el o consecinţă a managementului oieristic) a pus capac siktirului care m-a cuprins când vine vorba de echipa asta. Apropo, unde-s vremurile alea când Steaua îşi spulbera adversarii în Ghencea cu 3,4,5-0? Acum se câcâie cu toţi loserii, în speranţa unei victorii la limită. Sau, aşa cum a păţit în seara asta, o ia cu 3-1 de la ultima clasată. Cu goluri de cascadorii râsului, lufturi penibiloase şi tot tacâmul.
Şi nici nu s-a terminat bine meciul şi patronul râgâie deja în direct la tv, în loc să-şi expună părerile tembeloide în cadru restrâns, antrenorilor şi jucătorilor (deşi nici măcar asta n-ar trebui să facă, dar e o altă discuţie deja). Din fericire am un weekend plin săptămâna care vine şi astfel o scuză perfectă să nu merg pe stadion la CFR să râd de Steaua, etapa viitoare. Aşa că, din pur amuzament, mă uit la penibilul Naum cum îl mulge pe Becali de vocale, trăiască-le-ar audienţa astăzi şi mâine. Bine că jucăm cu gura la tv, dacă pe stadion suntem muci. Aleluia!