Thursday, 28 January 2010

Conversations with God

Tocmai am parcurs trilogia având acest titlu, despre care mulţi dintre voi aţi auzit, fie de la mine fie din alte surse. În 2008 văzusem filmul The Secret şi asta mi-a produs o revelaţie. Un an mai târziu am primit cartea cadou de la bunica şi am înţeles şi mai bine mesajul expus acolo. Apoi am dat peste o lucrare a lui John Gray, pe care am mai pomenit-o aici pe blog, şi am simțit cum aceleaşi principii din Secret capătă noi adâncimi şi înţelesuri. Însă acum, după ce am citit şi Conversations with God, pot spune că această lucrare încheie cu adevărat şi completează perfect trilogia şi înţelesurile pe care le-am descoperit în toate aceste cărţi, care deloc întâmplător au ajuns în viaţa mea.

Da, ştiu, acum o săptămână şi un pic puneam la îndoială unele aspecte din The Secret într-un articol care vă întreba în ce credem până la urmă. Fusesem pus pe gânduri de modul în care Mike Dooley, creatorul Notelor Universului, se dezicea de unele aspecte spirituale şi evita cu încăpăţânare să folosească noţiunea de God. Citind însă Conversaţiile, totul mi s-a prezentat într-o altă lumină. Am ajuns să nu mai contest ceea ce afirmă The Secret, ci doar să-l consider o variantă simplistă, minimalistă a tot ceea ce se petrece în jurul nostru (dar foarte probabil corectă). Iar această idee este subliniată şi de Neale Donald Walsch (autorul trilogiei) în clipul pe care-l inserez la sfârşitul acestui articol.

Ok. Ce-i cu conversaţiile astea? Ar fi enorm de povestit, aşa că voi încerca să fac un rezumat. Cartea încearcă să răspundă unor întrebări existenţiale, despre cine este Dumnezeu, cine suntem noi, care e scopul nostru, de unde venim şi unde ne ducem. Primul volum se axează pe probleme individuale, al doilea pe cele legate de planeta pe care o populăm, iar al treilea este cel mai extins (atât ca volum cât şi ca noţiuni) şi ne prezintă Universul şi cum funcţionează el.

Iar acum mă uit la această lamentabilă descriere pe care încerc să o fac acestei lucrări şi realizez că nu pot să pun în cuvinte cât este de năucitoare şi de reconfortantă. Da, veţi descoperi un Dumnezeu diferit de imaginea construită lui de Biblie şi de religiile de pretutindeni. Veţi afla că acest zeu nu este rău sau răzbunător, că nu trebuie să ne fie teamă (curios, spuneam şi eu asta pe blog cândva), că nu ne-ar ffi oferit liberul arbitru pentru ca apoi să ne ardă în iad dacă nu-i facem voia şi multe alte chestii care, dacă sunt acceptate de tine, îţi vor bulversa mintea şi simţul.

Ştiu ce vă veţi întreba acum (şi eu am făcut-o): dar cine e ăsta care susţine că a vorbit cu Dumnezeu? Şi cum i-a vorbit El lui? Treceţi peste acest aspect, o să fiţi uluiţi când veţi descoperi cât de irelevant este. Prietena care mi-a dat cărţile mi-a spus o chestie foarte adevărată în legătură cu acest aspect: de ce atunci când tu vorbeşti cu Dumnezeu înseamnă că te rogi, dar dacă Dumnezeu vorbeşte cu tine înseamnă că eşti nebun?! Adevărul se găseşte în sufletul vostru, atunci când veţi citi veţi şti dacă este real sau nu. Nu poate demonstra nimeni, în lumea asta iluzorie şi relativă în care existăm pentru moment, că acela care a vorbit în acele cărţi este însuşi Dumnezeu. Dar nici nu este necesar. Adevăraţii nebuni sunt cei care ar pretinde o dovadă, nicidecum cei care reuşesc să treacă peste (hai să-i spunem) intriga acestei trilogii fără a se impiedică de aceasta, rămânând cantonaţi în scepticism şi zâmbete ironice.

Dacă Biblia în sine, o lucrare de acum 2000 de ani, greoaie, în multe locuri irelevantă, scrisă de mai mulţi din diferite perspective, venită pe surse verbale de la alţii şi, la final, revizuită de Biserică şi finalizată, este lucrarea de căpătâi a omenirii, atunci cărţile lui Walsch merită cel puţin o atenţie sporită. Personal însă le consider cu mult mai eficiente şi mai adevărate decât Biblia în sine. Asta poate aprecia fiecare în parte, fiecare dispune de propria conştiinţă pentru a afla (dar mai ales pentru a simţi) adevărul. Iar acest adevăr ar putea consta în faptul că nu există iad, că nu există bine-rău, sus-jos, stânga-dreapta şi toate noţiunile relative pe care noi le-am inventat, că nu există timp şi totul se petrece ACUM, într-o clipă infinită, că timpul şi spaţiul sunt de fapt acelaşi lucru, că rugăciunea trebuie să fie una de recunoştinţă şi nu de cerinţă (pentru că totul este deja al tău, numai că nu poţi percepe asta), că toată viaţa noastră este de fapt un proces de aducere aminte a cine suntem şi nicidecum unul de învăţare şi multe alte lucruri care îţi fac inevoluata minte să-ţi stea-n loc.

Eu unul nu am putut contesta nici măcar un singur aspect prezentat în cele trei volume şi chiar am simţit că-mi vorbeşte Dumnezeu. El face asta permanent, cu toată lumea, întrebarea fiind cine îl ascultă, nicidecum cui îi vorbeşte. Sper ca lectura să vă ofere linişte şi răspunsul la foarte multe întrebări.