Posts

Showing posts from January, 2010

Lovin' the City

Image
De câteva zile a apărut pe Facebook grupul intitulat I Love Cluj, care m-a cucerit din start prin prezentare:
"I Love Cluj" wants to become a virtual meeting place for citizens of Cluj-Napoca and for all those who know and love this city. We will all engage in an adventure, we'll explore all the places in this wonderful city and we'll find things buried deep in the heart of Transylvania, Cluj-Napoca.Deja s-au strâns peste 4000 de fani ai acestui foarte frumos concept, pe care eu îl consider chiar cel mai reuşit PR al unui oraş pe care l-am văzut vreodată. Mai ales ţinând cont de faptul că el este făcut din suflet şi fără niciun interes material. Şi trebuie spus că unii dintre cei care au aderat la acest grup special nici măcar nu locuiesc în Cluj.
I Love Cluj ne face să simţim oraşul, să realizăm că suntem parte din el, să-l descoperim şi să interacţionăm între noi. Pe lângă informaţiile utile pe care le aflăm (preferabil de aici decât de pe un site de ştiri), suntem î…

Cairo Time

Image
Este un film pentru îndrăgostiţi şi pentru visători, dar şi pentru călătorii din ei. Fain, fain de tot. Cairo Time ne prezintă o încântătoare Patricia Clarkson, ce nu-şi arată cei 50 de ani, trăind o scurtă, delicată, dar intensă poveste cu un egiptean, în mijlocul celui mai mare oraş al lumii arabe. Cei doi protagonişti nici măcar nu se sărută pe tot parcursul filmului (decât foarte inocent şi accidental, deci nu se pune) dar acest lucru nu scade cu nimic din intensitatea lui romantică, din contră chiar. De altfel, acest fapt (şi nu numai) mă face să compar Cairo Time cu Before Sunset.
Urmăriţi-l. It takes you places (păcat că nu există un corespondent în română pentru expresia asta).

Conversations with God

Tocmai am parcurs trilogia având acest titlu, despre care mulţi dintre voi aţi auzit, fie de la mine fie din alte surse. În 2008 văzusem filmul The Secret şi asta mi-a produs o revelaţie. Un an mai târziu am primit cartea cadou de la bunica şi am înţeles şi mai bine mesajul expus acolo. Apoi am dat peste o lucrare a lui John Gray, pe care am mai pomenit-o aici pe blog, şi am simțit cum aceleaşi principii din Secret capătă noi adâncimi şi înţelesuri. Însă acum, după ce am citit şi Conversations with God, pot spune că această lucrare încheie cu adevărat şi completează perfect trilogia şi înţelesurile pe care le-am descoperit în toate aceste cărţi, care deloc întâmplător au ajuns în viaţa mea.

Da, ştiu, acum o săptămână şi un pic puneam la îndoială unele aspecte din The Secret într-un articol care vă întreba în ce credem până la urmă. Fusesem pus pe gânduri de modul în care Mike Dooley, creatorul Notelor Universului, se dezicea de unele aspecte spirituale şi evita cu încăpăţânare să fol…

Oneness

Acesta este un concept despre care am auzit prima dată de la U2. Recent m-am întâlnit iar cu el, aici sau aici. Puţini ştiu că universala melodie One s-a născut după ce Bono fusese invitat de Dalai Lama la un festival numit Oneness, iar liderul U2 i-a refuzat invitaţia printr-un bilet care spunea one but not the same. Şi poate tot la fel de puţini ştiu că aceasta este în primul rând o melodie despre acceptarea diferenţelor şi abia apoi una despre unitate, un concept care se poate manifesta abia după ce fiecare dintre noi va fi reuşit să se împace cu acele deosebiri şi să nu le mai considere o piedică.
Din la minor, maestre, cu Bono fumând ţigări de foi într-un bar din New York.



Apartenenţă

Image
Pot explica de ce iubesc Clujul prin imagini. Dar asta ar fi doar latura pur arhitecturalo-turistică a discuţiei. Mai există una, indescriptibilă, iar combinaţia lor rezultă în sentimentul total de apartenenţă pe care-l am faţă de acest loc.





În ce credem până la urmă?

Am vorbit despre chestia numită The Secret de mai multe ori în aceste pagini. Ba chiar am pomenit-o foarte recent. Mulţi dintre voi ştiţi despre ce e vorba şi v-aţi abonat la mesajele motivaţionale zilnice pe care un domn, Mike Dooley, le trimite la vreo 300.000 de fiinţe din lumea asta, semnându-se The Universe. Toate bune şi frumoase, atât cartea cât şi filmul The Secret mi s-au părut extraordinare. Thoughts become things, spun ei, şi aşa cum noi cei de acum suntem rezultatul gândurilor noastre din trecut, la fel ne putem modela viitorul cum vrem numai cu puterea minţii. Noi suntem puterea supremă, spun tot ei, dar asta mereu m-a făcut să mă întreb: bine bine, dar Dumnezeu unde şi cum apare în toată povestea asta? Trebuie să aibă o legătură. Chiar aşa să-l excludem din ecuaţie şi să ne dăm şmecheri parcă nu-i a bună. Ok, ei spun că indiferent în ce credem şi cui adresăm gândurile noastre (Dumnezeu, Univers, etc) până la urmă e vorba de credinţă. Şi ne putem întreba (poate unii dintr…

S-au dat globurile

Image
Cel mai bun film (dramă): Avatar. Are you shittin' me?
Cea mai bună comedie: The Hangover. Aplauze! Doar v-am zis...
Cel mai bun actor (dramă): Jeff Bridges în Crazy Heart.
Cea mai bună actriţă (dramă): Sandra Bullock în The Blind Side. V-am zis şi de Sandra că a fost super în filmul ăsta.
Cel mai bun actor (comedie): Robert Downey jr. în Sherlock Holmes. Hmmm. Am văzut filmul în weekend, nu am fost extaziat.
Cea mai bună actriţă (comedie): Meryl Streep în Julie & Julia (ăsta e filmul la care am dormit eu). Meryl şi Sandra au jucat un mini-rol când au venit să-şi ia premiile, dându-se clonţoase una cu alta apoi s-au sărutat pe gură, după cum vedeţi.
Cel mai bun actor în rol secundar: Christopher Waltz în Inglourious Basterds. Ăsta da, super rol. A fost singurul glob câştigat de acest film şi chiar singurul meritat, părerea mea.
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mo'Nique (whoever...) în acest film.
Cea mai bună regie: James Cameron pentru Avatar.
Cel mai bun scenariu: Up in the …

De la Micky şi mai departe stop

Micky (sau Lola) e o scumpă doamnă şi prietenă căreia îi datorez faptul că am stat într-un hotel perfect la New York, a cărui căutare a fost o adevărată pain in the ass până a apărut ea. Mi-a dat două lepşe pe care le onorez în cele ce urmează. Deci avem aşa:

Leapşa 1 (despre conversaţii)

1. Când ai o conversaţie interesantă? Păi atunci când aflu lucruri captivante de la interlocutor, când îmi lamuresc probleme, când sunt impulsionat să acţionez cumva sau să schimb ceva în urma acelei discuţii. Sau când râd pe săturate. Asta poate nu face o conversaţie să fie interesantă, dar cu siguranţă o face bună. Andreea aka Whiterune aka Janis aka Jan ştie despre ce vorbesc (păcat că n-ai blog, să vezi ce leapşă ţi-ai fi luat). Există şi un revers al monedei: conversaţia poate fi bună şi dacă eu ţin treaz interesul celui cu care discut, ori în sensul de a-l ajuta cu informaţii utile, ori povestindu-i chestii care mă fac pe mine un star al propriilor întâmplări. Nu râdeţi, ego-ul există în fiecar…

God's Gonna Cut You Down

O prietenă a postat aseară pe Facebook acest clip care m-a cucerit de la prima vizionare. Iar piesa în sine este deja pe repeat în playerul meu. Mi-am făcut imediat temele şi am aflat că este vorba despre o melodie folk tradiţională care a fost înregistrată de numeroşi artişti, în diverse stiluri muzicale. Clipul realizat pe varianta lui Johnny Cash a luat Grammy-ul acum doi ani (ca şi monumentalul video al cover-ului Hurt) şi prezintă o înşiruire de vedete, printre care Bono, Chris Martin, Sheryl Crow, Dennis Hopper, Woody Harrelson, Sharon Stone sau fătălăul Johnny Depp, care-şi face de lucru cu o chitară pe acolo (asta a fost pentru toate fiinţele care-mi vor sări în cap, including mom and sis, mwuhahaha).
Long live rock'n'roll.



Top Artists in my iPod

U2 - 318 tracks - 1 day

Foo Fighters - 154 tracks - 11,6 hours

ATB - 116 tracks - 9,4 hours

Stereophonics - 117 tracks - 8 hours

Coldplay - 67 tracks - 5,4 hours

Queen - 50 tracks - 3,3 hours

Chicane - 33 tracks - 3,1 hours

Oasis - 32 tracks - 2,5 hours

Bruce Springsteen - 33 tracks - 2,4 hours

Urma - 28 tracks - 2 hours

Kumm - 22 tracks - 1,8 hours

Kings of Leon - 26 tracks - 1,6 hours

De zile bune am redevenit un foo fighter adevărat şi cu greu mă pot despărţi de concertul ăsta din care vă arăt acum ultima piesa a lui.

Atenţie la ce spune nenea ăsta

Brothers

Tocmai am văzut un film nominalizat la două Golden Globes. Unul pentru prestaţia lui Tobey Maguire (care joacă tristul rol al unui soldat american traumatizat în imbecilul război din Afghanistan) iar altul pentru melodia lui U2 numită Winter. Şi pe care o puteţi asculta mai jos în versiunea de pe genericul de final al filmului, una mai slabă zic eu decât cea care apăruse iniţial. Mai există un moment U2 în film, acela când Jake Gyllenhaal şi Natalie Portman fac poştă un joint în timp ce ascultau Bad şi îşi mărturisesc că în adolescenţă amândoi ascultau over and over again această melodie. Citez de pe u2.com:
"In the film, opening in the US today, a decorated Marine (Tobey Maguire) goes missing overseas. 'His black-sheep younger brother (Jake Gyllenhaal) cares for his wife (Natalie Portman) and children - with consequences that will shake the foundation of the entire family.'

Director Jim Sheridan has been friends - and occasional collaborator - with U2 since their earlie…

Rose & Diane

Image
Din categoria "good looking and also good acting", cu care vă obişnuisem într-o vreme, aduc acum cuplul Rose Byrne (bruneta) - Diane Kruger (blonda). Joacă în două filme împreună: primul este celebrul Troy iar al doilea Wicker Park, tot din acelaşi an (2004). Eu abia acum le-am văzut. Mi-a plăcut mult Wicker Park, la povestea în sine contribuind şi coloana sonoră pe care găsim două piese Phonics, un Coldplay şi un Snow Patrol. Diane Kruger vă este cel mai probabil cunoscută din bastarzii lipsiţi de glorie, film despre care am vorbit aici şi nu o mai fac.
Rose e o australiancă posesoare de o sensibilitate aparte, oarecum constrastantă cu filmele pline de cataclisme şi dezastre în care a jucat (Sunshine, 28 Weeks Later sau Knowing). Cel mai mult mi-a plăcut în Adam, un film apărut anul trecut pe care insist să-l vedeţi.
Lăsând fetele la o parte, vă anunţ c-am râs copios la The Hangover (de departe cea mai mişto comedie văzută de mine în ultima vreme). Comedie pură deci, nu roma…

O seară la Stuf

Decoraţiunile de sărbători încă mai atârnă tăcute peste oraş, dar nu mai sunt aprinse. Decembrie pare de mult uitat, iar în aerul primăvaratec al Clujului există ceva, de nedefinit. Ceva de bine. Aseară am petrecut vreo 6 ore la Stuf, iar 2 beri, 3 shoturi de tequila, o bloody Mary şi un Martini n-au reuşit să mă dea gata. Great talking, good music. Şi o revedere cu un fost coleg, în lumea asta mult prea mică.
Anul de abia începe. Vise plăcute.

Foos Rocked The Wembley

Image
S-a întâmplat în iunie 2008, dar eu abia acum am vizionat DVD-ul pe care l-au scos cu acest prilej. Sunt tare curios dacă se poate cumpăra de pe undeva, pentru că ăsta e material de colecţie şi până una alta trebuie să mă mulţumesc cu o variantă video pirat şi cu alta mp3. Concertul a fost efectiv magistral, fucking rock, a hard ass kicker şi ce mai vreţi voi, iar filmarea în sine m-a cucerit de la primele cadre. L-am adorat încă o dată pe Dave, acest extraordinar songwriter, vocal, guitarist and drummer, acest porc care a râgâit în faţa a 86.000 de spectatori dar la final a avut de două ori lacrimi în ochi, acest roacăr duracell care alerga peste tot, urla la fiecare piesă şi îşi permitea să mestece şi gumă în timp ce făcea toate astea. Am revăzut cu plăcere fufaitărşi adiţionali care se găsesc şi pe Skin and Bones. Cu toţii au zdruncinat din temelii celebra arenă londoneză, lăsăndu-mă fără epitete. La bis au venit pe scenă Jimmy Page şi John Paul Jones de la Led Zeppelin, care au c…

Avatar

Alright. Tocmai vin de la filmul ăsta şi pot spune că a fost exact aşa cum mă aşteptam, nici mai mult nici mai puţin. Efecte şi imagini foarte mişto (deşi nu am avut orgasm la ele), poveste previzibilă şi pentru mine neimpresionantă. Prietena care m-a însoţit a aţipit la un moment dat şi recunosc că şi mie îmi cam cădeau ochii-n gură şi aşteptam finalul. Pe anul ăsta deja am văzut câteva filme mai bune decât acest foarte supralicitat Avatar.


Burj Dubai e gata

Image
Sefeloida construcţie, de departe cea mai înaltă făcută vreodată de om (818 m, apropo de două ori cât Empire State Building) va fi inaugurată astăzi. Mulţi încă o confundă cu Burj Al Arab, acesta fiind însă cel mai înalt şi totodată cel mai luxos hotel din lume, aflat evident tot la Dubai. Dacă aţi remarcat în clipul de mai sus, descreieraţii ăştia vor să facă un întreg complex de skyscrapers în jurul acestei clădiri, iar el se va numi Downtown Burj Dubai. Dar iată şi alte recorduri pe care acum Burj Dubai le deţine:

- clădirea cu cele mai multe etaje: 160 (holy crap!)
- clădirea cu cele mai rapide lifturi (18 m/s)
- prima cea mai mare clădire din lume care deţine spaţiu rezidenţial
- observatorul aflat la cea mai mare înălţime
Ok, priviţi schema de mai jos. Cei care aţi ajuns vreodată, cu respiraţia tăiată, în vârf la Eiffel sau Empire (273, respectiv 373 m - astea fiind înălţimile maxime unde poţi ajunge ca turist) veţi încerca poate să realizaţi cum va fi să urci cândva în vârf…

Mai noi dar şi vechi

The Bad Lieutenant (Nic Cage, Val Kilmer, Eva Mendes)

The Other Man (Liam Neeson, Banderas, Laura Linney)

Powder Blue (Jessica Biel - aplauze! Forest Whitaker, Ray Liotta şi Patrick Swayze la ultimul său rol)

Transsiberian (Woody Harrelson, Ben Kingsley)

The Last House on the Left

Staten Island (Ethan Hawke, Vincent D'Onofrio)

What Doesn't Kill You (Ethan Hawke, Mark Ruffalo, Amanda Peet şi fostul membru NKONTB, Donnie Wahlberg, fratele lui Mark)

Cam astea merită menţionate din ce am văzut în ultima vreme. Plus două cu De Niro de care nu ştiam, în ambele având excelente partenere: Stanley & Iris şi Falling In Love (ăsta e plin de New York, deci încă o dată aplauze!)
O să merg zilele astea şi la Avatar şi o să vă spun cum mi s-a părut - din ce aud pare a fi filmului secolului, să vedem însă dacă mă va impresiona şi povestea, nu doar efectele.

Un cântec pe care l-am scris astă-vară

Dar pe care nu l-am cântat nimănui iar acum m-au apucat impresiile şi l-am înregistrat. Condiţiile în care am făcut asta (pe chitara mea fără doză, cu coarde vechi de 2 ani şi printr-un mic de laptop) ar trebui să vă facă blânzi cu înregistrarea în sine. Aprecierea pur artistică însă o las la latitudinea voastră şi recunosc că nici nu mă interesează prea mult. Este o piesă foarte personală, în care fiecare vers are un sens anume şi reprezintă bucăţi din realitatea trăită de mine acum vreo 6 luni. Niciun cuvânt nu este întâmplâtor şi nu e pus acolo doar ca să rimeze sau ca să dea bine liric.
Iniţial numisem cântecelul ăsta When Friendship Ends dar ieri m-am gândit că Unfriendly sună mai bine. Nu este vorba despre prietenii pierdute, ideea este cu totul alta. Avem un el şi avem o ea, ei sunt prieteni/amici dar între ei există mai mult de atât şi fiecare ar vrea să treacă la următorul nivel, adică la cel adevărat. Versurile pledează pentru curaj, pentru asumarea acestui pas şi nu pentr…

My secret friend says

I want you to know, Bogdan, that I've ordered up another year for you.

Think I'll call it 2010.

I'm going to put most of the same people of 2009 in it, since you all think so much alike. But there'll also be a few new, very cool cats coming to play - give them some time to grow up though.

And I'm going to have things start off pretty much exactly where they left off in 2009, for continuity's sake. Flips folks out too much when I don't.

All in all, 365 more days in paradise... and only one request of you:
DREAM BIGGER.

Coolio?

Let's do this,
The Universe

Între la fel şi mai bine

E ceva-n ploaia de artificii care se abate peste oraşe la fiecare trecere într-un nou an... Oamenii se bucură, îşi fac urări, ciocnesc o şampanie, dar pe 1 ianuarie se trezesc la fel şi nimic nu diferă de anul trecut. E doar o altă zi, una în care liniştea apăsătoare şi mahmureala se împletesc nefericit în capul tău. Dar pot înţelege entuziasmul colectiv care ne cuprinde. Dacă pentru noi, românii, e şi un motiv în plus de petrecere, pentru oameni în general un an nou este doar o raportare la timp. O unitate, un segment. La sfârşit tragi linie şi vezi dacă ţi-a mers bine sau prost. Şi astfel sunt unii ani de care nu îţi mai aduci aminte, alţii pe care îi urăşti şi alţii despre care spui "ha, în 20xx am fost acolo sau am făcut aia!"

Ne raportăm la ani pentru că asta e unitatea universală. Iar atunci când bubuim câte un artificiu acel gest înseamnă speranţă şi nimic altceva. Zgomotele şi luminile de pe cerul nopţii dintre ani sunt create de umanoizi pentru a transmite un mesa…