Oameni

Tocmai am dat o fugă-n Bucureşti să-mi iau nişte hârţoage de la PwC, prilej cu care mi-am reîntâlnit unii colegi şi astfel i-am scos la prânz la cantina facultăţii de medicină veterinară (la vet, mai pe scurt). Ca în vremurile de odinioară. Am revăzut cu drag cuplul de colege cu nume de pinguini, Cili şi Steli precum şi un alt mamifer excepţional, cangurul Costin. Regret că nu am prins-o şi pe domniţa Alina, dar iată, ea tocmai îmi spune că va veni să mă vadă la Cluj, hehe. Oamenii îmi duc lipsa şi nu pentru că eram vreun mare hot shot pe acolo, ci pur şi simplu le e dor de mine. Am fost plăcut impresionat să aflu că mulţi îmi citesc blogul (pe unii dintre ei nici măcar nu-i suspectam că ştiu de existenţa lui) şi sunt la curent cu mişcările mele. Până şi fosta mea şefă (care întreabă mereu în stânga şi-n dreapta ce mai fac, deşi nu ştiu de ce nu mă întreabă direct) mai intră pe această pagină, dar pentru că am înţeles că nu reţine adresa tocmai o voi abona să primească articolele pe mail. Deci şefa, ai înţeles.

Şi mai mult mi-a plăcut faptul că toată lumea, fără excepţie, salută hotărârea mea de a mă muta la Cluj şi simt că nu o spun doar de complezenţă. Într-adevăr, şi eu cred că mi s-ar potrivi mult mai bine acel oraş. Mai mult decât atât, mulţi mă consideră foarte curajos şi, oricât de flatat aş fi, trebuie să le spun (no bullshit involved) că nu e vorba de curaj mai deloc, este doar o decizie logică şi constructivă. Implicit foarte uşor de luat. Timpul ne va spune dacă am avut dreptate.

În trenul spre casă mă gândeam că, oricâţi bani am câştiga, orice cariere am construi, orice succese am avea şi oricât am colinda lumea asta, până la urmă tot oamenii pe care îi ai lângă tine, nu neapărat fizic, reprezintă cea mai faină treabă. Cam ăsta e şi singurul meu regret care rămâne în urma Bucureştiului. Îmi vor lipsi câţiva oameni. Trebuie să relaţionăm cât mai mult şi mai frumos pentru a rămâne noi înşine oameni şi nu doar nişte roboţi într-o corporaţie, ia mai ducă-se toate.

Încă una de la Travis

Se cheamă Side şi este despre faptul că întotdeauna ne dorim lucrurile pe care nu le putem avea. E melodia mea preferată de la Travis, deşi recunosc că nu am ascultat încă foarte multe de la băieţii ăştia. Şi apropo, chestia asta cu lucrurile pe care nu le ai şi tocmai atunci le doreşti mai abitir e de filosofat puţin. Unii ar spune (şi chiar eu susţineam acum câteva zile o teorie) că poţi avea orice îţi doreşti. Alţii însă vor numai ce pot avea. Să fie acesta un alt unghi din care priveşti problema? Nu ştiu, dar simt că am ajuns la un astfel de punct şi mă simt tare bine.

Universul nu sună deloc bine

Am ascultat şi eu azi noul album Depeche Mode, pretenţios intitulat Sounds of the Universe. Spun asta pentru că am fost dezamăgit total de ce am auzit, rezistând eroic până la final în faţa unor piese adormitoare care nu-mi spuneau absolut nimic. Au încercat probabil să încorporeze niscai sunete futuristice pe acest album, dar ele au rezultat în nişte zgomote bizare şi plictisitoare, desprinse parcă din jocurile de pe computerele anilor '90. Una peste alta, melodiile sunt de o banalitate înfiorătoare şi sunt convins că multe alte trupe nu ar scoate aşa ceva nici măcar ca B-sides.

Aşa că am şters imediat acest album din laptop, decis fiind să nu-i mai acord încă o şansă pentru că nu mai avea sens. Este genul de disc pe care doar fanii hardcore îl vor digera oarecum şi asta doar după ascultări cu nemiluita în cadrul cărora vor încerca să se auto-convingă de faptul că "hmmm hai că e ok albumul". Aş vrea să-i aud acum pe neobosiţii critici ai lui U2, care acuză trupa că nu a mai scos nimic mişto de la Achtung Baby încoace. Dar de ultimele albume DM ce ziceţi băieţi? Cam naşpa, aş spune eu.

Despre cea mai agresivă şi mai de prost gust reclamă tv a ultimilor ani

O ştiţi. Nu aveţi cum să n-o ştiţi. O vedeţi şi de câte 3 ori în cadrul aceluiaşi calup publicitar. E cu tanti aia care stă toată ziua pe budă apoi iese de acolo frustrată că n-a făcut mai nimic. Apoi o voce ne întreabă aşa, profund..."Tu cât timp petreci zilnic la toaletă?" Mmm pute. Nu a rahat, ci a prostie. Îţi vine să spargi televizorul. 

Am găsit în blogosferă mai mulţi oameni scârbiţi de idioţenia acestui spot. Îi voi cita în continuare pe unii dintre ei.

Blog Tulceafoto:

Cea mai idioata campanie publicitara pe 2009. Habar nu am la ce se refera, desi banuiesc o aluzie la vreun medicament.

Ni se arata o usa de baie, si intervine o voce laxativa intreband: Tu cat timp pierzi zilnic in baie? Pierd cat “vrea” muschii mei, si daca iau si o revista cu mine, totul e perfect. De unde pana unde interesul acelei dudui referitor la momentele mele intime?

Sunt curios cat timp va mai trece pana la campania publicitara cand vom fi  intrebati: cat timp petreci facand sex?  sau cine stie ce curiozitate le mai trece prin cap. Imi permit sa o intreb si eu pe acea doamna: Tu cat timp pierzi stand capra?

E de ajuns ca o buna parte din reclamele tv se refera direct la WC: urinal, prostamol, paradontax si scuipatul dintilor in chiuveta, crema de fixare a protezei corega, copilu ala pe wc care zice “pfuu ce pute”, hartie igienica zewa si lista poate continua.

Explicatia probabila este ca televiziunile in general au ajuns de rahat prin continut, de unde se deduce lejer legatura.

Bogdan Fusea:

Extraordinar de stresanta reclama . Sotia domnului care pleaca la serviciu , mentionand ca se intoarce tarziu , petrece mult timp pe WC . Banuiesc ca acuza probleme de constipatie. Epuizata , reuseste sa evadeze din baie , nu inainte ca sotul ei sa o astepte in pat . Ajunsa langa el , o intreaba : “Gata iubito ? Ce-ai facut azi ?” dupa care , raspunsul : “EEEE ! ce sa fac , mai nimic !” . Reclama apare la TV atat de des in cat sunt nevoiti sa o imparta pe mai multe secvente . Prima fiind o imagine cu usa unei bai alaturi de faimoasa intrebare adresata de o doamna din spatele cortinei : Tu cat timp pierzi zilnic la toaleta ?

Şi la final o parodie:

- Gata iubito ? Ce-ai făcut azi ? - Eee... ce să fac, am încercat toată ziua să mă cac ! M-am scremut până să vii tu de la servici dar n-am reuşit să scot decât un căcărez mic... - Lasă iubito, nu fi tristă că-ţi dă tati acu' nişte banană cu lapte şi mai încerci şi mâine...

Mda. Adevăraţii constipaţi sunt cei care dau naştere unor astfel de spoturi. Sau poate că ştiu ei ce ştiu, referitor la target. Care, dacă ar fi inteligent şi ar avea mai mult umor, ar aprecia mai degrabă un advertiser de acest gen:

A fost rândul lui Bob

După seria de filme cu Pacino, am servit în mod firesc una cu domnul De Niro. Am remarcat că nu văzusem exact acele filme pentru care fusese nominalizat la Oscar, cu o singură excepţie: The Godfather II. Astfel m-am tratat cu:

• Taxi Driver (1976) - film memorabil în care întâlnim celebra replică "Are you talking to me?!". De Niro joacă un veteran de război oarecum deraiat, alături de tinerelele (pe atunci) Jodie Foster şi Cybill Shepherd.
• Raging Bull (1980) - acest rol îi aduce singurul Oscar principal al carierei, Bobby personalizându-l pe celebrul pugilist Jake La Motta (care a fost prezent în sală atunci când De Niro şi-a ridicat statueta). Este un film excelent, considerat printre cele mai bune din istorie. Pentru a pune pe el vreo 27 de kile necesare în ultima parte a rolului, De Niro a petrecut 3 luni la Paris mâncând pe rupte în cele mai tari restaurante. Este foarte tare că a reuşit să le şi dea jos, după cum vedeţi în linkul de la ceremonie.
• Once Upon a Time in America (1984) - culmea, e un film de legendă, care se bate şi el oricând cu cele mai tari ever, dar nu a fost plăcut de Academie. Am reuşit şi eu să-l văd până la capăt, dar nu aş mai face-o a doua oară. Tot respectul pentru el, dar este extrem de greu de urmărit, atât ca acţiune în sine cât şi ca durată (229 min.)
  
• Awakenings (1990) - cuplu excelent făcut de Robin Williams şi De Niro, ultimul jucând rolul unui handicapat fizic.
• Cape Fear (1991) - doamnele probabil se vor înfierbânta puţin văzându-l jucând un rol de bad boy plin de tatuaje. Eu am făcut-o văzându-le pe Jessica Lange (avea ceva fascinant femeia asta) şi pe Juliette Lewis (nominalizată şi ea la Oscar pentru rol).

Ar mai fi rămas The Deer Hunter, dar când m-am apucat de el am păţit la fel ca în cazul Once Upon a Time in America. După o oră (în care nu se întâmplase practic nimic în film) am renunţat. Este un film pe cât de bun (din ce spun review-urile), pe atât de greu de urmărit, din păcate.
Apropo, zilele astea are loc la New York festivalul de film TriBeCa, fondat în 2002 de către actorul despre care povestim. La final vreau să menţionez şi prietenia dintre De Niro şi Joe Pesci. Probabil aţi remarcat că au multe roluri împreună iar acest lucru nu e întâmplător. De Niro l-a descoperit în timpul castingului pentru Raging Bull şi a insistat să fie ales pentru rol, la fel făcând şi înainte de filmările la Once Upon a Time in America. După aceste două filme, cei doi au mai împărţit ecranul în multe altele, cum ar fi Goodfellas, A Bronx Tale, Casino şi The Good Shepherd. În opinia mea este unul dintre cele mai reuşite cupluri de pe ecran, mai ales dacă ne raportăm la filmele cu interlopi.
Şi dacă tot vorbim de cupluri de kinogramă, ştiţi probabil că De Niro are trei filme comune şi cu Pacino (The Godfather II, Heat şi Righteous Kill) dintre care cea mai tare scenă care ni-i prezintă pe amândoi este aceasta:

Bono interviews George Clooney

Cei doi sunt prieteni. Şi au pus-o de un interviu care va fi difuzat integral pe 1 mai de CNN. Până atunci avem doar preview-ul de mai jos. Şi acest text preluat de pe u2star.com:

My days are never boring as a producer at AC 360’ but my latest assignment definitely goes down in the annals of producer history: shoot Bono interviewing George Clooney. Clooney is being honored by Time magazine as one of the world’s 100 most influential people and Time asked Bono to write the profile. As Time’s partner, we shot the interview and other famous pairings for an upcoming Time 100/Anderson Cooper 360’ Special aptly titled “The World’s Most Influential People.”

While Bono and Clooney are acutely aware of their own fame, it seems to be inversely proportional to the fanfare surrounding both of them. Clooney showed up to the interview solo: no security, no entourage, just a guy in combat boots and a leather jacket. I met him on the street in New York outside of our interview location and joked with him as I lead him to a green room that Bono was looking forward to getting him in the hot seat. I didn’t know it at the time but that was truer than I could have ever imagined.

Bono trailed him by a few minutes in a separate car and while I tried to keep things professional on the outside, on the inside I felt like the 10 year old kid who wore out his tape of U2’s “The Joshua Tree.”
The two stars are good friends and when I showed Bono to the same green room, he began to belt out the Beatles “Hey Jude” on a piano but changed the lyrics to butter up Clooney for the interview: “Hey George, don’t make it bad …”

I left them to catch up and ran out to be sure our crew was ready. As far as productions go, for this one we went all out and were shooting the interview at Rose Theater at Frederick P. Rose Hall, Home of Jazz at Lincoln Center.

Ten minutes later, Bono and Clooney walked into the theater, introduced themselves to the entire crew and Bono had the closest he came to a diva moment during the entire afternoon. “Could I get a clipboard so we can make this interview official?!” he said with a smile and a wink.

With clipboard in hand, he sat down, I called for quiet on the set and Bono began.

“You recently slept with someone that I have a crush on … tell me about that?” was one of his first questions to George Clooney and it set the tone of their nearly 40 minute interview: although they’re good friends, Bono would leave no stone unturned.


The special airs next Friday at 11 pm ET. Check out the video above for a sneak peak.

Călcaţi iarba şi chiar fumaţi-o, dacă vreţi

From New York 6-17 oct 2008

Iată un subiect pe care de multă vreme doream să-l abordez, mai ales după ce astă-toamnă m-am plimbat nestigherit prin Central Park, călcând orice peticel de iarbă voia muşchiul meu, tolânindu-mă unde aveam chef şi chiar moţăind, fără să ma tulbure niciun gardian public şi niciun alt locuitor al metropolei americane. Cât se poate de plauzibil, pentru că ei nu au noţiunea de barbecue în astfel de locuri şi nici de muzică dată aşa de tare încât să-i fuţi ăluia de lângă tine creierii, după ce în prealabil i-ai dat lacrimile cu fumul de la grătar.

Ok, deci care e ideea mai exact? Păi e treaba aia cu "Nu călcaţi iarba!" Un mare cretinism. Iarba din parcuri de aia e făcută, să te bucuri de ea, să calci pe ea, să dormi pe ea, să simţi cu adevărat că eşti în mijlocul naturii. În toată lumea civilizată aşa se întâmplă. Am mai spus-o la acea vreme şi o repet: pentru mine experienţa din Central Park a fost ireală, atât prin frumuseţea ei în sine, cât şi prin bunul simţ etalat de toţi acei oameni care se bucurau de un bun comun care, paradoxal poate, îţi lăsa senzaţia că e numai al tău, fără nicio îngrădire.

A apărut această petiţie. Hai să vedem dacă are vreun efect. Îl las pe Badea în continuare să vă spună şi el una alta, clipul fiind luat chiar din emisiunea lui de aseară, una foarte bună.

Sud-americănisme

Băieţi, hai să mai vorbim şi de fotbal. Deşi e cam impropriu spus. Mi-am luat Gazeta azi şi m-am enervat. Ce bine era când oierul era la zdup... atât de linişte. Acum a ieşit şi behăie iar. Fotbalistul ăla fiţos care strică degeaba gazonul cu crampoanele de vreun an, Dayro Moreno, l-a luat la sentiment şi i-a spus că nu juca bine din cauza faptului că Becali era în arest. Să mori tu? Păi Becali a stat la pârnaie doar 2 săptămâni iar tu nu joci nimic de un an. Bine, hai, treacă de la noi. Lăcătuş, cârpă ca şi-n alte cazuri, îl bagă pe Dayro în teren la ordinul lui Becali şi ăsta dă un gol băşit cu CFR-ul. Gol norocos, de portar, 9 din 10 apărau mingea aia. Moaaaa, Gigi triumfă. El, atotştiutorul, antrenorul universal, generalul, trufaşul ş.a.m.d. a făcut-o din nou. Noroc cu el că l-a readus în echipă, altfel se ducea totul de râpă. Iar acum îl umileşte (din nou) public pe Lăcătuş. Bine că mai e unul ca Andrei Vochin, care să atragă atenţia, prin date statistice clare şi alte considerente de bun simţ, deşi tot degeaba.

Am obosit să mai fiu suporterul Stelei. Acest cioban îmi provoacă silă. Vreau ca echipa să se afunde cât mai mult, chiar să retrogradeze, până s-o siktiri ăsta într-un final şi o renunţa. Sunt sătul de sud-americani şi de sud-americănismele din fotbal, inutile şi de prost gust ca şi telenovelele.

Marile speranţe

"If you think you can do a thing or think you can't do a thing, you're right". 

Henry Ford

Îl cunoaşteţi pe acest domn? Trebuie să fi auzit de el, aşa cum ştiţi şi maşinile care i-au preluat numele. Unul dintre cei mai de succes oameni din istorie, Henry Ford a lăsat în urma sa şi câteva vorbe de duh, cea folosită de mine ca motto pentru acest articol fiind citată şi în cartea The Secret a Rhondei Byrne. Rareori se întâmplă ca un citat să sune mai bine (sau mai exact) în limba română, aşa că, pentru a întări ideea, îl voi repeta, folosind limba noastră (care nu-i o comoară): "atunci când crezi că poţi realiza ceva sau atunci când crezi că nu poţi, de fiecare dată ai dreptate". 

Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte că am pomenit de The Secret (ca şi film) cu mai bine de un an în urmă. În niciun caz întâmplarea face ca bunica mea să-mi fi oferit acum cartea, ca şi cadou de Paşte. De ce spun că nu e vorba de întâmplare? Pentru că, dacă ne luăm după principiile enunţate în The Secret, nimic nu este întâmplător, mai exact totul este atras în viaţa noastră chiar de noi înşine. Iar eu cred într-un astfel de enunţ. Noi cei de acum suntem rezultatul gândurilor pe care le-am avut în trecut. 

Nu este vorba despre nimic bizar, ocult sau sectant. Vă sfătuiesc să aveţi răbdare să citiţi cartea, să vedeţi filmul sau chiar ambele, pentru a prinde mai bine ideea. Desigur, la final puteţi considera că nimic nu e adevărat şi că nu e posibil să ajungi să-ţi controlezi viaţa precum se spune acolo. Ştiţi ceva? Chiar aţi avea dreptate. Pentru că vă reamintesc ce spunea domnul Ford, cu o mică adaptare pentru acest caz: dacă sunteţi de părere că nu puteţi să atrageţi lucrurile bune în viaţa voastră doar gândind pozitiv, ei bine, atunci chiar nu puteţi şi nu le veţi atrage. Totul e în mintea noastră şi ce gândim aia realizăm. 

Principiile din The Secret se bazează pe legea atracţiei universale şi sunt aplicate în plan mental. Aţi auzit cu siguranţă expresia clasică "gândeşte pozitiv şi totul va fi bine". Ea este mult mai adevărată decât vă imaginaţi, iar cartea demonstrează asta, mergând de la mecanica cuantică la religie. Atunci când vă doriţi ceva, imaginaţi-vă acel lucru ca şi cum deja îl aveţi. Credeţi cu toată convingerea că va fi al vostru şi, mai mult decât atât, acţionaţi ca şi cum deja se află în posesia voastră. Vă pot da chiar un exemplu în acest sens, personal şi foarte recent, deşi el s-a consumat oarecum involuntar, înainte de a citi cartea. Decis fiind să mă mut la Cluj, mi-am luat adio de la oraşul Bucureşti atât fizic cât şi emoţional, deşi încă nu mi-am aranjat nimic concret în Ardeal. Dar în mintea mea deja sunt acolo. Fără să ştiu am aplicat exact un principiu al cărţii, pe care urma s-o primesc (cum nimic nu e întâmplător) la doar câteva zile după ce am ajuns acasă. Există şi în carte unele exemple care mi-au rămas întipărite în minte. Când facem rezervare la un hotel unde ne vom petrece vacanţa nu mai sunăm şi a doua oară, nu? Ştim deja sigur că acea cameră ne aparţine pentru perioada respectivă. Sau dacă primim o moştenire, deşi nu am încasat cecul încă, ştim deja fără dubii că aveam acea sumă de bani. La fel trebuie să procedăm şi când dorim ceva. Dacă am cerut, e de ajuns să o facem o dată, să ne gândim că deja avem acel lucru, să ne imaginăm cu el, apoi să-l aşteptăm cu o credinţă de neclintit. Universul, Dumnezeu sau cine vreţi voi ne va răspunde pe măsură. Avem practic de a face cu aceeaşi învăţătură biblică ce ne spune că este de ajuns să credem într-un lucru şi el se va îndeplini. Este greu de aplicat, ştiu. Însă trebuie să realizăm că (şi din nou vă trimit la Mr.Ford) îndoielile nu fac decât să ne pună beţe-n roate.

Circula odată o vorbă, lansată de un om din fotbal, care spunea că "nu-mi fac iluzii ca să nu am deziluzii". O mare prostie. Fă-ţi iluzii, crede în ele, simte-le şi vor fi ale tale. Marile speranţe vor deveni marile recompense. Şi lasă superstiţiile la o parte. Ele chiar nu au ce căuta aici. Multă lume ezită să vorbească despre ceea ce-şi doreşte, temându-se fără temei că dacă o va face atunci acel lucru nu se va mai întâmpla. Total greşit. Vorbeşte cât mai mult despre, pune-ţi wallpaper pe desktop cu ce visezi, imaginează-te cu respectivul lucru, gândeşte-te la el, trăieşte ca şi cum el este deja al tău. Gândurile tale frumoase vor da naştere lucrurilor pe care le doreşti. Nu te mai gândi la tâmpenii, nu mai privi ştirile de la ora 5.00, nu-i mai asculta pe cei care se vaită, râzi cât mai mult.

Cam asta aflaţi din carte şi din film. Însă evident, mult mai bine detaliat şi explicat. De aceea parcurgeţi-le cel puţin o dată. Şi pregătiţi-vă pentru succes, mental şi emoţional, tot domnul Ford spunând că "before everything else, getting ready is the secret of success". 

Vă recomand şi articolul sorellei, care a scris pe această temă acum câteva zile. Ea ştie să viseze, cu voce tare şi prin post-it-uri pe uşi. Încercaţi şi voi.

Când principiile pălesc audienţa creşte

De câteva luni urmăresc constant emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3. Mi s-a părut a fi un altfel de talk-show, cu oameni documentaţi, inteligenţi şi tupeişti, cum ar fi charismaticul Vali Stan sau doctorandul Bogdan Teodorescu (pe care sora mea l-a avut chiar prof). Moderatorul Gâdea nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit, lăsându-mi impresia unui Ştietot wannabe, care pe băncile şcolii era eternul premiant, tocilarul din prima bancă tuns mereu regulamentar şi cu unghiile tăiate, care punea mereu întrebări profilor când s-a sunat deja şi restul colegilor îl înjura printre dinţi (asta e de la sorella citire, mwuahahaha).

Dar să revenim. Cum eu nu prea am habar de politică, am considerat că oamenii ăştia explică treburile pe înţelesul meu. La fel cum face şi Badea în emisiunea lui (da, l-am criticat de câteva ori aici pe blog şi menţin tot ce am spus despre el, dar omul are şi destule plusuri). Însă tot urmărindu-i eu aşa, am constatat un lucru pe care orice om de bun simţ l-ar remarca. Anume atacurile constante (ca să nu spun chiar zilnice) şi vehemente la adresa lui Băsescu. Repet, nu ştiu politică, nu spun că preşedintele e bun sau prost, însă atâta vreme cât seară de seară văd o gaşcă de lătrători anti-băsescieni mă întreb şi eu, ca simplu cetăţean (cum îi place lui Badea să spună) dacă nu cumva băieţii ăştia au o misiune foarte clară, venită de undeva de sus, iar noi îi urmărim ca proştii în încercarea lor de a ne spăla creierul şi de a ne face să punem ştampila oriunde, numai pe Băselu nu. Şi asta nu e deloc ok. Dar nah, ei nu sunt adepţii deontologiei, nu? Iar asta îmi aduce aminte de acel grobian Ciutacu, era să uit de el. Pe infatuatul ăsta chiar nu-l suport. Marele jurnalist cu ouă, care îi pune la punct pe toţi, ce să-ţi spun. De fiecare dată când îl văd îmi lasă impresia că dacă se descalţă îi put picioarele. Iar atunci când latră chiar şi gura.

L-am lăsat corigent pe tocilarul Gâdea, fără şanse nici la toamnă, după ce am văzut ce a făcut aseară. Păi bine, musiu, acum câteva săptâmâni te-am auzit cu urechile mele cum te lăudai că nu l-ai chemat niciodată pe Becali în emisiune, aşa cum ai spus de la început şi că te-ai ţinut de promisiune. Şi aseară ce făcuşi? Nea Jiji era în direct cu tine. Păi se poate? Gata, ţi-ai dat dracu' principiile, pentru puţină audienţă în plus, generată de acest subiect efectiv imbecil care ne îmbâcseşte zilnic hârtia de ziar şi ecranele. La naiba cu toate, pesemne pierdeai teren în faţa rivalilor de la Realitatea, care-şi improvizaseră un studio în faţa casei lui Becali, într-un moment de maximă idioţenie jurnalistică. E clar, nici istericul Vali Stan şi nici băiatul de băiat Ciutacu nu te mai salvau, lătrând la Băsescu, aşa că ai apelat la alt cioban să-ţi facă audienţă. Bravos!

Stai jos, Ştietot, ai nota 2 pentru azi.

Ajută copiii cu probleme doar mişcându-ţi degetele

E foarte simplu, fiecare poate să o facă şi trebuie să o facă. Trimite un sms la 858, vei fi taxat cu 2 euro care vor fi donaţi micuţilor cu probleme cardiace. Sau intră aici şi vezi cum altfel mai poţi ajuta. Este o campanie susţinută de Liana Stanciu, probabil ştiţi că ea a avut mari probleme cu fetiţa ei, însă le-a depăşit cu bine.

Eu încerc să duc vorba mai departe, ajută-mă şi tu. Dacă ai blog spune două vorbe despre, eventual pune-ţi şi acel peel-ad pe propriul site (du mouseul în partea din dreapta sus a acestei pagini şi decojeşte-o).

Nu sta, ai ocazia să ajuţi cu minim de efort.

Bubu revine

Cel mai frumos copil din lume, adică scumpa mea nepoată şi fină, se apropie deja de 7 luni şi m-am gândit să vă fac un update.

Beautiful Worlds

Iar îmi vine în minte vorba aceea: "cel mai frumos lucru din lume este, desigur, lumea însăşi", mai ales când văd cum unii artişti asigură acestei lumi în continuă mişcare un fundal sonor perfect.

(cum nu există un clip original pentru această melodie, am ales foarte sugestiva versiune de mai jos, făcută de un român).

Paşte frumos!

Încercaţi să vă bucuraţi de această sărbătoare cu cei dragi, fără a epata câtuşi de puţin. Trăiţi bucuria în forul vostru interior şi cu cei din jur, dar cât mai mult între patru pereţi. Nu vă duceţi cu gaşca la Înviere, to hang out. A merge la biserică, mai ales într-o noapte ca asta, presupune altceva. Mai bine nu te duci dacă o faci doar ca să stai la palavre cu amicii. Şi nu daţi mesaje idioate, aşa cum vă sfătuiam şi la Crăciun. Renunţaţi la şabloane şi la complezenţă măcar acum.

Iar pe Gigi lăsaţi-l să pască-n libertate. Schimbaţi canalul când îl vedeţi. În cazul (foarte probabil) în care nu vă mai rămân alte opţiuni, puneţi un dvd, ascultaţi o muzică sau ieşiţi la o plimbare. Nu mai consumaţi toate idioţeniile care vi se oferă. Apropo, tot n-am înţeles care a fost temeiul juridic în care Becali a fost eliberat. Şi încă ceva: au eliberat cumva toţi arestaţii preventiv sau doar pe el? Hmm, nu vă dezgustă ţara în care trăim?

Hai să ne închidem într-un balon de sticlă şi să facem abstracţie de ea o perioadă. La mulţi ani!

Amintiri viitoare, începând cu 1 mai

DJ-ul meu preferat, ATB, va lansa foarte curând noul său album, intitulat Future Memories. La fel ca şi precedentul, Trilogy, acest material va fi prezentat pe 2 cd-uri, dintre care al doilea va fi ambiental. Am ascultat preview-ul, pe care îl puteţi găsi mai jos, şi pot spune că sună tare bine, ATB desenând aceleaşi peisaje sonice fascinante ca întotdeauna. A apărut şi un prim clip, al piesei What About Us. 

Mai multe lucruri despre albumul Future Memories aflăm de pe site-ul oficial:

"Hence “Future Memories“ features four tracks which clock in at over 165 beats per minute.  Anyone who thinks this signals a departure into hardcore or techno by ATB would be mistaken. In spite of their high speed, these songs still have that essential ATB soul. Meanwhile, “Future Memories“ also serves up a number of ATB tracks as the fans know and love them – indeed the sound which has won ATB so many loyal fans over the years. The tracks registering over 165 bpm are there to get people to think more deeply about the album, as André explains “controversy makes it more interesting, it gets listeners to engage with the album more intensely“. He’s certainly achieved that with flying colours, judging by the heated debate in forums in advance of the release already.

“Future Memories“ contains 26 tracks on two CDs. One with driving, melodic club music, the other in a more ambient style. “On my other albums I used the 2nd CD to show my fans another side of ATB. Same again with “Future Memories“. I love ambient music, love listening to it and producing songs in the genre, I find it enjoyable and relaxing. Most of these songs were created at home in a more intimate environment“ ATB points out.

It goes without saying that André has collaborated with other artists for the new album. This has been one of his trademarks over the past decade. This time, there are songs with Roberta Carter Harrison, Haley and Josh Gallahan, no strangers to connoisseurs of earlier ATB records. Betsy Larkin and Aruna are two brand new guests on the album. Fans of ATB’s instrumental tracks will also find plenty to keep them happy.

Listen to 10 out of the 26 Tracks of the forthcoming ATB Album now"

Leaving Town

Am strâns într-o bocceluţă una alta şi mă pregătesc să mă sui în tren. Voi veni şi după restul mai târziu. După aproape 4 ani petrecuţi în Bucureşti plec cu sentimentul că nu las mai nimic în urmă. E drept, îmi vor lipsi unii oameni şi mai ales sorella, care în tot timpul ăsta a fost colega de apartament perfectă. Chiar sunt curios câţi au mai reuşit performanţa să stea atâta vreme împreună fără să se certe măcar o dată. 

Vine Paştele, e timpul familiei şi al celor dragi. Apoi, cel puţin pentru mine, va fi vremea să-mi încerc norocul în altă parte, undeva mai la nord. Sunt mândrul posesor al unui sentiment de libertate reconfortant şi extrem de motivant. Şi încă ceva: se pare că nu sunt chiar un răgăţean autentic până la urmă.

The World Itself

Un poet american al altor epoci, pe numele său Wallace Stevens, este autorul unei fraze memorabile, pe care eu am descoperit-o mai demult, citată de Tom Hanks în filmul Cast Away: "The most beautiful thing in the world is, of course, the world itself". Vorbele astea sună foarte frumos şi adevărat pentru călătorul şi visătorul din tine. Mi-am amintit de ele ieri, când am descoperit un site realmente fascinant. El prezintă imagini antologice din New York, majoritatea vechi şi foarte vechi, impregnate de un farmec cu totul aparte. Aşa cum îmi acceptaţi această eternă fascinaţie pentru cel mai frumos oraş din lume, de vreme ce încă mă citiţi, sunt convins că la fel vă veţi pierde printre imaginile oferite de această pagină. Desigur, lumea la care făceam referire la început este mare şi complexă, dar probabil că New York-ul este cel mai bun rezumat al ei. Pentru mulţi, totul începe şi se sfârşeşte aici, de la răscrucea lumilor, Times Square, la imaginea simbol a doamnei cu făclia, de la un picnic verde în Central Park la munţii din cărămizi şi beton, de la yankeii autentici la restul naţiilor pământului. 

Deşi sper că deja aţi dat click pe acel link şi nu-mi mai ascultaţi fascinatul (n-am mâncat nicio literă) discurs, iată şi câteva exemple.

Times Square, 1937

Times Square, 8 mai 1945, celebrarea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial

Manhattan skyline, from Central Park, 1934

Familie de imigranţi, anii '30

Spălător de geamuri agăţat de sediul ONU, clădirea Chrysler în fundal, 1961

Brooklyn Bridge, 1930

Central Park, 1899 (!)

Midtown Manhattan

Muncitor pe Empire State Building, 1931

Anii '70, complexul World Trade Center era aproape gata

Şi închei tot în Times Square, la Revelionul 1942

Angels & Demons

Tom Hanks revine în forţă luna viitoare, personificându-l din nou pe profesorul Robert Langdon, în continuarea poveştii ecranizate acum 3 ani, The Da Vinci Code. Angels & Demons este încă un film realizat după un roman de Dan Brown. Pentru cei puşi pe gânduri de acest om, dar şi pentru cei care sunt pur şi simplu pasionaţi de astfel de poveşti, cred că trailerul e mai mult decât suficient. Dacă sunteţi curioşi puteţi citi mai multe aici.

Strict pentru amuzament

Am văzut chestia de mai jos la Gâdea, aseară la Sinteza Zilei. Era dată în acelaşi context satiric în care o public şi eu, să nu vă închipuiţi nici măcar o secundă că promovez asemenea mizerii. Am pretenţia că acest blog este citit de oameni care au, în principiu, acelaşi nivel de cultură, de inteligenţă şi aceleaşi gusturi muzicale pe care le posed şi eu. Nu cred că pe această pagină intră manelişti, iar dacă totuşi ajung aici accidental, ar fi bine să iasă rapid. 

Aşa că hai să ne crucim încă o dată şi să ne amuzăm, deşi este foarte trist să descoperim (din nou) unde ne situăm, ca popor. Incultura se propagă în continuare cu mare aplomb, ducând la îndobitocire. Asta gustă majoritatea cercopitecilor mioritici şi este şi mai grav că sunt tot mai mulţi astfel de "puşti de aur" care încep să susure oriental încă de când n-au păr la subraţ. O întreagă generaţie de manelari vine puternic din urmă. Păzea, hahalerelor!

Catindata ideală

Prins între atâtea ejobs, bestjobs, blowjobs... dau peste tot felul de anunţuri, care mai de care mai atrăgătoare. De atenţie. Am să vă redau câteva fragmente dintr-un astfel de anunţ, să-mi spuneţi dacă numai mie mi se pare cel puţin ciudat.

CANDIDATUL IDEAL: Aspect fizic foarte placut, fara prejudecati, deschisa spre nou, organizata, loiala firmei, creativa. Dispusa pentru program prelungit, mod de lucru flexibil, fara obligatii . Uhh...păi de ce puneţi "candidatul" acolo? Este foarte clar că doriţi exclusiv reprezentate ale regnului cu cruce. Şi nu oricare! Tre' să aibă aspect fizic FOARTE plăcut, să n-aibă prejudecăţi, deschisă spre nou (asta se traduce în "ţi-ai tras-o vreodată în timp ce îi &%¤# iar el îţi %/%¤¤¤ ...?!"), dispusă pentru program prelungit (e clar...) şi fără obligaţii. Holy shit, s-ar putea şi mai pe faţă de atât?

RESPONSABILITATI / BENEFICII: Asigurarea asistenta directa asigurata managerului, relatia managerului cu departamentele interne, clientii si furnizorii. Insoteste managerul in deplasari externe si interne. Se ofera salariu foarte motivant, bonusuri pentru activitati conexe, instruire dedicata. Woo-ha. Probabil îşi iau chiar aceeaşi cameră în deplasările alea. Sunt tare curios cum e aia cu instruirea dedicată...

ANUNTUL CONTINE UN INTERVIU ONLINE CU O INTREBARE

Care sunt calitatile tale cele mai importante care te recomanda pentru profilul postului, avand in vedere propria viziune asupra relatiei manager-asistent manager si descrierea candidatului din prezentul anunt? "Sunt o tânără dornică de afirmare, fără prejudecăţi şi inhibiţii, deschisă la tot ce e nou, dispusă la iniţiere şi instruire dedicată. Nu am obligaţii, voi fi loială firmei, adică şefului, adică mi-o voi trage doar cu el. Dispusă la program prelungit, în funcţie de programul şefului şi de cel al soţiei acestuia". Păi nu? Cam ăsta ar fi răspunsul ideal pentru măreţul lor interviu online. Şi nu e vorba de propria viziune, ci tocmai de "descrierea candidatului din prezentul anunţ", băi labagiilor de angajatori discriminatori. Ia băgaţi un ochi aici. Iar voi, fetelor, v-aţi preta la aşa ceva? Hai că sună tentant. Nu e chiar ca la video chat, dar anunţul spune că salariul lunar e de 1000-1500 euro. Eh? Parcă v-aţi bulăni niţel cu şeful pe banii ăştia, nu? Toată treaba asta mi-a adus aminte de un banc. Cică pică una de la fereastra unui zgârie-nori. Pe la etajul 75 o prinde unu' şi-o întreabă: "Te fuţi?" "NU! Dă-mi drumu', mai bine mor!" Ăla îi dă drumu', dar pe la etajul 50 o prinde un altul. "Auzi, fă, o sugi?" "Ce?! Nici vorbă, mai bine moartă!" Îi dă şi ăsta drumul...deja pământul se apropia vertiginos. Tipa începe să regrete că a refuzat ofertele, măcar ar fi scăpat cu viaţă...dar pe la etajul 10 o mai prinde un tip. Femeia disperată i se oferă imediat: "Mă fut, sug p*la, fac orice, numai salvează-mă!" La care ăla îi dă drumul scărbit: "Ptiu, curva dracu'!"

Givin' In

Probabil aţi auzit că l-au scos de la naftalină pe Michael şi că va susţine jdemii de concerte la Londra în curând. Sunt curios cum va fi, mai ales că eram convins că omul era de mult o epavă,  iar ca artist un fiasco. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum, ci despre melodia mea preferată din perioada lui de glorie. În 1991 Jackson era pe val şi a scos un album foarte bun, Dangerous, pe care l-a adus şi în ţara noastră în cadrul unui concert fabulos. România până de curând comunistă nu mai văzuse aşa ceva, acest concert fiind şi acum unul dintre cele mai tari făcute vreodată aici. 

Ei bine, pe acest disc se află melodia Give In To Me (atenţie, nu Give It To Me, aşa cum mult prea des am întâlnit-o pomenită din păcate). Este chiar o conotaţie mult mai faină, care ar putea însemna "cedează-mi, oferă-mi-te" şi nu "dă-mi-o, trage-mi-o", cum s-ar traduce varianta eronată a titlului. Mai exact, melodia are un titlul senzual, în deplină concordanţă cu muzica şi versurile, ci nu unul manelistico-porcos.

Însă cel care face mai mult decât Michael însuşi în piesa asta este Slash, fostul chitarist de la Guns'N'Roses, actualmente la Velvet Revolver. Chitara sa este fenomenală, începând de la riff-ul care deschide piesa şi susţine versurile, continuând cu şarjele explozive de la refren şi terminând cu cele două solo-uri, dintre care ultimul (cel care începe la 3:30) este probabil preferatul meu dintotdeauna, combinând perfect elementele esenţiale numite feeling şi spectaculozitate.

Clipul a fost filmat în Germania, în doar 2 ore, fiind exact la fel ca deceniul aflat atunci la început, anume cool.

Se poate mai jos de atât?

Îmi plăcea foarte mult concitadinul meu Capatos (e din Ploieşti omul) pe vremea când făcea matinalul la Antena 1. Acum însă nu conteneşte să mă şocheze prin manelismul abject denotat de emisiunea şi de invitaţii săi, majoritatea covârşitoare de un mare rahat. Ultimul exemplu s-a consumat chiar aseară, când nişte libidinoşi expiraţi, numiţi "cei mai potenţi bărbaţi din România", au înghiţit în sec şi au udat canapeaua în timp ce o ştoarfă ordinară, făcută vedetă de media pe care Capatos atât de bine o reprezintă, îi aţâţa cu mamelele-i trucate.

Bă, chiar în halul ăsta...?!

later edit: între timp au scos clipul ăştia de la youtube, due to terms of use violation, hahahahahahaha.

Fascinantul domn Pacino

"In America most everybody who`s Italian is half Italian. Except me. I`m all Italian. I`m mostly Sicilian, and I have a little bit of Neapolitan in me. You get your full dose with me".

E-n regulă, am stabilit: deşi a fost un sondaj foarte strâns, Al Pacino a câştigat duelul la distanţă cu De Niro şi Nicholson. Voi îl consideraţi pe el ca fiind cel mai mare şi mărturisesc că asta e şi părerea mea. Nu doar din această tripletă de vis, Pacino este actorul meu preferat din toate timpurile. Aşa că de la o vreme am renunţat să mai urmăresc "filmele momentului" şi am început să mă uit la ce n-am văzut până acum cu Pacino. Este un exerciţiu cinefil interesant pe care vi-l recomand. Astfel m-am uitat la And Justice For All (nominalizare la Oscar, actor principal), Glengarry Glen Ross (nominalizare Oscar, actor secundar - în acelaşi an în care Pacino câştiga singurul său Oscar pentru rol principal! cu Scent of a Woman), Carlito's Way şi City Hall.

Desigur, chestia asta cu Oscarurile nu este chiar foarte obiectivă, deşi la ea se raportează oricine când vine vorba de distincţiile industriei cinematografice. De ce spun asta? Păi dacă ne-am lua după statistica Oscarurilor pentru cel mai bun actor principal, actori ca Pacino sau De Niro au un singur astfel de premiu, în timp ce Sean Penn şi Tom Hanks au deja două. Ultimii doi, actori extraordinari fără doar şi poate, totuşi parcă nu fac parte din aceeaşi ligă super class ca primii. Pacino a fost nominalizat de 7 ori pentru roluri principale şi secundare până a câştigat, într-un final, Oscarul pentru rolul magnific din Scent of a Woman. Dar, în fine, în memoria colectivă el rămâne unul dintre cei mari, fără dubii, şi doar asta contează.

Cariera domnului Pacino se întinde deja pe patru decenii, fiecare dintre ele având ceva distinctiv. Cel puţin aşa le percep eu. Faima internaţională a dobândit-o prin rolurile din The Godfather I şi II, atunci când era încă un necunoscut şi a reuşit să le ia faţa la casting unor nume mult mai grele la acea vreme, Warren Beatty şi Jack Nicholson. Au urmat apoi, în anii '70, alte roluri excelente care l-au consacrat, în Serpico (pe ăsta trebuie să-l văd), And Justice For All şi Dog Day Afternoon. Următorul deceniu pare a fi unul cam sec pentru Pacino: doar vreo 5 filme dintre care unul singur demn de menţionat, Scarface (deşi am văzut păreri cum că acest film ar fi cam overrated).

Pentru mine Pacino îşi arată toată măreţia în anii '90. Aici întâlnim nebunul, elegantul, explozivul şi, până la urmă, memorabilul actor, care avea chiar şi vocea schimbată, mai hârşâită şi mai fermecătoare. În perioada asta găsim cele mai atrăgătoare roluri, personaje, replici. Avem povestea de dragoste din Frankie and Johnny, avem lecţia de viaţă (şi de actorie) din Scent of a Woman, avem un Pacino super cool în Carlito's Way, avem întâlnirea inegalabilă cu De Niro în Heat. Rolurile sale alternează, de la poliţişti la mafioţi, de la tipi duri la oameni mai umili. În acelaşi an Pacino îl joacă pe veteranul mafiot din Donnie Brasco şi personifică diavolul în The Devil's Advocate, pentru a termina apoi deceniul fâcând un cuplu excelent cu Russell Crowe în The Insider.

Desigur, avem şi în ultimii 10 ani filme foarte faine cu Pacino în prim plan. Mie mi-a plăcut mai ales în Insomnia şi Two for the Money. Unii consideră că rolurile sale au pălit în ultima vreme şi că a apărut şi în filme care nu l-ar onora prea tare. Eu cred că este absurd să-i pretinzi unui artist să fie constant în perfecţiune, mai ales când vorbim de cariere care se întind pe zeci de ani. Da, cred în perfecţiune, dar nu şi în persistenţa ei. Şi când spun asta mă gândesc şi la cei din industria muzicală, cum ar fi U2, evident. Orice fiinţă umană atinge vârful o dată, hai de două ori, hai de trei! Dar nu la infinit. Nu te poţi menţine la un nivel fabulos, dar asta nu-ţi ştirbeşte cu nimic valoarea.

Voi încheia cu descrierea pe care Suzi, cea care mă citeşte de la Washington (criticându-mă nemilos şi lăudându-mă deopotrivă), i-o face lui Pacino:

"Eu îl aleg pe Al, nu pentru că îl consider cel mai bun actor dintre ei (sunt prea nepricepută ca să-mi dau cu părerea şi de fapt şi de drept cred, totuşi, că sunt pe picior de egalitate). Afectiv însă, Al a stârnit în mine, presupun ca şi în multe alte femei, multe fantezii prin rolul din Scent of a Woman, dar mai ales prin umbra de tristeţe care-i stă aproape permanent agăţată de chip şi-l face un bărbat din cale afară de atrăgător şi de uman".

Vai, ce papară o să-mi tragă Suzi pentru asta A, încă ceva. Ştiţi că sunt obsedat de New York, deci vă mai spun că 90% dintre filmele lui Pacino sunt filmate acolo. Coborâţi la metrou şi-l veţi întâlni.

Hoodoo

Aceasta este o formaţiune geologică de rocă sedimentară, în formă de spirală, rezultată în urma vântului foarte puternic din deşert. Totodată, acest cuvânt poate reprezenta ceva ce aduce ghinion şi o metodă de vindecare folosită în medicina tradiţională africană. 

Nu ştiu exact la ce s-au gândit cei de la Muse, însă au ales un titlu foarte mişto pentru piesa lor, care e una pe măsură. Eu o văd ca pe o melodie despre noi începuturi, în timp ce îţi asumi şi îţi înţelegi trecutul, pe care o ofer părinţilor mei. Se împlinesc azi 35 de ani de când sunt împreună, de când tata a renunţat să mai poarte bască, aşa cum haios spune el, şi de când mama l-a văzut brusc cu alţi ochi, pe un gang din faţa casei noastre de la Câmpina. Mi se pare extrem de fain că ei îşi aduc aminte şi de această zi, nu doar de aniversarea nunţii.

Construiţi şi voi poveşti din astea şi deveniţi superstarurile propriilor voastre destine. 

New York, I Love You

Vă aduceţi aminte de filmul foarte fain numit Paris, je t'aime? Ei bine, producătorii săi s-au gândit să-i facă o continuare. Şi nicăieri n-ar fi fost mai nimerit decât la New York. Ideea este aceeaşi: mai multe poveşti cu o singură legătură între ele - căutarea dragostei în decorul unui oraş superb. Distribuţia prezintă un număr atât de mare de actori cunoscuţi încât te şi plictiseşti citind lista: Ethan Hawke (ce dor mi-era de el), Kevin Bacon, James Caan, Christina Ricci, Natalie Portman, Chris Cooper, Robin Wright Penn şi Andy Garcia sunt doar câţiva dintre ei.

Nu am reuşit să aflu când apare şi pe la noi acest film, el a fost lansat în februarie la un festival din Germania. Până atunci puteţi urmări trailerul de mai jos şi mare atenţie la ce spune acel şofer: "This is the capital of everything possible!"

Se pare că n-a fost să fie

Vă anunţam triumfalistic de curând că voi merge la Dublin să văd U2. Din păcate nu mai e cazul. De ce? Nici eu nu înţeleg, însă cam aşa e când te bazezi pe prieteni de carton cărora efectiv nu le pasă. Şi de rasa asta aparte vorbeam recent pe blog, dacă vă aduceţi aminte. Faptele s-au petrecut după cum urmează.

Ea este amica mea (sau credeam că e). Ea este cu un dubliner, deci chiar de acolo. El a fost să ia biletele la concert, chiar de la chioşc, pentru că părea o variantă mult mai sigură decât cea online. Nu a reuşit să ia pe gazon, aşa cum toată lumea dorea, ci a luat în tribună. Aici vine buba. El habar nu are ce a luat, deşi da, este native speaker şi da, a luat biletele cu mânuţele lui. El ştie doar că a luat "în al doilea inel", whatever the fuck that means. Inele pot fi şi pe teren, pentru că şi acolo se delimitează zonele. 

O sun. Ea nu răspunde, ea dă doar sms-uri ocazionale din care este evident că nu ştie unde dracului sunt luate biletele alea. Comunicarea suge total, nu ştiu dacă şi a ei cu el, dar a ei cu mine cu siguranţă. Trec 4 zile, nebuloasa continuă. Ea ajunge la Dublin, se uită pe bilete, vede că-s cu loc deci sunt în tribună, dar ce face?! Tace, doamnelor şi domnilor! Deşi ştia foarte bine că eu renunţam la concert dacă biletul era în tribună şi fără să-i dea o secundă prin cap că, dacă mi-ar spune, aş avea timp să mă orientez către alt oraş. În timpul ăsta, o fostă colegă de serviciu face rost de bilet la Paris, chiar lângă scenă. Eu o felicit, deşi invidios un pic, dar îmi spun că şi biletul meu e bun, chiar dacă nu voi sta atât de aproape încât să mă stropească Bono cu transpiraţia. Fals! Biletul meu e în tribună, adică undeva unde Bono m-ar ochi eventual doar lunetist fiind. Însă eu nu ştiu asta încă. Mai trec 3 zile, se fac 7 în total de când s-au luat biletele. O văd pe mess, o apelez. E încă la Dublin. "Ştii, apropo, biletele nu sunt pe gazon..." Say what? Şi ai avut nevoie de 7 zile nenorocite ca să-mi comunici asta, deşi era un lucru elementar care putea fi transmis din secunda 2?! Incredibil. Şi ştiţi ce spune acum? Mă face "nesimţit" şi "măgar" pentru că i-am acuzat extrem de direct nepăsarea şi lipsa de inteligenţă dovedită (de ea sau de acel dubliner, nici nu mai contează) şi-mi spune "nu eu te-am convins să vii la Dublin, doar ţi-am spus că mă duc eu", "nu m-am gândit că faci o tragedie din asta" şi "sunt lucruri mai importante decât acest concert". 

Rămân mut, pe bune. Într-adevăr, Simona, sunt lucruri mult mai importante decât acel concert. Îmi cer scuze că m-am ambalat aşa şi că aveam pretenţia să mă tratezi fair legat de acele bilete mirobolante. Asta e, bine că suntem sănătoşi, dă-l dracului de concert. Era vorba doar de trupa mea preferată şi de o evadare din rahatul existenţial în care mă scald zilnic, dar nu-i bai. Şi chiar mi-ar fi făcut mare plăcere să mergem împreună la acel concert. Dar aşa e, cum spui tu, sunt alte chestii mai importante. Lucru dovedit cu prisosinţă şi de indolenţa cu care ai tratat această problemă, lăsând cu ochii în soare un fraier care se baza pe tine şi care te considera prietenă (ah, ce patetic...). Nu spune nimeni că erai obligată să-mi iei bilet şi nimeni nu s-ar fi supărat dacă îmi spuneai din start că acel bilet nu e pe gazon. Aş fi vorbit în altă parte, poate mergeam la Paris în faţa scenei, cu fosta colegă, iar după ne-am fi întâlnit pe Motoare, cum ne place nouă, la o româno-irlandeză cu mici şi Guinness şi ne-am fi împărtăşit impresii de la concerte.

Aşa e, Simona. Sunt chestii mai importante decât acel concert, cum ar fi prietenia care se arată chiar şi prin cele mai mici gesturi, indiferent de situaţie. Nu merg să văd U2 din tribună, din nou, ca acum 4 ani la Viena. Este o experienţă prea frustrantă. Am făcut-o o dată, nu o voi repeta, nu sunt chiar atât de obsedat de U2. Sau poate tocmai pentru că sunt. Am văzut deja trupa în concert, nu o voi face din nou în orice condiţii. Un concert se simte de pe teren, din faţa scenei, nu din tribună ca la teatru. 

Asta e, poate la anul, cînd vor concerta din nou prin Europa. Până atunci mă voi focusa pe alte lucruri, mai importante şi voi încerca să las tragediile la o parte. Era doar un concert, pân' la urmă, mai dă-l în morţii mă'sii.