Thursday, 17 December 2009

Player vs. Unstable

Ce e un player, într-un context al relațiilor dintre sexe, cred că știți. Păi e ăla parșiv, pus doar pe distracție, care nu vrea o relație serioasă ci doar puțină hârjoneală, e one-night-stander-ul, șmecherul, aburitorul, neseriosul, ăla care mai mult vorbește decât face, iubitorul de flirt și, deseori, cel aflat la comandă. În general nu suport genul, așa că marș de aici cu un flit între ochi.
Avem însă și instabilul emoțional, dereglatul, labilul psihic. El, spre deosebire de player (deși dacă te iei strict după acțiunile lor îi poți confuda) crede de fiecare dată ce spune, în ciuda faptului că acțiunile și vorbele sale vor infirma peste un timp ceea ce el a spus sau a făcut anterior. Nu e rău intenționat și nu e pus pe distracție, dar psihicul său îi joacă mari feste iar dispozițiile, convingerile și trăirile interioare i se schimbă cu o viteză amețitoare. Nu știe ce vrea și de fiecare dată are o explicație nouă pentru o anume decizie pe care a luat-o în trecut. Pleacă din viața ta în mod constant și la fel de constant revine.
Un astfel de specimen este mai periculos ca un player. Pentru că te poți îndrăgosti pe bune de el. Îl simți că e sincer de fiecare dată și că nu vrea să te joace. Cu un player te prinzi repede cum stă treaba și există șanse mult mai mari să te debarasezi de el fără să suferi. Dar pe un deraiat sentimental nu știi cum să-l iei, îți cade rău cu tronc și ai cam trei variante: îi ignori toate revenirile în peisaj și te lecuiești de el, îl accepți așa, trăind permanent cu pericolul de a fi părăsit din nou, sau speri că, undeva/cumva/cândva, se va stabiliza chiar pe un sentiment care-ți este adresat.

2 comments:

Onutzza said...

Ma ierti daca nu doresti comentarii, dar vad ca nu ai mentionat ca nu ai dori...anyway, daca accepti si traiesti cu pericolul de a fi parasit din nou, atunci ce fel de relatie mai e aceea? O relatie normala e cea in care te simti bine si relaxat, fara sa ai senzatia ca drobul de sare sta gata sa iti pice in cap. Pe de alta parte, omul are o singura viata, oare merita celalalt intr-atat de mult incat cineva sa aiba atata rabdare sa astepte eventuala stabilizare pe un sentiment asteptat si dorit? Macar daca ar exista certitudinea aparitiei lui...Si ramane, in final, prima varianta care e grea pe moment, (spre deosebire de ultimele doua care sunt consumatoare de energie si de suflet pe termen lung) dar care intr-un final creste sansa putintei marcarii unei linii intre prezent si trecut si, o data cu ea a eliberarii unei amintiri...Zic si eu...

The Fly said...

No worries, merci de comment. Sunt de acord cu tot ce spui acolo. As adauga doar un "but", insa nu voi dezvolta ideea.

Post a Comment