Monday, 30 November 2009

Doar o altă curvă din politichie

Este Crin cel boem, care aproape mă păcălise şi pe mine, aşa cum a păcălit majoritatea tineretului din ţara asta. Acum s-a dat cu Geoală şi cu PSD, merge cu el la mitinguri electorale şi se trag în poze amândoi. Iar înainte de turul 1 îl desfiinţa pe Geoală cu orice prilej şi spunea că nu ar putea învinge împreună. Ia priviţi mai jos. Priviţi, judecaţi şi cântărâţi bine unde veţi pune ştampila duminică.
Revoluţia bunului simţ spuneai parcă, hipiotule, nu?

Sunday, 29 November 2009

Un cinefil expeditiv menţionează

Drama

Five Minutes of Heaven (cu Liam Neeson)
American Violet (veţi vedea că rasism mai există şi-n secolul ăsta)
Is Anybody There? (cu Michael Caine)
The Constant Gardener (Oscar pentru Rachel Weisz)
Coffee and Cigarettes (scurt metraje în care apar mulţi actori cunoscuţi - dacă vreţi să vă lăsaţi de fumat nu priviţi filmul)

Thriller

A Perfect Getaway (m-am hotărât: vreau să merg în Hawaii, peisajele din filmul ăsta sunt senzaţionale)

Horror/Gore/Lots of gore!!!

Saw VI (da, e deja serial şi se lucrează acum la părţile 7 şi 8.....)
Final Destination IV (ca şi în cazul Saw, oamenii nu ştiu când să se oprească. Ăsta e prost jucat şi prezintă situaţii mult exagerate, deci luaţi-l ca pe o parodie. Sau nu-l luaţi deloc)
Antichrist (film pornografico-bolnăvior la care n-am rezistat până la capăt, cu toate astea mulţi bizari îl apreciază)

Christmas movies

The Holiday (cu Jude Law, Kate Winslet, Cameron Diaz)
Home Alone 2 (l-am revăzut după vreo 15 ani. Comedia în sine nu mi-a plăcut nici atunci şi nici acum, dar atmosfera de Crăciun şi New York-ul fac toţi banii...sau downloadul, după caz)

Strict pentru fete

Julie & Julia (eu am adormit, la propriu, înainte de jumate. Meryl Streep şi Amy Adams refac cuplul din Doubt)

Adevăratul puncheur

Ceasul sună odios la 5.00 dimineaţa, afară e întuneric, este doar duminică dar faptul că Lucian Bute îşi pune centura în joc este un motiv suficient să mă trezesc. Frec canalele o perioadă, transmisia de la Quebec încă n-a început. Mă opresc pe Discovery World la un reportaj despre 9/11. Între timp, într-un studio din TVR s-au adunat câţiva comentatori, cu ochii cârpiţi de somn. Moderator este Ionel Stoica, doar un alt expirat al postului public. Încerc să nu dau sonorul prea tare, cea care doarme lângă mine nefiind, în mod evident, pasionată de box. Şi cu atât mai puţin la ora asta. Începe transmisia. Andrade, challengerul lui Bute, arată ca un cocalar şi din start această lipsă de eleganţă înclină un pic balanţa în favoarea rafinatului român. Lucian intră în ring pe Where The Streets Have No Name de la U2, aşa cum face mereu. Toată sala e cu el. Începe meciul. Bute e clar peste. Ajungem în repriza a 4-a. Ea se trezeşte somnoroasă şi merge la baie. Andrade e pus jos de o contră senzaţională a lui Bute. "Iubito, e jos ăla!" pot striga eu acum. E jos dar se ridică şi face şi cu ochiul, şmechereşte. Dar nu ţine. O nouă lovitură la corp a lui Lucian termină meciul, chiar când ea revine în cameră, impasibilă la entuziasmul meu. A 25-a victorie, al 20-lea K.O. Lucian e neînvins. Mai stau un pic treaz să văd reacţiile de după meci. Ea deja doarme. Sting tv-ul şi o iau în braţe. Afară se crapă de ziuă dar Mănăşturul e încă somnolent. Adorm mulţumit cu speranţa ca, măcar azi, să vorbim mai mult despre pumnii lui Lucian şi nu despre cei aplicaţi de un candidat la preşedinţie.

Friday, 27 November 2009

Salman Rushdie mi-a văzut blogu'

Vă spuneam că vine de acum 2 luni şi ceva. A fost la Bucureşti iar noi l-am primit cu clasica noastră organizare penibilă. O amică a fost la eveniment şi mi-a spus una alta:

Wildgirl: buna
TheFly: servus
Wildgirl: ti-a vazut Rusdhie blogul
Wildgirl: a fost marti o intalnire cu publicul la Odeon
TheFly: e na, cum adica?
Wildgirl: au bagat la inceput un filmulet
Wildgirl: in care au aratat si screenshot-uri ale blogurilor care au scris despre el
Wildgirl: vreo 2-3
TheFly: hahahaha tare
Wildgirl: si a aparut acolo mare si flyonawall
TheFly: woo-ha

M-am decis: votez!

Ce părere aveţi despre deja celebrul clip cu Băsescu lovind un copil? Să presupunem că nu e făcătură. În cazul ăsta am câteva întrebări:
1. De ce apare abia acum, după 5(cinci) ani, exact în momentul începerii campaniei pentru turul 2? Vorba sorellei (citez): "Hai frate, nu găsesc şi un clip când a înjurat-o de mamă pe profa de muzică în şcoala generală!?"
2. De ce râde copilul după ce încasează pumnul? Dacă a fost un gest în joacă, between guys?
3. Dacă i-a futut o felie pe bune, care e problema? (şi acum vor sări toţi puritanii "Oh, vai! cum să loveşti un copil?!") Păi poate copilul era un aurolac sau poate l-a înjurat. Sau poate copilul şi femeia erau nişte parşivi care cerşeau (aţi văzut Filantropica?)
4. Dacă un om loveşte un copil (repet, dacă Băsescu a făcut-o pe bune sunt convins că a avut un motiv şi nu a lovit de nebun) nu mai e bun să fie preşedinte? Care e legătura cu pomul de iarnă până la urmă? Pentru aceiaşi puritani menţionaţi mai sus, specific că nu e cazul să veniţi cu ideea (deja aiurea exprimată) că nu poate exista un motiv pentru a justifica un astfel de gest.

Ok, iar acum să presupunem totuşi că e făcătură şi să ne uităm la demonstraţiile de mai jos. Pe mine personal, apariţia acestui clip, indiferent dacă este trucat sau nu, mă face să merg la vot pe 6 decembrie şi să-l aleg pe Băsescu. Campania făţişă pe care media a făcut-o constant împotriva sa a avut un efect exact opus asupra mea.





Thursday, 26 November 2009

Oraşul se pregăteşte de Sărbători



Mai multe aici.

Wednesday, 25 November 2009

Please Come Home For Christmas

Văd că sorella a intrat deja în atmosferă şi nici eu nu-s departe. Mai e doar o lună, începe cea mai frumoasă perioadă a anului iar avanpremiera de azi constă într-o piesă lansată în 1960 de Charles Brown şi făcută cover de Jon Bon Jovi 34 ani mai târziu.
(de Cindy Crawford vă mai aduceţi aminte?)


Friday, 20 November 2009

Mai c-aș fi votat

Cu Antonescu. Aproape mă convinsese. Dar am văzut că și-a tras și el clasicul afiș în care apare c-un copil, precum orice catindat care se respectă. Și m-a cuprins iar scârba. Cred c-ar trebui să votăm cu acest prezidențiabil-parodie, Remus Cernea, un caveman care apare pe afișele electorale în tricou. Magnific. Take a look.
(de abia aștept confruntarea din seara asta, o voi privi ca pe o comedie)

Alchimie de fiță la Cluj

Când am ajuns aseară în Diesel și am primit restul pentru cele două bilete pe care le cerusem la concertul Byron, am crezut că nu mi s-a dat suma corectă și era să mă cert cu nenea de la intrare. Dar nu, era chiar bine. Aproape 4 ani în București și nu am dat vreodată 40 de lei la un concert al unei trupe autohtone. Localul, despre care o prietenă mi-a zis în glumă că nu are haine pentru a putea intra acolo, este într-adevăr prea fițos pentru roacării care alcătuiesc publicul Byron. Myself included. Cu toate astea am luat-o ca pe o chestie inedită, ca pe o excepție stilată (nu am remarcat piți sau coca) și m-am bucurat de un concert foarte bun, într-o atmosferă intimă. La concert au fost și doi foști colegi de la PwC, actualmente clujeni și ei, prilej pentru Ana de a remarca mirată că nu sunt singurul bucureștean care se bucură c-a lăsat capitala în urmă și acum adoră Ardealul.
Până la următoarea seară de figuri rock (Urma va cânta și ea în acest local care face parcă și Bamboo-ul să pară o bodegă) o să încerc să supraviețuiesc cu cartofi fierți și eugenii. Aici puteți asculta integral noul album Byron, A Kind of Alchemy.

later edit: pe un site clujean au apărut între timp pozele de la concert. Din păcate nu au rezoluţie bună. Iată-le pe cele în care putem fi văzuţi noi, cuminţi la măsuţe.

Wednesday, 18 November 2009

Inglourious Indeed

Ok. Vor urma câteva rânduri lipsite de orice urmă de sarcasm. Țin să anunț asta pentru a nu exista interpretări. Deci cât se poate de serios vă spun c-am văzut ieri Inglourious Basterds, deja celebrul și mult apreciatul film al lui Tarantino și mă consider un lamentabil critic și consumator de filme, din moment ce pe mine nu m-a impresionat cu absolut nimic, în timp ce peste 85.000 de useri îi acordă o medie de 8.6 pe imdb. Mi-a scăpat și umorul (negru) colosal pe care-l lăudau unii. În fine, eu sunt problema aici, recunosc. Acum tocmai vin de la o secție a universității Babeș-Bolyai, unde am văzut cu Ana (eu pentru a 3-a oară, ea pentru prima) Fight Club. Mișto, plecasem cu falsa impresie că voi vedea nu-știu-ce film spaniol (my bad again) și, mai mult decât atât, la final organizatorii au inițiat o discuție interesantă pe tema filmului (în care protagonist e Brad Pitt, ca și în Basterds, dar Fight Club e chiar mai bine cotat). Chestia asta cu filmele se va organiza săptămânal acolo și o consider o inițiativă foarte faină.
Eventual aruncați un ochi la Afterwards (un fel de Final Destination mai elevat, cu John Malkovich), Beyond a Reasonable Doubt (pe Michael Douglas l-au cam ajuns anii și nu mai e copoiul macho din Basic Instinct) și He's Just Not That Into You (un film la care bărbații se vor simți foarte bine iar femeile vor mai afla unele chestii elementare despre ei, pe care le-ar cunoaște în mod axiomatic dacă nu s-ar lăsa pradă despicatului firului în țânșpe).

p.s. Surrogates e o tâmpenie.

Sunday, 15 November 2009

Keep Calm and Carry On

Noul album Stereophonics sună excelent și sper că va ajunge și-n magazinele din România. Până una alta, iată piesa care m-a lovit serios la prima ascultare.

Thursday, 12 November 2009

Good Evening New York City

În 1965 părinții mei erau copii și probabil nici nu auziseră încă de Beatles, o trupă cu care apoi aveau să crească și cu al cărei sunet aveau să-și împletească poveștile adolescentine și nu numai. Atunci, în '65, Beatles au susținut un concert memorabil la New York, pe Shea Stadium din Queens (actualmente reconstruit adiacent și numit Citi Field - țin minte că am aruncat o ocheadă la el când am fost la Flushing Meadows). Astă-vară, adică 44(!) de ani mai târziu, Paul McCartney a revenit pe Citi Field cu o serie de 3 concerte, pe care le va lansa luna aceasta pe un DVD & double CD live album, intitulat Good Evening New York City.
Aseară am pus mâna pe varianta audio a acestui material. 33 de piese, rock'n'roll pur, balade memorabile și hituri legendare pe care Paul le compusese în perioada Beatles: Yesterday, Hey Jude, Drive My Car, Get Back, Let It Be și Helter Skelter sunt doar câteva dintre ele. Este fabulos modul în care oameni nenăscuți la momentul apariției acestor melodii cântă pe o singură voce aceste piese.
Nu sunt fan Beatles. Au doar câteva melodii care îmi plac cu adevărat iar altele consider că posedă niște versuri de o stupiditate amuzantă. Dar acelea erau vremurile și departe de mine gândul de a contesta fenomenul reprezentat de trupa care a reușit să revigoreze economia UK. Și cu care părinții mei au crescut. Iar acest material live lansat de Paul McCartney este o bijuterie și poate constitui un cadou frumos de sărbătorile care se apropie. Un salt în timp făcut de un nemuritor ale cărui piese sunt acum la fel de iubite precum erau în urmă cu multe decenii. Iar el este încă acolo, cântându-le, fără a reprezenta doar o amintire pe un disc de vinil.


Sunday, 8 November 2009

Bon Jovi Makes It Full Circle

Cu toții am fost plăcut impresionați (sau cel puțin am aflat) de marile hituri produse de Bon Jovi de-a lungul vremii. Eu însă nu ascultasem nici măcar un album integral, până la Lost Highway, lansat acum 2 ani. A fost ceva de genul "hai să văd ce mai scot și ăștia, oare n-au obosit?" Dar mi-a plăcut acel album iar acum câteva zile am aflat și de noul disc, lansat cu doar o săptămână în urmă. Este vorba de The Circle, care nu sună deloc plictisitor, ba chiar foarte bine. O întoarcere la rock'n'roll, așa cum spune Richie Sambora, care alături de Jon a fost inclus anul acesta în Songwriters Hall of Fame. Muzică faină care te ridică de pe scaun și-ți face ziua mai frumoasă. Nu, n-au obosit și nu cred că obosesc pe mulți. Te umple de respect o trupă care, timp de 26 de ani de la înființare, nu a schimbat decât un singur membru și care încă este alive and kicking.
Primul single al acestui material se numește We Weren't Born To Follow și ne vorbește despre aceste vremuri constipate pe care le trăim. Clipul a fost filmat pe acoperișul unei clădiri dintr-un oraș pe care nu vi-l spun, pentru că-l veți identifica de la primul cadru.



Saturday, 7 November 2009

Meet the Parents

From Cluj II

De joi începând, părinții mei sunt în vizită la Cluj. Răsfăț total pentru mine, cu mâncare gătită dar nu numai. În prima seară am fost cu tata la un meci senzațional prin răsturnările de scor dar dezamăgitor prin rezultatul final: CFR-Sparta Praga 2-3. Am înghețat puțin dar măcar a văzut și tata ce stadion modern avem aici. Vineri am fost la grădina botanică (unde am făcut și poza de mai sus - pentru restul click pe Cluj II). Când am coborât din grădină mare mi-a fost mirarea să constat că, după mulți ani, zona pietonală din piața Unirii a fost în sfârșit repusă în funcțiune, lucru care-i oferă acum un aer mult mai frumos și respirabil. Încă se mai lucrează la statuia lui Matei Corvin, dar sper să nu mai dureze mult nici asta. Apoi am luat masa într-un restaurant italienesc unde piesa de rezistență de pe fundal a fost una al cărei refren ne spunea "va fan culo". Ospitalier, nu? Asta n-a fost o problemă totuși, mâncarea a fost bună și atmosfera intimă. Între timp a început ploaia și am ajuns destul de murați la Cami & Luci, inegalabilii mei prieteni clujeni, cu două ghivece imense de flori, aduse de la Câmpina special pentru ei. Sâmbătă am luat cu asalt Polus Center, celebra belvedere de sus de la cetățuie apoi Iulius Mall, unde am văzut un film căruia nu-i dădeam multe șanse inițial (The Rebound), dar care a fost chiar fain (și avea multe imagini amețitoare din NYC). Aș fi optat și pentru Surrogates, cu un nou Bruce Willis salvator suprem. La Cinema City aș vrea să văd însă 2012. Deși nu cred absolut deloc în teoriile legate de acest an, filmul are niște efecte extraordinare și trailerul m-a impresionat. Neapărat de văzut la cinema, în niciun caz acasă.
Și apropo de acasă, ai mei par tot mai hotărâți să se stabilească aici la pensie. Iar până una alta, Crăciunul e aproape.

Wednesday, 4 November 2009

Acting is not acting - In conversation with Al Pacino

Cu aproape 7 luni în urmă am scris aici un articol despre Al Pacino. Cea pomenită în finalul acelei postări, cu apetitul proaspăt trezit, a cumpărat astfel o carte cu marele actor. Iată-i coperta ->
Acum câteva săptămâni, deloc mică mi-a fost surpriza să mă trezesc cu un colet de peste ocean. Domnul Pacino îmi fusese livrat cuminte într-un pachet și de câteva seri am început să mă conversez cu el prin intermediul acestei cărți, care cuprinde o serie de interviuri realizate de Lawrence Grobel, pe durata mai multor ani. Nu am ajuns nici la jumate, dar deja această pălăvrăgeală cu Pacino este fascinantă. Descoperi un om modest, calm, calculat și discret, departe de nebunul de pe ecran. Sau de cel de pe scenă, pentru că Pacino a fost în primul rând actor de teatru și asta a rămas marea sa dragoste. Un om prea puțin pasionat de interviuri, acestea fiind o mare excepție. Descoperi de unde vine genialitatea sa, cum se transformă de fiecare dată în personajul pe care-l interpretează. "Acting is not acting", afirmă el și asta spune totul. Un om căruia celebritatea nu i-a luat mințile, ba din contră, pare că l-a făcut oarecum stingher. El este cel care a știut să ridice cuvântul fuck la rang de mare artă, așa cum afirmă autorul interviurilor. Adevăratul New Yorker care este Pacino m-a făcut să-i caut și puținele filme pe care nu le-am văzut până acum și astfel am servit The Panic in Needle Park (1971 - primul său rol principal și apropo, mă pot mândri că am văzut acest mic parc din New York) și Scarecrow (1973). Iar pe listă mai am Bobby Deerfield (1977), Cruising (1980) și Two Bits (1995).
Iar dacă în ultimele articole am tot vorbit despre orașe și am și citat despre ele, hai s-o mai fac o dată. Al Pacino, despre orașul în care s-a născut și unde a locuit o viață, pasaj extras din conversațiile cu Lawrence Grobel:
"I really love New York. You can imagine how I know it, having come here when I was sixteen from the Bronx. I was a city messenger when I was sixteen, on a bicycle. I worked eleven hours a day just riding the streets of the city. I watched this city. I've walked it, lived it. I know it in all kinds of times of my life. It's home. I know it all, from Battery Park right up to Harlem. I know lights - I can time myself so I never get a light. I used to walk from 92nd Street and Broadway right up to the Village and back again, bopping along the street, thinking of parts. I worked out a lot of my role in Godfather I that way. I still get out there in the streets as much as I can".

Tuesday, 3 November 2009

Un străin liniștit

"Îmi place în Cluj, e ca orașul meu, Braga. E mai mare, dar e la fel de liniștit. Mie îmi place liniștea asta. Mă duc la muncă, apoi ies la o cafea, în liniște, apoi mă întorc acasă. E perfect pentru stilul meu de viață, mă încarcă cu energie liniștea asta".

Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj

Încă un imn pentru orașul care nu doarme

Nu sunt fan Jay-Z sau Alicia Keys, în general gust alt gen de muzici, dar când ascult o asemenea piesă și, mai ales, văd un astfel de clip, n-am cum să nu-l postez aici. Este vorba de Empire State of Mind, o piesă pe care rapperul a scos-o pentru orașul în care locuiește (New York, evident, aplauze!) și căreia Alicia îi oferă un refren care face ca această melodie să fie apreciată nu doar de hip-hopperi. Țin minte că acum un an, când mă plimbam cu double-decker-ul prin NY, ghidul ne-a arătat la un moment dat o clădire unde locuiesc mai multe vedete, printre care și Jay-Z, exact la un colț al Central Park.
Deși sunt sigur că v-ați prins deja, titlul melodiei reprezintă o combinație între numele celei mai faimoase clădiri new-yorkeze și o piesă superbă a lui Billy Joel. Savurați imaginile.