Monday, 26 October 2009

În direct cu planeta

"We're going live to the planet tonight so let's hope that this shit works" spunea Bono exact acum 16 ani, în cadrul celebrului concert ZooTV din Sydney. În urmă cu doar câteva ore (6.00 am la București), show-ul de la Los Angeles, din U2 360° Tour, a fost transmis lumii întregi prin internet. De data aceasta Bono nu mai zapa canalele căutând lumea virtuală ci lumea virtuală globală a fost capabilă să vizioneze în timp real un concert cu o rază de acoperire care a putut surclasa astfel orice televiziune. A fost vorba de o premieră: pentru prima dată un nume de mare calibru în muzică a oferit un show free pe YouTube. Concertul a fost înregistrat pentru a fi lansat pe DVD.
Am stat treaz să văd cum U2 pot ajunge la mine în garsonieră prin intermediul unui cablu banal și pot spune c-a meritat din plin. Transmisia a fost impecabilă, atât filmarea propriu-zisă (foarte multe close-ups cu trupa care aminteau de U23D) cât și modul în care am receptat-o. Mă așteptam să am parte de frames, ca la un webcam sau chestii de genu' dar totul a fost flawless and frameless. Mi-am permis chiar să văd concertul full screen, ca și cum m-aș fi uitat la un DVD. Prima jumătate de oră a transmisiei a alternat imaginile live cu publicul în așteptare cu momente din culisele turneului, apoi trupa a apărut pe scenă fiind filmată pas cu pas de la ieșirea din backstage până când fiecare și-a preluat instrumentul. Bono a fost în mare formă și pare mai zvăpăiat ca la ultimele două turnee U2. De câteva ori el a întrebat cât e ora în lume și a menționat, la întâmplare, mai multe orașe ale planetei.
Nu are sens să discut calitatea concertului și să ridic din nou trupa în slăvi. Voi mai spune doar ce nu mi-a plăcut foarte tare:
- nici acum nu consider Breathe un show opener adecvat.
- când au cântat Walk On a avut loc un moment freaky-bizar cu niște voluntari care au apărut pe scenă purtând măști cu fața lui Aung San Suu Kyi (lidera opoziției din Burma, pentru care a fost scrisă piesa). Mai mult decât atât, chiar și cei din public aveau astfel de măști, pe care le-au scos de la ciorap de undeva. Am aflat chiar acum că aceste măști se pot printa de pe site-ul oficial al trupei. Oh, boy.
- publicul din LA a fost cam sec. Nu cântau mai deloc iar la cele 2 bisuri trupa a venit practic din inerție, că ei nu se agitau prea mult să-i cheme din nou, deși au fost entuziasmați de fiecare prelungire a concertului. Singura excepție o vedeți mai jos, la I Still Havent' Found What I'm Looking For, de altfel cea mai bine cântată piesă U2 (de către public) hai să nu spun dintotdeauna, dar cu siguranță din cadrul ultimelor două turnee.

Însă una peste alta, e clar că după 33 de ani de la înființare, trupa asta încă-și lărgește deja universala-i formă.