Monday, 31 August 2009

Revin filmele

Cili mă trăgea de urechi acum câteva zile că recomand prea multă muzică și că n-am mai scris de secole despre filme. Păi așa e, dar n-am mai făcut pe cinefilul din două motive: odată cu mutarea de la București la Cluj, via Ploiești, nu am mai avut nici timp nici stare să văd prea multe (și niciunul notabil) dar mai ales mă hotărâsem să nu mai înșir aici polologhii ci doar să menționez chestii cu adevărat interesante.
Acuma că tot m-am pornit, aș pomeni despre ultimele două cu Clive Owen (un actor care mie-mi place tot mai mult), este vorba de Duplicity și The International. Au în comun faptul că te poartă de la peisajele tăietoare de respirație din New York prin mai multe orașe europene. La Duplicity mi-am permis luxul să-l dau jos în format HD, de 11 Gb, că eram curios care e șmecheria. Am văzut și State of Play, cu un Russell Crowe pletos și tot mai plinuț (dar la fel de bun) , având în film exact meseria pe care aș vrea și eu s-o practic și cu un Ben Affleck în rol de tocilar. Distribuția e foarte tare și-i mai include pe Helen Mirren, Robin Wright Penn, Jeff Daniels și Rachel McAdams.
Mai am pe țeavă Crank 2 (High Voltage), Angels & Demons cu Tom Hanks (deși aș fi preferat să citesc cartea înainte) și The Brothers Bloom (cu Adrien Brody, cel mai tânăr laureat cu Oscar pentru rol principal din istorie, alături de Rachel Weisz). E foarte tare că filmul ăsta a fost tras și prin România, în locații cel puțin exotice cum ar fi Comarnic, Sinaia sau Constanța. Și tot la capitolul filme de văzut, de data asta neapărat la cinema, este District 9, o dramă S.F. cu un rating foarte mare pe imdb, despre o populație extraterestră forțată să trăiască într-o tabără de refugiați din Africa. Apropo de S.F.-uri, m-a dezamăgit total Knowing, un film care începea mult mai promițător decât avea să se termine, în care obsedații aștia de la Hollywood distrug NY pentru a nu-știu-câta oară într-un cataclism apocaliptic. Dar decât să-l distrugi, mai bine te bucuri de el, așa că fiți cu ochii pe New York și pe New York I Love You (primul mergând de minune acum în preajma unei noi comemorări 9/11). Glumea unu' pe un site și spunea că după Paris Je T'aime și New York I Love You ar urma un Bucarest Je Te Deteste, ca să fie gata trilogia, hahahaha.
Gata, hai c-am zis să nu mai vorbesc mult și...noh. Enjoy!
(Cili, aștept mulțumiri speciale :D)