Monday, 31 August 2009

Revin filmele

Cili mă trăgea de urechi acum câteva zile că recomand prea multă muzică și că n-am mai scris de secole despre filme. Păi așa e, dar n-am mai făcut pe cinefilul din două motive: odată cu mutarea de la București la Cluj, via Ploiești, nu am mai avut nici timp nici stare să văd prea multe (și niciunul notabil) dar mai ales mă hotărâsem să nu mai înșir aici polologhii ci doar să menționez chestii cu adevărat interesante.
Acuma că tot m-am pornit, aș pomeni despre ultimele două cu Clive Owen (un actor care mie-mi place tot mai mult), este vorba de Duplicity și The International. Au în comun faptul că te poartă de la peisajele tăietoare de respirație din New York prin mai multe orașe europene. La Duplicity mi-am permis luxul să-l dau jos în format HD, de 11 Gb, că eram curios care e șmecheria. Am văzut și State of Play, cu un Russell Crowe pletos și tot mai plinuț (dar la fel de bun) , având în film exact meseria pe care aș vrea și eu s-o practic și cu un Ben Affleck în rol de tocilar. Distribuția e foarte tare și-i mai include pe Helen Mirren, Robin Wright Penn, Jeff Daniels și Rachel McAdams.
Mai am pe țeavă Crank 2 (High Voltage), Angels & Demons cu Tom Hanks (deși aș fi preferat să citesc cartea înainte) și The Brothers Bloom (cu Adrien Brody, cel mai tânăr laureat cu Oscar pentru rol principal din istorie, alături de Rachel Weisz). E foarte tare că filmul ăsta a fost tras și prin România, în locații cel puțin exotice cum ar fi Comarnic, Sinaia sau Constanța. Și tot la capitolul filme de văzut, de data asta neapărat la cinema, este District 9, o dramă S.F. cu un rating foarte mare pe imdb, despre o populație extraterestră forțată să trăiască într-o tabără de refugiați din Africa. Apropo de S.F.-uri, m-a dezamăgit total Knowing, un film care începea mult mai promițător decât avea să se termine, în care obsedații aștia de la Hollywood distrug NY pentru a nu-știu-câta oară într-un cataclism apocaliptic. Dar decât să-l distrugi, mai bine te bucuri de el, așa că fiți cu ochii pe New York și pe New York I Love You (primul mergând de minune acum în preajma unei noi comemorări 9/11). Glumea unu' pe un site și spunea că după Paris Je T'aime și New York I Love You ar urma un Bucarest Je Te Deteste, ca să fie gata trilogia, hahahaha.
Gata, hai c-am zis să nu mai vorbesc mult și...noh. Enjoy!
(Cili, aștept mulțumiri speciale :D)


Saturday, 29 August 2009

Vederi de pe două continente

Am o cutie poștală veche, din lemn și fără cheie. Pe lângă facturi și reclame, aici am primit și două vederi de la Suzi, una trimisă din Washington și alta, foarte recentă, de la Ibiza. Mi se pare o chestie foarte mișto, în primul rând pentru că este o dovadă de prietenie, iar în al doilea rând pentru că, deși folosește și ea această invenție colosală numită internet, Suzana nu uită că noi venin dintr-o altă epocă, aceea a vederilor și scrisorilor pe care lipeai cu salivă un timbru, și nu din era virtuală a e-cardurilor.
Am vrut de mai multă vreme să-i ofer o melodie pe care acum o asociez cu imaginea ei haioasă, mămoasă și oarecum himerică de peste ocean, pentru că s-a întâmplat să ruleze într-o zi la tv imediat după ce ea mă sunase la telefon. Este vorba un cover făcut de Rod Stewart la o piesă a lui Tom Waits, în acel stil pe care l-am admirat și la George Michael, anume de a face un cover mai bun ca originalul (aduceți-vă aminte de Have I Told You Lately). Am descoperit inconfundabila voce a lui Rod la vârsta de 12 ani, pe o casetă contrafăcută cumpărată de la tarabă, în stilul în care ne aprovizionam noi imediat după revoluție, needucați și flămânzi de chestii noi. Iată-l aici cântând despre un tren care merge în downtown NY.
See you soon, Suzi.

Rod Stewart - Downtown Train

Friday, 28 August 2009

Acoustic cover of Use Somebody by KOL

Britanica Pixie Lott are doar 18 ani și a debutat ca și cântăreață acum câteva luni. A realizat printre altele un cover foarte domol la mai roacăra melodie Use Somebody a celor de la Kings Of Leon, care mie îmi place foarte mult. Dacă fraza e ambiguă și vă întrebați la care din versiuni mă refer, ei bine, puteți considera că la ambele.



Thursday, 27 August 2009

Am crăpat și storurile

Jur, nu eu vreau să mă prostesc dar mă tentează noul meu prieten, Toshiba, care de fiecare dată când se deschide mai îmi arată un nou recording device, un nou progrămel și tot felul de chestii ispititoare, asta după ce tocmai îmi pusesem Guitar Pro și Adobe Audition. Așa că i-am răspuns și eu prompt, am luat instrumentul și am zdrăngănit un cover acustic al piesei care mi-a marcat această vară. Și am făcut asta după cum urmează:

Intro/verse: Csus2 C Cadd11 Fmaj7

Chorus: C Cadd9 Fmaj7 Am G6 Fmaj7

C Cadd9 Fmaj7 Am G6 Fmaj7


Csus2: x30013
C: x32013
Cadd11: x33010
Fmaj7: x33210
Cadd9: x32033
Am: x02210
G6: 320030

Promit că următoarea va fi de-a mea.

Crack The Shutters cover

Tuesday, 25 August 2009

Tablatures

Sau tabulaturi, în varianta adoptată de noi. Ele reprezintă o metodă de transpunere a acordurilor și notelor unui instrument, diferită de cea clasică pe portativ. Deci rămânem cu chitara în brațe, de la articolul anterior, și mergem aici, unde mi-am amintit că am trimis acum ceva vreme mai multe interpretări. După cum vedeți, numai Urma, Kumm și Byron, practic altceva din țara asta nefiind ascultabil pentru mine. Faza cu adevărat excepțională este dată de acele ratings pe care le-am primit de la chitariștii amatori care se dau pe web, multe dintre ele nefiind maxime deși eu transpusesem perfect piesele. Și nu spun asta pentru că aș fi un geniu arogant, ci pentru că le aveam chiar de la Dan Byron. Deci practic acei zdrăngănei îl corectează însuși pe cel care a compus/interpretat piesele!
Pentru azi să fie una din cele de acolo, "imperfectă" în transpunere (cred că aici s-au supărat pe mine că am pus doar armonia făcută de Mani și nu și solo guitar-ul lui Dan) și cu un clip luat din filmul Fix Alert, clip unde îl puteți remarca pe Mihai Bendeac într-o scenă în care cu siguranță nu se gândea la Top 10 Romanian Milf.

Sunday, 23 August 2009

Ce fac unii singuri acasă

O duminică noroasă și liniștită în cartierul de vest al Clujului poate duce la unele prosteli venite din partea unor chitariști amatori, așa cum este cea de mai jos, produsă și înregistrată acum vreo juma de oră. Un amic mi-a adus aminte de senzaționala Nutshell unplugged de la Alice In Chains, așa că îi făcui și eu un mic cover, neprofesionist atât ca prestație cât și ca echipament de înregistrare, alăturându-mă jdemiilor de chitariști stars wannabe de pe acest bullshit de youtube care mi-a uploadat file-ul video (domnule Gâdea...) cu decalaj între imagine și sunet.
Have fun (but not too much, hehe).

p.s. Dacă tot v-am dat de curând și acordurile unei alte piese, aici treaba e chiar mult mai simplă: intrați cu strum pe E apoi toată piesa o țineți doar în G D Cadd9 Em7 (în unplugged trupa o cântă însă cu un semiton mai jos). Dacă ați face rost și de un basist care să țină linia aia magnifică și de un chitarist solo, atunci practic ați avea toată piesa.

Friday, 21 August 2009

Inumanul

În istoria recentă a planetei, există doi umanoizi care au depășit într-un mod halucinant condiția atletică a acestei rase. Unul a fost Michael Phelps, al doilea este Usain Bolt, care aseară a doborât recordul mondial și la 200 m, după ce o făcuse la 100 m acum câteva zile. Iar vechile recorduri îi aparțineau tot lui. Te întrebi cu atât mai mult ce-i punea mama lui în lapte când era mic când vezi dezinvoltura cu care acest atlet face aceste recorduri, de zici că aleargă la antrenament. Pentru că este uriaș și pentru că provine dintr-un oraș fără iluminat electric, îi sunt iertate și gesturile de cocalar (mai știu eu pe unul așa, îi spune C.Ronaldo) prin care se prostește înainte și după cursă.
Apropo de mama lui Usain, ea spune că băiatul ei are atâta energie pentru faptul că ea mânca multe dulciuri când era gravidă. Rețineți, dragelor, poate creați și voi niște mici rachete bolțiene.


Thursday, 20 August 2009

WRXP live with Kings of Leon

WRXP este un post de radio new-yorkez axat pe muzică alternativă. Băieții de la Kings of Leon au prestat acolo anul trecut, prilej pentru site-ul postului să realizeze un review al ultimului lor album, din care citez:

"With its stunning melodies, ringing guitars, and razor-sharp grooves, Only By The Night delivers on the promise Kings of Leon have shown throughout their career. From the desolate atmospherics of the opening track "Closer" (which Caleb says is about a lovesick vampire) to the emotional intensity of the closing ballad "Cold Desert" ("about a man at the end of his rope who picks himself back up"), Only By The Night is all heart from start to finish.
Album highlights include the insistently chugging first single "Sex on Fire" ("there's always been an element of sex in our music, so I thought I'd just wrap it all up in one song and be done with the sex for the rest of the record," Caleb jokes), the throbbing, propulsive "Crawl" (about relationships of all kinds and taking them for granted), and the sonically sweeping "Use Somebody," which Caleb wrote while feeling lonely on the road. "It's about being far from home." Then there's the soaring uplift of "Manhattan," which is partly about dancing and enjoying life and partly about the struggles of Native Americans. "'Manhattan' is actually a Native American word that means 'island of many hills,'" says Caleb, who adds that his family has Native American blood. Finally there's the driving, forceful "Notion," which finds the singer pushing back against anyone who says anything against anyone in his band."

Mai jos puteți asculta minunata Revelry, dar și un interviu plus melodiile Crawl, Use Sombeody, Manhattan și Sex On Fire.


Tuesday, 18 August 2009

Stuck Struck Back

Obișnuiam să spun că, dacă aș face un top personal U2, piesa Stuck In A Moment nu ar intra în primele 50. De altfel, o melodie foarte îndrăgită de publicul fan și non-fan U2, ea a fost scoasă din dulap în cadrul noului turneu, într-o variantă acustică foarte reușită. Căutând pe youtube câteva versiuni din concertele recente, am dat peste una și mai faină, de acum câțiva ani, care are un final pe cât de neașteptat pe atât de frumos.

Dar înainte de a o urmări, am o vorbă cu chitariștii amatori și nu numai care citesc această pagină. Este pentru prima dată când l-am văzut pe The Edge cântând în alt acordaj, nu în cel clasic. Este vorba de open E, adică omul era tunat astfel: E B G# E B E (practic atunci când îl veți vedea în clip dând strum pe liber, ăla e acordul E). Piesa se poate cânta foarte bine și în standard tuning, plecând din E, dar pentru a evita multe barre-uri, puneți un capo la tasta 4 și cântați așa:

intro/verse/chorus/outro: C Em F Em G Am F C
bridge 1 & 2: Am F D F Am F Am G
bridge 3 (after the 2nd chorus): Dm F C Dm F G

Monday, 17 August 2009

Orașul meu

Iată câteva imagini din Cluj, publicate aici cu acordul unei amabile concitadine.















Friday, 14 August 2009

Closer (The Kings Do Rule)


Kings of Leon - Closer

Mă termină piesa asta. De la acea temă obsesivă, funky-hipnotică, ce se repetă pe tot parcursul ei, la chitara răvășitoare din fundal. Closer este piesa care deschide ultimul album Kings of Leon, unul senzațional în opinia mea. Voi reveni cu melodii de pe acest material.
(de ascultat Closer în liniștea nopții, cu căștile înfipte în creier).

Thursday, 13 August 2009

Un nou device în garsonieră

Este vorba de prietenul meu de câteva ore, Toshiba Satellite, pe care l-am instalat cuminte pe biroul de lângă geam, de unde acum ridic privirea și bat până la vârful bisericii Sfântul Mihail (cunoscută în mod fals sub numele de catedrala Matei Corvin, datorită statuii din față), aflată la 50 de minute de mers pe jos de aici din cartierul meu.
Marți am revenit din regat, după ce am petrecut 6 zile foarte relaxante acasă. Probabil mă voi obișnui în curând cu cele 9 ore pe care le fac pe drum, asta până când o să încep să apelez la avion. Clujul mă aștepta liniștit și respirabil, iar garsoniera mea răcoroasă (în bucătăria căreia am evoluat de la omletă la legume mexicane sau paste cu carne, gătite de mine adicătelea) ca o oază sau un colțișor secret. Și pentru că tot am menționat regate și cartiere, din Mănăștur mergem acum în Manhattan, cu băieții de la Kings of Leon. Recomand să ascultați mai ales varianta de studio a piesei de mai jos, care pe mine m-a cucerit din primele 3 secunde.

P.S. Culmea face ca tocmai de la Alina din New York să aflu azi despre acest site.



Monday, 10 August 2009

Stalker


Turin Brakes - Stalker
Iată o piesă foarte mișto a unei trupe britanice de care nu cred c-a auzit multă lume. Aruncați un ochi pe site la discografie, au acolo câteva clipuri și vă puteți face o idee despre băieții aștia. Mie-mi place cum se prezintă.

Sunday, 9 August 2009

Un an bun și un artist desăvârșit



Apasă play și încearcă să recunoști vocea solistului. Ea este una inconfundabilă, dar mai degrabă vorbită pe ecran decât cântată în căștile playerului. Well...? Este nimeni altul decât Russell Crowe. Azi am descoperit întâmplător că omul și cântă (voce și chitară). După ce a evoluat în trupa 30 Odd Foot of Grunts, el a lansat și un album solo, intitulat My Hand My Heart. Este foarte fain site-ul care promovează acest material, aici puteți găsi și povestea fiecărei piese, ca un fel de storytellers. Am ascultat câteva melodii care ni-l prezintă pe Russell vocal și am fost plăcut impresionat. Cea de mai sus se numește One Good Year (fără nicio legătură cu filmul A Good Year).
Bravos, Mr.Crowe.

Saturday, 8 August 2009

Au reaprins focul după aproape 20 de ani

M-am apucat să caut bootlegs din turneul U2 și vă pot recomanda pentru download site-ul acesta. Eu am luat concertul din Gelsenkirchen și pot spune că se aude binișor pentru un fan made recording. Mă folosesc și de eMule și momentan dau jos un concert din Milano.
Mult prea puțin interesat fiind de cum sună live piesele de pe ultimul album, sunt însă cu adevărat fascinat de cele două mari come backs în setlistul concertelor U2, este vorba de Ultraviolet și The Unforgettable Fire. Jur că, dacă prin absurd aș fi putut alege 3 melodii vechi pe care trupa să le readucă în prim plan cu ocazia acestui turneu, 2 dintre ele ar fi fost chiar astea. Prin urmare iată cum a sunat focul de neuitat în primul concert al turneului, practic la prima sa interpretare live din ianuarie 1990 încoace. Mare atenție la ieșirile la rampă ale lui The Edge - chitara aia din altă lume mă face să cred că timpul și spațiul s-au comprimat într-un slide.

Friday, 7 August 2009

Frica de Dumnezeu

Sunt sigur că ați auzit de nenumărate ori acest clișeu idiot: "nu mă sperie nimic, nu mi-e frică de nimeni, decât de Dumnezeu". Cine știe, poate chiar îl folosiți. Eu îl aud în special la acești fotbaliști manelizați care au impresia că, dacă afirmă astfel de lucruri, denotă atât o mare încredere în ei înșiși, cât și o credință în divinitate pe măsură, aducătoare de mari recompense. Cei care folosesc acest șablon nu judecă afirmația în sine și nu se întreabă câtuși de puțin dacă Dumnezeu reprezintă într-adevăr o entitate de care să ne temem.

De ce ar trebui să o facem? Nu găsesc niciun motiv. De ce o facem? Pentru că așa ne-a spălat creierul Biserica. Pentru că atribuim unei entități supreme caracteristici pur omenești și credem că dacă noi ne înfuriem, ne răzbunăm, dăm pedepse copiilor și așa mai departe, moșneagul îmbufnat care ne guvernează din ceruri procedează exact la fel, ca ultimul muritor limitat în cuget și-n simțiri.

Eu zic așa: însăși existența noastră umanoidă pe această planetă este o dovadă că nu avem de ce să ne temem de Dumnezeu. Atâta vreme cât ești un om drept și trăiești după anumite principii nu trebuie să te temi nici de Dumnezeu, nici de Moș Crăciun. Mai mult decât atât, chiar nu e cazul să faci o bravadă din idioata și așa-zisa ta frică pioasă.

Thursday, 6 August 2009

Lightbody, heavy lyrics

Ascultam ieri ultimul album Snow Patrol și începeam să-mi formez o primă impresie destul de subțire. Asta până când am dat peste melodia de mai jos, din versurile căreia provine și titlul acestui material. M-am convins definitiv că vocalul trupei, Gary Lightbody, este un talent pursânge care alternează momentele de indolență, rezultate în compoziții banale, cu cele de mare sclipire. Iar aici putem pomeni piese cum ar fi Run, Chasing Cars și Crack The Shutters. Remarc la omul ăsta și felul specific în care pronunță anumite cuvinte, dându-le o tentă personal-emoțională. Sunt tare curios care este muza acestui mare romantic care pare a fi el, dar asta e cam greu de aflat, după cum Wiki ne avertizează: "Generally Gary prefers to keep his private life very private".
Dar să revenim la piesa pe care o pomeneam. The Planets Bend Between Us a fost comparată cu Chasing Cars și se referă la casa pe care o deține Lightbody pe plaja din Belfast. În ciuda acestui fapt, clipul a fost filmat în Cape Town.

The winters mar the Earth
It's floor was frozen glass
You slip into my arms
And you quickly correct yourself
Your freezing speech bubbles
Seem to hold your words aloft
I want the smoky clouds of laughter
To swim about me forever more

I will race you to the waterside
And from the edge of Ireland shout out loud
So they could hear it in America
It's all for you

The shells crack under our shoes
Like punctuation points
The planets bend between us
A hundred million suns and stars
The sea filled in this silence
Before you sank those words
And now even in the darkness
I can see how happy you are

I will race you to the waterside
And from the edge of Ireland shout out loud
So they could hear it in a America
It's all for you


Wednesday, 5 August 2009

Prima întoarcere acasă

Ca orice garnitură de tren comunistă, se pornește greu, scârțâind din toate alea și lipindu-ne de canapelele vechi. Nu apucă să prindă bine viteză că oprește deja, undeva în câmp, pentru a staționa minute bune. Dar proaste pentru noi, cei din compartiment. Rând pe rând începem să blestemăm CFR-ul (desigur, nu mă refer la echipa de fotbal din Gruia) și alegerea de a călători cu trenul.
Este doar începutul călătoriei care mă aduce acasă la Ploiești, pentru prima dată de când m-am mutat la Cluj. Cei 438 km de cale ferată dintre cele două orașe vor fi parcurși în nu mai puțin de 9 ore. Faceți un calcul banal al mediei orare și realizați de ce mecanicii locomotivelor cu aburi, de pe vremea când a fost dată în folosință această rută, râd amar din cer. Am noroc că nu e foarte cald și nici aglomerat. O doamnă respectabilă de vreo 60 de ani, care merge la Galați, îmi cere ziarul să citească un articol despre Dan Petrescu, pe care "îl apreciază foarte mult". Deși soțul el îl caracterizează ca fiind "cam isteric". Merg la budă cu o naivitate maximă, dorind să dau peste niște săpun și o apă curgătoare pentru a mă spăla pe mâini căci trebuie să mănânc. Uluitor, le găsesc! Dar buda pute înfiorător. Mănânc pe culoar și-mi tot fac ochi dulci cu un frumos exemplar feminin al cărui prieten a rămas pe peronul din Cluj. Timpul trece greu iar prin fața mea se perindă clădirile părăsite prin gări sau de aiurea, imagini dezolante ale unui trecut socialist completat de un prezent furat. Intru în vorbă cu un timișorean, fost arbitru de divizia B, potolindu-mi cât de cât nerăbdarea ce a pus stăpânire pe mine prin Valea Prahovei.
Trenul ajunge într-un final, cu clasica-i întârziere, în gara unde mama e prezentă deja de mult. Ploieștiul e ca un cuptor în care abia respiri, la fel și apartamentul nostru. Astfel realizez cât de diferit e Clujul, chiar și climateric vorbind. Iar garsoniera mea a naibii de răcoroasă. Mănânc un pic apoi beau un whisky cu mama. Urmează să merg și la Câmpina să-mi văd bunicii și pe micul mare Bono, care a crescut serios cică. Muzica de pe iPod are nevoie de un update serios, așa că îi caut rapid pe Snow Patrol, The Script, A-HA, Amy MacDonald și, mai ales, pe Kings of Leon.
E trecut de ora 2.00 a.m. și încă mai sunt cu ei, lipsit de somn în arșița nopții.

Sunday, 2 August 2009

Din Roland Garros în Gruia, via Music Pub

Vineri treceam peste Someş cînd mi-a atras atenţia terasa de la Roland Garros, prea apetisantă pentru a nu mă opri. Lipită practic de rîu, de care nu o desparte decît o balustradă, această terasă a apărut ca o oază perfectă pentru o după-amiază relaxantă. Am servit o varză a la Cluj apoi am luat-o la deal în Gruia, unde a doua zi urma să vin la meci (CFR-Urziceni). Cartierul este fain, format în special din case, majoritatea tare cochete. Am dibuit stadionul, ascuns undeva printre străduţele care nu-ţi permit să-ţi imaginezi cum tocmai acolo se află o arenă de 25.000 de locuri şi a doua din ţară (după Ghencea) omologată de UEFA Champions League.
Gruia îşi dă mîna prin aer cu alte cartiere ale Clujului şi oferă privelişti foarte frumoase, în special cu dealul plin de case de la nordul oraşului, de peste calea ferată. Ieri am revenit aici, pentru meci, nu înainte de a mă opri însă la celebrul Music Pub, pe care toată lumea mi-l lăudase, loc memorabil în istoria trupei Kumm (al cărei album Angels & Clowns a fost soundtrack-ul perfect pentru plimbarea mea prin Gruia). Ce să zic... pe cît de imens era pub-ul, pe atît de gol l-am nimerit eu la acea oră. Cît am servit o Guinness, doar eu şi cei 3 barmani am existat pe acolo. Şi cum muzica (una tare bună în acest loc, din căte am auzit) lipsea şi ea, din cauza unei plasme pe care rula un meci, părerea mea despre acest local mai are de aşteptat pînă să aibă după ce să se formeze.
Şi astfel, alungat fiind de goliciunea pub-ului, m-am grăbit să ajung la meci. Nu o să vă povestesc despre el, pentru că ţin foarte mult la publicul meu feminin şi, oricum, nu asta e ideea acestui articol (spun doar că a bătut CFR-ul cu 2-0). O să vă zic doar că am rămas extrem de plăcut impresionat, atît de modul în care arată stadionul, cît şi de atmosfera şi de oamenii care au venit la meci. Este de departe cea mai curată şi mai civilizată arenă din ţară pe care am fost şi pot spune că aseară am redescoperit plăcerea de a merge la stadion, lucru pe care nu-l izbutisem nici măcar astă-toamnă, cînd am asistat la meciurile Stelei din Champions League, în Ghencea. Bine, contează mult şi faptul că stadionul este foarte nou, dar sunt sigur că se va menţine multă vreme aşa datorită faptului că, în zona asta a ţării, procentul de cercopiteci defulaţi este mult mai mic ca prin alte părţi. Am văzut oameni de toate vîrstele, bunici cu nepoţi, prietene şi soţii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în tricourile vişinii ale CFR-ului şi cu fulare la gît. Acum o să mă ia sorella la mişto şi o să spună că doar cocalarii îşi iau astfel de tricouri, dar ea nu ştie că aici este vorba de o adevărată cultură, de nivel planetar, pe care o adoptă toţi fanii unei echipe, indiferent de statutul lor social sau de nivelul de inteligenţă. Şi a nu se confunda un astfel de suporter obişnuit cu un ultras. Sunt sigur că pentru oricine ar fi fost extrem de plăcut să vadă, de exemplu, o bunicuţă care ţinea de mînă un puştiulică îmbrăcat în echipamentul echipei, cu fular şi goarnă. Apropo de puşti, am nimerit doi în spatele meu care mi-au făcut creierii chiseliţă cu astfel de goarne, dar am îndurat cu stoicism pentru că şi asta face parte din atmosferă :D
Eu am stat la peluză (dacă vă uitaţi în poză, undeva pe la litera R pe acolo) şi pot să vă spun că priveliştea este realmente spectaculoasă. În zare, cît cuprinzi cu ochii, ţi se deschid minunat dealurile de la nord de care pomeneam şi mai devreme. Te simţi cumva în vîrful citadelei, iar dacă mai eşti servit şi cu un apus perfect, aşa cum am avut eu parte aseară, mai că poţi uita că eşti la meci.
Iar la final nu pot să nu menţionez două lucruri de-a dreptul halucinante pentru un stadion care "se respectă":
- în cadrul arenei Dr.Constantin Rădulescu nu este permisă comercializarea şi nici consumul de seminţe. Scria asta chiar pe un gard de la intrare şi eu mi-am zîmbit ironic în barba pe care momentan n-o port. Dar, stupoare: pe tot parcursul meciului nu am văzut pe absolut nimeni să spargă seminţe şi nicio ţigancă la vînzare. Oamenii consumă la meci doar sticks-uri, chips-uri şi popcorn, pe care le cumpără din interiorul arenei.
- nu am auzit nici măcar o sulă băgată pe toată durata meciului! Nici măcar galeria nu a strigat nimic injurios la adresa vreunei alte echipe, nimic care să trimită la organe sexuale sau sex oral. Incredibil.
Ascultaţi la mine, răgăţeni dragi: începeţi să plecaţi pe rînd, unul cîte unul, iar la final stingeţi lumina. E altă lume aici.

(piesa asta merge foarte bine pentru un splendid oraş aflat nu la poale de munte, ci pe şi printre dealuri)