Tuesday, 30 June 2009

Sex On Fire

Din categoria piese descoperite la tv, începută cu Crack The Shutters, vin acum cu melodia asta de la Kings of Leon. iPodul meu are nevoie de un update de fişiere.

Sunday, 28 June 2009

Gone Too Soon

Mă găseam şi vineri la un net cafe, dar am ezitat să scriu despre dispariţia lui Michael Jackson. Abia aflasem vestea de câteva ore şi nu ştiam exact ce să spun sau dacă să spun ceva. O fac însă acum. Deşi am avut şi eu perioada mea de "I love you, Michael" în adolescenţă, overall nu se poate spune că am fost un fan al său. Desigur, îmi plac şi acum multe piese ale sale, una dintre ele fiind găzduită de acest blog în urmă cu nici 3 luni. Prin '95-'96, când lansase albumul HIStory (ultimul său succes discografic) eram în liceu şi mi-am lăsat părul cam cum îl avea el în clipul de la You Are Not Alone (hihi, nu râdeţi!) iar când a venit a doua oară în România, în 1996, am vrut să merg la concert dar nu m-au lăsat ai mei pentru că profa de mate care mă pregătea pentru admiterea la facultate s-a plâns că-s lepră şi nu fac treabă bună.

Revenind la părerea mea despre cel pentru care s-a inventat cuvântul megastar, ea e una mai rezervată faţă de cele care spun că Michael a fost un geniu al muzicii care se naşte la nu ştiu câte sute de ani. Aceste opinii predomină acum şi este normal să fie aşa, datorită încărcăturii emoţionale a momentului. Din punct de vedere pur artistic, lăsănd la o parte latura comercială, de publicitate, showbiz şi ce mai vreţi voi, Jacko a fost într-adevăr un mare artist, dar ca el sunt şi vor mai fi mulţi. Poate chiar mai buni. El a fost un mare showman, dansator şi interpret, dar nu l-am văzut niciodată cu vreun instrument în mână, nici măcar în vreo poză. Probabil nu ştia să cânte decât vocal, iar asta nu e suficient pentru un artist complet. Michael a fost genial poate numai prin modul cum a cucerit şi modificat din temelii industria muzicală, la un nivel în primul rând comercial şi mai apoi artistic. Este fără îndoială un idol al multor generaţii şi probabil cel mai iubit star care dispare de la Elvis încoace, dar pentru mine personal contează în primul rând ce emoţii îmi trezeşti atunci când te ascult în liniştea mea interioară, nu faptul că o planetă întreagă de venerează şi pentru asta ar trebui s-o fac şi eu.

Însă concluzia amară care rămâne în urma morţii lui Michael Jackson este că exact cele mai mari legende ale showbiz-ului dispar prea repede, majoritatea dintre ele răpuse de acest succes înfiorător care le ia minţile. Fie într-un mod autoindus, să spunem, cum ar fi cazurile lui Jimi Hendrix, Jim Morrison, Marilyn Monroe, Elvis, Ian Curtis, Kurt Cobain iar acum Michael, sau fie atunci când un fan deraiat te aşteaptă în faţa casei tale cu un pistol, doar pentru a deveni celebru, aşa cum a păţit John Lennon. Iar lista cu exemple ar putea fi mult mai lungă. Să nu mai spun că Robbie Williams (un artist care are cel puţin talentul de care a dispus Jackson) trece acum numai prin depresii şi se pare că a luat-o definitiv razna, căutând extratereştrii prin State. Iată încă un alt motiv pentru care un om ca Bono, a cărui singură "ciudăţenie" ar fi chestiile sale filantropice, trebuie apreciat. Mega-succesul nu i-a luat minţile, nene, nu se droghează, nu are crize personale, nu umblă cu piţipoance de lux, are aceeaşi nevastă de 25 de ani şi 4 copii. Apropo, peste 2 zile începe noul turneu mondial U2 şi vom discuta despre el. Se anunţă mari suprize în setlist, culmea face ca ele să fie exact piesele pe care le doream scoase de la naftalină: The Unforgettable Fire şi Ultraviolet.

Un rege a murit dar alţi dinozauri merg mai departe, la fel ca acum 30 de ani. Rămâneţi pe recepţie.

Tuesday, 23 June 2009

Crack The Shutters

Pentru un dependent de muzică aşa cum sunt eu reprezintă un adevărat atentat la stabilitatea psihică să mă privezi de posibilitatea de a asculta ce muzică vreau şi când vreau. Cum laptop încă nu am aici la Cluj, combină şi cd-uri nema iar iPod-ul şi-a consumat bateria (şi de abia azi am reuşit să-l reîncarc), mi-a rămas unica varianta să ascult muzica de la tv. Ocazie cu care am aflat că:
1.De aia nu am suportat niciodată radio-urile, pentru că-ţi oferă muzica lor în loc să asculţi muzica ta (exact cum fac eu cu tv-ul acum) şi
2.Piesa Crack The Shutters a trupei Snow Patrol este cea mai faină pe care am descoperit-o în ultimele (multe) luni iar versurile ei pot fi oricănd un cadou pentru cei care au lângă cine se trezi dimineaţa, dar mai ales ştiu să se bucure de acele momente. Melodia ajunge azi pe blogul meu şi ca un dar virtual oferit sorellei, de care mi-e dor şi care ieri s-a mai maturizat cu un an.
În rest, nimic nou de pe frontul ardelean. Răbdare, perseverenţă, speranţă, linişte şi oameni minunaţi (unii dintre ei fiind şi cei care mă descoperă aici pe blog şi-mi urează bun venit la Cluj).

You cool your bed-warm hands down on the broken radiator,
And when you lay them freezing on me, I mumble "can you wake me later?"
But I don't really want you to stop and you know it so it doesn't stop you
And run your hands from my neck to my chest

Crack the shutters open wide, I wanna bathe you in the light of day
And just watch you as the rays tangle up around your face and body
I could sit for hours finding new ways to be awed each minute
Cuz' the daylight seems to want you just as much as I want you

It's been minutes, it's been days, it's been all I will remember
Happy lost in your hair and the cold side of the pillow
Your hills and valleys are mapped by my intrepid fingers
And in a naked slumber, I dream all this again

Crack the shutters open wide, I wanna bathe you in the light of day
And just watch you as the rays tangle up around your face and body
I could sit for hours finding new ways to be awed each minute
Cuz' the daylight seems to want you just as much as I want you


Tuesday, 16 June 2009

Looking For The Summer

Sîmbătă am văzut finala Cupei în localul numit Liga, în cartierul Zorilor, cu Lucian, pierduţi fiind printre beri şi o mare de suporteri care au sărbătorit victoria CFR-ului ca pe stadion. Nu vreau să pară forţat ce spun, dar deja am devenit şi eu suporterul echipei. Într-un fel e inevitabil, mai ales în cazul unui om care simte că aparţine acestor locuri şi acestor oameni.
Încă nu realizez pe deplin că m-am mutat aici. Şi cînd afirm asta o fac, evident, în cel mai pozitiv mod. Vine vara peste Cluj.



Saturday, 13 June 2009

Insorit dar racoros

Ieri a fost foarte frig la Cluj, zici ca era martie si a mai si plouat, desi nu infernal ca in piesa lui Alifantis. Azi m-am trezit cu soarele umplandu-mi balconul, dar este in continuare cam de racoare. Joi seara Ana m-a dus la un local foarte misto (la naiba, imi scapa numele) a carui gradina era pierduta printre case vechi si curti, fapt care facea ca muzica live prestata in stil karaoke de niste studenti la actorie sa fie cantata mai in surdina si cu multe "shhhh"-uri adresate noua, spectatorilor.
Ma plimb zilnic destul de mult iar afectiunea pe care o port acestui oras ma face sa scap si de dependenta de iPod, pe care de multe ori nici nu-l mai iau cu mine. Normal, nu sunt aici cine stie ce sunete urbane inedite, dar eu vreau sa simt strazile si oamenii. Ardelencele sunt frumusele foc, dar incerc sa nu ma las impresionat, pentru ca acum tind catre un alt statut, hehe. Acum sunt la un net cafe (asta e cauza lipsei diacriticelor, pe care nu le-am putut instala fara cd-ul de...Windows '98, buhuhu) si imi motivez sporadicele aparitii online prin faptul ca inca n-am laptop si nici nu ma grabesc tare sa-mi iau.
Azi sunt 2 meciuri decisive pentru oras: U Cluj isi joaca mentinerea in Divizia B iar CFR-ul joaca finala Cupei Romaniei la Tg.Jiu. Astea ma intereseaza mai putin insa: eu mai am 2 piese de asezat in puzzle pana a atinge o stare de multumire totala. Ba chiar fericire pura, as spune. Momentan sunt exact ca vremea: insorit, dar un pic cam rece.

Wednesday, 10 June 2009

The New Guy in Town

Sunt de 4 zile la Cluj, nu ca turist, nu ca vizitator de ocazie, nu în perioadă de acomodare. Locuiesc aici, lucru care nici nu-mi trecea prin cap în urmă cu două luni şi ceva. Este un vis subit, frumos şi, iată, deja bifat. M-am instalat într-o garsonieră aflată pe aceeaşi stradă din Mănăştur unde am stat şi în urmă cu 3 săptămâni, doar că asta e mai frumoasă şi îmi oferă o privelişte minunată cu mai multe bucăţi din oraş. Dimineaţa soarele-mi răsare în geam iar la asfinţit colorează magistral blocurile de pe micul deal care-mi permite să văd până hăt în zare. Noaptea nimic nu se compară cu luminile oraşului care pulsează la orizont. Peste toate astea aşez uneori acordurile chitarei mele vechi, cu speranţa că noii mei vecini apreciază versiuni acustice din Foo Fighters sau Stereophonics şi că nu mă vor înjura.
Mama a stat cu mine în primele două zile şi m-a ajutat să mă aşez. A avut ocazia să vadă şi ea oraşul mai pe îndelete dar, mai important, să-mi cunoască prietenii de aici, ocazie cu care s-a convins că nu exageram cu nimic atunci când vorbeam la superlativ despre ei. Oraşul este liniştit, calm şi relaxant. Simt că aparţin total acestui loc şi sunt convins că, venind aici, am luat cea mai bună decizie a celor 30 de ani ai mei .

Friday, 5 June 2009

Rime nomade

Mi-am petrecut primii 4 ani la Câmpina, la care am adăugat fiecare vacanţă şcolară (12 x 3, fără excepţie). Apoi am locuit la Ploieşti până la 26 de ani, după care am ajuns în capitală. De mâine voi locui oficial în Cluj, continuându-mi astfel destinul de mic nomad. Asta mă duce cu gândul la primul album Urma, intitulat Nomad Rhymes, a cărui primă melodie, This Time (născută pe nişte chitare vechi şi-un flaut chiar acolo, la Cluj-Napoca) vorbeşte despre vise de prins şi un peştişor de aur. Adică perfect mulat pe moment.
Chiar aseară a avut loc primul concert Urma în Bucureşti, după 3 ani, despre care puteţi citi aici. Eu îi aştept în Ardeal. Iată-mă şi pe mine prestând această melodie la chitară, alături de 2 prieteni cu care am organizat un tribut Urma acum ceva vreme, cu Mani şi Dan Byron în public.


Urma-This Time

Thursday, 4 June 2009

Râde ciob de oală spartă

Iniţial m-a amuzat clipuleţul de mai jos, până am ajuns la final şi am realizat că era făcut de cei din tabăra ailaltă. Adică ăia care au făcut rahatul la fel de praf în ultimii 4 ani. Ridicol. Duminică vă îndemn în acelaşi mod în care am făcut-o şi astă toamnă: votaţi în alb.