Sunday, 31 May 2009

Fără regrete sau nostalgii

La capătul unei după-amieze infernale, în care a trebuit să o mutăm şi pe sorella în noua ei garsonieră, am reuşit să-mi iau tot calabalâcul de la apartamentul din Berceni unde am locuit vreo 16 luni şi am adus totul la Ploieşti. Marchez astfel despărţirea mea oficială de Bucureşti, venită după mai bine de 3 ani jumate în care m-am simţit cât se poate de bine acolo dar care iată, paradoxal, nu-mi produce acum nici regrete şi nicio urmă de melancolie. Nu ştiu dacă am aparţinut vreodată capitalei, ştiu doar că acum locul meu e în altă parte, cu siguranţă. Tocmai se împlinesc două luni de când o fată din Cluj a aterizat subit în Bucureşti. După ce am petrecut o zi întreagă împreună și am condus-o la tren, m-am întrebat ce oare mai caut în oraşul ăsta. Mi-am răspuns repede, apoi am plecat şi eu.

7 comments:

Anne-Marie said...

acum aflu ca pleci. bafta multa in toate cele, sa ai un inceput bun:)

The Fly said...

Thanks girl! Bafta si tie acolo si vezi ca voi posta foarte curand un interviu cu Sylvan de la Stilair ;)

Anne-Marie said...

misto, inca ii ascult din cand in cand, nice ones:) looking forward to it!

Carmen said...

intai am vazut la profil cluj-napoca si am crezut ca am gresit blogul. apoi am citit postul asta. asadar, te-ai mutat in cluj. for a girl. well, nu stiu altii cum sint, eu una sint impresionata. si happy pentru tine. good luck, boy! :-)

The Fly said...

Merci mult! Well, not only for a girl, au fost multe de luat in calcul :) Dar sunt convins ca a fost o decizie inteleapta.

tlön society said...

adevaru ca d'astia cu citate din bono pe blog nu prea au ce cauta in buc. our beloved buc is for cool ppl only :P

btw cre ca o sa pun de'o campanie antiardeleni la un moment dat. u ppl are so funny [and fat!].

The Fly said...

Iti dau dreptate totala. Tu, ca un cocalar de Bucuresti (demonstrat prin insusi textul de mai sus) ma faci sa fiu pe deplin convins ca n-am ce cauta printre cei ca tine (majoritari in capitala) ;)

Post a Comment