Thursday, 30 April 2009

Oameni

Tocmai am dat o fugă-n Bucureşti să-mi iau nişte hârţoage de la PwC, prilej cu care mi-am reîntâlnit unii colegi şi astfel i-am scos la prânz la cantina facultăţii de medicină veterinară (la vet, mai pe scurt). Ca în vremurile de odinioară. Am revăzut cu drag cuplul de colege cu nume de pinguini, Cili şi Steli precum şi un alt mamifer excepţional, cangurul Costin. Regret că nu am prins-o şi pe domniţa Alina, dar iată, ea tocmai îmi spune că va veni să mă vadă la Cluj, hehe. Oamenii îmi duc lipsa şi nu pentru că eram vreun mare hot shot pe acolo, ci pur şi simplu le e dor de mine. Am fost plăcut impresionat să aflu că mulţi îmi citesc blogul (pe unii dintre ei nici măcar nu-i suspectam că ştiu de existenţa lui) şi sunt la curent cu mişcările mele. Până şi fosta mea şefă (care întreabă mereu în stânga şi-n dreapta ce mai fac, deşi nu ştiu de ce nu mă întreabă direct) mai intră pe această pagină, dar pentru că am înţeles că nu reţine adresa tocmai o voi abona să primească articolele pe mail. Deci şefa, ai înţeles.
Şi mai mult mi-a plăcut faptul că toată lumea, fără excepţie, salută hotărârea mea de a mă muta la Cluj şi simt că nu o spun doar de complezenţă. Într-adevăr, şi eu cred că mi s-ar potrivi mult mai bine acel oraş. Mai mult decât atât, mulţi mă consideră foarte curajos şi, oricât de flatat aş fi, trebuie să le spun (no bullshit involved) că nu e vorba de curaj mai deloc, este doar o decizie logică şi constructivă. Implicit foarte uşor de luat. Timpul ne va spune dacă am avut dreptate.
În trenul spre casă mă gândeam că, oricâţi bani am câştiga, orice cariere am construi, orice succese am avea şi oricât am colinda lumea asta, până la urmă tot oamenii pe care îi ai lângă tine, nu neapărat fizic, reprezintă cea mai faină treabă. Cam ăsta e şi singurul meu regret care rămâne în urma Bucureştiului. Îmi vor lipsi câţiva oameni. Trebuie să relaţionăm cât mai mult şi mai frumos pentru a rămâne noi înşine oameni şi nu doar nişte roboţi într-o corporaţie, ia mai ducă-se toate.