Friday, 10 April 2009

Fascinantul domn Pacino

"In America most everybody who`s Italian is half Italian. Except me. I`m all Italian. I`m mostly Sicilian, and I have a little bit of Neapolitan in me. You get your full dose with me".

E-n regulă, am stabilit: deşi a fost un sondaj foarte strâns, Al Pacino a câştigat duelul la distanţă cu De Niro şi Nicholson. Voi îl consideraţi pe el ca fiind cel mai mare şi mărturisesc că asta e şi părerea mea. Nu doar din această tripletă de vis, Pacino este actorul meu preferat din toate timpurile. Aşa că de la o vreme am renunţat să mai urmăresc "filmele momentului" şi am început să mă uit la ce n-am văzut până acum cu Pacino. Este un exerciţiu cinefil interesant pe care vi-l recomand. Astfel m-am uitat la And Justice For All (nominalizare la Oscar, actor principal), Glengarry Glen Ross (nominalizare Oscar, actor secundar - în acelaşi an în care Pacino câştiga singurul său Oscar pentru rol principal! cu Scent of a Woman), Carlito's Way şi City Hall.
Desigur, chestia asta cu Oscarurile nu este chiar foarte obiectivă, deşi la ea se raportează oricine când vine vorba de distincţiile industriei cinematografice. De ce spun asta? Păi dacă ne-am lua după statistica Oscarurilor pentru cel mai bun actor principal, actori ca Pacino sau De Niro au un singur astfel de premiu, în timp ce Sean Penn şi Tom Hanks au deja două. Ultimii doi, actori extraordinari fără doar şi poate, totuşi parcă nu fac parte din aceeaşi ligă super class ca primii. Pacino a fost nominalizat de 7 ori pentru roluri principale şi secundare până a câştigat, într-un final, Oscarul pentru rolul magnific din Scent of a Woman. Dar, în fine, în memoria colectivă el rămâne unul dintre cei mari, fără dubii, şi doar asta contează.
Cariera domnului Pacino se întinde deja pe patru decenii, fiecare dintre ele având ceva distinctiv. Cel puţin aşa le percep eu. Faima internaţională a dobândit-o prin rolurile din The Godfather I şi II, atunci când era încă un necunoscut şi a reuşit să le ia faţa la casting unor nume mult mai grele la acea vreme, Warren Beatty şi Jack Nicholson. Au urmat apoi, în anii '70, alte roluri excelente care l-au consacrat, în Serpico (pe ăsta trebuie să-l văd), And Justice For All şi Dog Day Afternoon. Următorul deceniu pare a fi unul cam sec pentru Pacino: doar vreo 5 filme dintre care unul singur demn de menţionat, Scarface (deşi am văzut păreri cum că acest film ar fi cam overrated).
Pentru mine Pacino îşi arată toată măreţia în anii '90. Aici întâlnim nebunul, elegantul, explozivul şi, până la urmă, memorabilul actor, care avea chiar şi vocea schimbată, mai hârşâită şi mai fermecătoare. În perioada asta găsim cele mai atrăgătoare roluri, personaje, replici. Avem povestea de dragoste din Frankie and Johnny, avem lecţia de viaţă (şi de actorie) din Scent of a Woman, avem un Pacino super cool în Carlito's Way, avem întâlnirea inegalabilă cu De Niro în Heat. Rolurile sale alternează, de la poliţişti la mafioţi, de la tipi duri la oameni mai umili. În acelaşi an Pacino îl joacă pe veteranul mafiot din Donnie Brasco şi personifică diavolul în The Devil's Advocate, pentru a termina apoi deceniul fâcând un cuplu excelent cu Russell Crowe în The Insider.
Desigur, avem şi în ultimii 10 ani filme foarte faine cu Pacino în prim plan. Mie mi-a plăcut mai ales în Insomnia şi Two for the Money. Unii consideră că rolurile sale au pălit în ultima vreme şi că a apărut şi în filme care nu l-ar onora prea tare. Eu cred că este absurd să-i pretinzi unui artist să fie constant în perfecţiune, mai ales când vorbim de cariere care se întind pe zeci de ani. Da, cred în perfecţiune, dar nu şi în persistenţa ei. Şi când spun asta mă gândesc şi la cei din industria muzicală, cum ar fi U2, evident. Orice fiinţă umană atinge vârful o dată, hai de două ori, hai de trei! Dar nu la infinit. Nu te poţi menţine la un nivel fabulos, dar asta nu-ţi ştirbeşte cu nimic valoarea.
Voi încheia cu descrierea pe care Suzi, cea care mă citeşte de la Washington (criticându-mă nemilos şi lăudându-mă deopotrivă), i-o face lui Pacino:
"Eu îl aleg pe Al, nu pentru că îl consider cel mai bun actor dintre ei (sunt prea nepricepută ca să-mi dau cu părerea şi de fapt şi de drept cred, totuşi, că sunt pe picior de egalitate). Afectiv însă, Al a stârnit în mine, presupun ca şi în multe alte femei, multe fantezii prin rolul din Scent of a Woman, dar mai ales prin umbra de tristeţe care-i stă aproape permanent agăţată de chip şi-l face un bărbat din cale afară de atrăgător şi de uman".
Vai, ce papară o să-mi tragă Suzi pentru asta lol A, încă ceva. Ştiţi că sunt obsedat de New York, deci vă mai spun că 90% dintre filmele lui Pacino sunt filmate acolo. Coborâţi la metrou şi-l veţi întâlni.


4 comments:

Onutzza said...

Foarte frumoasa descriere a marelui Al Pacino raportata la filmele in care a jucat. :)

The Fly said...

Merci! Dar fara falsa modestie, eu practic am insirat niste filme, asa cum fac de obicei la capitolul asta, fara pretentii de critic cinefil :)Fiecare e liber sa-si aleaga ce doreste, daca se simte tentat.

alina said...

In America Pacino e mai cunoscut pentru Scarface decat pentru Godfather cred insa eu sunt foarte atasata de Scarface care oricat ar fi el de overated ne arata o super super super Michelle.
Si imi mai place Frankie si Johnny foarte foarte tare pentru ca e un alt fel de rol pentru el, mai cald:)

The Fly said...

Aseara am vazut si Serpico, primul film pentru care Pacino a primit nominalizare Oscar pentru cel mai bun actor principal. Foarte fain!
Pentru cine nu stie, este caz real. Frank Serpico inca traieste, avand chiar si un blog (http://frankserpico.blogspot.com/) unde posteaza in acelasi stil idealist si oarecum naiv in care si-a condus si cariera de politist.

Post a Comment