Tuesday, 3 March 2009

Principiile non-comunicării

Uşurel, nu vă aşteptaţi la cine ştie ce texte cu caracter didactico-ştiinţific. În cele ce urmează vă voi spune doar cum procedez eu cu oamenii cu care, din diverse motive, nu comunic. Nimic prea complicat: pur şi simplu îi sterg din listă şi nu mă aştept să mai aud de ei vreodată. Dacă asta se întâmplă totuşi, nicio problemă, prefer să-mi asum faptul că primesc un sms de la un număr pe care nu-l mai am în agendă şi habar nu am de la cine e sau faptul că unii se pot plânge că nu mă văd niciodată pe mess sau îmi lasă "offlines" la care nu răspund. Păi nu răspund pentru că nu le primesc, dacă te-am şters de pe messenger automat eşti şi pe ignore, aşa l-am setat. Îmi place să comunic cu lumea, dar de multe ori acest lucru nu se poate. Însă nu este vina nimănui, de aceea nu este nimic personal atunci când aleg să nu mai discut cu cineva. Prietenia, comunicarea etc. sunt la fel ca dragostea - nu se fac cu sila. E chestie de chimie iar dacă ea nu există nu e nimeni de condamnat.
Oamenii care nu apelează niciodată pe messenger, care nu sună sau nu scriu niciodată un sms, cei care nici măcar la o aniversare nu-şi aduc aminte sau nu se obosesc să dea vreun semn, dispar din câmpul meu vizual şi de interes, fără nicio ranchiună din partea mea. Nu are niciun rost ca numele lor să populeze o agendă - dacă i-aş fi păstrat pe toţi până acum, de la începuturile erei virtuale, aş fi avut sute acum şi de abia i-aş fi găsit pe cei care mă interesează cu adevărat. Cei care stau de fiecare dată invisible pe YM vor remarca subit (sau poate chiar nu vor remarca deloc) că nici eu nu mai pot fi contactat. E ca şi cum ne-am întâlni pe stradă şi tu ţi-ai trage gluga pe cap şi te-ai pierde în mulţime. Virtualul trebuie să respecte cât mai multe principii care se aplică şi în viaţa reală. Dacă nu e frumos să dai buzz, să scrii cu caps lock sau cu multe semne de exclamare (toate astea fiind echivalente cu a ţipa) la fel putem translata şi alte norme de conduită. Şi da, am şi eu câţiva oameni de care mă ascund, deşi ei nu o fac. Nu e frumos, nu mă dezic de ideea afirmată câteva rânduri mai sus. Dar asta e, nimeni nu poate fi un exemplu de moralitate. Însă e mai uşor să nu mânânci rahat. Fraţilor, se pare că mă stresaţi, într-un fel sau altul. Dacă vă supăraţi pe mine, vă înţeleg. Dacă vă lasă rece, atunci chiar mă bucur.
Aţi prins ideea? Întotdeauna voi susţine faptul că este mai fair să fii direct şi practic, decât să adopţi complezenţa. E chiar recomandabil să pari nesimţit uneori decât să încerci să nu deranjezi pe nimeni. Şi nu vă faceţi un scop din a vă crea o listă de sute sau mii de "prieteni", cum ar fi pe Facebook, oameni despre care nu ştiţi nimic şi cu care nu comunicaţi vreodată. Fiţi mai selectivi, mai pragmatici. Iar dacă nu puteţi fi corecţi cu toată lumea, măcar fiţi faţă de voi înşivă. Şi acceptaţi ideea că este imposibil să te placă toată lumea. Nu vă supăraţi pentru asta, ar fi absurd. Cel mult vă puteţi construi propria metodă de răspuns, fără maliţiozitate. Cam aşa cum am încercat să vă descriu eu aici.