Thursday, 12 March 2009

Nivelul declarativ

Este acela pe care mulţi dintre noi nu-l depăşesc şi reprezintă tot o formă a complezenţei. Este apanajul prietenilor de carton, cei cărora nu prea le pasă dar preferă totuşi să adopte declaraţii şablon, făcându-te să te întrebi de ce ţin atât de mult să-şi construiască o imagine exclusiv din vorbe, atâta vreme cât lor nu le pasă deloc. Probabil e doar o formă autoindusă şi tâmpită de self-esteem - aşa se simt ei bine. 
Nivelul declarativ este bariera pe care nu o depăşesc niciodată cei cărora le place sunetul propriei voci, dar care dau înapoi atunci când sunt abordaţi concret. Este acela când spui "de la 1 ianuarie mă las de fumat!", ştiind că nu o s-o faci, dar ţi-o zici doar pentru a-ţi lăsa falsa impresie că ai intenţii lăudabile, sau când spui, atunci când dai mâna, "ok, mai vorbim, ţinem legătura!" deşi realizezi foarte bine că nu te vei mai obosi să comunici cu respectiva persoană. 
Acest nivel castrat al relaţiilor interumane are şi o construcţie clasică din punct de vedere sintactic: conţine cuvântul "dar" în mijlocul declaraţiei. "Ştii, mi-ar plăcea foarte mult să vin la petrecerea ta, DAR pisica mea are febră". Replica perfectă în acest caz este "Să mori tu?", ajungându-se astfel într-una dintre puţinele situaţii când nivelul pur declarativ chiar se impune.
Nivelul declarativ e ca prezumţia de nevinovăţie: atâta vreme cât nu e nimic dovedit, poţi trâmbiţa orice, aberaţiile tale pot fi luate de bune. Nivelul declarativ este atât de simplu de atins, dar dacă nu-ţi ridici şi nasul peste el, rămâne doar o formă de pură ipocrizie. Nu te-ai cam săturat să-i crezi pe toţi pe cuvânt?