Sunday, 1 February 2009

Mercenari sau impresionişti?

Mă disperă întrebările care se pun la un interviu. Majoritatea lor. Angajatorul încearcă să vadă ce te motivează să optezi pentru respectivul job şi dacă eşti potrivit pentru el. Până aici nimic nu sună aiurea, privit în teorie aşa. Dar hai să fim serioşi. De ce dracu' te duci la un job? Pentru bani. Să ai din ce să trăieşti, să-ţi plăteşti facturile, să mai faci una alta. Ah, poate unii vor o "carieră de succes". Dar asta pentru ce o fi? Păi pentru bani mai mulţi, implicit. Că doar nu vrei succes profesional doar ca să-ţi apară poza în ziar sau ca să primeşti o placă "plină de recunoştinţă" de la şef, pe care ţi-o aşezi mândru pe birou dar, în definitiv, te uşurezi pe ea. 
Suntem mercenari, hai să nu ne mai ascundem. Muncim pentru bani iar marea majoritate este dispusă să aibă un job care-i displace atâta vreme cât este plătită decent. Ştiu că exista un studiu care spunea că doar 10% din oamenii care muncesc fac ceea ce le place. Deci tu, angajatorule, ar trebui să ştii că din 10 oameni care-ţi vin la interviu pe un post, doar unul singur s-ar putea să fie încântat de munca în sine pe care urmează să o facă. De ce dă bine să spunem că "mereu mi-am dorit să fac asta", "e o poziţie la care aspiram de mult" şi alte căcaturi? De ce sunt întrebat unde mă văd peste ţânşpe ani? Frate, motivează-mă material şi sunt al tău. Vezi tu pe urmă dacă sunt bun sau nu, pentru asta sunt perioadele de probă. A, pui întrebările astea doar ca să faci selecţie între candidaţi? Păi fă-o naibii altfel, nu pe impresia artistică. Şi mai e ceva. Chiar şi în aplicaţiile online găseşti tâmpenia aia, să-ţi inserezi singur 3 calităţi şi 3 defecte. Geez! Eram tare bun la compuneri în şcoala generală, la orice interviu aş inventa nişte abureli beton în faţa unor astfel de întrebări. Dar asta vrei tu, să mă angajezi pe baza capacităţii mele de a fabula? 
Hai să zicem apropo acum: dacă ar fi după mine, aş munci cu plăcere doar scriind, lucrând într-o redacţie, călătorind, făcând muzică sau trăind cumva din fenomen. Dar cum este aproape imposibil să fac asta, aplic la şapte mii de joburi printre care găsesc pe unii interesaţi de o discuţie. Care inevitabil conţine şi întrebările care-mi fac oroare. Ce să le spun? Că m-au chemat la interviu şi că eu, ca orice om normal, iau în calcul orice variantă? Sau să le spun că e o poziţie pe care o visam de mult şi că sunt cel mai potrivit pentru asta?
Există forţă de muncă şi companii care au nevoie de ea. Serviciu contra bani, e simplu. Sau ar trebui să fie. Nu contest legitimitatea şi importanţa unui interviu, vreau doar să spun că multe întrebări nu-şi au sensul. La fel ca şi clasicul şi falsul "O să vă căutăm noi!"

4 comments:

ruxandra said...

eu tin foarte mult la a munci cu drag, dar nu as munci niciodata cu drag gratis. :)
am fost la destule interviuri pentru varsta mea, iar de fiecare data la intrebarile clasice raspund asa: pot veni acum cu un discurs impresionant despre mine, dar cred ca cel mai important este ceea ce stiu si pot sa fac pentru voi. de aceea cred ca e mai bine sa imi dati ceva de lucru si sa va convingeti din fapte.

The Fly said...

That's the spirit!

Irina said...

Asa gandeam si eu azi-dimineata cand mergeam incet-incet spre birou. (ca sa fac o paranteza, acum ma gandesc la tot felul de chestii - te miri ce)
 
Date fiind conditiile actuale, unde sunt nevoita sa merg mai mult pe jos, sa vad oamenii si sa gandesc altceva decat serviciu, imi trec tot felul chestii prin cap.
Nu stiu de la ce a pornit (probabil de la oamenii care dormeau in metrou :)) dar am ajuns la intrebarea: totusi ce alegi, bani sau glorie? - Raspunsul a venit imediat: bani. Oricat de trist ar fi, asta este adevarul.
Dar cum era atunci cand vroiai gloria? - Atunci nu aveam habar de nimic (cel mai probabil).
 
Pana la urma vrei gloria pt ca iti poate aduce mai multi bani; dar mai degraba alegi banii (ca sa fi asigurat).
Si uite asa, plimbandu-ma de la una la alta, mi-au venit tot felul de personaje in minte care cu siguranta ar alege gloria DAR pentru bani - aia sunt adevaratii parsivi, ipocriti.
Tu esti dintre putinele persoane care ar alege gloria pt ceea ce reprezinta gloria, dar nu te poti lipsi de bani :))) hahahahaha. U're trapped!
Daca o slujba normala si un post normal ne-ar oferi un mod de viata bun, atunci am fi in stare sa aspiram la gloria adevarata. M-am tot gandit si, la noi (nici nu ma intereseaza in alta parte pt ca traiesc doar in Ro) e tare greu sa obtii calificativul satisfacator pentru viata. E de vina mentalitatea care, din pacate, nu se va schimba in urmatorii 100 de ani.
Pe de alta parte sunt optimista si sunt convinsa ca tu poti sa le gasesti in NY pe amandoua, asa cum vrei tu, in ce fel vrei tu.

The Fly said...

Irinuco, drept pedeapsa pentru aceste foarte faine randuri ar trebui sa te rapesc si sa te duc in America. Marry me! hahahaha :D

Post a Comment