Wednesday, 7 January 2009

L'Italiano vero

Un motto al acestui articol ar putea suna cam aşa (parafrazând refrenul melodiei pe care o veţi găsi la final): Certi paesi regalano un emozione per sempre.
Este posibil să vă fi lăsat impresia că America este singurul tărâm care mă fascinează. Nici vorbă. Îmi este foarte dragă o ţară mult mai apropiată nouă, Italia. Ma che bella! O naţiune occidentală organizată dar în acelaşi timp ameţită şi gălăgioasă ca orice popor latin. Italia e sexy. Înglobează egoist multe dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei sau chiar ale lumii - Roma, Veneţia, Napoli, Florenţa, Milano sunt locuri unde te întorci la nesfârşit cu aceeaşi plăcere. Ele au un farmec aparte, inconfundabil, care se regăseşte şi în oraşele mai mici, îmbibate de o melodicitate care are echivalent şi în limba italiană (atât de plăcută pe lângă fornăiala francezilor şi constiparea germanilor) şi în muzica acestei ţări, absolut superbă şi (cred eu) tare subestimată. De la marii tenori la muzica pop, de la chitariştii ambulanţi la marile festivaluri, muzica italiană este cea mai plăcută din lume. Da, aceştia sunt termenii cei mai adecvaţi: plăcută, frumoasă, melodioasă. Am crescut ascultând (printre altele) Ricchi e Poveri, Albano şi Romina, Toto Cutugno şi Adriano Celentano, i-am descoperit apoi pe Zucchero, Eros, Laura Pausini şi pe Andrea Bocelli. Am asistat la prietenia dintre U2 şi marele Pavarotti, am ascultat fascinat coloanele sonore ale lui Ennio Morricone. Şi ar trebui să-mi dezvolt şi o latură muzicală mai cultă şi să le ofer o şansă lui Verdi, Vivaldi sau Puccini. În 2000 mi-am luat o casetă cu Zucchero de lângă Roma, pe care am ascultat-o prima dată în autocar, ajungând astfel să asociez superba capitala italiană cu sunetul genial al chitarei dintr-un cântec.
Dar de filme ce spuneţi? Unul din cele mai frumoase din istorie este "La vita e bella" al lui Roberto Benigni. Zeffirelli a realizat "Jesus of Nazareth" în 1977 atât de bine încât aproape confundam Noul Testament cu această mini-serie, iar pe Iisus cu actorul principal. De Coppola ce să mai spun, sau de titanii De Niro şi Pacino, toţi cu nume şi origini italiene, cei doi actori fiind născuţi chiar la New York, bastardi fortunati! Aţi văzut prezentatoarele tv din Italia? Mamma mia, che donne! Cele mai frumoase. Iar bărbaţii italieni ştiu să fie macho fără a fi cocalari.
Ce să vă mai spun? De bucătăria italiană ar fi banal, adică ştie toată lumea. De fotbal la fel. Apropo, Juventus este echipa mea preferată. Şi mă oftic că nu m-am dus la niciun meci, deşi unchi'miu a locuit lângă Torino vreo 13 ani. Maşini? Oh da. Fiat, Ferrari, Lamborghini, Alfa Romeo, Maserati, Lancia şi Alfa Romeo sunt firme italiene. Espresso? Che gusto! Cel mai bun din lume, de la mama lor, espresso-ul la degetar de aici nu se poate uita. Am băut unul la Milano, acum câţiva ani, practic exact acolo de unde provine acest tip de cafea, de la începutul sec.XX.
N-ai cum să nu iubeşti Italia şi să nu-ţi lipsească mereu, precum aroma espresso-ului milanez. Merda, aici s-a născut Renaşterea, iar Roma a fost vreme de secole centrul civilizaţiei occidentale. Şi a rămas punctul central al întregii lumi creştine. Credo di essere stato in una vita passata un italiano con una chitarra emigrato a New York.