Thursday, 15 January 2009

Ipocrizie corporatistă

11 decembrie 2008. Un partener PwC (sau "expert", domnule, aşa cum este el numit), declară în cadrul unui articol:

„Factorul uman este foarte important şi n-ar fi bine să fie primul sacrificat în acest context care obligă firmele să-şi optimizeze costurile. În loc să dea afară personal, ar fi mai indicat ca şefii companiilor să le explice reprezentanţilor salariaţilor că trebuie să pună toţi umărul la supravieţuirea firmei. Să taie din costurile inutile, cum sunt, de exemplu, abonamentele pentru angajaţi la sălile de sport".

'Ai nu mă înnebuni c-ameţesc! Ia să vedem, aşa e cum zici tu?
O lună mai târziu compania în cauză lansează un prim val de concedieri. Nu, nici vorbă de o concediere colectivă care ar fi presupus ţânşpe salarii compensatorii. Ei este şmecheri şi are talent. Au ochit câţiva oameni indezirabili (ba că nu lingeau dosuri, ba că spuneau pas unor activităţi sectanto-comuniste, ba că aveau gura prea mare etc.) şi le-au spus că, ţinând cont de evaluările din ultimul an, locul lor nu mai e în companie. Mie cel puţin aşa mi-a zis ăla de m-a dat afară. Hai mă, să mori tu? Şi mai făcea şi conversaţie cu mine când i-am pătruns în birou, murea de curiozitate şi nimic mai mult să afle cum am petrecut în concediu.
Băieţii ăştia sunt experţi, într-adevăr, n-am ce spune. Experţi în a îngurgita rahat, fi-le-ar abonamentele de râs să le fie.