Wednesday, 30 December 2009

Here's to the Future

Greul de ucis în uitare an 2009 mi-a oferit o vacanţă lungă, în cadrul căreia s-a ocupat pe îndelete de mine. Mai întâi m-a tras câteva sute de km mai la nord, apoi a readus în viaţa mea oameni dintr-o vară de demult, devenită subit cea mai dragă amintire. Apoi au apărut şi alţi oameni, noii prieteni din Ardeal. Anul ăsta m-a lăsat să gust, să experimentez şi să prind rădăcini afective. Iar la final m-a tras de mânecă şi mi-a zis:
"Ăsta-i locul, ăştia-s oamenii, asta-i fiinţa. Le-ai văzut pe toate. Ia spune, le vrei?"
"Mă da, dar pentru a definitiva afacerea asta o să vorbesc cu frac'tu ăl mare. My bet is on, roll the dice".
Bottoms up. Deja aud artificiile.



Saturday, 26 December 2009

Prietenilor pe care i-am revăzut

Cele 10 zile petrecute la Ploiești mi-au oferit ocazia să revăd oameni cu care nu am avut contact vizual direct vreme de mulți ani. Sau multe luni, după caz. Ei sunt Michelle și Ina (cele mai bune prietene din facultate), Emil (high school best friend - meștere, îți vine să crezi că ne știm de 16 ani?), Laura și Andru (omul care indirect m-a învățat că prima impresie prea puțin contează).
Le ofer melodia de mai jos, căreia și eu îi voi da play mâine pentru a acoperi glasul roților de tren. Oana și Ioana, see you next time :) Clujul mă cheamă iar.

Tuesday, 22 December 2009

Up to Now

Este o compilație de love songs a unei trupe (Snow Patrol) pe care încep s-o consider cea mai bună autoare de piese de gen. Deci nu avem aici un album de greatest hits. Pe Up to Now apar și melodii noi, una dintre ele fiind asta de mai jos. Frumos, sincer și direct, așa cum se cade în amor.

Monday, 21 December 2009

Un fel de inocență a unor alte vremuri

Se apropia Crăciunul, așa că bunica ne-a dus la biserică să ne împărtășim. Pe mine și pe cel mai bun prieten al meu din copilărie. Apoi am venit acasă unde aveam să ne jucăm cu pistoalele. Pe atunci nu existau computere sau alte minunății sefeloide cu care se delectează puștimea de azi. Eu eram la curent cu totul, cu înjurăturile la adresa conducătorului prea-iubit (pe care știam că nu trebuie să le pomenesc în public) dar și cu evenimentele care luaseră amploare (despre care ascultam la Europa Liberă, la radioul vechi al bunicilor).

În acea zi, în timp ce noi ne jucam prin casă, bunica a deschis TV-ul. Se transmitea în direct iar scandările la adresa mult stimatului l-au surprins pe prietenul meu, care avea doar 9 ani atunci.

"Ce? Nu-i bun ăsta?" a întrebat el inocent, lansând astfel o replică ce a rămas antologică peste timp (pentru mine, cel puțin).
"Eeee, dragă, eu nu știu nimic!" a răspuns bunica foarte precaută, neputând anticipa rezultatul final al evenimentelor aflate în desfășurare.

Este o scenă aparent banală, dar care spune multe. Din acest motiv nu am uitat-o vreme de 20 de ani. Era 22 decembrie 1989.



Sunday, 20 December 2009

Regatul nu prea mai mă vrea. Sau eu pe el.

Aseară a avut loc un concert Urma în București, la care eram tentat să merg. Am stat însă acasă. Două foste colege, pe care le-aș fi revăzut cu plăcere, mi-au demonstrat din nou că niciodată nu au fost interesate să depășească acest stadiu. De foste colege și atât. Și de nick-uri pe un ecran de computer. O nouă prietenă, luată de pe sticlă și introdusă în virtualul comun, ar fi ieșit la o cafea, dar era plecată din oraș. Iar anunțul meu pe facebook cum că revin după 8 luni în București n-a stârnit nici o reacție. La toate astea adăugați cancerul și nămeții de afară și veți înțelege de ce am rămas acasă. Oricum, nu mi-e dor câtuși de puțin de București. În aprilie, atunci când am ales să plec de acolo, am spus aici pe blog că nu mă uit în urmă și că nu am nostalgii sau regrete. Paradoxal poate, pentru că vreme de aproape 4 ani mă simțisem foarte bine acolo. Am descoperit însă alt oraș, diferit, unde mă simt ca acasă și care pentru mine înseamnă prezent și viitor. Bucureștiul e o etapă de mult încheiată.
Și mai e ceva. Sunt de 3 zile acasă la Ploiești iar confortul și liniștea de aici nu-mi pot eclipsa totuși dorul de Cluj. Unde e acasă până la urmă?

Saturday, 19 December 2009

Communicate

N-aș fi rezistat deloc ușor timp de 10 ore în tren, pe ruta Cluj-Ploiești (parcursă în ritm de epocă) fără puțin ajutor de la d-l Andre Tanneberger, ale cărui peste 100 de melodii din iPod-ul meu au fost parcurse fără să apăs next prea des. Am dat însă back de câteva ori pe o melodie care m-a trimis într-o meditație și mai adâncă decât cea indusă de peisajele albe, pe alocuri dezolante, care mi se perindau prin fața ochilor. Nu-i musai să fii roacăr ca să le zici bine.

Let's quit on this - 'cause I need space now
That's what you said to me - that's what you did to me
Where did this start and where does it end now
What do you came for
I've never been so sure

And I whisper while you speak
And I scream while you sleep
But I always will be where you are
And when silence turns into hate
It's time to communicate
And I always will be where you are

Here's what it takes to take a stand now
You'd better speak your mind
You'd better ease your mind
Where did we start and where do we go now
Was it your plan to leave - everything up to me?

And I whisper while you speak
And I scream while you sleep
But I always will be where you are
And when silence turns into hate
It's time to communicate
And I always wïll be where you are



Friday, 18 December 2009

Brief Encounters

"Maybe we're only good at brief encounters, walking around in European cities in warm climate".

Thursday, 17 December 2009

Player vs. Unstable

Ce e un player, într-un context al relațiilor dintre sexe, cred că știți. Păi e ăla parșiv, pus doar pe distracție, care nu vrea o relație serioasă ci doar puțină hârjoneală, e one-night-stander-ul, șmecherul, aburitorul, neseriosul, ăla care mai mult vorbește decât face, iubitorul de flirt și, deseori, cel aflat la comandă. În general nu suport genul, așa că marș de aici cu un flit între ochi.
Avem însă și instabilul emoțional, dereglatul, labilul psihic. El, spre deosebire de player (deși dacă te iei strict după acțiunile lor îi poți confuda) crede de fiecare dată ce spune, în ciuda faptului că acțiunile și vorbele sale vor infirma peste un timp ceea ce el a spus sau a făcut anterior. Nu e rău intenționat și nu e pus pe distracție, dar psihicul său îi joacă mari feste iar dispozițiile, convingerile și trăirile interioare i se schimbă cu o viteză amețitoare. Nu știe ce vrea și de fiecare dată are o explicație nouă pentru o anume decizie pe care a luat-o în trecut. Pleacă din viața ta în mod constant și la fel de constant revine.
Un astfel de specimen este mai periculos ca un player. Pentru că te poți îndrăgosti pe bune de el. Îl simți că e sincer de fiecare dată și că nu vrea să te joace. Cu un player te prinzi repede cum stă treaba și există șanse mult mai mari să te debarasezi de el fără să suferi. Dar pe un deraiat sentimental nu știi cum să-l iei, îți cade rău cu tronc și ai cam trei variante: îi ignori toate revenirile în peisaj și te lecuiești de el, îl accepți așa, trăind permanent cu pericolul de a fi părăsit din nou, sau speri că, undeva/cumva/cândva, se va stabiliza chiar pe un sentiment care-ți este adresat.

Wednesday, 16 December 2009

Heart vs. Mind

Sunt sigur că aţi avut deseori dilema asta. Către ce aveţi tendinţa să optaţi? Cu ce alegeţi?
Atenţie dacă răspundenţi. Orgoliile nu se pun. Mi-a demonstrat mie cineva că în dragoste ele nu au ce căuta.

Tuesday, 15 December 2009

Fragile

Era vară când mă plimbasem ultima oară de la mine din Mănăştur până în centru. Atunci soarele mă ardea în spate şi eram în papuci. O plimbare de 50 de minute pe străzile unui oraş care m-a atras ca un magnet, dar cu care am încă multe afaceri nerezolvate. Azi, odată cu prima ninsoare serioasă, am refăcut acest drum. Zăpada se transforma în mocirlă, partener compatibil cu gândurile mele, iar fulgii căzuţi dintr-un cer nemilos îmi abureau ochelarii. Lume multă, lumini, claxoane. Voci şi imagini la mine în cap. Dezgust şi deziluzii. Întrebări, bilanţuri. Dar nici măcar un răspuns. 6 luni lipsite de orice semnificaţie. 4 săptămâni lipsite de sens.
La Republica era luminat feeric, dar parcă Sărbătorile trecuseră deja. Mai că aş fi dărâmat toate ornamentele. În schimb mi-am luat un bilet de tren spre casă. Un ultim refugiu în lumea asta atât de fragilă.

Monday, 14 December 2009

George Michael Live in London

Acum o săptămână a fost lansat primul DVD live din cariera lui George şi tocmai l-am vizionat. El cuprinde peste 2 ore de show din cadrul concertelor din Londra (vara lui 2008) precum şi un documentar bonus cu imagini backstage surprinse în timpul turneului 25 Live. Sunt curios când apare la noi în magazine.
Iată-l în concert pe George cum ia o piesă insipidă de la Police şi-o face să sune senzaţional.


Saturday, 12 December 2009

Iată-ne!

A apărut un prim clip de la cântarea Urmei din Cluj. Din păcate nu se aude grozav şi astfel forţa concertului nu este redată fidel, dar nu-s probleme. Melodia este A Door To My World iar în partea dreaptă a imaginii mă puteţi vedea savurând momentul cu o ţigară şi o Mărie sângeroasă.
Dacă mai apar clipuri le voi posta tot aici.


It Might Get Loud

Am văzut ieri un excelent documentar (sau rockumentary, mai degrabă) despre trei chitarişti legendari. Aşa se spune prin prezentări, eu aş zice însă că doar doi sunt legendari, anume Jimmy Page (Led Zeppelin) şi The Edge (U2). Al treilea, Jack White (The White Stripes) are doar 34 de ani şi mai are de demonstrat. N-am nimic cu acest Jack însă nu înţeleg de ce nu au luat un alt nume mare şi greu în locul lui. În fine, rockumentarul este fascinant. Afli ce tipuri de chitare, stiluri de a cânta şi efecte (mai ales Edge aici!) a preferat fiecare de-a lungul timpului. Edge povesteşte cum s-au născut anumite piese U2 şi chiar sunt oferite extrase din diverse concerte. Sau locuri din Dublin care au semnificat ceva pentru trupă. Edge chiar spune la un moment dat că atunci când creează un cântec se gândeşte imediat la un loc care reprezintă acel sunet. Colţuri din Dublin şi din toată lumea sunt povestite de chitara lui şi asta nu e decât o confirmare plăcută pentru mine. De când ascult U2 am avut exact această senzaţie.

Friday, 11 December 2009

Urma s-a întors acasă

A spus-o chiar Mani, în debutul concertului de aseară din Cluj. Iar anunţul concertului pe canalele online preciza:

It seems the perfect spot... This was the beginning of our journey.
Ladies and Gents, after almost three years Urma will return to her roots. It’s time to be Lost End Found in Cluj-Napoca. We are looking forward for this special event, as Cluj is very special for us.

Au deschis prin Comfort, un reminder al vremurilor când, proaspăt angajat într-o mare corporaţie fiind, îmi căutam propriul confort în concertele Urma, de unde plecam la ore târzii din noapte fără să-mi pese că aveam să mă trezesc devreme a doua zi. Apoi au lăsat trecutul în urmă şi au dezlănţuit iadul, cântând o bucată nouă de o agresivitate şi un nerv care depăşea cu mult chiar şi o piesă ca Unanswered. Am avut desigur parte de marile şlagăre ale acestui ansamblu vocal-instrumental electrico-acustic: This Time, Perfect Spot, Lonely Pub, Slide, What I Am sau Buy Me With A Coffee, dar şi creaţii noi care se întimpăresc instant, mai ceva ca un abţibild perfect, cum ar fi So Long. Şi uite aşa, ne-au purtat de la vechi la nou, printre oglinzi mari, camere tv şi cabluri, printre incomodele mese şi scaune. Concertul a fost filmat de TVR şi va fi difuzat prin ianuarie, o să vă anunţ când ştiu data exactă.
Noii intrumentişti ai Urmei (dintre care ţin să-l remarc mai ales pe atmosfericul şi spectaculosul chitarist Jimmy) s-au integrat excelent în peisaj şi au reuşit să creeze un liant perfect între vechile melodii şi cele care se vor afla pe Lost End Found, noul album Urma care va fi lansat peste 3 luni. Am stat ca un tocilar în prima bancă, dacă pot spune aşa, masa mea fiind practic lipită de scenă. A perfect spot, de unde am simţit fiecare vibe, ca la un concert tridimensional pe care-l vezi la cinema, reuşind să remarc până şi adrenalina lui Mani, transpusă în mâinile sale de artist care-şi îmbrăţişau chitara Taylor. Liz Taylor. Iar la final, în localul aproape pustiit, am depănăt poveşti Urma împreună cu acest gentleman, alături de două beri brune.


Thursday, 10 December 2009

U2 & KOL, up for the Grammys

S-au anunţat nominalizările pentru premiile Grammy de la anul. U2 au trei (Best Rock Album plus două pentru I'll Go Crazy If I Don't Go Crazy Tonight) iar Kings of Leon au patru, toate pentru superba Use Somebody. Încă nu m-am prins dacă au concurat la Grammy anul trecut cu albumul lor, Only By The Night (cel mai descărcat disc pe iTunes în 2009), altfel nu-mi explic de ce nu au mai multe nominalizări pentru el. O piesă sau un album pot intra pe lista Grammy doar dacă au fost lansate până la o anume dată limită. În orice caz, piesa Sex On Fire a luat Grammy anul trecut, dar asta poate pentru că a fost lansată ca single înaintea albumului.
Atenţie şi la faptul că marele Stevie Wonder are şi el o nominalizare anul ăsta. De ce spun asta? Păi în acest moment de află la egalitate cu U2, câte 22 de premii Grammy pentru fiecare.



Wednesday, 9 December 2009

La Cinema City

Am văzut 2 filme în 2 zile la rând, ceea ce (din păcate) e un lucru foarte rar pentru mine, downloadorul. Să merg la cinema adică. 2012 are nişte efecte senzaţionale, dar este previzibil, plin de clişee şi de americănisme (inclusiv aia cu preşedintele erou). A Christmas Carol (3D) a fost mai basm decât speram dar e foarte mişto realizat şi numai bun pentru perioada asta a anului.
Acasă, nu neapărat la cinema, puteţi vedea World's Greatest Dad (Robin Williams), un film mult mai trist decât te lasă să crezi primele 35 minute şi Crossing Over (Harrison Ford, Ray Liotta, Ashley Judd) despre imigrarea ilegală în State.

Tuesday, 8 December 2009

E prostănac sau prost de-a binelea?

1. De ce ţopăia acum 2 seri, pentru că exit poll-urile îl dădeau învingător la o diferenţă sub marja de eroare?
2. Ştia că acele sondaje nu luau în calcul diaspora, acolo unde Băsescu (78%) l-a bătut clar? Pentru tâmpiţeii frustraţi care se iau după Gâdea şi afirmă că diaspora nu ar trebui să conteze, recomand acest articol.
3. Când dansa cu Antonescu pe ecrane nu avea dovezi de fraudare? Camionul de dovezi despre care vorbeşte Dragnea a apărut după?
4. Apropo de Dragnea. A remarcat ce mufă rezervată avea în background în momentele de euforie prostească a PSD-ului? Eu zic că ştia el ceva.
5. De ce contestă alegerile şi nu-şi urmează propriile sfaturi? Anume: "La fel cum tot un semn de normalitate este ca transferul de putere să se producă în mod democratic, fără incidente şi fără evenimente care să arunce o umbră asupra imaginii României". Am citat de pe mirceageoana.ro.
6. De ce aparenta lui victorie însemna dorinţa întregului popor iar victoria în acte a lui Băsescu e de fapt o fraudă? De ce se referă numai la milioanele care au votat cu el şi nu şi la milioanele care au votat cu Băsescu? Acum 2 seri se autoproclama preşedintele tuturor românilor. Acum vrea să-i împace numai p'ăia care l-au votat?
7. "Acum 2 zile aveam o realitate autentica, aveam o Romanie fireasca, zambitoare, fericita care scapa de tirania haosului si a instabilitatii. Romania fireasca a trait numai cateva ore: a fost calcata in picioare de camarila lui Traian Basescu. De cei carora nu le pasa cat, cum si ce fraudeaza". Amice, eşti idiot? Cum poţi vorbi de aşa ceva în condiţiile unui rezultat atât de strâns? România ar fi fost exuberantă daca ai fi câştigat cam cu vreo 85%, ca Ilici în '90. Şi nici chiar atunci poate. Dar tu nici măcar n-ai câştigat. Te-ai scremut cât ai putut, te-ai coalizat cu toţi şi nici măcar aşa nu ţi-a ieşit. Mai mult decât atât: avem tone de idioţi şi de naivi pe meleagurile astea, dar nu chiar toţi sunt atât de prostuţi încât să te vadă ca pe un mesia salvator de neam. Mulţi au votat cu tine doar pentru că nu-l mai vroiau pe Băsescu. Aşa că zât cu mizeriile tale despre aşa-zisa Românie zâmbitoare şi fericită, înainte să vomit, populist infect ce eşti.
8. Vorbeşte de mită electorală când PSD-ul dă pungi cu făină pe stradă?
9. Dacă respectă poporul ăsta, aşa cum îi tot dădea pe goarnă, ar accepta posibilitatea (dovedită practic) că el nu l-a ales.
10. "Acum doua seri eram fericit. Credeti ca cineva din SUA sau Occident nu ar sari in sus de fericire daca ar avea doua procente in plus la exit-poll-uri?" Amărâtule, Năstase şi Ilici nu ţopăiau ca tine, din simplul motiv că-s mai înţelepţi.

11. Porecla pe care i-a dat-o Ilici şi-a găsit reprezentarea perfectă în imaginile triumfalist-penibile de duminică seara, care-l vor urmări mereu pe acest ratat.

Monday, 7 December 2009

Le-a dat-o iar. Bine de tot.

Am spus clar că nu merg la vot. Şi n-am fost în primul tur. Am spus şi că era să votez cu hipiotul Crin şi apoi m-am felicitat că n-am făcut-o. Campania mediatică anti-băsesciană a atins însă paroxismul odată cu apariţia acelui clip şi am afirmat aici că asta m-a hotărât să merg să pun ştampila pe Băse, indiferent dacă acel clip e real sau nu. E un criteriu stupid? Tot ce-i posibil. Câţi dintre noi votează programe, doctrine and shit? Să fim serioşi. O facem mai mult pe chestii afective, pe baza charismei candidaţilor, pe baza mutrelor de care ne-am săturat şi tot aşa. Mai sunt unii care votează după cum le-ar fi mai bine la locul de muncă. Perfect de acord cu asta. Este foarte interesant că, deşi iniţial nu vroiam să votez, acum chiar simt că opţiunea mea de la al doilea tur a contat pe bune, în cazul unui rezultat atât de strâns.

Eu am votat cu Băsescu din câteva motive simple:
- efortul mediatic manipulator dus de o televiziune gen Antena 3 (care a comis-o din nou ieri, rău de tot) a avut efect contrar asupra mea. Adică: ani de zile aţi încercat să-mi spălaţi creierul să nu votez Băsescu? Ei bine, de-al dracului ce sunt chiar pe el îl voi vota.
- dacă mulţi spuneau că oricine e mai bun decât Băsescu, eu cred că oricine şi orice e mai bun decât Geoană şi PSD. A fost trist să văd tineri, prieteni de-ai mei, votând cu o şleahtă care a fost la guvernare deja (vreo 12 ani dacă zic bine) şi care a demonstrat de mult ce poate. Ei (e drept, cam tinerei pentru a avea amintiri dinainte de '89 sau din perioada imediat următoare) au votat Geoană din motive pur anti-băsesciene, trebuie spus asta, însă aşa au optat practic pentru comunistul Ilici, cel care furase revoluţia şi care n-a făcut o zi de pârnaie pentru oamenii schilodiţi şi omorâţi la mineriade (în timp ce, oh vai, Băsescu a dat un dos de labă unui ţânc tupeist), pentru perversul de Năstase, pentru Vanghelie (şi nu mai zic nimic aici), pentru acest om de plastic numit Geoană, şi pentru toţi ăia care au făcut privatizări frauduloase. Revenind însă: da, a fost vorba şi la mine de un vot negativ, anti-PSD.
- dar nu un vot negativ la adresa unuia, cu strângere de inimă la adresa celui pe care-l votez, cum a fost în 2000. Nici vorbă. Băsescu este cel mai bun politician de după revoluţie, părere personală. Un om cu coaie, puternic, căruia nu-i faci faţă. În antiteză cu Geoană, un om slab, exact aşa cum i-a spus-o Băse în faţă, la dezbaterea finală, acolo unde am văzut cum un candidat care pornea cu şansa a doua şi-a jucat în picioare adversarul, reuşind imposibilul, anume răsturnarea de situaţie pe care azi cu toţii am constatat-o. Băsescu e un învingător şi asta apreciez la un om, chiar dacă eu, ca un cetăţean amărât ce sunt, voi trăi la fel ca şi până acum. Nu sunt naiv, nu sunt exaltat de victoria lui Băsescu. Sunt însă impresionat de ea, da. Dar ştiu că asta nu mă va afecta în bine pe mine. Şi mai ştiu doar că ar fi fost mult mai nasol cu PSD la putere. Aşa cum ştiu şi clujenii, pe care-i felicit.

Băse nu ştie să piardă. Atenţie la nuanţa acestei fraze. În 2000 a intrat în ultima clipă în cursa pentru primărie, a pornit cu şansa 5-6 dar a câştigat. În 2004 a câştigat iar. Apoi a luat preşidinţia, pornind cu 7% din spatele lui Năstase. În 2007 a fost reconfirmat în funcţie, după suspendare, de un procent important de alegători. Atunci nu avea contracandidat, nu existau voturi negative. Dacă poporul nu-l vroia, îl dădea jos. E simplu (mă auzi, Teodorescule?) Şi nu mă luaţi că n-a mers lumea la vot şi că procentul votanţilor pro Băse nu a fost semnificativ raportat la întreaga ţară. Dacă lumea nu-l mai vroia mergea la vot şi spunea NU. Punct. Iar acum, ca să închei ideea, Băse câştigă iar, with a bang, singur împotriva tuturor, când până şi Vadim se dăduse cu Geoană. Victoria lui este cu atât mai răsunătoare, indiferent cât de strâns e scorul. Nu ar fi fost cazul şi pentru Geoană, al cărui electorat este compus din oamenii fără educaţie, din pensionari, din oameni de la sate şi din anti-băsescieni. Geoană a beneficiat de toată susţinerea de care ar fi putut avea parte. Insuficient însă. Băsescu bate iar, aşa cum nu a pierdut nicio competiţie electorală până acum.

Când anunţa aseară că a câştigat iar exit poll-urile alea de rahat îl dădeau la vreo 2% în spate, am crezut că e nebun. Şi că nu ştie să piardă (atenţie iar la sensul acestei propoziţii - e celălalt acum). Dar iată c-a avut dreptate. Sigur pe el ca de obicei, a afirmat senin că el e câştigătorul. L-a lăsat pe Geoană să ţopăie şi să se lanseze în discursuri lacrimogene, într-un lugu lugu dizgraţios cu atârnătorul Antonescu, cel care-l desfiinţa cu orice prilej până acum 2 săptămâni. Râd, râd cu poftă de bufonii ăştia pesedişti, cărora le-au cam stat pişcotul şi şampania-n gât, cei care spuneau aseară triumfalişti că Băsescu nu ştie să piardă şi acum ce fac? Contestă alegerile. Sublim.
Râd şi de Antena 3 şi de toţi lătracii ăia, înţoliţi la 7 ace aseară, într-un studio mare, sub aripa impecabilului deontolog teolog ştie-tot Mihăiţă Gâdea. Toţi erau acolo, fără excepţie: Stan, Radu Tudor, Badea, Ciutacu, Teodorescu, Ciuvică, Oana Dobre. Vă aştept şi diseară, băieţi, abia aştept să vă văd.
Dar ştiţi de cine nu râd? De Johannis. A fost primul (şi singurul până acum) care a acceptat demn înfrângerea. Azi era o ştire cu el, însă omul apărea doar în calitate de primar al Sibiului, unde explodase o ţeavă de gaze. Şi nu în calitate de prim-ministru' lu' peşte, acest mesia în numele căruia vorbeau alţii şi el deloc, acest salvator de poveste cu care mă intoxicaseră ăştia în ultimele săptămâni. Postură în care, sunt sigur, Johannis nu s-a simţit niciodată confortabil. Mă amuză câţi naivi au crezut cu adevărat în "Proiectul Klaus Canabis" ăsta, câţi cretinei erau siguri că asta e o alternativă pe bune şi nu doar o nouă jonglerie pentru ei, cei care ar fi luat puterea şi numai pentru ei. De la Băsescu şi PD-L deja ştiu la ce să mă aştept iar eu personal nu simt c-am trăit mai prost cu ei decât cu PSD-ul. Mă nu. Iar cu Băsescu preşedinte, un mare bulangiu desigur, măcar am senzaţia că mă conduce un om cu adevărat puternic. Unul care le-a dat-o în trecut şi le-o dă iar acum. Scurt, sec, crunt. Vai, ce urât vorbeşte, of of...



Tradiţia se păstrează chiar şi la sute de km distanţă

Şi ea spune că la noi în familie Moşul vine pe furiş şi ne lasă cadourile în ghete sau sub brad. Aşa a fost şi în acest an, când părinţii mei şi sorella au venit la Cluj. Am luat cina în oraş, ne-am plimbat, apoi am venit cu toţii la mine, unde Moşul (măi să fie) deja venise. Cu un cadou în plus chiar.
(Sunt pe cale să descopăr ceaiul la Cluj. Şi, apropo de descoperiri, dacă sunteţi pe str. Daicoviciu şi vă iese în cale Bruno, intraţi că merită).



Friday, 4 December 2009

Dave Grohl interviewed in Time Magazine

Tobar al Nirvanei, fondator, chitarist şi vocal al trupei Foo Fighters şi, mai nou, tobar al nou înfiinţatei Them Crooked Vultures, Dave Grohl este unul dintre artiştii mei preferaţi şi am mai menţionat acest lucru aici pe blog. Luna aceasta celebra revistă Time va publica un interviu cu el, compus din întrebări venite de la admiratori. Îl puteţi citi chiar aici.
(coolness: omul e fan KOL).

Thursday, 3 December 2009

Manipulare electorală

Confruntarea finală (şi unică) dintre Geoană şi Băsescu e în toi. Unele televiziuni au poll-uri pe care le afişează chiar acum. Cu cine vor vota telespectatorii adică. La Antena 3 Geoană are 82%, în timp ce la B1TV Băsescu are 85%. Hmmm, enormă diferenţă. Să fie vorba doar despre faptul că fiecare post are un nucleu aparte de public şi că la B1TV se uită băsescienii iar la antene anti-băsescienii? Posibil şi asta, într-o oarecare proporţie. Dar în primul rând (şi aş paria bani grei pe asta) este vorba despre nişte procente făcute din taste. Adică despre manipulare.
p.s. Realitatea n-are poll şi tocmai a mai punctat o bilă albă pentru mine.

The Dandy Action Hero

Pe scoţianul Gerard Butler l-am remarcat (ca şi voi, probabil) în rolul regelui Leonidas, care l-a făcut celebru. Ulterior am mai văzut două filme foarte reuşite cu el, ambele menţionate aici pe blog, iar acum i-am urmărit cele mai recente apariţii, în alertul S.F. Gamer, dar mai ales în excelentul thriller Law Abiding Citizen. Nu voi insista cu Gamer pentru că este un film care se remarcă doar prin acţiune, în rest aduce pe alocuri cu acel slabisim film Surrogates cu Bruce Willis. În schimb, Law Abiding Citizen mi-a mers la suflet. Butler joacă rolul unui om nedrăptăţit de sistem care-şi face singur dreptate, organizat, meticulos, inteligent, învingându-şi adversarii cu armele lor şi nu numai. În acest film îl veţi putea revedea şi pe Jamie Foxx şi este interesant de menţionat faptul că el şi Butler au făcut schimb de personaje cu doar puţin timp înaintea începerii filmărilor (chiar cred că a fost o manevră dificilă, pentru că asta a afectat şi alţi actori, dacă ne gândim la relaţiile de rudenie din film şi la diferenţa de culoare dintre cei doi actori).
Îmi place actorul ăsta, are charm şi o voce inconfundabilă. Îl voi urmări mai atent şi deja am în program The Ugly Truth, RocknRolla şi The Phantom of the Opera.

Wednesday, 2 December 2009

Antena 3, în aceeaşi oală cu Taraf şi OTV

Dacă mai era cineva care până acum n-a realizat pseudo-jurnalismul, emisiunile la comandă şi lătrăturile lipsite de echidistanţă ale lui Gâdea & co., poate lămurim acum problema asta. După ce au încălcat în mod repetat legea electorală, ca nişte sclavi la mogul ce sunt, anteniştii şi-au luat-o peste bot azi. Citez de pe Hotnews:
"Consiliul National al Audiovizualului a amendat, miercuri, posturile Antena 3, OTV, Etno TV si Taraf TV cu cate 12.500 de lei pentru dezechilibre in reflectarea campaniei electorale, in perioada 26-30 noiembrie. Tot astazi, forul a sanctionat cu somatie publica posturile Antena 2 si Vox News, pentru dezechilibre in dezbaterile electorale si, respectiv, promovarea electorala a candidatilor la presedintie.
Conform monitorizarii CNA, Antena 3 a avut dezechilibre atat in emisiunile de promovare, unde Traian Basescu si reprezentantii lui au avut 612 secunde, iar Mircea Geoana si reprezentantii lui 2.200 de secunde, cat si in emisiunile de dezbatere, unde raportul a fost de 64 la 10 in favoarea lui Mircea Geoana si reprezentantilor acestuia."

Evident, dacă iese Geoană preşedinte (caz foarte probabil), această amendă primită de Voiculescu va fi reprezentat doar o chitanţă nesemnificativă în totalul cheltuielilor pentru atingerea unui scop ale cărui mijloace chiar nu contează. Oricum, 12.500 lei reprezintă mărunţiş. Însă e bine că aceste paiaţe sunt trase de urechi din când în când, măcar aşa, pentru mica satisfacţie a unora ca mine, care s-au săturat să vadă râgâieli anti-băsesciene şi au constatat că postul rival, Realitatea TV, are o cu totul altă abordare şi e format din alt gen de jurnalişti. Nu zic, o comit şi ei, dar măcar se chinuie să fie o leacă imparţiali şi nu te agasează prin încercările evidente de spălare de creier pe care le fac ăia de dincolo.
Apropo, un fost amic, care lucrează la Antena 1, povestea cum primea instrucţiuni clare despre ce şi cum să scrie, să nu bage nimic din ce ar putea afecta imaginea patronului, cum să dea, cam o dată pe săptămână, câte o ştire despre fundaţia Voiculescu şi alte treburi de gen.
Aşadar, bufonilor, foarte posibil să aveţi câştig de cauză de data asta, dar dacă totuşi iese Băsescu preşedinte mă voi delecta pe îndelete duminică seară doar privindu-vă mufele.

Tuesday, 1 December 2009

Perfect Days

Sentimentul predominant al acestor săptămâni, anume că tocmai îmi retrăiesc adolescenţa (dar într-un mod mai matur), a fost chiar accentuat de ultimele 2 zile. Luni am fost plăcut impresionaţi de una din ultimele răbufniri ale toamnei, adică de soare şi vreme numa' bună de plimbat prin parc, ceea ce am şi făcut. Apoi am mers la Flowers (până acum cafeneaua mea preferată din Cluj), unde am servit o delicioasă cafea de mentă. Am traversat Piaţa Unirii (tocmai gata ornamentată pentru Sărbători) până la Diverta, unde am stat vreo juma de oră printre cărţi, cd's & dvd's. A... şi printre tone de materiale cu şi despre MJ, omul a cărui viaţă (dar mai ales moarte) i-a îmbogăţit pe alţii. Dar nu el conta, ci acest evergreen Hruşcă, ale cărui colinde se difuzau în magazin. Ulterior am ajuns la un local pustiu, unde am mâncat chinese.
Marţi seara am văzut pentru prima dată oraşul luminat şi instantaneu am iubit şi mai mult Clujul. Nu pentru că ar fi mai fancy împodobit sau mai feeric ca alte oraşe, ci pentru că am simţit din nou că este perfect pentru mine, un cadru ideal pentru o regăsire, pentru o prietenie, pentru un nou început sau pentru o poveste de Crăciun.

Duran Duran - Perfect Day

Monday, 30 November 2009

Doar o altă curvă din politichie

Este Crin cel boem, care aproape mă păcălise şi pe mine, aşa cum a păcălit majoritatea tineretului din ţara asta. Acum s-a dat cu Geoală şi cu PSD, merge cu el la mitinguri electorale şi se trag în poze amândoi. Iar înainte de turul 1 îl desfiinţa pe Geoală cu orice prilej şi spunea că nu ar putea învinge împreună. Ia priviţi mai jos. Priviţi, judecaţi şi cântărâţi bine unde veţi pune ştampila duminică.
Revoluţia bunului simţ spuneai parcă, hipiotule, nu?

Sunday, 29 November 2009

Un cinefil expeditiv menţionează

Drama

Five Minutes of Heaven (cu Liam Neeson)
American Violet (veţi vedea că rasism mai există şi-n secolul ăsta)
Is Anybody There? (cu Michael Caine)
The Constant Gardener (Oscar pentru Rachel Weisz)
Coffee and Cigarettes (scurt metraje în care apar mulţi actori cunoscuţi - dacă vreţi să vă lăsaţi de fumat nu priviţi filmul)

Thriller

A Perfect Getaway (m-am hotărât: vreau să merg în Hawaii, peisajele din filmul ăsta sunt senzaţionale)

Horror/Gore/Lots of gore!!!

Saw VI (da, e deja serial şi se lucrează acum la părţile 7 şi 8.....)
Final Destination IV (ca şi în cazul Saw, oamenii nu ştiu când să se oprească. Ăsta e prost jucat şi prezintă situaţii mult exagerate, deci luaţi-l ca pe o parodie. Sau nu-l luaţi deloc)
Antichrist (film pornografico-bolnăvior la care n-am rezistat până la capăt, cu toate astea mulţi bizari îl apreciază)

Christmas movies

The Holiday (cu Jude Law, Kate Winslet, Cameron Diaz)
Home Alone 2 (l-am revăzut după vreo 15 ani. Comedia în sine nu mi-a plăcut nici atunci şi nici acum, dar atmosfera de Crăciun şi New York-ul fac toţi banii...sau downloadul, după caz)

Strict pentru fete

Julie & Julia (eu am adormit, la propriu, înainte de jumate. Meryl Streep şi Amy Adams refac cuplul din Doubt)

Adevăratul puncheur

Ceasul sună odios la 5.00 dimineaţa, afară e întuneric, este doar duminică dar faptul că Lucian Bute îşi pune centura în joc este un motiv suficient să mă trezesc. Frec canalele o perioadă, transmisia de la Quebec încă n-a început. Mă opresc pe Discovery World la un reportaj despre 9/11. Între timp, într-un studio din TVR s-au adunat câţiva comentatori, cu ochii cârpiţi de somn. Moderator este Ionel Stoica, doar un alt expirat al postului public. Încerc să nu dau sonorul prea tare, cea care doarme lângă mine nefiind, în mod evident, pasionată de box. Şi cu atât mai puţin la ora asta. Începe transmisia. Andrade, challengerul lui Bute, arată ca un cocalar şi din start această lipsă de eleganţă înclină un pic balanţa în favoarea rafinatului român. Lucian intră în ring pe Where The Streets Have No Name de la U2, aşa cum face mereu. Toată sala e cu el. Începe meciul. Bute e clar peste. Ajungem în repriza a 4-a. Ea se trezeşte somnoroasă şi merge la baie. Andrade e pus jos de o contră senzaţională a lui Bute. "Iubito, e jos ăla!" pot striga eu acum. E jos dar se ridică şi face şi cu ochiul, şmechereşte. Dar nu ţine. O nouă lovitură la corp a lui Lucian termină meciul, chiar când ea revine în cameră, impasibilă la entuziasmul meu. A 25-a victorie, al 20-lea K.O. Lucian e neînvins. Mai stau un pic treaz să văd reacţiile de după meci. Ea deja doarme. Sting tv-ul şi o iau în braţe. Afară se crapă de ziuă dar Mănăşturul e încă somnolent. Adorm mulţumit cu speranţa ca, măcar azi, să vorbim mai mult despre pumnii lui Lucian şi nu despre cei aplicaţi de un candidat la preşedinţie.

Friday, 27 November 2009

Salman Rushdie mi-a văzut blogu'

Vă spuneam că vine de acum 2 luni şi ceva. A fost la Bucureşti iar noi l-am primit cu clasica noastră organizare penibilă. O amică a fost la eveniment şi mi-a spus una alta:

Wildgirl: buna
TheFly: servus
Wildgirl: ti-a vazut Rusdhie blogul
Wildgirl: a fost marti o intalnire cu publicul la Odeon
TheFly: e na, cum adica?
Wildgirl: au bagat la inceput un filmulet
Wildgirl: in care au aratat si screenshot-uri ale blogurilor care au scris despre el
Wildgirl: vreo 2-3
TheFly: hahahaha tare
Wildgirl: si a aparut acolo mare si flyonawall
TheFly: woo-ha

M-am decis: votez!

Ce părere aveţi despre deja celebrul clip cu Băsescu lovind un copil? Să presupunem că nu e făcătură. În cazul ăsta am câteva întrebări:
1. De ce apare abia acum, după 5(cinci) ani, exact în momentul începerii campaniei pentru turul 2? Vorba sorellei (citez): "Hai frate, nu găsesc şi un clip când a înjurat-o de mamă pe profa de muzică în şcoala generală!?"
2. De ce râde copilul după ce încasează pumnul? Dacă a fost un gest în joacă, between guys?
3. Dacă i-a futut o felie pe bune, care e problema? (şi acum vor sări toţi puritanii "Oh, vai! cum să loveşti un copil?!") Păi poate copilul era un aurolac sau poate l-a înjurat. Sau poate copilul şi femeia erau nişte parşivi care cerşeau (aţi văzut Filantropica?)
4. Dacă un om loveşte un copil (repet, dacă Băsescu a făcut-o pe bune sunt convins că a avut un motiv şi nu a lovit de nebun) nu mai e bun să fie preşedinte? Care e legătura cu pomul de iarnă până la urmă? Pentru aceiaşi puritani menţionaţi mai sus, specific că nu e cazul să veniţi cu ideea (deja aiurea exprimată) că nu poate exista un motiv pentru a justifica un astfel de gest.

Ok, iar acum să presupunem totuşi că e făcătură şi să ne uităm la demonstraţiile de mai jos. Pe mine personal, apariţia acestui clip, indiferent dacă este trucat sau nu, mă face să merg la vot pe 6 decembrie şi să-l aleg pe Băsescu. Campania făţişă pe care media a făcut-o constant împotriva sa a avut un efect exact opus asupra mea.





Thursday, 26 November 2009

Oraşul se pregăteşte de Sărbători



Mai multe aici.

Wednesday, 25 November 2009

Please Come Home For Christmas

Văd că sorella a intrat deja în atmosferă şi nici eu nu-s departe. Mai e doar o lună, începe cea mai frumoasă perioadă a anului iar avanpremiera de azi constă într-o piesă lansată în 1960 de Charles Brown şi făcută cover de Jon Bon Jovi 34 ani mai târziu.
(de Cindy Crawford vă mai aduceţi aminte?)


Friday, 20 November 2009

Mai c-aș fi votat

Cu Antonescu. Aproape mă convinsese. Dar am văzut că și-a tras și el clasicul afiș în care apare c-un copil, precum orice catindat care se respectă. Și m-a cuprins iar scârba. Cred c-ar trebui să votăm cu acest prezidențiabil-parodie, Remus Cernea, un caveman care apare pe afișele electorale în tricou. Magnific. Take a look.
(de abia aștept confruntarea din seara asta, o voi privi ca pe o comedie)

Alchimie de fiță la Cluj

Când am ajuns aseară în Diesel și am primit restul pentru cele două bilete pe care le cerusem la concertul Byron, am crezut că nu mi s-a dat suma corectă și era să mă cert cu nenea de la intrare. Dar nu, era chiar bine. Aproape 4 ani în București și nu am dat vreodată 40 de lei la un concert al unei trupe autohtone. Localul, despre care o prietenă mi-a zis în glumă că nu are haine pentru a putea intra acolo, este într-adevăr prea fițos pentru roacării care alcătuiesc publicul Byron. Myself included. Cu toate astea am luat-o ca pe o chestie inedită, ca pe o excepție stilată (nu am remarcat piți sau coca) și m-am bucurat de un concert foarte bun, într-o atmosferă intimă. La concert au fost și doi foști colegi de la PwC, actualmente clujeni și ei, prilej pentru Ana de a remarca mirată că nu sunt singurul bucureștean care se bucură c-a lăsat capitala în urmă și acum adoră Ardealul.
Până la următoarea seară de figuri rock (Urma va cânta și ea în acest local care face parcă și Bamboo-ul să pară o bodegă) o să încerc să supraviețuiesc cu cartofi fierți și eugenii. Aici puteți asculta integral noul album Byron, A Kind of Alchemy.

later edit: pe un site clujean au apărut între timp pozele de la concert. Din păcate nu au rezoluţie bună. Iată-le pe cele în care putem fi văzuţi noi, cuminţi la măsuţe.

Wednesday, 18 November 2009

Inglourious Indeed

Ok. Vor urma câteva rânduri lipsite de orice urmă de sarcasm. Țin să anunț asta pentru a nu exista interpretări. Deci cât se poate de serios vă spun c-am văzut ieri Inglourious Basterds, deja celebrul și mult apreciatul film al lui Tarantino și mă consider un lamentabil critic și consumator de filme, din moment ce pe mine nu m-a impresionat cu absolut nimic, în timp ce peste 85.000 de useri îi acordă o medie de 8.6 pe imdb. Mi-a scăpat și umorul (negru) colosal pe care-l lăudau unii. În fine, eu sunt problema aici, recunosc. Acum tocmai vin de la o secție a universității Babeș-Bolyai, unde am văzut cu Ana (eu pentru a 3-a oară, ea pentru prima) Fight Club. Mișto, plecasem cu falsa impresie că voi vedea nu-știu-ce film spaniol (my bad again) și, mai mult decât atât, la final organizatorii au inițiat o discuție interesantă pe tema filmului (în care protagonist e Brad Pitt, ca și în Basterds, dar Fight Club e chiar mai bine cotat). Chestia asta cu filmele se va organiza săptămânal acolo și o consider o inițiativă foarte faină.
Eventual aruncați un ochi la Afterwards (un fel de Final Destination mai elevat, cu John Malkovich), Beyond a Reasonable Doubt (pe Michael Douglas l-au cam ajuns anii și nu mai e copoiul macho din Basic Instinct) și He's Just Not That Into You (un film la care bărbații se vor simți foarte bine iar femeile vor mai afla unele chestii elementare despre ei, pe care le-ar cunoaște în mod axiomatic dacă nu s-ar lăsa pradă despicatului firului în țânșpe).

p.s. Surrogates e o tâmpenie.

Sunday, 15 November 2009

Keep Calm and Carry On

Noul album Stereophonics sună excelent și sper că va ajunge și-n magazinele din România. Până una alta, iată piesa care m-a lovit serios la prima ascultare.

Thursday, 12 November 2009

Good Evening New York City

În 1965 părinții mei erau copii și probabil nici nu auziseră încă de Beatles, o trupă cu care apoi aveau să crească și cu al cărei sunet aveau să-și împletească poveștile adolescentine și nu numai. Atunci, în '65, Beatles au susținut un concert memorabil la New York, pe Shea Stadium din Queens (actualmente reconstruit adiacent și numit Citi Field - țin minte că am aruncat o ocheadă la el când am fost la Flushing Meadows). Astă-vară, adică 44(!) de ani mai târziu, Paul McCartney a revenit pe Citi Field cu o serie de 3 concerte, pe care le va lansa luna aceasta pe un DVD & double CD live album, intitulat Good Evening New York City.
Aseară am pus mâna pe varianta audio a acestui material. 33 de piese, rock'n'roll pur, balade memorabile și hituri legendare pe care Paul le compusese în perioada Beatles: Yesterday, Hey Jude, Drive My Car, Get Back, Let It Be și Helter Skelter sunt doar câteva dintre ele. Este fabulos modul în care oameni nenăscuți la momentul apariției acestor melodii cântă pe o singură voce aceste piese.
Nu sunt fan Beatles. Au doar câteva melodii care îmi plac cu adevărat iar altele consider că posedă niște versuri de o stupiditate amuzantă. Dar acelea erau vremurile și departe de mine gândul de a contesta fenomenul reprezentat de trupa care a reușit să revigoreze economia UK. Și cu care părinții mei au crescut. Iar acest material live lansat de Paul McCartney este o bijuterie și poate constitui un cadou frumos de sărbătorile care se apropie. Un salt în timp făcut de un nemuritor ale cărui piese sunt acum la fel de iubite precum erau în urmă cu multe decenii. Iar el este încă acolo, cântându-le, fără a reprezenta doar o amintire pe un disc de vinil.


Sunday, 8 November 2009

Bon Jovi Makes It Full Circle

Cu toții am fost plăcut impresionați (sau cel puțin am aflat) de marile hituri produse de Bon Jovi de-a lungul vremii. Eu însă nu ascultasem nici măcar un album integral, până la Lost Highway, lansat acum 2 ani. A fost ceva de genul "hai să văd ce mai scot și ăștia, oare n-au obosit?" Dar mi-a plăcut acel album iar acum câteva zile am aflat și de noul disc, lansat cu doar o săptămână în urmă. Este vorba de The Circle, care nu sună deloc plictisitor, ba chiar foarte bine. O întoarcere la rock'n'roll, așa cum spune Richie Sambora, care alături de Jon a fost inclus anul acesta în Songwriters Hall of Fame. Muzică faină care te ridică de pe scaun și-ți face ziua mai frumoasă. Nu, n-au obosit și nu cred că obosesc pe mulți. Te umple de respect o trupă care, timp de 26 de ani de la înființare, nu a schimbat decât un singur membru și care încă este alive and kicking.
Primul single al acestui material se numește We Weren't Born To Follow și ne vorbește despre aceste vremuri constipate pe care le trăim. Clipul a fost filmat pe acoperișul unei clădiri dintr-un oraș pe care nu vi-l spun, pentru că-l veți identifica de la primul cadru.



Saturday, 7 November 2009

Meet the Parents

From Cluj II

De joi începând, părinții mei sunt în vizită la Cluj. Răsfăț total pentru mine, cu mâncare gătită dar nu numai. În prima seară am fost cu tata la un meci senzațional prin răsturnările de scor dar dezamăgitor prin rezultatul final: CFR-Sparta Praga 2-3. Am înghețat puțin dar măcar a văzut și tata ce stadion modern avem aici. Vineri am fost la grădina botanică (unde am făcut și poza de mai sus - pentru restul click pe Cluj II). Când am coborât din grădină mare mi-a fost mirarea să constat că, după mulți ani, zona pietonală din piața Unirii a fost în sfârșit repusă în funcțiune, lucru care-i oferă acum un aer mult mai frumos și respirabil. Încă se mai lucrează la statuia lui Matei Corvin, dar sper să nu mai dureze mult nici asta. Apoi am luat masa într-un restaurant italienesc unde piesa de rezistență de pe fundal a fost una al cărei refren ne spunea "va fan culo". Ospitalier, nu? Asta n-a fost o problemă totuși, mâncarea a fost bună și atmosfera intimă. Între timp a început ploaia și am ajuns destul de murați la Cami & Luci, inegalabilii mei prieteni clujeni, cu două ghivece imense de flori, aduse de la Câmpina special pentru ei. Sâmbătă am luat cu asalt Polus Center, celebra belvedere de sus de la cetățuie apoi Iulius Mall, unde am văzut un film căruia nu-i dădeam multe șanse inițial (The Rebound), dar care a fost chiar fain (și avea multe imagini amețitoare din NYC). Aș fi optat și pentru Surrogates, cu un nou Bruce Willis salvator suprem. La Cinema City aș vrea să văd însă 2012. Deși nu cred absolut deloc în teoriile legate de acest an, filmul are niște efecte extraordinare și trailerul m-a impresionat. Neapărat de văzut la cinema, în niciun caz acasă.
Și apropo de acasă, ai mei par tot mai hotărâți să se stabilească aici la pensie. Iar până una alta, Crăciunul e aproape.

Wednesday, 4 November 2009

Acting is not acting - In conversation with Al Pacino

Cu aproape 7 luni în urmă am scris aici un articol despre Al Pacino. Cea pomenită în finalul acelei postări, cu apetitul proaspăt trezit, a cumpărat astfel o carte cu marele actor. Iată-i coperta ->
Acum câteva săptămâni, deloc mică mi-a fost surpriza să mă trezesc cu un colet de peste ocean. Domnul Pacino îmi fusese livrat cuminte într-un pachet și de câteva seri am început să mă conversez cu el prin intermediul acestei cărți, care cuprinde o serie de interviuri realizate de Lawrence Grobel, pe durata mai multor ani. Nu am ajuns nici la jumate, dar deja această pălăvrăgeală cu Pacino este fascinantă. Descoperi un om modest, calm, calculat și discret, departe de nebunul de pe ecran. Sau de cel de pe scenă, pentru că Pacino a fost în primul rând actor de teatru și asta a rămas marea sa dragoste. Un om prea puțin pasionat de interviuri, acestea fiind o mare excepție. Descoperi de unde vine genialitatea sa, cum se transformă de fiecare dată în personajul pe care-l interpretează. "Acting is not acting", afirmă el și asta spune totul. Un om căruia celebritatea nu i-a luat mințile, ba din contră, pare că l-a făcut oarecum stingher. El este cel care a știut să ridice cuvântul fuck la rang de mare artă, așa cum afirmă autorul interviurilor. Adevăratul New Yorker care este Pacino m-a făcut să-i caut și puținele filme pe care nu le-am văzut până acum și astfel am servit The Panic in Needle Park (1971 - primul său rol principal și apropo, mă pot mândri că am văzut acest mic parc din New York) și Scarecrow (1973). Iar pe listă mai am Bobby Deerfield (1977), Cruising (1980) și Two Bits (1995).
Iar dacă în ultimele articole am tot vorbit despre orașe și am și citat despre ele, hai s-o mai fac o dată. Al Pacino, despre orașul în care s-a născut și unde a locuit o viață, pasaj extras din conversațiile cu Lawrence Grobel:
"I really love New York. You can imagine how I know it, having come here when I was sixteen from the Bronx. I was a city messenger when I was sixteen, on a bicycle. I worked eleven hours a day just riding the streets of the city. I watched this city. I've walked it, lived it. I know it in all kinds of times of my life. It's home. I know it all, from Battery Park right up to Harlem. I know lights - I can time myself so I never get a light. I used to walk from 92nd Street and Broadway right up to the Village and back again, bopping along the street, thinking of parts. I worked out a lot of my role in Godfather I that way. I still get out there in the streets as much as I can".

Tuesday, 3 November 2009

Un străin liniștit

"Îmi place în Cluj, e ca orașul meu, Braga. E mai mare, dar e la fel de liniștit. Mie îmi place liniștea asta. Mă duc la muncă, apoi ies la o cafea, în liniște, apoi mă întorc acasă. E perfect pentru stilul meu de viață, mă încarcă cu energie liniștea asta".

Antonio Conceicao, antrenor CFR Cluj

Încă un imn pentru orașul care nu doarme

Nu sunt fan Jay-Z sau Alicia Keys, în general gust alt gen de muzici, dar când ascult o asemenea piesă și, mai ales, văd un astfel de clip, n-am cum să nu-l postez aici. Este vorba de Empire State of Mind, o piesă pe care rapperul a scos-o pentru orașul în care locuiește (New York, evident, aplauze!) și căreia Alicia îi oferă un refren care face ca această melodie să fie apreciată nu doar de hip-hopperi. Țin minte că acum un an, când mă plimbam cu double-decker-ul prin NY, ghidul ne-a arătat la un moment dat o clădire unde locuiesc mai multe vedete, printre care și Jay-Z, exact la un colț al Central Park.
Deși sunt sigur că v-ați prins deja, titlul melodiei reprezintă o combinație între numele celei mai faimoase clădiri new-yorkeze și o piesă superbă a lui Billy Joel. Savurați imaginile.

Saturday, 31 October 2009

Panem et circenses

Rostită în vremuri antice, vorba cu poporul care are nevoie de pâine și circ e valabilă și azi. Dar mai ales circ, aș spune eu. Un mic exemplu s-a consumat și aici pe blog, unde articolul meu de ieri a născut un interes debordant. Nu posed o statistică generală, însă tind să cred că a fost ziua cu cei mai mulți vizitatori, proveniți de la 165 ip-uri distincte (asta înseamnă exact dublu față de media zilnică a ultimei săptămâni). 75 dintre cei care au ajuns aici au clickuit exact articolul cu princina și nu adresa principală. Pentru un blog no name ca al meu înseamnă foarte mult. Și toate astea s-au întâmplat în interval de doar 11 ore.
Concluzia? Nu voi transforma acest blog într-o pagină de cancan dar critica își va urma cursul ei firesc. Iar articolul de ieri nu a fost scris pentru audiență ci pentru a-mi exprima un punct de vedere care nu putea fi expus pe acel forum restricționar.

Despre noile albume Byron și Kumm (altfel spus: Așa Da - Așa Nu)

Între timp au apărut materialele astea noi despre care anunțam aici acum câteva săptămâni. Să le luăm pe rând. Byron, ale cărui concerte le găseam plictisitoare de mai bine de un an, m-a surpins plăcut cu A Kind of Alchemy, un album bine gândit ca mesaj, teme și compoziție. Încă descopăr și încep să-mi placă piese care nu m-au atins la primele ascultări. Acum sunt cu A Little Bit Deranged și A Poem Without an End pe repeat, după ce preferatele mele inițiale erau Zeitgeist și A Peaceful Mind. Multe melodii sunt caracterizate de o aparentă monotonie până la refrenul neașteptat care le salvează printr-o rupere de ritm. Parcă mai puțin flaut față de cum ne obișnuise Byron, dar nu e o problemă asta. Albumul poate fi ascultat lejer cap-coadă, fără a simți nevoia să dai skip vreunei piese.
În ceea ce privește Far From Telescopes, noul album Kumm, e jale mare. Un titlu mai bun ar fi fost poate Far From Music. Nu îmi dau seama de ce au ales să meargă în direcția asta (un fel de indie inascultabil) dar e problema lor și se pare că puțin le pasă de cei care nu le digeră noul sunet. Oigan spunea într-un interviu ceva de genul "cine nu mai e cu noi se poate da jos la prima stație" iar Kovax, clăparul trupei, afectat de faptul că ironizam acea tâmpițică melodie Morsa (Man In A Can pe album), o piesă pe care nici el nu o digeră (așa cum mi-a șoptit cineva), mi-a spus pe Facebook:
"Vad ca nu te mai saturi sa nu comentezi. E o treaba de bucatarie interna ce trupa ce piesa promoveaza. Daca tu consideri ca trebuie promovate piese de acu 10 ani e fix parerea ta. Lasa-ne pe noi sa traim, este trupa noastra si noi hotaram ce e mai bine pentru noi. Si nu-ti fa griji cu lansarea, este lansarea NOASTRA!!!"
Trecând peste dubla negație a maestrului, i-am explicat că lansarea lor va fi atunci când vor face un album pentru ei, pe care să-l asculte numai ei. Dacă eu, în calitate de cumpărător de albume (eh, pe ăsta ultimul chiar nu-l voi lua) și de plătitor de bilet la zeci de concerte Kumm, nu am dreptul la o părere negativă, e grav. Iar din păcate asta se întâmplă și pe forum. Aruncați o privire. Eu înțeleg faptul că, artist care ai muncit pentru a lansa un disc fiind, e nașpa să vină un ascultător și să-ți spună că albumul tău suge. Dar oare ei, din postura de consumatori de muzică, nu au spus niciodată despre un artist/piesă/album că e nasol? Mai mult decât atât: chiar preferă să fie înconjurați de pupători de dos lipsiți de creier și de papile gustative muzicale, care să le spună numai cât de tari sunt? Din păcate asta e impresia lăsată de Kumm Forum. Le-a mai zis-o unu', l-au spurcat în toate felurile apoi nu fac decât să-i dea dreptate prin acțiunile lor.
Întotdeauna am detestat groupiesmul exacerbat, ochelarii de cal dați de așa ceva și lipsa de ouă atunci când trebuie să spui "bă, mie nu-mi place piesa sau albumul ăsta". Sunt mare fan U2, mi-am asumat mereu lipsa de obiectivitate în privința acestei trupe, dar, cu toate astea, sunt multe piese U2 care nu-mi plac și asta mi se pare un lucru foarte normal. Anormal ar fi să-mi placă tot, așa cum sunt unii pe acel forum menționat mai sus, care, indiferent ce rahat ar servi Urma, Kumm sau Byron, ei deschid gura, zâmbesc, înghit apoi afirmă că le-a plăcut și că mai vor. Din două, una: ori pur și simplu nu au gusturi și consumă orice, ori le e jenă să spună public când ceva le displace și preferă să pozeze în niște fani cuminți, în speranța unui salut și a unui zâmbet din partea membrilor trupei la viitorul concert. Lamentabil. Pe mine mă amuză situația într-un fel, pentru că discut în privat cu diverși oameni, care nu gustă noul sound Kumm, cu toate astea nu spun niciodată asta pe forum sau în alte medii publice. Și astfel eu par singurul căpcăun, singurul gică contra, unul pus mereu pe ceartă și așa mai departe. Nu, singura mea calitate în treaba asta e că niciodată nu am mâncat căcatul pe care voi îl înghițiți cu mare spor.
Revenind la telescoapele kummilor, au totuși o piesă foarte bună și ea se cheamă Sleepwalk. Insuficient însă ca acest album să-mi ajungă pe iPod. O să-mi spună unii să am răbdare și să mai dau șanse albumului, că abia a fost lansat aseară. Dar el a scăpat pe net de o săptămână deja și eu personal l-am ascultat de câteva ori și am aflat ce-i de capul lui. Clăparul Kovax m-a apelat agitat, încercând diverse tertipuri pentru a mă face să-i spun de unde-l am. Este trist faptul că acel album a scăpat (și) de la un apropiat al trupei, pentru care Kovax s-ar jura că nu fură, dar l-am prins cu albumul în gură. Adică l-a propagat pe la diverși, pe sub mâna virtuală, înainte de lansare. Nu îmi e simpatic omul, aș fi putut spune cine e, dar nu o voi face. Trupa Kumm însă ar putea da dovadă de mai puțină naivitate pe viitor și își poate alege cu mai multă atenție acești "apropiați" cărora le oferă încredere.
Enjoy the telescopes, those of you who can.