Thursday, 11 December 2008

Oral cu Mutu şi Gigi

Aseară am îngheţat ca un prost în Ghencea, împreună cu doi prieteni, pentru a asista la o nouă umilinţă a Stelei în Champions League. După ce că jocul a fost sub orice critică, timp de două ore am auzit numai "Sugi p¤la, Gigi" şi "Mutule, drogatule, să-ţi dăm la m¤ie", lucruri absolut normale pentru intelectul ultraşilor din tribună. Concluzia săptâmânii a venit de la colegul meu Costin, care a izbucnit la un moment dat, sătul de scandările acelor giboni:
"Bă, să se legalizeze dracu' casele de toleranţă odată, să dăm şi noi m¤ie la femei, că aşa frustraţi suntem că am ajuns să dăm la bărbaţi!"
Ptiu drace, nu putem contrazice omul!
p.s.1. Dacă ne luăm după joc şi rezultat, Mutu ne-a cam dat-o nouă, nicidecum invers.
p.s.2. Sunt celebru! Geaca mea de un portocaliu fosforescent m-a ajutat să mă identific într-o poză cu peluza sud, publicată astăzi pe prima pagină a Gazetei.
p.s.3. Cu siguranţă tata se felicită acum (şi bine face) pentru că a ales să stea acasă la tv, deşi avea bilet la meci.
p.s.4. În timp ce Dorinel Munteanu este lamentabil ca de obicei, invocând ghinionul pentru necalificarea Stelei, cea mai pertinentă şi mai nemiloasă analiză vine tot de la Adrian Georgescu.