Saturday, 20 December 2008

Despre petrecerile în ciorapi

Într-un anume context mi-am amintit acest subiect şi, având efectiv oroare de aşa ceva, am zis că e musai să scriu despre el. Sunt absolut convins că vi s-a întâmplat, poate nu de puţine ori, să mergeţi la un party unde gazda ţi-a sugerat să te descalţi sau unde tu (un mic mare ţărănel fiind în acest caz) te-ai descălţat din proprie iniţiativă. Mare greşeală! Nu este nimic mai jenant şi mai oribil decât să participi la o petrecere (aniversare, revelion etc.) la care invitaţii (de multe ori îmbrăcaţi "de oraş", ca să nu zic "elegant" că poate unora nu le iese) să stea în papuci sau, mai rău, direct în şosete. Acest lucru este valabil şi dacă te afli pur şi simplu în vizită undeva. Regula bunului simţ, a bunelor maniere sau doar propria voce interioară ar trebui să-ţi urle că nu e deloc în regulă aşa ceva. Mai mult, gazda însăşi trebuie să se încalţe atunci când primeşte oaspeţi, pentru a nu-l obliga pe invitat să îşi scoată încălţările. Invitat care ar putea fi pus chiar în situaţii ridicole dacă vine în vizită după o zi întreagă de stat in pantofi sau dacă din întâmplare a păţit un mic accident şi un cartof i-a penetrat şosetuţa, ieşind mândru şi rebel afară.
Dacă aceste lucruri ţi se par bizare sau mă consideri fiţos, documentează-te puţin şi vorbim după. Dar vezi, nu-l întreba pe prietenul tău cocalar, el nu-mi va da dreptate.
Desigur, nu mă refer acum la situaţiile de genul "vine vecinul să-mi ceară nişte ulei sau să bem o bere la meci". Chestiile foarte restrânse sau intime nu impun manierele despre care vorbeam mai sus. Poţi sta foarte bine cu nişte prieteni la un meci, desculţi pe canapea, bând bere, înjurând şi scuipând seminţe. Dar la o petrecere, indiferent unde are loc aceasta şi care este motivul ei, invitaţii rămân încălţaţi. Una din multele mentalităţi cretinoide ale românaşului sună cam aşa: "Da' ce? Să stau să curăţ pe urmă după ei?!" Mă, da. Sau, dacă nu vrei să cureţi, nu mai dai petrecerea (sau bairamul, în cazul tău, cred că ţi-e mai familiar acest cuvânt). Nu vi se bat ochii când vedeţi bărbaţi la cămaşă, sacou, cravată, pantaloni de stofă (doar una din astea e de ajuns...) şi în ciorapi? Nu e de-a dreptul uncool, unsexy şi unstylish să vezi o domnişoară în rochie şi-n papuci? Vă zic eu, este. Iar dacă ţie ţi se pare că nu, atunci eşti un cocalar care şi-a pierdut deja prea multă vreme citind aici şi pe care acest articol nu-l va pune probabil nici măcar pe gânduri.
Ştiu că suntem mai aproape de Orient decât de Occident, mai ales ca mentalităţi, abia apoi şi geografic, dar suntem europeni până una alta şi ar trebui să învăţăm să ne comportăm în societate. Mută-te în Asia dacă îţi place să te descalţi peste tot. De abia ar scădea astfel şansele să fiu invitat la o petrecere în şosete.
Because a socks party sucks, my friend.

1 comment:

Druida said...

Sint un milion la suta de acord cu tine! Si aveam vecine, ramase prietene, care ne puneau sa ne descaltam, cind eram copii... poate si de-acolo mi s-o fi tras! Oricum, la noi in casa nu se descalta nimeni, e regula de platina.

Post a Comment