Posts

Showing posts from November, 2008

Nutshell

Înainte de a viziona dvd-ul Skin and Bones al celor de la Foo Fighters obişnuiam să spun că piesa pe care v-o prezint azi este preferata mea din toate concertele acustice pe care le-am văzut. O cântam cu mare plăcere pe 2 chitare cu un amic din Ploieşti iar dacă am fi avut şi un bas (care este realmente senzaţional în această piesă) am fi putut face un cover perfect. 
Melodia se numeşte Nutshell şi este cea care deschide concertul unplugged Alice in Chains susţinut în 1996 la Brooklyn Academy of Music (de ce toate concertele memorabile de acest gen au loc numai la New York..?) Solistul pe care îl veţi vedea în imagini, Layne Staley, era dependent de droguri iar acest lucru va culmina cu decesul său în anul 2002. Şi încă un fapt divers: trupa Metallica se afla în public la acest concert unplugged.


Trupa Staind face un cover foarte bun acestei piese şi îl puteţi vedea aici.


Cântecul de lebădă al reginei

Image
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 17 ani de când s-a stins una dintre cele mai mari voci de care ne-am putut bucura vreodată. Ea putea acoperi 4 octave şi a aparţinut unuia dintre cei mai marcanţi lideri de trupă din istoria muzicii rock. Freddie Mercury ne părăsea la doar 45 de ani, lăsând în urmă o carieră memorabilă, încheiată cu un album copleşitor care priveşte retrospectiv asupra vieţii sale şi tratează tema iminentului sfârşit. Materialul a fost înregistrat în timp ce boala lui Freddie avansa către ultimele faze iar una din piesele acestui disc este de-a dreptul inegalabilă. Ea conţine unul dintre versurile mele preferate dintotdeauna: Inside my heart is breaking / my make-up may be flaking / but my smile still stays on.
Iar Wiki ne spune mai multe despre acest cântec: "The song chronicles the effort of Freddie Mercury continuing to perform despite approaching the end of his life. Much of the lyrics and imagery of the song can also be construed to be a reflectio…

Într-un târg Bizanţ, foc ardea

Aştept cu mare interes ziua când: românii vor aştepta să ieşi din lift sau din metrou înainte ca ei să intre şi vor face asta NU în dreptul uşilor. voi înţelege de ce, în 12 zile petrecute într-o metropolă care are de peste 4 ori populaţia Bucureştiului, nu am mers nici măcar o singură dată cu un autobuz sau cu un metrou plin. Bonus de dificultate în rezolvarea dilemei: doar 25% din rezidenţii acestei metropole au maşină. În Bucureşti proporţia posesorilor de autovehicule este de vreo 40%. voi vedea cum persoana aflată în spatele meu la coadă, atunci când eu sunt la casă, lasă o distanţă de cel puţin un metru jumate între mine şi ea. mă voi spovedi într-o biserică ortodoxă fără să-mi audă nimeni păcatele, cu excepţia părintelui, desigur, şi fără ca eu să le aud pe cele ale bătrâneilor tari de ureche. Şi mai sunt multe altele, of course... Simţiti-vă liberi să completaţi această listă.

Bărbaţi în umbră - o altă latură a violenţei în cuplu

Bună ziua. Probabil aţi aflat, ne aflăm în plină campanie contra violenţei împotriva femeilor. Hai să vedem despre ce este vorba (citez de pe stiriong.ro):
"Estimarile ONU arata ca abuzurile impotriva femeilor sunt in crestere. Cea mai frecventa forma de violenta asupra acestora, la nivel mondial, este violenta fizica. In medie, cel putin una din trei femei este batuta, obligata sa intretina relatii sexuale sau supusa altui tip de abuz. Mai multe rapoarte mondiale arata ca jumatate din crimele ale caror victime au fost femei sunt savarsite de partenerii acestora.
Femeile cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani sunt supuse unui risc mai mare sa fie abuzate decat sa se imbolnaveasca de cancer sau malarie, sa fie implicate in accidente rutiere sau razboaie.
Pentru a combate violenta asupra femeii, Fondul ONU pentru Populatie si Centrul de Informare ONU in Romania vor derula, in perioada 25 noiembrie - 10 decembrie, o campanie de combatere a violentei impotriva femeii. Campania se num…

Blogu-te

Eskobar - Fly on a Wall

Ai tot dat pe aici, vizitatorule, să-mi priveşti peretele, să asculţi muzica pe care o ascult şi eu, să-mi citeşti gândurile sau să te regăseşti în varietatea de sentimente oferită de de această expoziţie numită TheFly On A Wall. Ai aflat că pentru mine muzica se împarte în U2 şi restul, că nu ratez nicio ocazie de a servi o Guinness, că sunt îndrăgostit de New York şi de chitara mea. Ţi-am spus poveşti despre artiştii mei preferaţi, despre tărâmurile unde am călătorit şi despre familia mea minunată. Am crezut mereu în acea frază care atârnă acolo într-un colţ al peretelui şi care spune că muzica poate schimba lumea fiindcă muzica poate schimba oamenii. Şi astfel am încercat să aduc aici numai artişti şi melodii de calitate, promovând bunul gust în muzică precum sora mea promovează pe blogul ei bunul gust în general. Acesta este un perete cu boxe încorporate, un blog audio-vizual, un ghiveci compus din sunete, imagini, oameni şi locuri.  Am dialogat cu Dumnezeu…

Vot în alb

Ai apărut iar acum, ca o ciupercă după ploaie, şi te văd peste tot cum cerşeşti atenţie şi promiţi gogoşi. Ca o ciupercă de piele care provoacă mâncărimi. Eşti pe toţi stâlpii, pe toate panourile, pe toate posturile tv şi mă rogi să te votez, mizând pe naivitatea mea. Îmi povoci silă, milogule. Eşti ridicol iar sloganurile tale electorale nu mă mai pot nici măcar amuza. De ce să te votez? Ca apoi să faci avere pe spinarea mea sau să le oferi cadouri celor care te-au ajutat în campanie? Tu, politicianul român, reprezinţi una dintre categoriile aflate cu mult sub nivelul mediu al acestui popor, dar n-ai pic de ruşine.

Ai speculat imediat votul uninominal, ca un şmecheraş autentic, şi ai atras în acest joc politic mai multe figuri publice. Ţopescule, Luminiţo, Călinescule şi care mai sunteţi: nu mă impresionaţi. Poate unii dintre voi sunt chiar bine intenţionaţi, dar ori nu au habar de politică şi de economie ori nu vor avea nicio şansă în faţa sistemului. Sau ambele. Aşa că scutiţi-mă …

Comfy

Image
La capătul unei săptămâni foarte încărcate, am terminat cu bine treburile la job iar vineri am susţinut un examen în urma căruia am devenit inspector în resurse umane. Rămâne de văzut cum mă va ajuta practic chestia asta. Azi am venit acasă la Ploieşti, unde am savurat o havană cu mama, proaspăt întoarsă din Cuba şi de pe alte meleaguri sud-americane. Timpul încetineşte frumos, îmi trag răsuflarea şi dau undă verde ramurilor verzi. De brad. Crăciunul se apropie.
Acum vă las să savuraţi o poză genială cu finuţa Bubu. Ţin minte că v-am spus în ce poziţii haioase doarme... "C'mon, people! I'm tryin' to have a quiet moment here!"
(mai multe poze cu nepoţica puteţi vedea pe blogul sorellei).


John şi olteanul

Sorin Cârţu este un fost mare jucător al Craiovei Maxima. A câştigat de 3 ori campionatul şi de 4 ori Cupa României, apoi a realizat eventul campionat-cupă ca antrenor, tot cu Craiova. Momentan poate fi considerat unul din antrenorii buni ai ţării şi, ca mulţi alţii, un tip foarte vulcanic. Deseori îl poţi vedea vociferând la marginea terenului şi fiind oprit cu greu să nu se repeadă la vreun arbitru. Sulele băgate, citite pe buzele lui nu doar de surdo-muţi, sunt la ordinea zilei. Episodul s-a repetat şi în seara aceasta, la meciul pe care actuala s-a echipă, Pandurii Tg.Jiu, l-a disputat cu CFR Cluj. Ei bine, nu-i nimic foarte rău în asta. Toţi ne-o băgăm cu patos deseori, să nu fim ipocriţi. Singura problemă este că nu prea-ţi şade bine să faci asta când toate camerele sunt pe tine sau când eşti o persoană publică. Dar l-am iertat instantaneu în seara asta. Să vă explic de ce.
Venit la conferinţa de presă de după meci, asudat şi încă bolborosind tot felul de invective la adresa el-ş…

De la Foos citire

Fiecare cântec bun are o poveste. Uneori este fascinant să o afli, alteori ea nici nu contează. În primul rând sunt importante mesajul şi feelingul care îţi sunt transmise. O astfel de piesă este şi cea care urmează. Te face să te simţi puternic, îţi oferă încrederea să o iei de la capăt. Mai mult chiar, pentru mine acest cântec reprezintă întruchiparea spiritului liber şi este unul din preferatele mele atunci când iau chitara în braţe.
Varianta originală este mult mai alertă, mult mai rock. Ulterior au apărut mai multe versiuni acustice care o surclasează, acest lucru dovedind faptul că o melodie nu e niciodată finisată. Ea este doar o bucată de plastilină cu care artistul se poate juca, time and time again.  Atenţie la acel interlude format dintr-o armonie repetitivă, dar care creşte superb în intensitate. Şi apreciaţi alternanţa momentelor explozive cu cele lente, unul din motivele pentru care eu admir atât de mult trupa asta.
Foo Fighters - Times Like These

Dezamăgiri discografice

Azi se lansează noul album Dido, intitulat Safe Trip Home. Trăiască pirateria - eu îl am deja de 2 zile şi l-am ascultat. Prima impresie (probabil şi cea finală) este că albumul este slab. Nu-şi justifică timpul îndelungat în care a fost conceput. Piesele sunt monotone, te ia somnul când le asculţi şi nu-ţi trezesc niciun sentiment.
În aceeaşi categorie a dezamăgirilor se încadrează şi noile materiale lansate de Oasis şi de Keane luna trecută. Deloc pe placul meu, nu-mi spun nimic. Dacă în cazul celor de la Oasis pot fi mai îngăduitor, pentru că au o carieră fulminantă în spate, cu Keane m-am cam lămurit şi nu mă voi mai keanui cu ei. E al treilea album al lor şi al doilea consecutiv slab. Doar discul de debut merită ascultat.
Păcat, aşteptam cu maxim interes aceste muzici şi iată că nici măcar nu mă voi obosi să le copiez în iPod.

Jack & Rose Reunited

Circulă pe net un trailer la ceea ce pare a fi Titanic 2. Bine, de vreo doi ani se întâmplă asta, dar de abia acum am dat şi eu de el. Da, m-am crucit iniţial, mai ales auzind intriga: Jack este descoperit congelat într-un bloc de gheaţă, este adus la suprafaţă şi omul, astfel bine conservat, îşi reia viaţa în zilele noastre. Am descoperit repede că este un fake, însă unul foarte bine făcut, cu secvenţe decupate din alte filme. Înainte de a vă oferi clipul spre amuzament, vreau să menţionez că Di Caprio şi Kate Winslet se reunesc pe ecran, pe bune de data asta, în filmul Revolutionary Road, care va fi lansat în ianuarie şi care pare a fi foarte bun. Mai bine aşa decât într-un sequel fâsâit al Titanicului, ce nu şi-ar mai avea rostul. Oricum, felicitări celor care au făcut acest trailer.


Ţăranul român

Ar fi fost bine să rămână la ţară acolo, să sporească producţia şi să citeşti despre el în romanele lui Slavici, Rebreanu sau Duiliu Zamfirescu. Dar el a migrat masiv şi acum îl întâlneşti peste tot, sub toate formele. E drept, nu a fost vina lui la acea vreme, a fost forţat s-o facă, dar iată că acum încă păstrează acest obicei. Ţăranul român e plimbăreţ, găseşte mereu câte o trebuşoară de rezolvat la oraş. Îl identifici imediat, în metrou, în tramvai.. după vorbă, după port. După privirea-i tâmpă. Sau după mâinile lui bătătorite.
Nimic prea grav până aici. Totul se complică însă când ţăranul român vrea să iasă în evidenţă. Când vorbeşte tare şi prost şi îţi poluează timpanul. Când răsare peste tot şi-ţi marchează retina. Ţăranul român vrea să fie cool. Rezultatul unui ţăran supus unui proces de transformare în ceva ce doar el consideră a fi cool este cocalarul. O specie în mare expansiune care deja şi-a format şi propriul limbaj.
Ţăranul român ascultă şi face muzică. De la porţile Or…

Ultimul episod al unei coloane sonore

Când am plecat în America am postat aici o serie de cântece care urma să mă însoţească peste ocean. Acel soundtrack american cuprindea mai multe piese alese pe sprânceană, care aveau să-mi amplifice din fundal senzaţiile extraordinare trăite acolo. Ei bine, aveam să descopăr la întoarcere că la fel de bine aş fi putut instala în iPod întreaga discografie a celui numit The Boss, un artist pe care de abia acum îl descopăr cu adevărat. Bruce Springsteen a aşezat America în cântecele sale ca nimeni altul, atât prin versuri, cât şi prin muzica propriu-zisă, impregnată de chitare acustice, slide-uri şi muzicuţe care conferă acel sunet total american. Este de ajuns doar să iei aminte de titlurile unor piese ca să-ţi faci o idee. Born in the USA, New York City Serenade, Streets of Philadelphia, Atlantic City, My Oklahoma Home sau American Land sunt cântece care te fac să te simţi american chiar dacă nu eşti. Practic atunci când îl asculţi pe Springsteen eşti un yankeu pierdut în imensa Americ…

Finuţa Bubu

Image
O cheamă Ana Sabina, dar unul din numele de alint este Bubu şi mie tare mult îmi place să-i spun aşa. Doarme în cele mai amuzante poziţii: cu mânuţa la cap, ca o gânditoare, sau în stil de rocker, cu braţul deasupra capului. Apariţia ei în această lume a fost salutată de mine nu cu mult timp în urmă, iar această minune a marcat deja a doua premieră pentru mine. Pe lângă faptul că sunt unchi, acum am devenit şi naş. La Câmpina a avut loc duminică botezul Sabinei, un eveniment intim, frumos, haios, realmente de neuitat. Îmi doresc mult să-mi iau în serios acest rol de părinte spiritual cu care tocmai am fost investit.

Pe vremea când nu existau camere digitale

Image
Fiind la Ploieşti în acest weekend am profitat de moment, scotocind prin cutia cu amintiri. După ce am revăzut cu drag o tonă de fotografii, am scanat câteva şi le pun aici ca un reminder că toate se schimbă şi noi odată cu ele.



28 februarie 1982, la 3 ani

Sometime later...


Cu nou-născuta sorella


...şi am crescut, precum părul meu afro... (1993)

Sfârşit de liceu. Ea e Oana, actuala new-yorkeză.

La Neptun, în inegalabilă vară a lui '97

Ştiu, cu asta risc să apar pe cocalari.com, dar ce să fac, e printre singurele mele poze în care apar cu damblaua anului 1998 numită pleată.
Eh, în asta parcă dau mai bine, nu?

Revelionul 1999 a însemnat regăsirea cu Alis, the love of my life. Şi regăsiţi am rămas de atunci 3 ani jumate.

Ok, această este cea mai compromiţătoare poză publicată vreodată pe acest blog. Subliniez cât se poate de hotărât că sunt straight şi că acel moment reprezintă un complot pus la cale de Alis, cea care ne fotografiază şi respectivul domn a cărui identitate nu o dezvălui, spr…

Empty Sky

Inutil să mai spun ce şi cum, de unde provine această melodie sau care este semnificaţia titlului. Las doar maestrul să se exprime, prin jucăriile sale acustice.

The Drummer(s)

Ce se poate întâmpla când doi dintre cei mai buni tobari ai lumii ajung în aceeaşi trupă? Parcă e un pic nedrept, dar probleme nu sunt, atâta vreme cât ambii stăpânesc totodată şi chitara, şi clapele, şi vocea. Trupa se numeşte Foo Fighters şi dacă despre Dave Grohl v-am mai vorbit şi l-aţi putut auzi bătând cu ani în urmă în Nirvana, acum e timpul să vi-l prezint şi pe Taylor Hawkins, toboşarul oficial al celor de la Foos. A fost adoptat în formaţie în 1997, după ce până atunci a făcut parte din trupa de turneu a lui Alanis Morissette. A devenit cel mai bun prieten al lui Dave iar în anul 2005 o revistă de specialitate din UK i-a acordat titlul de Best Rock Drummer. În paralel cu Foos are propriul proiect muzical, în care este şi vocal. Taylor afirmă că stilul său a fost influenţat de omologii săi din faimoasele trupe Queen şi The Police.
Iar acum, înainte de a vă abandona în braţele unui drum solo, iată două chestii inedite pe care le aflăm de pe Wiki:
In the demo version of Alanis M…

Curaj

Multă lume confundă curajul cu lipsa fricii. Este o mare eroare. Acum mai bine de un an spuneam aici pe blog că nu eşti curajos dacă nu ţi-e frică. E simplu, hai să luăm un exemplu uşor. Un om care nu se teme să zboare nu este curajos dacă se suie într-un avion şi pleacă în vacanţă, deşi aşa ar putea fi perceput de către cei care au oroare de înâlţimi. O astfel de persoană e sorella mia, pe care distanţa faţă de sol o înfioară. Ei bine, ea a fost suficient de curajoasă să lupte cu această teamă pentru prima dată, vara asta. Cam ăsta e curajul - înghiţi în sec şi faci lucrul care te îngrozeşte. Este unica metodă de a depăşi inhibiţii şi fobii de tot felul. Când îţi e teamă de ceva, gândeşte cu tupeu. Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?

Nu insist mai mult, aţi prins ideea. Iar de multe ori un clip scurt ca acesta face cât sute de cuvinte:

Just Music, Not Politics

Image
America îşi alege în aceste zile noul preşedinte. Pe cel care va fi numit cel mai puternic om de pe planetă, deşi personal prefer sintagma "the leader of the free world", mi se pare mult mai adecvată. Astfel am descoperit cât de actual este cântecul-titlu al albumului cu care v-am asasinat în ultima vreme pe blog. Piesa respectivă a ajuns practic the campaign theme a unuia dintre candidaţi. Nu contează care din ei, aici nu se face politică de nicio culoare, fie şi numai pentru faptul că nu mă pricep şi nici nu gust acest fenomen. Însă recunosc că am urmărit ultima confruntare televizată dintre cei doi candidaţi, care se aflau la doar câteva mile de mine în acel moment, la Hofstra University din Long Island. Revenind la ideea non-politică a acestui articol, am efectuat un extras dintr-un speech pe care The Boss l-a ţinut la Philadelphia, cu exact o lună în urmă, păstrând doar conţinutul muzical exprimat de cel care, din punct de vedere artistic şi social, reprezintă pentru Am…

Nothing Man

Se pare că Bruce a scris această piesă prin anii '90, despre un soldat american care se întoarce acasă, este decorat, dar nu-şi mai poate satisface soţia pentru că rămâne impotent în urma rănilor suferite. Melodia a fost inclusă pe albumul The Rising, căpătând astfel o semnificaţie cu totul nouă, care este perfect redată de un om care se afla în Manhattan pe 11 septembrie 2001. Vă invit să aflaţi ce sentimente a trezit în el acest cântec, cu promisiunea că o să vă mai stresez şi pe viitor cu The Boss, pentru că pur şi simplu nu-mi revin din frumuseţea muzicii pe care acest om o crează. 

"The great thing about lyrics is that the meaning depends on the context you view them in. I was a few blocks away when the towers fell and after 7 years still feel exactly as he writes:

I don't remember how I felt
I never thought I'd live
To read about myself
In my hometown paper 
How my brave young life
Was forever changed
In a misty cloud of pink vapor 

To go along with that, I was in town f…

Nominalizări şi distincţii

Prin liceu urmăream cu mare interes premiile anuale din industria muzicală, în special MTV Europe Music Awards, deşi totul avea un iz foarte comercial iar nominalizaţii şi premianţii erau aleşi pe criterii cel puţin bizare. La un moment dat am încetat să mai urmăresc astfel de evenimente şi bine am făcut. Însă deunăzi aflu că U2 au fost nominalizaţi la ediţia din acest an EMA, la categoria Best Act Ever. Foarte tare, asta da, mi-am zis. Nu poate contesta nimeni că băieţii mei constituie una din cele mai mari trupe live din istorie. Am căutat foarte curios care sunt celelalte nume legandare cu care U2 va concura la această categorie. Hmm, iată pe cine am găsit: Britney Spears (say what...?!) Christina Aguilera (you gotta be shittin' me...) Green Day (mai treacă de la mine, dar totuşi...!) Rick Astley (who the fuck is Alice...?!) Tokio Hotel (what in the name of Lord?)

Ok, i-aş întreba pe mucioşii ăştia de la MTV, născuţi în deceniul cool, dacă instituţia unde lucrează reprezintă o…