Sunday, 12 October 2008

Postcard from Queens

Mă pregătesc de culcare, aici în Queens, vis-a-vis de La Guardia College şi la o aruncătură de băţ de Manhattan. Care-mi zâmbeşte prin Empire State Building, pe care o pot zări de pe fereastră. De azi am un item nou în cocheta cameră. Este vorba de un laptop, prin urmare ne vom putea păstra mai bine în atingere. Neavând cablu, nu pot descărca poze încă, dar nu e grabă. Prin urmare fotografia de aici nu este făcută de mine, dar ea priveşte dinspre Queens înspre Manhattan, aşadar se asortează foarte bine cu acest articol.

Sunt foarte multe de povestit. Impresiile, emoţiile şi jurnalul meu imaginar de călătorie sunt claie peste grămadă, aşa că voi avea nevoie de mai multe articole pentru a relata cât mai bine totul şi oricum nu voi putea menţiona toate amănuntele interesante. Înainte ca somnul să pună stăpânire pe mine şi să mă pregătesc pentru o zi în care mi-am planificat să văd imensul Metropolitan Museum of Art, apoi o plimbare în Central Park şi o vizită la locul unde a fost asasinat John Lennon, hai să vă spun câteva din lucrurile care îmi plac foarte mult în New York.

Ei bine, mă fascinează multitudinea de rase, naţii şi stiluri vestimentare, de la cele mai bizare la cele mai moderne. De la negresele cu palton, fular şi...şlapi la asiaticele de o frumuseţe rară (aş lua de nevastă un asemenea exemplar). Îmi place cum nimeni nu se uită lung după altcineva, indiferent de culoarea pielii, îngustimea ochilor sau hainele pe care le poartă. Oricine este binevenit în New York City, te poţi simţi ca acasă aici. Îmi fac poftă cei foarte mulţi care merg dimineaţa (sau chiar şi seara) pe stradă sau la metrou cu un pahar mare de plastic plin cu cafea sau derivate ale acesteia.

Dimineaţa, la hotel, răsfoiesc cu mare plăcere USA Today la micul dejun, printre gogoşi, cafea şi pâine prajită. Remarc cu mare admiraţie buna creştere de care dau dovadă milioanele de locuitori ai acestui oraş. Felul în care stau liniştiţi la coadă înainte de a se urca în autobuz şi cum se salută cu şoferii (mulţi dintre aceştia foarte haioşi atunci când anunţă traseul). Sau modul în care ţin o distanţă de vreo 2 m până la persoana care se află la casă în magazine. Salut organizarea şi profesionalismul celor cu care am interacţionat. Nimic nu este la întâmplare şi niciodată nu eşti lăsat cu ochii în soare. De fiecare dată eşti ajutat şi mereu primeşti scuze când eşti deranjat.

Ador verdeaţa, iarba curată şi tunsă mereu proaspăt dar mai ales lipsa totală a interdicţiilor de a o călca. Astfel te poţi întinde pur şi simplu şi poţi savura acel colţ de natură în mijlocul imensităţii de beton. Nu doar în Central Park am remarcat asta, ci şi în Bryant Park, un loc unde foarte mulţi corporatişti îşi petrec pauza de masă. Inevitabil te gândeşti că astfel de oaze ar fi imediat invadate de cocalari, grătare şi manele, la noi în România. Ei bine, aici nu. Nu te deranjează şi nu te bruiază nimeni. Există un respect inoculat atât prin educaţie cât şi prin frumuseţea şi eleganţa acestui oraş.

Până şi metroul, mai ruginit şi sub calitatea celui bucureştean, are farmecul său aparte. Mai ales când un trubadur ambulant cântă, ca în această seară, Yesterday şi Dust in the Wind, atât de fain încât prima senzaţie pe care o ai este că asculţi de fapt un disc. Admir logica organizării străzilor şi înlocuirea omagiului stupid pe care îl primesc în Europa diverse personalităţi ale căror nume se oferă strazilor cu folosirea unei notaţii numerice mult mai practice. E imposibil să te  rătăcești.

Îmi place cum vuieşte oraşul şi cum se prăvăleşte peste tine. Îl poţi privi până când te ia durerea de ceafă. Mai mergi puţin, mai schimbi o stradă, mai ridici un pic privirea şi un alt zgârie-nori (oare de unde apar atâţia?) te striveşte de sus. Mă fascinează concentraţia de sedii centrale ale celor mai cunoscute firme, apartamente ale starurilor sau diverse puncte istorice care fac din acest oraş, într-adevăr, centrul lumii. Şi numărul incredibil de taxiuri. Sau cum cea mai faimoasă arenă din lume, Madison Square Garden, pe care am avut privilegiul s-o vizitez ieri, se poate întinde pe 10 etaje şi poate adăposti 20.000 de oameni. Mă ameţeşte, la propriu, The Top of the Rock, adică terasa de la etajul 70 a clădirii General Electric din Rockefeller Center, de unde am văzut pentru a doua oară oraşul de sus.

Şi uite aşa, tot încercând să-mi mai aduc aminte lucruri am ajuns la concluzia că mai bine mai las şi pentru data viitoare. S-a făcut târziu, oraşul, ca întotdeauna, nu doarme dar eu trebuie să adorm acum pentru a mă lăsa din nou cuprins de el.

4 comments:

Anca said...

Vezi ca Daniel Lanois si baietii sint in NY, finiseaza albumul in studio... dar nu stiu unde e studioul, sint sigura insa ca tu stii/poti sa afli :).

Kudos, man!

The Fly said...

Da, am aflat si eu ieri, prea tare! :D

Roxa said...

Pff, I am amazed. Mi-ai trezit, abia la inceputul semestrului, pofta de a-mi lua iar rucsacul in spate si a pleca cat vad cu ochii (stiu ca n-as ajunge in NY, dar orisicat)... :) Pe cand noutati ?

The Fly said...

Pretty soon, stay tuned ;)

Post a Comment