Saturday, 18 October 2008

My Own Heartland

Ţin minte cum bunica îmi spunea că tatăl ei vorbea la un moment dat despre o posibilă emigrare în America. Au trecut zeci de ani de atunci, evenimentul nu a mai avut loc şi mai bine că nu, pentru că eu nu aş mai fi apărut în această lume căreia i-am sărit un ocean pentru a vizita un oraş care m-a fascinat dintotdeauna. Acum două săptămâni străbăteam Atlanticul având permanent asfinţitul la orizont şi acompaniat de două albume Enigma în căşti (combinaţia este uluitoare şi trebuie încercată). Iar cu câteva ore în urmă am revenit cu bine acasă, după un zbor record ce a durat doar 6 ore între New York şi Amsterdam.
Îmi trag un pic sufletul şi voi reveni în curând şi cu pozele. Mă încearcă o oboseală extrem de plăcută odată cu realizarea acestui vis. Şi apropo de vise, există o vorbă atunci când îţi atingi vreunul, care spune cam aşa: one down, many more to go.

Acest mic jurnal de călătorie reprezentat de ultimele articole pe care le-aţi citit aici a fost scris cu gândul în special la două fiinţe foarte dragi, care îmi împărtăşesc fascinaţia new-yorkeză şi propriul model de vis american, Ruxandra şi Cili. Le doresc, după caz, să (re)vadă acel tărâm. Louise, evident, la fel îţi urez şi ţie.



3 comments:

Anca said...

Bine ai revenit! Asteptam mai multe povesti in direct!

The Fly said...

Thanks & bine v-am gasit!

ruxandra said...

toughts become things! ;)

Post a Comment