Friday, 24 October 2008

Into the Fire

Se apropia ultima zi plină din New York şi, oricât de bizar poate părea, nu ştiam exact ce să mai vizităm. Luam în calcul chiar o excursie la Philadelphia (pe care n-am mai văzut-o până la urmă). Fiind foarte însetat de marele măr, în 10 zile îl devorasem până la cotor, acoperind toate obiectivele principale cu o vervă care i-a uimit chiar şi pe românii din oraş cu care m-am întâlnit. Fusesem şi la Ground Zero, desigur, dar fără a face un tur organizat al imensului şantier care ascunde cel mai şocant eveniment al istoriei moderne.

Astfel am descoperit Tribute to WTC, un mic muzeu comemorativ situat undeva chiar lângă Ground Zero, de unde se pot procura şi bilete pentru un tur care se face prin clădirile din World Financial Center, cu vedere la uriaşul gol unde odată se aflau turnurile gemene. Muzeul (deşi poate este impropriu să-l numesc aşa) este pe două nivele şi prezintă imagini imense şi povestiri frumoase cu gemenii, care erau socotiţi "cities within a city". Există chiar şi două ecrane mari pe care se perindă imagini pre & post 9/11. Desigur, găseşti acolo şi mii de poze cu cei care au murit, mesajele lor de adio sau mesajele rudelor lor, precum şi diverse obiecte care au fost extrase dintre dărâmături. Pentru mine cel mai şocant a fost să văd o bucată dintr-un avion care intrase într-unul din turnuri. Este foarte ciudat sentimentul, aproape incredibil, să fii chiar lângă acel hublou distrus şi să te gândeşti că dincolo de el, cu 7 ani în urmă, se aflau oameni nevinovaţi şi îngroziţi care au fost înghiţiţi de mii de tone de metal şi beton.

Am făcut apoi turul Ground Zero, prin clădirile din jur, pornind din zgomotul infernal şi oarecum sinistru produs de şantierul de lângă noi. Există peste 200 de ghizi care conduc turiştii, fiecare ghid în parte fiind marcat în mod direct de evenimentele de la 11 septembrie. Ei fac muncă voluntară, nu primesc niciun dolar pentru acest lucru. Astfel, am fost însoţiţi de o doamnă care lucrase într-unul din turnuri până cu două luni înainte de atentate, apoi firma şi-a mutat sediul. Prin urmare ea se consideră cea mai norocoasă femeie din lume. Povesteşte foarte frumos despre turnuri. Chiar ţin să subliniez că totul este prezentat într-o notă luminoasă şi optimistă, care evită pe cât poate aspectele deprimante. Ea lucra la etajul 84 (din cele 110) dar suficient de sus pentru a se putea saluta cu piloţii de elicoptere care treceau foarte des prin zonă. Uneori observa oameni cu umbrele pe stradă, însă acolo sus era soare, fiind deasupra norului. Ea ne mai spune cum dimineaţa venea grăbită la muncă şi jalona printre turiştii întinşi, la propriu, pe trotuar, pentru a putea poza imensele clădiri gemene. I se părea stupid la acea vreme, dar a mărturisit că în 2012, când Freedom Tower va fi gata, se va întinde şi ea pe jos pentru a poza noua emblemă a arhitecturii americane. Ne-a povestit şi faptul că existau secţii de poliţie şi de pompieri special create pentru WTC, atât de mare era complexul. Şi încă un lucru fascinant. Turnurile erau astfel proiectate încât să se poată mişca în faţa vânturilor puternice, precum o salcie, astfel că puteau balansa cu până la 1 m. Prin urmare puteai vedea cum ţi se deschide subit sertarul biroului sau cum apa din pahar începe să facă valuri.

Al doilea ghid pe care l-am avut era un domn a cărui soţie a murit în turnul de nord, primul lovit de avion. Se afla într-o şedinţă, la un etaj superior locului impactului. Nu a mai ieşit niciodată de acolo. E drept, au trecut ceva ani, dar totuşi rămâne devastatoare seninătatea cu care acest om a vorbit despre aceste lucruri şi faptul că a spus că a căutat să ia partea bună din toată această tragedie (există aşa ceva..?) Poate şi în asta constă puterea naţiunii americane, în capacitatea de a trece peste orice durere cu convingerea că au existat şi părţi bune sau în a nu-ţi plânge de milă şi a nu te resemna aşa cum sugerează balade cretine gen Mioriţa. Dar mai ales în puterea de a renaşte, mai frumos, mai puternic şi mai trufaş, aşa cum va fi şi noul complex World Trade Center, care deja începe să prindă contur. "We will rebuild!", anunţa primarul de atunci, Rudolph Giuliani, la doar câteva ore după prăbuşirea turnurilor. Nu uit acel moment. Şi iată că oamenii se ţin de promisiune. Apropo, poate mulţi nu cunosc faptul că nu doar cele două turnuri gemene au căzut atunci, ci toate clădirile complexului, unele dintre ele fiind deja ridicate la loc, cum ar fi 7 WTC. 40.000 de oameni (practic cât un oraş precum Câmpina), care aveau reşedinţa în zona de sud a Manhattan-ului, au fost evacuaţi, unii dintre ei putându-se reîntoarce abia după un an.

La final cei doi ghizi ne-au mulţumit pentru că "ne-am răpit din timpul de distracţie sau vizitare a oraşului pentru a veni într-un loc unde nu poţi fi la fel de binedispus". Este un citat aproximativ, dar am folosit ghilimele pentru a sublinia această dovadă de eleganţă şi respect. Am considerat însă că noi eram datori cu mulţumiri, nu invers. Această experienţă de la Ground Zero a reprezentat unul din cele mai marcante momente pe care le-am trăit în America.

Desigur, în istoria omenirii există atrocităţi infinit mai mari decât cea de la 11 septembrie. Am mai spus-o chiar luna trecută şi cred că nimeni nu poate nega asta. Însă acum 7 ani toată planeta asista înmărmurită la cel mai mare atac terorist din istorie, mediatizat în direct pe toate canalele de pretutindeni. Am fost contemporani cu această tragedie şi martori din securitatea propriului fotoliu. Lumea avea să se schimbe profund de atunci, începând de la angoasa crescândă a oamenilor şi terminând cu implicaţiile politico-economice de la nivel global. Dar după ce mergi acolo, la Ground Zero, te simţi influenţat nu neapărat de drama acelor oameni, ci mai ales de puterea lor.

Am făcut fotografia aceasta chiar acolo, atras fiind de mesajul cuprins în versurile lui The Boss. Nu cunoşteam piesa Into the Fire, dar am bănuit că este inclusă pe albumul The Rising, despre care iată ce ne spune Wikipedia:

It was released as Springsteen's reflections on the September 11, 2001 attacks. Upon its release, The Rising was a critical and commercial success, and hailed as the triumphant return of "The Boss". It garnered a Grammy Award for Best Rock Album in 2003. Title song "The Rising" was also a Grammy nominee and recipient.

Into the Fire a fost scrisă pentru pompierii care au urcat în turnurile incendiate la 11 septembrie. 343 dintre ei au murit în acea zi.