Thursday, 18 September 2008

Din nou cu tata în Ghencea. După 20 de ani.

Era 26 octombrie 1988. În clasa a 4-a fiind, tata m-a învoit de la "tovarăşa" învăţătoare şi astfel m-a luat cu el în Ghencea, la meciul Steaua - Spartak Moscova din Cupa Campionilor. Pe atunci la ruşi în poartă era Rinat Dasaev, cel mai bun portar al lumii la acea vreme. Am câştigat cu 3-0, două goluri Hagi şi unul Ilie Dumitrescu.
Aseară, după 20 de ani, am ajuns din nou cu tata pe stadionul Stelei, tot la un meci de Champions League (denumirea Cupei Campionilor din 1992). Nu voi insista cu vremea infectă care ne-a transformat în nişte murături scuipătoare de seminţe, cantitatea impresionantă de sule care ne bombarda timpanele, organizarea infectă care ne-a ţinut la poartă până în minutul 12 al meciului (exact la timp ca să prindem golul nemţilor), atmosfera care nu a fost una de Liga Campionilor, mizeria şi bălţile enorme de la stadion sau alte nasolii. Deşi toate astea, precum şi jocul Stelei, l-au scârbit pe tata, făcându-l să spună că nu mai vine la următoarele două meciuri la care avem bilete. Pentru mine a contat doar că eram cu el din nou pe stadion. Şi cu Emil, bunul meu prieten din Ploieşti. Restul sunt doar amănunte pe seama cărora mă amuz.
Şi, parafrazând o glumă care circula online, pot spune că aseară Steaua a pierdut, dar măcar eu azi mă întâlnesc cu o fată extraordinară.