Thursday, 4 September 2008

1997

A fost anul în care am descoperit U2 şi am învăţat să cânt la chitară. Fără legătură între ele. Era o chitară pe care am dat 50.000 lei, adică exact ultima mea alocaţie de elev. Tot în acel an am terminat liceul şi am avut parte de cea mai frumoasă vară. Am cunoscut-o pe the love of my life şi apoi am agonizat după extaz. În 1997 m-am suit pentru prima dată la volanul unei maşini. Asta după ce picasem la două facultăţi.

Aveam simţurile mult mai intense în 1997. Pretenţiile mai mici, dar şi mintea mai puţin ascuţită.

Iar muzica acelui an a fost mai bună ca niciodată. Iată un mic remember:

We always get knocked down. But we get up again.

2 comments:

mihaela said...

Eu nu stiu cand au trecut 11 ani, nu-i resimt dar aveam alte planuri in cap,sa iau la facultate cu prietenul meu,sa facem copii.Viata ne-a dus in alta directie!Ce vremuri,ce inocenta!

Ionouka said...

Haha, gand la gand. doar ca la mine-au fost mai multe ganduri si ceva mai vechi. Imi plac oamenii care stiu sa cinte la chitara. Toata viata mi-am dorit sa invat, cu toate astea n-am facut-o niciodata. Dar ii respect si-i ascult cuminte pe cei care stiu s-o faca. Pot sa te-aud pe undeva?

Post a Comment