Saturday, 23 August 2008

Some call it "The Bible"


...variantă cu care eu nu sunt de acord, pentru că oricât de mult i-aş iubi, niciodată nu mi-am împins fanatismul dincolo de anumite limite. Despre ce vorbesc? Despre cartea asta a cărei copertă o vedeţi mai sus şi pe care ieri, pe motoare, printre mai multe beri Guinness, am primit-o cadou de la buna prietenă Simo, pe care o îmbrăţişez şi virtual cu această ocazie. Prietenia noastră deja merge destul de mult în timp şi trebuie să spun că nu aş fi cunoscut-o niciodată dacă nu era trupa asta din Irlanda. "Muzica poate schimba lumea pentru că muzica poate schimba oamenii", spune Bono în acel citat permanent din dreapta acestei pagini. Şi iată, mai mult decât atât, muzica aduce oamenii împreună.
Păi ce să mai spun.. Cartea este IMENSĂ. Are aproape 350 de pagini şi este practic scrisă de către cei 4 membri U2. Doar cât m-am dat jos din taxi cu ea şi am urcat în apartament şi deja mă durea mâna. Pozele (fiecare de mărimea unui semi-poster) sunt şi ele extrem de rare, fiind aduse tot de către băieţii de la U2. Cuvintele lor, fotografiile lor, povestea lor aşa cum a fost, de la început şi până în prezent (mai exact până la ultimul turneu). Dobrovolschi de la Guerilla, autointitulat "unul dintre cei mai mari fani U2 din Univers", a vorbit şi el pe site-ul său despre această carte, ocazie cu care am fost plăcut surprins să aflu că o fostă colegă de facultate i-a recomandat blogul meu (vezi comentariile), eventual pentru a ne rupe în admiraţii.
Dacă există răbdare şi un minim interes, această carte trebuie citită de cât mai multă lume, nu neapărat doar de admiratorii U2. Multă lume încă nu cunoaşte adevărata poveste şi semnificaţia acestei trupe, probabil cea mai mare din istorie la o analiză pertinentă şi completă legată de versuri, mesaje, multitudinea de stiluri muzicale folosite, impact, implicare social-umanitară, prestaţii live sau anduranţă.
Nu pot încheia acest articol decât lăsându-vă în compania unei melodii care ar fi fost fără doar şi poate liderul acelui chart prezentat ieri, dacă nu alegeam ca el să fie non-U2. Este cea mai puternică melodie de concert pe care am ascultat-o vreodată şi momentul culminant al oricărui concert U2. De la genialitatea banalului compus din câteva note de chitară şi o orgă, la explozia de sunet şi lumină, la toba şi basul care îţi trec prin coloana vertebrală. Există 3 versiuni de concert aproape perfecte ale aceste melodii. Toate au avut loc în perioada 2001-2002, la aproape 15 ani de la lansarea albumului pe care se află melodia (The Joshua Tree), acest lucru dovedind faptul că trupa asta niciodată nu încetează să perfecţioneze. Vă las la Boston, Elevation Tour, pe data de 6 iunie 2001. Toate cele 3 variante pe care tocmai le-am pomenit au mai fost publicate aici. Trecând peste puternica latură emoţională prin care se remarcă celelalte două, aceasta este în mod clar cea mai completă şi nu mai lasă loc la alte comentarii.
Where the Streets Have No Name.