Thursday, 24 July 2008

Andru & Laura



Am fost colegi de facultate. El este tipul haios, cel cu poantele şi cu voia bună, cel care nu poate sta locului şi pe care nu-l vezi mai niciodată trist. Cu toate astea (sau, bizar, poate chiar din cauza acestei firi exuberante, mereu în centrul atenţiei) nu-l puteam suferi la început. Doamne ce mă mai enerva! Însă am ajuns să ne împrietenim foarte bine, iar la banchetul de final, petrecut un weekend întreg la munte, ne-am distrat ca niciodată.
Cam pe atunci a cunoscut-o şi pe Laura, superba mireasă din pozele de mai sus. Au trecut de atunci 6 ani şi iată că au făcut marele pas. Pe 12 iulie s-au căsătorit iar eu sunt foarte fericit pentru ei şi mândru că le-am fost prieten de la început. Acest lucru este foarte important, mai ales pentru Andru, un om care apreciază foarte mult această relaţie interumană numită prietenie. Şi a dovedit asta în mod incontestabil, mai mult ca oricare altă persoană apropiată de mine.
Guys, vă pup cu mare drag şi sper ca în luna de miere care începe sâmbătă în superba Grecie să aveţi the time of your lives! Iar în final, aşa cum zicea dj-ul de la nuntă, "în special la cerere", o piesă de la mine pentru voi, hahahaha!