Tuesday, 29 July 2008

30


Astăzi se împlinesc 30 de ani de la căsătoria părinților mei. Sunt foarte mândru de ei și, așa cum spuneam recent pe blog, acest record este foarte greu de egalat pentru cei care pleacă la drum acum, în lumea asta nebună, instabilă și vitezomană. În privința lor, sunt sigur că îi voi aniversa și peste alți 30 de ani. Iar pentru faptul că sunt cei mai cool părinți pe care îi știu, cu toată subiectivitatea de care sunt conștient, le ofer o melodie a unei trupe pe care ei au văzut-o în concert la București, când erau mai tineri decât sunt acum, într-o vreme în care astfel de concerte erau foarte rare în patria noastră comunistă.
Love you, guys!

Monday, 28 July 2008

Share one with a friend!

După ce tot luna asta vă spuneam acel banc foarte tare cu berea mea preferată, astăzi vă invit să vizionați o reclamă genială la Guinness.
Cuvintele sunt de prisos, vă las acum, ma duc să-mi cumpăr câteva cutii!

Saturday, 26 July 2008

Eutaniasiați javrele!

Mă gândeam să scriu ceva mai easy azi, că tocmai am intrat în concediu, dar o știre de la tv mi-a adus aminte faptul că de multă vreme doream să scriu despre acest fenomen al câinilor vagabonzi. Această știre de care am pomenit vorbea despre 150 de maidanezi, eliberați în mod iresponsabil de la adăpostul unde se aflau. Motivația celui care a autorizat treaba asta este de o idioțenie rară: îi era milă de ei că stăteau în noroi... Consecința? Câinii au început să atace toți trecătorii ajunși în acel cartier mărginaș. Firmele aflate în zonă au început să-și piardă clienții, deoarece aceștia evită să mai calce pe acolo. Ok, ce e de făcut?
Păi e foarte simplu și, dacă prin absurd aș candida vreodată la o primărie, ăsta ar fi primul punct din programul meu electoral: eliminarea tuturor acestor javre. Este inadmisibil să existe atâtea animale periculoase pe străzile orașelor, de parcă ai fi în junglă, nu în civilizație. Este inadmisibil ca un om să moară mușcat de un animal în plin centrul capitalei (sigur vă amintiți cazul nefericit al acelui asiatic). Este strigător la cer să mergi pe stradă și să nu-ți fie frică de răufăcători sau de băieții de băieți, dar să strângi din buci de frica vreunei potăi (sau a unei întregi haite). Am ieșit și eu prin alte țări mai la vest. Jur că nu am văzut nici măcar un câine vagabond, nicăieri. Uneori era chiar ireal să te plimbi pe străduțe lăturalnice și să stai atât de calm realizând că niciun patruped nu te va surprinde neplăcut.
Am avut și eu un câine pe care l-am iubit enorm. Însă delimitez total animalele de casă de câinii comunitari. Nu există nicio legătură, credeți-mă pe cuvânt. Iubești animalele, vrei un câine? Foarte frumos, ia-ți unul și ține-l în casă. Nu-l "adopta" așa cum fac acei cretini care iau câinii de la adăposturi apoi le dau drumul înapoi pe străzi sau îi aciuiază pe lângă bloc, acolo unde javrele își vor proteja noul teritoriu și vor ataca străinii din zonă. Apropo, aceste adăposturi reprezintă altă absurditate. Unu la mână, din motivul pe care tocmai vi l-am spus. Și doi la mână, pentru că banii, timpul și resursele umane investite în așa ceva ar trebui folosite în cu totul alte părți, ci nu pentru a proteja niște animale care în final nu ajung decât să reprezinte un pericol.
Iar acei idioți care se dau apărători ai drepturilor animalelor ar trebui bătuți bine și treziți la realitate. Ciudaților, să apărați drepturile câinilor atunci când o haită vă va ataca vreun copil, așa cum a pățit el, el, ea sau ea. Îi tot dați cu "animalele nu trebuie maltratate, luptăm împotriva cruzimii" și alte aberații de genul ăsta. Păi măi deștepților, nu vorbește nimeni de maltratare sau de cruzime. O singură injecție, nedureroasă, rezolvă tot. Eutanasiere, așa se cheamă. Este unica soluție viabilă pentru ca aceste animale incontrolabile să dispară. Orice altă măsură este ineficientă iar cine susține contrariul merită uns cu slănină și lăsat singur în mijlocul unei haite flămânde. Uitați-vă în jur. De ani de zile autoritățile au declanșat războiul împotriva câinilor comunitari (sanki!). Ați sesizat vreo schimbare? Nu. Numărul câinilor vagabonzi este la fel sau poate chiar mai mare. Iar statisticile vorbesc de 50 de oameni care sunt mușcați zilnic în București. Enorm și inadmisibil. Pentru a ne apropia cât mai mult de civilizație trebuie neapărat să rezolvăm această problemă. Iar asta nu se poate face decât dacă eliminăm aceste animale, rapid, eficient și trecând peste mila care va fi inevitabilă.
Pentru final am pregătit, total la mișto, melodia cretinoidă a acelui artist ratat de muzică ușoară, care ne sfătuiește să iubim și câinii vagabonzi. Să-i iubești tu, zoofil mic ce ești!


Thursday, 24 July 2008

Andru & Laura



Am fost colegi de facultate. El este tipul haios, cel cu poantele şi cu voia bună, cel care nu poate sta locului şi pe care nu-l vezi mai niciodată trist. Cu toate astea (sau, bizar, poate chiar din cauza acestei firi exuberante, mereu în centrul atenţiei) nu-l puteam suferi la început. Doamne ce mă mai enerva! Însă am ajuns să ne împrietenim foarte bine, iar la banchetul de final, petrecut un weekend întreg la munte, ne-am distrat ca niciodată.
Cam pe atunci a cunoscut-o şi pe Laura, superba mireasă din pozele de mai sus. Au trecut de atunci 6 ani şi iată că au făcut marele pas. Pe 12 iulie s-au căsătorit iar eu sunt foarte fericit pentru ei şi mândru că le-am fost prieten de la început. Acest lucru este foarte important, mai ales pentru Andru, un om care apreciază foarte mult această relaţie interumană numită prietenie. Şi a dovedit asta în mod incontestabil, mai mult ca oricare altă persoană apropiată de mine.
Guys, vă pup cu mare drag şi sper ca în luna de miere care începe sâmbătă în superba Grecie să aveţi the time of your lives! Iar în final, aşa cum zicea dj-ul de la nuntă, "în special la cerere", o piesă de la mine pentru voi, hahahaha!


Wednesday, 23 July 2008

Excitement

Acum 2 zile postam un articol legat de zvonurile (dintre care unele sunt chiar noutăţi confirmate) legate de noul album U2, al cărui posibil titlu va fi No Line on the Horizon. Astfel, vizitatori din multe părţi ale lumii, cum ar fi Buenos Aires, Montreal, Milano, Roma, Minneapolis, New York, Chicago, Houston, Brussels, Madrid, Munchen, Berlin, Amsterdam, Dublin, Zagreb, Atena sau Tokyo au ajuns pe acest blog în urma unei simple căutări google făcută după deja mult vehiculatul nume al noului disc U2. Acest lucru mă încântă şi mă face să realizez încă o dată cât de aşteptat este acest material şi ce anvergură la nivel planetar are trupa mea preferată. Vom avea parte de un album maiestuos, sunt sigur de asta.
Legat de titlu, desigur, nu ştim sigur dacă acesta va fi sau nu, dar este foarte frumos să speculăm, aşa cum spuneam şi în articolul precedent. Păi iată, citiţi mai jos de unde se inspiră oamenii ăştia. Cum să nu fie frumos...?

"There's an amazing moment in Ireland, where we live, when the sea and the sky can have the same color and the line of the horizon disappears. And I look at these mountains, and it's just about to happen here."
He reaches beneath the seat and pulls out a CD case, withdrawing a hand-labeled disc. "I have just the right song for it … if I can find it."
He slips the CD into the player and heavy distortion fills the car. It's a song called No Line on the Horizon, which the band is developing for their next album. "It came out of a new distortion box that my guitar tech got," The Edge says.
"This is a little full on!" Bono shouts. "But it's worth it, just to get a flavor of this. It's only a demo."
The song is rough, weaving between brutal guitar blasts underscoring the mellow title refrain. "These are just first drafts," Bono explains.
Puteţi citi integral articolul aici.
Iar acum vă las cu cea mai bună piesă a ultimului album U2.

Monday, 21 July 2008

No Line on the Horizon

O ştire de ultimă oră anunţă acest titlu pentru următorul album U2. Evident, nu trebuie luat nimic ca sigur. Acum 4 ani zvonurile vorbeau de un album Vertigo, care în final s-a numit How To Dismantle an Atomic Bomb. Oricum, zvonurile sunt bune şi ele, pentru că sporesc nerăbdarea. Dar iată ce avem până acum:

Data lansării. A rumor from a reliable source: The new album will be released on November 18. Mark your calendars. In pencil. Until we find out more.
Update: A second reliable source has also said the album will be out on November 18.

A discussion about the release date is underway in the @U2 Forum. (sursa: @u2.com)

Titlul albumului (şi probabil numele primului single, al cărui clip se filmează în aceste zile în Spania): The domain name www.nolineonthehorizon.com has been registered by people at Universal Music at the end of June, will be this the title of the new album or the first single (and video) which is going to be filmed in Cadiz this week? The name No Line on the Horizon as the title of a song was revealed by Bono, during an Interview, to USA Today last year.
Speculations are starting
. (sursa: u2star.com)

Piese de pe album:
"The Cedars of Lebanon" - Daniel Lanois revealed this track in an interview with the Montreal magazine, Voir. He said the song was inspired by Jimi Hendrix.
"Moment of Surrender" - Brian Eno reportedly told fans about this song outside Hanover Quay studios in early June, 2008. Eno called it "the best thing" he's recorded with U2.
"For Your Love" - a song title seen on the band's white board from the Fez recording sessions.
"One Bird" - same as above.
"No Line On The Horizon" - Bono and Edge played this song for a USA Today writer during an in-the-car interview at the Sundance Film Festival. On hearing it, writer Anthony Breznican says "heavy distortion fills the car," and later adds: "The song is rough, weaving between brutal guitar blasts underscoring the mellow title refrain." Edge explains that the song "It came out of a new distortion box that my guitar tech got."
Unknown Title - in the same interview with Anthony Breznican, Bono and Edge played a second song whose opening lyric is, "It's six o'clock...". Bono tells Breznican that numbers are significant in each of the new songs.
"If I Could Live My Life Again" - Bono says this song is "inspired by the great Argentinian poet Jorge Luis Borges." Bono said he had just begun the song while speaking with author Michka Assayas in December, 2005. Their interview appears as the extra material in the paperback version of Bono in Conversation with Michka Assayas.
"Love Is All We Have Left" - a song Bono named during his May, 2006, trip to Africa as one that he had recently written. "It’s like an old Broadway tune. I thought it was a Frank Sinatra song," Bono said.
"North Star" - a song from the How To Dismantle an Atomic Bomb sessions which included a guest organ appearance from Michael W. Smith. In this CCM article, Smith describes the song as a tribute to Johnny Cash.
"Mercy" - one of the last songs to get cut from How to Dismantle an Atomic Bomb, described in Blender magazine as "a six-and-a-half-minute outpouring of U2 at its most uninhibitedly U2-ish".
"Lead Me In The Way I Should Go" - a contender for Atomic Bomb first mentioned in this February, 2003, interview with Bono in Grammy Magazine.
"You Can't Give Away Your Heart" - a contender for Atomic Bomb first mentioned in SPIN magazine (sursa: @u2.com).

Sunday, 20 July 2008

Câteva de weekend

Hai, pe scurt aşa, să mai vorbim despre 5 filme pe care le-am văzut recent.
  • Made of Honor. Se alătură comediilor romantice reuşite pe care le-am vizionat în ultima vreme. Filmul a primit numeroase critici şi mulţi au spus că seamănă prea mult cu My Best Friend's Wedding, însă nu prea sunt de acord. Şi mă întreb oare câte cazuri de acest gen există în realitate, anume să ai o prietenă bună pentru foarte mult timp iar într-un final să constaţi că de fapt eşti îndrăgostit de ea. Patrick Dempsey (Grey's Anatomy) face probabil ravagii în rândul publicului feminin, aşa cum partenera lui din film, superba Michelle Monaghan, face în rândul masculilor.
  • Felon. Foarte bun film. Un om de bună credinţă ajunge stupid în pârnaie după ce încercase să-şi protejeze propriul cămin. Acolo intră fără să vrea în alte belele şi este nevoit să se adapteze şi să facă jocul băieţilor răi pentru a putea supravieţui. Filmul prezintă foarte bine viaţa de după gratii, iar actorii principali Stephen Dorff şi Val Kilmer sunt impecabili.
  • Deception. Un thriller intrigant prin natura sa sexuală şi prin prezenţa în distribuţie a lui Ewan McGregor. Are unele mici scăpări, dar poate fi urmărit lejer până la final. Natasha Henstridge are o apariţie pe cât de scurtă pe atât de senzuală.
  • Pentru azi încheiem cu două pelicule care se adaugă la colecţia personală începută relativ foarte recent în care o admir pe Ellen Page jucând. Mda, foarte probabil cel mai promiţător star american al momentului. Smart People este o poveste despre oameni obişnuiţi (dar inteligenţi, după cum va concluziona Sarah Jessica Parker) şi despre speranţă. Dennis Quaid este foarte plăcut de urmărit, ca întotdeauna, de data asta într-un rol oarecum mai dork decât cele cu care ne-a obişnuit. Iar Thomas Haden Church este la fel de tâmpit ca-n Sideways.
  • Hard Candy. Iată un film dur de tot. O fetiţă de 14 ani, destul de mult deraiată de pe şine, jucată magistral de Ellen Page, ademeneşte într-o capcană un potenţial pedofil şi îl aduce în pragul nebuniei după ce pare chitită să-l castreze. Ca o paranteză, întotdeauna am considerat că unica pedeapsă pentru pedofili şi violatori ar fi castrarea. Deci într-un fel mi-a picat bine acest film, deşi este foarte revoltător şi te lasă să iei partea oricui.
See you around.

Wednesday, 16 July 2008

The Thorn Birds



Aseară am revăzut un episod din mini-serialul "Pasărea Spin", pe care iniţial îl urmărisem când aveam vreo 14 ani şi visam la o dragoste absolută precum cea din film. Tot atunci am citit şi cartea, un bestseller internaţional lansat în 1977 de Colleen McCullough.

Mi-a făcut o deosebită plăcere revederea cu Rachel Ward, actriţa principală, o femeie de o frumuseţe rară, considerată la acea vreme (serialul, multiplu câştigător Emmy şi Golden Globe, a fost lansat în 1983) una din cele mai frumoase femei din America. Rachel, acum trecută de 50 de ani, este în continuare căsătorită cu actorul Bryan Brown, pe care l-a cunoscut la filmările Thorn Birds. Care, ca fapt divers, au avut loc exclusiv în America, deşi acţiunea serialului are loc în Australia.

Probabil cunoaşteţi povestea, care se întinde pe mai mult de jumătate de secol. Meggie, mezina familiei Cleary, este îndrăgostită de preotul familiei, Ralph, ulterior ajuns mare cardinal la Vatican. Indiferent de timp, situaţii şi zone geografice. Ei vor avea momentul lor, însă doar după multă vreme şi pentru puţin timp, căci...
Ralph de Bricassart: [telling the legend of the thorn bird to Meggie] There's a story... a legend, about a bird that sings just once in its life. From the moment it leaves its nest, it searches for a thorn tree... and never rests until it's found one. And then it sings... more sweetly than any other creature on the face of the earth. And singing, it impales itself on the longest, sharpest thorn. But, as it dies, it rises above its own agony, to outsing the lark and the nightingale. The thorn bird pays its life for just one song, but the whole world stills to listen, and God in his heaven smiles.
Young Meggie Cleary: What does it mean, Father?
Ralph de Bricassart: That the best... is bought only at the cost of great pain.


Tuesday, 15 July 2008

Radiohead's New Video!

Este, desigur, cel al piesei House of Cards, despre care vă spuneam că este una dintre cele mai bune pe care le-am ascultat în ultimii ani. Clipul tocmai a fost lansat, iar Wiki ne spune despre el următoarele:

The music video features clips of band members faces interspersed with images of suburban landscapes. In lieu of traditional cameras, the band chose to record the scenes with lasers that detect the distance of objects and record the data. This gives the video its unusual grainy and grid-like appearance. The band was also able to distort the array of dots that these sensors produced, creating scenes where the image is distorted, partially disappears, or beings to drift away as if being carried by the wind.


Monday, 14 July 2008

O nouă prejudecată

Iată cu ce m-am procopsit în ultimele săptămâni. Deşi cineva mi-a spus că n-ar fi vorba de o prejudecată. Păi hai să vă spun despre ce e vorba. Anumite întâmplări şi persoane m-au făcut să ajung la concluzia că domniţele tinerele aşa, de până la vreo 25 de ani (dacă e musai să spunem şi o vârstă) nu trebuie tratate cu prea multă seriozitate. Pur şi simplu pentru că ele nu o posedă la rândul lor şi ţi-ai pierde vremea. Aceste domnişoare habar n-au ce vor sau cel mult au habar că vor să se distreze. Ieftin, fără complicaţii. Tinerele despre care vorbesc nu posedă o anume maturitate necesară pentru a dezvolta o prietenie sau o relaţie mai solidă. Astfel deseori ajung să înşele multe aşteptări. Lipsa de maturitate se simte chiar şi în glumele pe care le fac sau în cele făcute pe seama lor. Simţul umorului aflat în posesia acestor mici ifosate este foarte superficial şlefuit. Ele iau în serios glumele şi seriozitatea în glumă. Habar n-au să delimiteze corect alb de negru, cald de rece şi aşa mai departe.
Aceste domnişoare nu reprezintă investiţii bune. Ai mari şanse să pierzi dacă mizezi pe ele - timp, sentimente, demnitate şi chiar bani. Ele sunt bune pentru o distracţie estivală, pentru o ieşire în club sau pentru un sex rapid. Se prostesc deseori, se alintă, renunţă greu la copilărie deşi în adolescenţă chiar asta vroiau: să nu mai pară (ăăăă să nu mai fie) copile. Îşi fac poze cu mobilul în baie şi apoi le trântesc pe Hi5. Niciodată "nu sunt pregătite" pentru o relaţie. Iar vârsta lor reală este practic o medie între maturitatea dezirată şi copilăria dovedită.
Aşa că nu vreau mucioase, figuriste şi nici piţipoance materialiste. Nu vreau femele cu creier fraged, posesoare de sisteme false de valori. Şi nici fiţoase înţepate. Nu, merci. Mie daţi-mi o femeie.
Desigur, acest articol nu intenţionează să jignească pe nimeni. El este scris la modul general. Mai mult decât atât, cunosc persoane care constituie excepţii de la ideea prezentată de mine aici. Însă majoritatea dă regula. Şi, în opinia mea, dacă eşti un bărbat elegant şi serios care nu caută bătăi de cap nu are sens să-ţi pierzi vremea cu puştoaice. Încearcă să ţinteşti mai sus, la propriu şi la figurat. Şansele să găseşti o adevărată doamnă cresc exponenţial.
Şi uite aşa, după ce astă-iarnă vă anunţam că nu vreau fete cuminţi, acum îmi restrâng şi mai mult aria de căutare. Să sperăm că nu mai îmi impun multe criterii, deşi, ştiţi cum se spune, devenim tot mai pretenţioşi cu vârsta. Nu de alta, dar în stilul ăsta o să ajung să mă uit numai după mămici trăznite, tatuate şi divorţate, care ascultă rock şi trag pe nas!
Ha!

Sunday, 13 July 2008

Undeva în Poiană, acum un an jumate

Se întâmpla în ianuarie 2007, în holul unui hotel din Poiana Braşov, la teambuilding. O colegă mi-a oferit abia acum acest foarte fain video recall, dar îi mulţumesc. Mulţi din colegii surprinşi în aceste două filmuleţe nu mai sunt acum în firmă. Ceea ce este fain însă e faptul că doi dintre ei, prezenţi în aceste imagini, au început ceva frumos în acea seară, sunt şi acum împreună şi aşteaptă un bebe. Îi salut cu drag.
Încercările de melodii din Cranberries, Oasis şi Nicu Alifantis nu sunt importante, ci atmosfera!

video video

Saturday, 12 July 2008

Tica, Ticu şi muşcatele

Ei sunt bunicii. Iar muşcatele sunt mândria Ticăi, au fost acolo de când mă ştiu. Acolo este curtea unde am copilărit. Tot ce vedeţi în aceste poze reprezintă o parte a mândriei mele.

Friday, 11 July 2008

Kelly Jones şi femeile sale - partea a III-a

KATIE



- the end...for now -

Thursday, 10 July 2008

Kelly Jones şi femeile sale - partea a II-a

ROSIE



LIBERTY



- to be continued -

Wednesday, 9 July 2008

Kelly Jones şi femeile sale - partea I

V-am tot vorbit despre liderul trupei Stereophonics. Ei bine, o voi face în continuare. Pentru că acest artist este pur şi simplu senzaţional. Vă invit la un mini-serial din 3 episoade, în care veţi putea viziona câteva piese compuse şi interpretate de Kelly Jones, toate având nume imaginare, însă atribuite unor femei şi întâmplări reale. Se pare că toate aceste personaje sunt foste iubite ale solistului. Cunoaştem deja prea frumoasa Dakota, acum vom afla şi poveştile lui Jayne, Suzy, Rosie, Liberty şi Katie. Atât în versuri şi muzică, dar şi istorisite de Kelly. Pentru mine descoperirea acestor bijuterii ascunse a reprezentat un adevărat regal muzical. Sper că aşa va fi şi pentru voi. Există de fapt 10 astfel de piese, pe albumul solo de debut semnat Kelly Jones şi intitulat extrem de sugestiv Only the Names Have Been Changed.
Alte cuvinte sunt de prisos. Enjoy!

JAYNE



SUZY



- to be continued -

Monday, 7 July 2008

Dopo festival


Photos by Alex Rădulescu, Gabriel Olteanu & Steven Wallraf

Şi am fost la B'estfest, ieri, în ultima zi. Venit în special pentru Stereophonics, a fost chiar singurul concert la care am asistat cap coadă. Am prins un pic din recitalul trupei E.M.I.L., dar soarele bătea atât de puternic încât m-am retras repede la umbră, exact în zona în care vedetele acordau autografe. Era coadă mare, urmau să măzgălească hârtii şi tricouri cei de la Phonics şi m-aş cam fi băgat şi eu, dar o scanare rapidă a rândului m-a făcut să realizez c-aş fi cam singurul mascul de pe acolo aşa că mi-am zis un "mă nu" scurt şi m-am tras la umbră. N-a fost degeaba, m-am întâlnit cu o veche şi tare plăcută amică. Imediat îl zăresc şi pe Kelly Jones, venit să dea cu subsemnatul pentru fanele doritoare. Consum din plin bere Heineken la jeton, din nişte pahare mult prea mititele raportat la căldura de afară.

A urmat concertul Phonics, pe cât de spectaculos, pe atât de scurt (doar o oră) şi fără bis. Început în forţă cu Bank Holiday Monday de pe ultimul album, piesă pe care Kelly a tras o flegmă ultra-cool pe scenă (bine că n-a dat-o pe cei din primele rânduri, finuţ băiat) şi terminat, clasic, cu super şlagărul Dakota, concertul a avut ritm şi explozie, singurul moment lent fiind reprezentat de piesa Maybe Tomorrow, cântată ca de obicei doar de Jones. El rămâne în mod indiscutabil lead singer-ul meu preferat în acest moment, a cărui prestaţie la chitară este pe cât de spectaculoasă pe atât de discretă, momentele predominante de armonie fiind susţinute din când în când cu solo-uri de mare efect, Kelly Jones vrând parcă să spună "ştiu şi din astea foarte bine, da' nu-mi place să mă rup în figuri". Singurul regret a fost cauzat de faptul că n-au cântat piesele Devil, Mr.Writer şi alte câteva pe care le-aş putea menţiona însă nu poţi înghesui toate marile hituri prezente pe 6 albume într-un show limitat ca timp din cadrul unui festival. Iar ca o concluzie mult prea previzibilă: Stereophonics sunt cea mai spectaculoasă trupă cu care eu unul am interacţionat în ultima perioadă.

După Phonics am prins finalul concertului Sunrise Avenue, prilej cu care m-am prins că "aştia-s ăia de cântă Fairytale Gone Bad". Am ascultat (fără să şi văd) Roisin Murphy. Nu pe gustul meu, cum nu a fost nici Manu Chao, din concertul căruia am văzut vreo 2-3 piese. Antrenant, complex, bine lucrat, dar nu stilul meu. Am plecat fără să trec şi pe la Nelly Furtado.

Organizarea mi-a plăcut, precum şi atmosfera din interior, foarte estivală. Ne-am intersectat la un moment dat pe aleea principală cu cei de la Phonics, care mergeau prin mulţime ca nişte oameni obişnuiţi. Apreciez foarte mult evenimentele la care dai un ban peste medie dar măcar ştii că te vei bucura de muzică foarte faină şi nu vei fi nevoit să interacţionezi cu cocalarii şi negroteii nelipsiţi de la concertele din pieţele publice sau de la mai ştiu eu ce festival al berii unde e moca (deci musai) să asişti.

La final iată şi câteva date statistice legate de acest festival, culese din numărul special lansat de revista Sunete:

- 4 scene şi 40.000 m pătraţi suprafaţă de desfăşurare

- 35 trupe/artişti din 12 ţări + 250 alţi muzicieni şi 350 persoane din staff-ul artiştilor

- 800 nopţi de hotel atrase de festival, 50 limuzine, 10 microbuze, 750 persoane în echipa tehnică

- buget de 3 milioane euro

Aştept cu mare interes festivalul de la anul. Poate încet-încet o să creştem şi noi şi ne vom putea apropia de manifestările similare (dar mult mai bune din punct de vedere al organizării, magnitutidinii şi artiştilor invitaţi) care au loc în Ungaria, Spania, Belgia şi prin alte părţi.

Sunday, 6 July 2008

Home Ground

După cel mai lung weekend la Câmpina din ultimii ani, vin cu mai multe (să le spunem) puncte de reper şi concluzii:
  • bunicii tocmai au împlinit 56! de ani de la logodnă iar părinţii mei aniversează foarte curând 30 de ani de la nuntă. Astea sunt două recorduri foarte greu de doborât.
  • norocoasa casă din buricul târgului este cel mai relaxant loc posibil, mai ales acum, plină de verdeaţă.
  • este pentru prima dată în ultimii 13 ani şi jumătate când intru în curte iar micul urs Corsy nu sare pe mine. Îţi stăpâneşti cu greu impulsul de a-l striga şi de a-l căuta prin casă şi prin curte să te joci cu el. Toate astea sunt triste şi ciudate. Şi pe lângă această lipsă/prezenţă a sa mai este grămăjoara discretă de pământ din spatele casei, peste care a fost aşezat un ghiveci cu flori.
  • am şi acum imaginea mătuşii mele, pe stradă în apropierea casei, când îi spunea mamei că simte cum mişcă în burtă bebele pe care urma să-l nască. Foarte vag, dar nu uit. Asta se întâmpla acum vreo 24 de ani. Ieri am participat la nunta respectivului bebe nenăscut atunci, verişoara mea Corina, care acum, la rândul ei, va aduce o nepoţică în familie. Şi mă minunez.
  • nu-mi plac nunţile. Ca şi eveniment în sine. Mă cam stresează şi mă plictisesc. Dar nunţile sunt bune şi, Doamne ajută, să fie cât mai multe. Însă doar una pentru fiecare.
Pam-pam!

Saturday, 5 July 2008

Probably the best beer joke in the world

Se întâlnesc reprezentanţii fabricilor de bere Becks, Heineken, Carlsberg şi Guinness. Fiecare comanda o bere. Cel de la Becks o bere Becks, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg, iar cel de la Guinness, spre uimirea celorlalţi, cere o Coca-Cola. Cei trei întreabă nedumeriţi:

- Tu nu bei bere?

- Păi dacă voi nu beţi bere, atunci nu beau nici eu!

Thursday, 3 July 2008

Stufstock 6 & Pre-festival


După cum probabil bine ştiţi, luna viitoare are loc a 6-a ediţie Stufstock. Salvată sau nesalvată, Vama Veche merge mai departe şi adună la un loc trupe şi muzică faină. Nu sunt un fan al acelui loc, mai ales în zilele super-aglomerate din timpul unui festival, şi sunt mai degrabă comod decât boem, aşa că nu voi merge. Asta nu înseamnă însă că nu apreciez evenimentul şi că nu îl pot promova aici, cu atât mai mult cu cât de data asta există o idee originală de a alege trupele care vor cânta acolo. Cum? Foarte simplu. În perioada 8-22 iulie, la Orange Concept Store de pe Calea Victoriei, ai ocazia să vezi aceste formaţii prestând şi poţi alege chiar tu cine şi unde va cânta. Mai multe detalii găsiţi chiar în linkul de mai sus. Sau puteţi citi articolul sorellei mia, ea vă prezintă situaţia mai îmbietor ca mine.

Disambiguation

Printre multe altele, poate reprezenta fermoarul pantalonilor, o muscă, poate defini zborul sau o anume poziţie în teren a unui jucător de fotbal american. A fost un vas care a navigat din Calcutta la Sydney în anul 1802, o companie de discuri şi mai apoi un film celebru în anii '80. A devenit pe urmă un personaj, un alter ego al unei legende rock. Şi chiar şi titlul unei melodii. Este până şi numele unei companii de taxiuri din Bucureşti.
Reprezintă, totodată, pseudonimul unui admirator pe al cărui blog tocmai te afli şi, mai nou, The Fly a devenit chiar spectacol de operă.
Câte sensuri în doar 3 litere, aşa-i?

Wednesday, 2 July 2008

A-HA

Aseară mi-am copiat pe iPod întreaga discografie A-HA şi am revenit cu drag la această trupă, după mai multă vreme. 8 albume în 26 de ani de carieră (plus un al 9-lea care este pe vine la toamnă) având un sunet inconfundabil, fac din A-HA una din formaţiile mele preferate dintotdeauna. Probabil în dicţionare cuvîntul "nostalgie" ar trebui însoţit de sample-uri audio cu trupa norvegiană. Care a vândut mai bine de 80 de milioane de albume într-o carieră impregnată cu multă calitate şi bun simţ. Mulţi nu au auzit de A-HA sau nu apreciază acest trio la adevărata sa valoare. Morten Harket, solistul vocal, a rămas neschimbat de-a lungul celor aproape 3 decenii de carieră, atât ca look cât şi ca voce.
Mai jos vă invit să vă delectaţi cu piesa care dă titlul penultimului album A-HA, Lifelines. Clipul este pe măsura calităţii acestei melodii iar ideea sa este preluată dintr-un film norvegian de scurt metraj. Satul pescăresc Børfjord, din nordul Norvegiei, a fost filmat încontinuu vreme de 105 zile, apoi totul condensat în doar 12 minute. Trupa a adaptat acest film şi l-a scurtat şi mai mult, pentru a se potrivi cu lungimea piesei. În primele secvenţe ne este prezentat un poem scris de Regele Olav al V-lea al Norvegiei:

When I look back
I see the landscape

That I have walked through

But it is different

All the great trees are gone
It seems there are
Remnants of them

But it is the afterglow
Inside of you

Of all those you met
Who meant something in your life.


Tuesday, 1 July 2008

Vizionabile

Revenim cu recomandări cinefile.
  • Sleepwalking. Un film foarte bun. Este produs de Charlize Theron, care şi joacă alături de Woody Harrelson şi Dennis Hopper. Dar ei sunt doar actorii secundari. În prim plan îi avem pe Nick Stahl şi pe superba AnnaSophia Robb, acum în vârstă de doar 14 ani, însă cu siguranţă un viitor megastar. Este povestea tristă dar în final frumoasă a unor oameni care găsesc un sens şi o alinare în cei apropiaţi.
  • Pathology. Se vrea un horror periculos şi chiar este într-un fel. Însă e nevoie să aveţi stomac pentru a-l urmări, acest film rivalizând serios cu seria Saw în privinţa cantităţii de sânge, maţe şi creieri pe cm pătrat de ecran. Actorul principal, Milo Ventimiglia, prestează cam slăbuţ. Noroc cu Alyssa Milano, că ne mai clătim ochiul.
  • Dreamer. Aici avem o distribuţie care te cucereşte din start: Kurt Russell, Kris Kristofferson, Elisabeth Shue, David Morse şi o altă viitoare mare stea (deşi cred că e deja): Dakota Fanning. Caz real, film de tip Black Beauty, final previzibil, însa una peste alta un film "de casă" (mai ştiţi clasificările alea de la închirierile de casete video? lol) foarte plăcut.
  • August. Josh Hartnett este tânărul plin de succes a cărui companie de IT, fondată împreună cu fratele său, se zbate să rămănă pe piaţă. Un film oarecum dur, real şi care nu se termină cu "happy end fericit" (pleonasm memorabil pe care-l făcea profa mea de...română din liceu). David Bowie apare într-o singură scenă, la final, în rol de mare sculă de basculă.
  • In Bruges. Acest film cred că a fost creat special ca o reclamă pentru oraşul belgian. Că a fost aşa sau nu chiar nu contează. Este foarte bun şi nici nu ştii unde să-l încadrezi: comedie, thriller, dramă? Un lucru e cert, anume că are câte puţin din fiecare. Şi chiar te ispiteşte să vizitezi Bruges, oraş prezentat în film chiar în perioada Crăciunului. Colin Farrell şi Ralph Fiennes reprezintă două nume care fac reclamă de calitate acestui film. Şi iată şi un amănunt comico-interesant: The word 'fuck' and its derivatives are said 126 times in this 107-minute film, an average of 1.18 'fucks' per minute mrgreen
  • The Other Boleyn Girl. Întâlnim aici trei doamne adevărate ale ecranului, din generaţii diferite: Natalie Portman, Scarlett Johansson şi Kristin Scott Thomas. Două surori care se bat (mai mult sau mai puţin) pe acelaşi rege. Intrigi, interese, femei folosite ca obiecte sau unelte şi o lume medievală dominată (aparent) de bărbaţi. Eu am văzut filmul prin retina mea de secol 21 şi deseori m-am revoltat. Multe răsturnări de situaţie şi un final nedrept pentru unii.
  • Wristcutters: A Love Story. Unii spun că acest film e bun, aşa o fi. Eu îl trec aici mai mult pentru că vreau să existe şi o categorie AŞA NU. Deci nu mi-a plăcut şi am rezistat să văd decât jumate din el. Acţiunea se petrece într-o lume închipuită, plină de sinucigaşi care deja au comis gestul. Aţi înţeles ceva? rolleyes În fine, eu am înţeles, dar nu m-a prins ideea. Film plictisitor pe care nici chiar prezenţa lui Shannyn Sossamon nu l-a salvat pentru mine.
Acum vă las cu două recomandări nevizionate încă: Wanted - stă foarte bine la critici, super action, Morgan Freeman este imperial ca întotdeauna, Angelina şi-a recăpătat strălucirea iar acest James McAvoy tare îmi aduce cu Russell Crowe. Capote - este filmul pentru care meseriaşul Philip Seymour Hoffman a luat Oscarul acum 2 ani. Este la HBO zilele astea. Pop some corn and enjoy artexclaim