Saturday, 31 May 2008

"My name is Dick"

O scenă mult prea tare dintr-un film despre care o să vă povestesc în curând.
lol

Wednesday, 28 May 2008

Still

Un ultim post din această trilogie (neplanificată) cu Foos. Total diferit de ce aţi ascultat până acum. Chilling, meditating, relaxing. Câteva note de chitară şi o notă unică de pian. O singură clapă, acel accent sonor magnific.
Still - prima melodie a discului bonus acustic al albumului In Your Honor.

Tuesday, 27 May 2008

All My Life

Acesta a fost primul single extras de pe al 4-lea album Foo Fighters, intitulat One by One. Material care a adus trupei, în anul 2004, premiul Grammy pentru best hard rock performance. Paradoxal, Dave Grohl a spus că este albumul pe care-l agrează cel mai puţin din toată discografia Foos - 7 din cele 11 piese de pe disc nu a mai dorit să le cânte vreodată.
Nu este şi cazul piesei All My Life, impregnată cu trimiteri la... cunnilingus biggrin O spune chiar Dave, see below, iar eu consider că avem de a face şi cu mai multe referiri la drug addiction.

It's one of the most aggressive songs we've ever written - it's kinda dark and dissonant but really in your face. It begins with a vocal and a guitar then it explodes and gets even bigger and just keeps on going and going. It's fucking great.

Q: Is the line 'I love it but I hate that taste' about oral sex?

It is, actually. That song is a little dirty. Use your imagination, but good call - you're the first person that's ever asked that. From experience? Many. I'm very fond of giving oral sex to women. It's a pleasure-giving experience - giving someone something that they'll remember for the rest of their lives, and if you do it right they will.


Done, done and onto the next one twisted

Sunday, 25 May 2008

There goes my hero, he's ordinary





Foo Fighters - My Hero (from Skin and Bones DVD)

A început ca tobar cu diverse trupe din Washington. În 1990, la vârsta de 21 de ani, a fost remarcat la un concert de către Kurt Cobain şi Krist Novoselic şi adoptat în Nirvana, trupă care, un an mai târziu, cu el în componenţă, lansa albumul Nevermind, ajungând la un uriaş succes mondial. S-a implicat chiar în compunerea unor piese din ultimii ani ai trupei, cântând şi la chitară, nu doar la tobe. În anii '90 ne uitam cu toţii extaziaţi la cel mai celebru concert unplugged din istorie, Nirvana in New York, şi nimeni nu-i dădea atenţie tobarului imberb cu coamă de cal care bătea cu nişte pămătufuri.
După destrămarea Nirvanei a intrat în studio şi a tras de unul singur un album, intitulat Foo Fighters, cântând la toate instrumentele. Şi asta în doar 5 zile.
"I was supposed to just join another band and be a drummer the rest of my life," he later said. "I thought that I would rather do what no-one expected me to do. I enjoy writing music and I enjoy trying to sing, and there's nothing anyone can really do to discourage me."
Mai apoi, a găsit oameni şi a format trupa cu acelaşi nume cu al albumului, Foo Fighters. Până în prezent au lansat 6 albume, un DVD live acustic şi au cucerit 6 premii Grammy. Şi împletesc superb rock-ul tare cu minunatele balade acustice.
Poate cânta la chitară, tobe, bas, clape şi vocal. Este un instrumentist complet şi un excelent compozitor. A mai cântat şi cu Queens of the Stone Age şi Tom Petty and the Heartbreakers. Este un tip nebun, amuzant şi cu un suflet foarte mare.
His name is Dave Grohl and he is one of my very few personal musical heroes.

Saturday, 24 May 2008

The Legend, the Money and the Crimes

Hai, luaţi-vă punga cu popcorn să mai vorbim despre nişte filme. biggrin
O să încep cu cele care mi-au plăcut cel mai mult dintre astea vizionate recent. Ei bine, trebuie să vă spun despre S.F.-ul I Am Legend cu Will Smith. M-a cucerit de la primele secvenţe, în care dăm peste un New York pustiit, cu maşini şi clădiri abandonate, cu iarbă crescută pe străzi, cu animale sălbatice mişunând pe acolo si mai ales cu liniştea aia macabră în imensitatea de beton. Foarte reuşit trucajul, dar mai ales filmul în sine, în care Will Smith, aparent unicul supravieţuitor al unui virus mortal care exterminase umanitatea, luptă pentru a găsi un antidot.
Apoi vă zic de Two For the Money, un film apărut acum 3 ani dar vândut săptămâna trecută pe DVD împreună cu revista Capital. Distribuţie super în care regăsim 3 gentlemeni totali ai ecranului, Al Pacino, Matthew McConaughey şi Armand Assante, primii doi fiind în rolurile principale. Îl întâlnim pe acelaşi Pacino nebun şi inconfundabil, într-un film despre succes, încredere, voinţă şi tupeu, din care vă ofer şi un citat (Pacino, vorbind despre momentul maxim de euforie, care în general precede evenimentul aşteptat):
You know, the best part of the best drug in the world isn't the high. It's the moment just before you take it. The dice are dancing on the table. Between now and the time they stop, that's the greatest high in the world.
Am văzut şi In the Valley of Elah, film care i-a adus în acest an lui Tommy Lee Jones o nominalizare la Oscar, unii considerând că este cel mai bun rol făcut vreodată de acest actor. Acţiunea acestui thriller reprezintă oarecum o consecinţă a sechelelor cu care se întorc soldaţii americani din Iraq, iar Charlize Theron şi Susan Sarandon colorează foarte frumos distribuţia. Cei care nu cunosc ce reprezintă valea din titlul filmului (nici eu nu ştiam înainte să văd filmul) să arunce o privire scurtă aici.
Un film care m-a tulburat mult şi poate cel mai revoltător (la propriu) pe care l-am văzut vreodată este An American Crime. Este inspirat dintr-un caz real şi celebru în America anilor '60. Sylvia Likens (jucată foarte bine de Ellen Page - deja la al 3-lea film în care o văd) a fost torturată şi ucisă lent de femeia la care fusese lăsată în grijă de către părinţi. Nu vă uitaţi la film dacă sunteţi uşor impresionabili.
Trecem la lucruri mult mai frumoase în Martian Child, cu fraţii John şi Joan Cusack (atât în film cât şi în realitate). Şi dacă vorbim de legături de familie care se respectă şi pe ecran, hai să pomenesc şi de The Heartbreak Kid, cu Ben şi Jerry Stiller (îl ştiţi din Seinfeld unde îl juca pe tatăl lui George). O comedioară clasică şi amuzantă a lui Ben Stiller, deşi pe alocuri dezagreabilă prin glumiţele-i scârboase.
Am văzut la HBO filmul Sideways (tradus în mod hilar In Vino Veritas rolleyes), câştigător de Oscar acum 3 ani pentru cel mai bun scenariu. Doream de mult să-l văd şi m-am prins abia la final ce film văzusem, stând captivat în faţa tv-ului după ce ratasem începutul. Vă recomand să-l vedeţi cap-coadă şi să-l degustaţi ca pe un ...vin bun wink
Rămânem la comedii şi iată că am văzut şi eu până la urmă The 40 Year Old Virgin. Am râs de m-am mrgreen pe mine la revederea cu Steve Carell din Dan in the Real Life, din nou în rol de loser.
Mi-a fost recomandat şi am văzut Sleuth, adică remake-ul de anul trecut al filmului din 1972. Foarte interesant este faptul că Michael Caine a jucat în ambele filme, dar personaje diferite (nu întrebaţi care, sunt doar 2 mari şi late în tot filmul). Pentru fete: e cu Jude Law biggrin Pentru toţi: uitaţi-vă la el, este interesant.
Revenind la americani şi implicarea lor în Estul Mijlociu, avem The Kingdom. O echipă FBI este trimisă să investigheze un atentat cu bombă petrecut în Arabia Saudită. Lucrurile sunt însă mai complicate de atât. Distribuţie foarte ok, film interesant. Se pare că Jamie Foxx a renunţat definitiv la comedioarele cu care mă obişnuise înainte de a lua Oscarul în 2005 pentru rolul lui Ray Charles.
În fine, ieri am văzut Rails & Ties, drama unui mecanic de locomotivă (Kevin Bacon), prins între pierderea soţiei şi adoptarea unui fiu, a cărui mamă naturală murise suicidal chiar sub roţile trenului condus de el.

Gata, că v-am împuiat capul. Fiţi cu ochii pe Iron Man, care a rupt box office-ul american.
And pop some corn biggrin

Saturday, 17 May 2008

Ironie involuntară

Credea că fac mișto. A văzut pozele, a ascultat întâmplările, a ridicat o sprânceană, apoi a zis:

Come on, ce femeie și bărbat pleacă 4 zile singuri în Amsterdam, dorm în același pat, se plimbă pe marginea râului, fumează un joint..și don't share more than that?

Well...

Friday, 16 May 2008

I go to bed in Los Angeles thinking about you

A friend of mine had this messenger status tonight. Very intrigued by the romanticism of that line, I clicked the link he posted and found the poem below. In spite of the porn twisted nature of it <span class=, this remains a beautiful piece of poetry.
Check it out.

The Beautiful Poem


I go to bed in Los Angeles thinking
about you.

Pissing a few moments ago
I looked down at my penis
affectionately.

Knowing it has been inside
you twice today makes me
feel beautiful.

3 A.M.
January 15, 1967

Tuesday, 13 May 2008

No.1

Fără doar şi poate, cea mai mind-blowing piesă peste care am dat în ultimii ani, după ce Stilair mă înnebunea cu Icon sau U2 cu Sometimes You Can't Make It On Your Own, este cea care urmează. Cu trei luni în urmă v-am prezentat această trupă şi videoclipul acestei melodii, impregnată cu un optimism incurabil în mijlocul unei situaţii nu chiar fericite pe care versurile o descriu. Totul, de la intro, la acel moment unic, "never fall awaaaaayyyy", instrumentat atemporal pe fundal, urmat de apariţia tobelor, de la mesaj la interpretare, de la alternanţa stărilor la tobele de transă din final şi la acel vers obsesiv, fac din piesa asta cea mai bună pe care am ascultat-o în ultima vreme. U2 şi Coldplay, trupe care lansează albume anul acesta, ar trebui să scoată lucruri exact de acest gen pentru a nu mă dezamăgi.
arrowCivil Twilight - Letters From The Sky.


Monday, 12 May 2008

No.2

Continuăm povestioarele începute ieri şi mergem acum la un album apărut cu surle şi trâmbiţe în toamna anului trecut. Este practic singurul album Radiohead pe care l-am ascultat cap-coadă, poate şi curios fiind de faptul că acest material, In Rainbows, făcuse ravagii prin toate clasamentele.
Nu m-a prins însă. Nicio piesă nu mi s-a părut notabilă, cu o singură MARE excepţie. O melodie cu o structură incredibil de simplă, cu un ritm liniştit, cu nişte versuri scurte dar extrem de sincere şi intense. Peste care vine vocea fantastică a lui Thom Yorke şi acea chitară fabuloasă care vuieşte în fundal într-un mod realmente indescriptibil. Fie numai pentru acest "zgomot" şi pot considera lejer această melodie ca fiind una din cele mai notabile din ultimii ani.
arrow Radiohead - House of Cards.


Sunday, 11 May 2008

No.3

Pentru că eu respir muzică, încerc pe cât pot să şi inspir pe alţii în această direcţie. Din acest motiv scriu atât de des pe acest subiect şi principala fixaţie acolo, în dreapta jos, este Music. Mai mult decât atât, muzica se asociază perfect stărilor noastre, din fiecare moment. smile
Am auzit foarte multă muzică faină în ultimii ani. Dacă e să mă raportez la perioada de după anul 2004 (adică de la ultimul album U2) pot spune că am devenit admiratorul câtorva trupe de care nu auzisem sau despre care ştiam foarte puţin cu ceva timp în urmă. Acest lucru este valabil şi pentru trupele de afară şi pentru cele de la noi, aici devenind chiar apropiat al acestui trio de formaţii, îmi permit să spun, care au atât de multe (şi mulţi) în comun: Urma, Kumm, Byron.
Ei bine, în perioada la care făceam referire au apărut şi am descoperit multe piese extraordinare. Melodii care prin sunet, cuvinte şi interpretare m-au făcut să le ascult pe repeat zile, săptămâni, luni şi m-au purtat prin tot felul de stări. Începând de azi, trei zile la rând voi posta şi vă voi spune două vorbe despre melodiile care intră, fără discuţie, într-un top personal al acestor ani. În acest fapt divers muzical nu intră, poate paradoxal, niciuna din formaţiile mele preferate din ultimii ani, anume Foo Fighters, Stereophonics sau Coldplay. Dar acest lucru face melodiile despre care vă voi povesti cu atât mai speciale.
Azi vom asculta o piesă de o melodicitate incredibilă. O melodie perfectă, care poate fi ascultată la aceeaşi intensitate şi când eşti trist şi când eşti vesel. Este povestea lui Oigan şi a lui Dan Byron pe ruta Bucureşti - Cluj, este dansul lor în faţa dragostei. Este piesa care dă titlul celui mai bun album românesc de rock alternativ scris vreodată. Ca un generic de film, ca un soundtrack ideal, ca un fundal de imagini în mişcare, de stări de spirit în continuă schimbare.
Este un cântec despre viaţă, pur şi simplu, despre suişurile şi coborâşurile ei, care se aud chiar în acele viori. Care se povestesc în versurile cu îngeri şi clovni. Este Kumm - Angels & Clowns.


Saturday, 10 May 2008

Mai important

Este, pentru ele, ce zicea lumea. Bârfa, obsesia ei, pe care vor s-o evite. Şi nu ceea ce contează cu adevărat. Mai important este ce spun şi ce gândesc nişte manechine, nu ceea ce cred eu despre ele. Mai importantă este imaginea lor şi încearcă să se agaţe de ea cu patos. Păi ce s-ar face ele fără ea? Ar fi ca şi cum ar ieşi pe stradă nemachiate.
Mai important este să ignori şi să te prefaci că aerul nu pute şi nici nu ştii cine l-a stricat. Este important să zâmbeşti şi să saluţi când dai nas în nas pentru complezenţa, draga de ea, ne salvează uneori (doar aparent însă) de penibil.
"Ţi-ai găsit şi tu două prietene din cele mai naşpa două oraşe din ţara asta", spunea chiar una din cele două. Atunci m-am amuzat. Acum realizez însă cât adevăr conţine această frază, cu excepţia unui singur cuvânt, care este fals. Şi pe care vă las să-l intuiţi.

Thursday, 8 May 2008

Little Blue

Eleganţă fără sens. Ironie. Multe gânduri, multe întrebări. Puţine răspunsuri sau deloc. Ceva dor şi puţin albastru. Mirare. În faţa tendinţei tâmpite de a fugi exact de cei who actually give a flyin' fuck, de cei suficient de senini pentru a-ţi trece cu vederea rahaturile.
Prin toate ea, încă. Tot pierdută printre norii ăia, prin alb şi puţin albastru. Şi refrenul ăsta, da, refrenul ăsta...


Kumm - Little Blue

Go on and climb
Up the highest tree you’ll find
And tell me what you see
The world below
At your feet is getting small
Just grab it in your hand

Go take a ride
On an airplane in the sky
Look down, what do you see?
A perfect show
All the lights go off and on
Reflected in your eyes

What are you running from
What scared you away
Where do you hide?
Is there another world
That’s drawn your attention
Leave us all behind

The distance grows
And the space is bitter cold
Look back, what do you see?
A little blue
Spot is fading out of view
A sparkle in your mind

What are you running from
What scared you away
Where do you hide?
Is there another world
That’s drawn your attention
Leave us all behind

Tuesday, 6 May 2008

Planet Earth

They say that...
When you experience Planet Earth, you will emit positive forces of energy across Planet Earth that will reach every single living thing on it. You will lift yourself, and as you lift yourself, you lift the entire world.
The magnificent music was composed and graciously gifted for this clip by composer Jo Blankenburg.

From The Secret to you, here is Planet Earth - our home.


Monday, 5 May 2008

Swans

Am descoperit pe blogul Laurei acest cântec mult prea fain pentru a fi trecut cu vederea.



Unkle Bob - Swans

By my side,
you’ll never be.
By my side,
you’ll. never. be.

'Cause I’m fake at the seams,
I’m lost in my dreams, and
And I want you to know,
that I can’t let you go.

And you’re never coming home again,
And you’re never coming home again.

By my side,
you’ll never be.
By my side,
you’ll. never. be.

I wanted to tell you I changed.
I wanted to tell you that things would be different this time.

I see you, you see me,
Differently.
I see you, you see me,
Differently.

You tell me that you love me but you never want to see me again.

Saturday, 3 May 2008

Printre flori


Au ceva aparte dealurile din zona orașului meu natal. Pițigaia, Muscel... și nu doar ele, ci și aerul, iarba, pomii, vântul sau felul în care razele de soare le învăluie. Nicăieri nu e ca acolo și chiar dacă orașul, inevitabil, se dezvoltă și se schimbă, multe rămân exact la fel. Cel puțin pentru mine. La fel și acasă, felul în care bunica are grijă de toate, stilul imperial și vorbele de duh ale bunicului sau câinele meu demențial. Iar superba grădină care acum împletește utilul cu plăcutul oferă decorul perfect pentru a-mi uda rădăcinile.
Azi eram cu tata la Cornu, în mult prea eleganta curte a unui nou client. Mașina de tuns iarba, proaspăt achiziționată, s-a lăsat cu greu pornită pentru un mic test, dar n-am avut emoții deloc. Priveam la determinarea cu care tata trăgea de sfoara aia și pur și simplu știam că va porni. Iar când, într-un final, scânteia s-a produs, am știut că totul va merge așa cum ne-am propus.
E simplu uneori, trebuie doar să crezi și motorul se pornește.

Friday, 2 May 2008

Ia iPodu', ia albumu'

Eu zic că dacă era invers, adică să se dea un iPod la fiecare album Trend Off cumpărat, apăi aveam deja un disc de platină...
Dar totodată am fi băgat și Apple în colaps.

4 de vacanță

Fiind maniac cu filmele și aflându-mă de o săptămână la Ploiești în vacanță, evident că mi-am adus pe laptop câteva cu care să-mi omor timpul. Pe lângă faptul că a fost o adevărată plăcere să revăd pe DVD, alături de ai mei, Heat și Crash, am mai vizionat așa:
Anamorph. Foarte interesant acest thriller, cu Willem Dafoe în rolul principal. Chiar duceam dorul unui film de genul ăsta. Ideea mi s-a părut foarte originală, anume un criminal în serie care la fiecare crimă dădea indicii despre următoarea pe care avea să o comită, pe baza acestei tehnici de a crea două imagini într-una singură. Iar acest killer aranja de așa natură scena crimei încât puteai vedea totul din două perspective.
Mergem mai departe la The Great Debaters. Film regizat de Denzel Washington și inspirat dintr-un caz real. Mai bine zis, chiar relatează fapte reale, nu doar se inspiră din ele. Denzel este și actor principal, alături de Forest Whitaker, care prestează mai din umbră în acest film dar la fel de frumos ca întotdeauna. Foarte fain filmul, impregnat cu principii și multă determinare în mijlocul problemelor rasiale din America anilor '30.
Across The Universe. Poate unul din cele mai supraestimate filme de care am auzit în ultima perioadă. Deci nene, cum să vă spun, e musical. Adică știți, actorii încep să cânte și să danseze în mijlocul scenelor. Niciodată nu am gustat genul, ideea mi se pare foarte stupidă. Chiar și Bono apare în acest film, într-un rol scurt (din fericire) și, paradoxal, de o stupizenie direct proporțională cu valoarea liderului U2. Nu am rezistat să văd decât jumate, apoi am trecut la I'm Not There, un film despre viața lui Bob Dylan, realizat într-un mod foarte interesant. 6 personaje (întruchipate printre alții de Christian Bale, Heath Ledger - în ultimul său rol dinaintea morții subite din luna ianuarie a acestui an, Richard Gere sau Cate Blanchett - nominalizată la Oscar) dau viață marelui Dylan, fără a avea aparent nicio legătură cu el și purtând nume diferite. Ele schițează multiplele fațete avute de personalitatea artistului folk care a schimbat muzica. Un film care trebuie văzut chiar dacă nu ești fan Dylan, așa cum nu sunt eu. Dacă am reținut bine, nicăieri în film nu apare numele său, singurul indiciu fiind o imagine cu el la final. Și mare atenție la rolul făcut de Cate Blanchett, care în film este bărbat și tare bine-i șade, dar pe mine unul n-a reușit să ma "păcălească" și tot cu aceiași ochi dintotdeauna am privit-o.