Wednesday, 9 April 2008

People Change


Tot nu-mi dau seama cum e până la urmă. Ne schimbăm sau nu? Ori devenim tot mai mult ceea ce suntem cu adevărat? Un singur lucru e cert: niciodată nu prezentăm aceeaşi imagine, indiferent în ce constă cu adevărat miezul. Şi încă o chestie: contează întotdeauna ultima impresie, nicidecum prima.
Am un exemplu trist chiar sub ochii mei. Genul ăla care în final te lasă cu impresia că ai cunoscut de fapt două persoane diferite. Prima dintre ele era interesantă şi comunicativă. O mică rebelă boemă care ar fi putut oricând să i-o tragă sistemului. Sau măcar să încerce. Era glumeaţă, veselă şi frumoasă, în toate sensurile acestui cuvânt. Iţi zâmbea fără motiv chiar şi când abia te cunoştea şi nimic din acel zâmbet nu era parşiv sau indecent, ci doar sincer. Îţi putea face ziua deşi oricând îţi putea mânca zilele. Să schimbi replici cu ea era ca şi cum ai fi jucat tenis cu Federer sau ai fi făcut pase cu Ronaldo. Dar rachetele s-au rupt, ghetele s-au ros, coloana vertebrală a cedat. Iar ea a dispărut. În timp ce sistemul i-o trage el acum.
A rămas doar o femeie ridată, prinsă într-un vârtej care nu e al ei, o femeie bătrână care a uitat să râdă şi să vorbească. Un om banal care a profitat de eleganţa ta, a stat cu tine la masă, ţi-a mâncat tot, a scuipat resturile dintre dinţi şi a plecat fără să salute, lăsându-ţi mucii trântiţi în fasole.
Cine dracu' e fiinţa asta? Habar n-am. Probabil doar o fată simplă din provincie.
S-a rupt subit acest film şi nu reuşesc să înţeleg de ce. Sau de ce încă vreau să înţeleg.